Arhive etichete: Cristian Dincă

Cristian Dincă, fondatorul și proprietarul afacerii DCS Plus. Sursă foto: DCS Plus.

Fondul de investiții Credo Ventures preia un pachet de acțiuni minoritar în dcs plus. Afacerea lui Cristian Dincă a atras în ultimii doi ani 6,2 mil. Dolari în runde de finanțare de la Earlybird și Credo Ventures pentru a intra pe piețe noi la nivel global. Van Campen Liem a asigurat consultanța dcs plus în tranzacția prin care au intrat bani proaspeți în companie

dcs plus, lider în domeniul tehnologiei pentru industria de turism, a anunțat că a primit o finanțare din partea fondului de investiții Credo Ventures.

Credo Ventures s-a alăturat investitorului precedent – Earlybird Venture Capital – un fond european de investiții de capital – care a investit în dcs plus în 2015. Astfel, investițiile acumulate de companie de la investitori se ridică la 6,2 mil. dolari. Valoarea rundei de finanțare atrase de la Credo Ventures nu a fost făcută publică, la fel ca și în cazul Earlybird în 2015.

“Segmentul de tehnologie pentru industria de turism a avut o creștere substanțială în ultimii ani, reflectând faptul că această industrie reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul mondial și este responsabilă pentru un număr similar de locuri de muncă. În mod surprinzător, acest sector este extrem de fragmentat și chiar ineficient din perspectiva consumatorilor. Credem cu tărie că dcs plus a dezvoltat o serie de produse software foarte stabile si, pe lângă faptul că are potențial să devină lider global în furnizarea de software pentru turism, poate de asemenea să transforme piața intr-una mai eficientă și mai transparentă pentru persoanele care călătoresc”, a spus Ondrej Bartos, Partener Credo Ventures.

“Această investiție va deschide noi oportunități pentru dcs plus și ne va permite să dezvoltam mai multe produse și servicii inovatoare pentru un număr mai mare companii. Pregătim deja lansarea unor tehnologii care pot schimba regulile jocului în industria de turism”, a spus Cristian Dincă, Director General Executiv și fondator al dcs plus.

Întrebat de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO care este pachetul deținut de către cele două fonduri de investiții în dcs plus, Cristian Dincă a precizat că este vorba de o participație minoritară, fără să dea alte detalii.

“În prezent, sectorul de travel tech pe zona de corporații prezintă una dintre cele mai mari evoluții în industria turismului global. Noua infuzie de capital va permite dcs plus sa răspundă si mai bine nevoilor și provocărilor care vin din partea TMC-urilor (companiilor de travel management) globale, prin lansarea  de noi platforme tehnologice pentru acest segment. Soluțiile dcs plus vor simplifica fluxul de rezervare și vor îmbunătăți experiența celor care călătoresc în scop de business” a adăugat Dan Lupu, Partener Earlybird Venture Capital și membru în Consiliul Director al dcs plus.

De asemenea, prin această finanțare dcs plus se va putea extinde pe piețe noi mult mai rapid. “Avem în plan să consolidăm prezența companiei pe piețele existente, dar si extinderea operațiunilor în regiuni noi.  Zonele noastre de interes pentru perioada următoare sunt de Orientul Mijlociu, Africa Centrală și de Nord și Asia de Sud-Est – acestea fiind regiuni cheie, pline de oportunități și cu un apetit sporit pentru tehnologii de turism scalabile” a mai adăugat Cristian Dincă.

Primul pas în această strategie de expansiune este deschiderea unui birou în Dubai, în al doilea trimestru al anului 2017. Deschiderea noului birou va permite dcs plus să serviseze și mai bine agențiile de turism din țările CCG. Începând cu 2016, dcs plus a avut prezența mai puternică în regiune, iar câteva din cele mai mari agenții din zonă s-au alăturat portofoliului de clienți existenți.

Tranzacția prin care dcs plus a atras bani proaspeți de la Credo Ventures a fost finalizată pe 24 martie.

Van Campen Liem a asigurat consultanța dcs plus în tranzacție, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În aprilie 2015, Credo Ventures anunța închiderea celui de-al doilea său fond de investiții, cu o capitalizare de 34 mil. Euro, dedicate investițiilor în Europa Centrală și de Est, potrivit Techcrunch.com.

Ondrej Bartos, co-fondator al Credo Ventures, afirma în urmă cu un an, conform sursei citate, că tichetele de investiție din noul fond ridicat, Credo 2, vor fi între 50.000 euro și până la 6 mil. Euro.

Credo Ventures a fost fondat în 2010 și are sediul la Praga.

Cristian Dincă, acționarul majoritar al dcs plus, a fondat compania în 2002 pe când era încă student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii din București.

Cristian Dincă, fondatorul și proprietarul afacerii DCS Plus. Sursă foto: DCS Plus.

Un fond cu capital de risc administrat de germanii de la Earlybird preia un pachet minoritar în afacerea DCS Plus, dezvoltată de antreprenorul IT Cristian Dincă. ”Banii atrași de la investitor ne vor ajuta să ne extindem la nivel global portofoliul de produse și să ne dezvoltăm pe piața IMM-urilor și a aplicațiilor mobile”. Povestea afacerii pornite de la zero de un student la Politehnică care a ajuns la o talie globală în nișa softurilor pentru industria turistică

Fondul de investiții cu capital de risc Digital East Fund, administrat de firma germană Earlybird, a preluat un pachet minoritar de acțiuni în furnizorul de software din industria turistică DCS Plus, afacere dezvoltată și deținută de către antreprenorul Cristian Dincă. Earlybird este la a doua investiție pe piața românească după platforma de servicii HR Tjobs.

”Discuțiile au început în 2014 și au ajuns într-o fază avansată în vară, iar tranzacția a avut closing-ul (închiderea – n.r.) în luna februarie”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Dan Lupu, partener Earlybird Venture Capital. Părțile nu au dorit să facă publică mărimea pachetului minoritar preluat și nici valoarea tranzacției.

Digital East Fund, fondul administrat de Earlybird cu o capitalizare actuală de peste 130 mil. dolari cu țintă de finalizare la 150 mil. dolari, a realizat investiția în afacerea DCS Plus printr-o majorare de capital. Investiția fondului într-o companie – țintă pleacă de la 100.000 euro în cazul unei firme tinere și poate ajunge până la 15% din capitalizarea fondului, ceea ce înseamnă până aproape de 20 mil. euro.

”Banii atrași de la investitor vor fi investiți în extinderea și diversificarea portofoliului nostru de produse și intenționăm să ne dezvoltăm pe piața IMM-urilor și a aplicațiilor mobile, produse pe care le licențiem”, a explicat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Cristian Dincă, proprietarul DCS Plus.

Runda de investiții a Earlybird va susține astfel planurile DCS Plus de a lansa în câteva luni versiuni in cloud ale produselor sale de mid – back office, de rezervare și de administrare, precum și soluții mobile care se vor integra cu infrastructura de software a clienților deja existentă.

Povestea afacerii DCS Plus

Cristian Dincă a fondat compania în 2002 pe când era încă student la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii din București. Fostul olimpic național la informatică și chimie și-a înființat firma în orașul natal, Slatina.

”Aveam 20 de ani când am înființat compania, eram student și voiam să muncesc pe perioada vacanței de vară și trebuia să facturez serviciile”. Numele antreprenorului originar din Slatina se regăsește în inițialele cu care începe numele firmei, DCS Fast Link SRL.

”Primul meu client a fost Romedil 95 Construct. Îmi aduc aminte că le-am făcut un site, le-am cablat sediul și le-am dezvoltat o aplicație în Linux. În 2004, am început lucrul cu softul de administrare afaceri TINA care se adresa industriei turistice, iar din 2007 activitatea noastră s-a îndreptat numai spre acest sector. Față de alte companii de profil, noi am optat pentru soluții IT de administrare web – based”, explică omul de afaceri.

Acesta spune că primul angajat l-a avut în 2003, apoi în 2004 echipa a ajuns la 4 angajați, apoi în 2007 la 9 angajați, iar în 2010 la 12 angajați. Compania a avut un ritm de creștere anual de două cifre și a ajuns după 13 ani la momentul intrării în acționariat a unui investitor financiar.

”Am crescut afacerea reinvestind profitul firmei în fiecare an, fără să apelăm la credite bancare sau alte resurse externe. Am avut o marjă suficientă cât să ne dezvoltăm cu banii pe care îi generam. În 2006, am încheiat un contract pentru distribuție la nivel local cu rețeaua internațională Amadeus, cu care apoi am extins parteneriatul și pe piețele externe din regiune în 2007, ceea ce ne-a adus un salt al afacerii și trecerea de la piața internă la cea internațională”, adaugă directorul general executiv al firmei.

Un alt partener important în extinderea acoperirii la nivel internațional este rețeaua de birouri Lufthansa City Center, care are în portofoliu serviciile a peste 600 de agenții de turism din întreaga lume.

Printre clienții DCS Plus se numără de la agenții de turism online și offline, din țară și din străinătate, până la organizatori de evenimente în industria turistică. Astfel, din portofoliul de clienți locali fac parte nume precum Eximtur, Happy Tour, J’Info Tours sau Paravion.

”Componenta locală în afacerea noastră se situează sub 50%. Creșterea companiei vine din piețele internaționale. Suntem prezenți în 42 de piețe din întreaga lume și lucrăm cu companii mari, de aceea vrem să ne concentrăm și pe configurarea de produse și servicii pentru IMM-uri. De asemenea, vrem să diversificăm portofoliul nostru care acum cuprinde patru produse. Avem clienți care ne cer să le acoperim și alte zone de servicii”, afirmă fondatorul DCS Plus.

DCS Fast Link SRL a trecut în 2014 pragul de un milion de euro, înregistrând o cifră de afaceri de 1,4 mil. euro, un profit de circa 217.000 euro la o echipă de 38 angajați. În 2013, firma raporta o cifră de afaceri de 3,6 mil. lei (0,8 mil. euro, calculat la cursul mediu anual), un profit net de circa 33.000 de euro și 22 de angajați.

Afacerea aflată acum în plină dezvoltare se remodelează pentru a captura cât mai bine potențialul de creștere, fiind organizate noi entități. Astfel, la începutul acestui an, pe fondul tranzacției derulate cu Earlybird, a fost înființată DCS Travel Technologies BV. În ianuarie 2014, a fost înregistrată și DCS Plus BPO SRL, companie ce are ca obiect servicii de optimizare a proceselor de afaceri pentru firmele din sectorul turistic, printre care agenții de turism și tour operatori. De asemenea, în Franța activează DCS Plus Technologies.

Până acum, antreprenori precum Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, sau Radu Georgescu, care a vândut deja mai multe afaceri către jucători străini de talie mare, au câștigat notorietate pe plan internațional ca urmare a exportului de software.

Cine este investitorul financiar în afacerea DCS

Earlybird a ridicat din 1997 până acum cinci fonduri de investiții, având sub administrare capitaluri de peste 700 mil. euro și a realizat 111 investiții în companii din diferite sectoare economice. Fondul Digital East Fund, specializat în tehnologie și servicii pe bază de platforme tehnologice și ridicat de Earlybird în decembrie 2013, a ajuns la 6 investiții în portofoliu, din care 2 în România – Tjobs și DCS Plus, una în Bulgaria și 3 în Turcia. Printre investitorii în fond se află mari investitori instituționali precum International Finance Corporation din grupul Băncii Mondiale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul European de Investiții din grupul Băncii Europene de Investiții, precum și alte categorii de investitori privați.

”Prima fază de investiții într-o afacere se întinde până la cinci ani, după care poate urma încă o perioadă de până la cinci ani, la care se poate adăuga o extensie a ciclului investițional de încă doi ani. Și în cazul DCS Plus, am investit acum și este posibil să mai investim. Țintele noastre sunt companii cu potențial de acoperire globală sau cu un profil minim la nivel regional”, explică Dan Lupu filosofia fondului care caută să-și plaseze banii în afaceri din Europa Centrală și de Est și Turcia.

Dan Lupu a intrat în echipa Earlybird în mai 2012, după ce anterior ocupase poziția de director de investiții al Intel Capital unde a lucrat începând din 2007. La Intel Capital, Dan Lupu a fost responsabil de investițiile de pe piețele din Europa de Sud – Est, inclusiv România – perioadă în care Intel avea în portofoliu singura investiție în România, compania de IT Siveco. Acesta a absolvit Universitatea Politehnică București și are o diplomă MBA a școlii de afaceri IESE din Barcelona. Și-a început cariera ca analist la firma de brokeraj Global Valori Mobiliare și a lucrat apoi timp de patru ani pentru SigmaBleyzer, firmă de investiții activă și în România.

Sectorul IT este unul dintre cele mai atractive domenii de investiții, datorită ratelor de creștere anuale de două cifre și a marjelor stabile de câștig, dar și a potențialului de dezvoltare pe diferite nișe ale pieței de profil.

Într-un peisaj în care băncile se confruntă cu scoaterea de credite neperformante de pe bilanțuri, iar creditele sunt greu accesibile pentru firmele care au nevoie de capital de dezvoltare, canalele alternative de finanțare pentru antreprenori sunt investitorii cu apetit de risc precum fondurile de investiții, iar în alte cazuri emisiunile de obligațiuni ori listările pe bursă, care cer însă îndeplinirea anumitor condiții.

Astfel, interesul fondurilor de investiții și al investitorilor strategici a ținut capul de afiș pe piața de fuziuni și achiziții din România din 2014 cu tranzacții precum preluarea Star Storage de către unul din fondurile de investiții administrate de Axxess Capital, achiziția unui pachet minoritar la RBC de către fondul de investiții Oresa Ventures sau achiziția LiveRail de către Facebook, tranzacție estimată la o jumătate de miliard de dolari, ori preluarea UberVU de către HootSuite.