Arhive etichete: Cemacon

Proprietarii Dedeman oferă circa 7,5 mil. Euro prin ofertă publică de preluare pentru pachetul de 55,5% din Cemacon pe care nu îl dețin. Acționarii lanțului de bricolaj se pregătesc să devină principalul competitor pentru grupul austriac Wienerberger pe piața blocurilor ceramice

Compania PIF Industrial, controlată de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a anunțat că va derula în perioada 22 februarie – 14 martie 2018 o ofertă publică de preluare obligatorie ce vizează un pachet de 55,5% din Cemacon pentru care oferă aproximativ 7,5 mil. Euro.

Prețul de cumpărare oferit este de 0,55 lei pe acțiune și vizează un pachet de 63.273.445 de acțiuni. Tranzacția este intermediată de către BT Capital Partners.

Datele făcute publice indică faptul că la 31 decembrie 2017 acționariatul producătorului de cărămizi Cemacon era împărțit de către Dedeman Bacău cu 40,77%, Business Capital For Romania – Opportunity Fund Cooperatief Amsterdam, în spatele căruia se află omul de afaceri Florin Pogonaru, care deține 33%, S. CIT Resources din grupul fondat de Andrei Cionca cu 10,926%, iar restul de aproximativ 15,29% este în mâna altor acționari.

Frații Pavăl au intrat în urmă cu un an în afacerea Cemacon, în contextul în care aceștia au căutat diferite plasamente pe piața de capital sau în investiții imobiliare pentru lichiditățile acumulate de-a lungul timpului din afacerea operată prin intermediul lanțului de bricolaj Dedeman.

Cemacon a afișat pentru 2017 o cifră de afaceri netă de 94,23 mil. Lei (20,6 mil. euro) și EBITDA de 24,89 mil. Lei ( 5,4 mil. euro) cu o marjă de EBITDA de 26% în creștere față de anul anterior, de 19%.

De asemenea, profitul net al producătorului de blocuri ceramice a fost în 2017 de 13,2 mil. Lei (2,9 mil. euro)  față de 8,3 mil. Lei (1,8 mil. euro) în 2016.

Cemacon este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața cărămizilor și a blocurilor ceramice în ansamblu, unde principalul său competitor este grupul austriac Wienerberger.

Wienerberger a anunțat anul trecut achiziția concurentului său Brikston Iași de la fondul de investiții ADM Capital într-o tranzacție estimată la circa 30 mil. Euro, anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Dosarul tranzacției a fost notificat Consiliului Concurenței, care trebuie să dea un aviz referitor la achiziția făcută de Wienerberger, liderul pieței locale de cărămizi.

O preluare integrală a Cemacon de către frații Pavăl i-ar aduce pe proprietarii celui mai mare lanț de bricolaj local în postura de principal competitor pentru Wienerberger.

Preluarea Brikston Iași de către Wienerberger ar putea crea un jucător cu o cotă de piață estimată de surse din industria de profil la circa 24% la nivel de volum (cantitativ), respectiv circa 28% cotă de piață valorică la nivelul întregii piețe de materiale de zidărie, care cuprinde cărămizi, blocuri ceramice, BCA și alte materiale de construcții, estimează surse din industria de profil. La nivelul strict la pieței de cărămizi, cota de piață combinată a Wienerberger și Brikston ar trece peste 40%, susțin aceleași surse.

Pe piața materialelor de zidărie, producătorii de blocuri ceramice precum Wienerberger, Cemacon, Brikston, Soceram, Siceram, concurează, în special, cu producătorii de BCA precum CRH, Celco Constanța, Macon Deva, precum și cu producătorii de pe alte segmente de piață precum Macofil Târgu Jiu.

Sursă grafic : BVB.

SIF Muntenia și-a făcut exitul din afacerea Cemacon. Dedeman a cumpărat încă un pachet de 3,7% din producătorul de blocuri ceramice și a ajuns la o deținere de 32,7% din companie

Grupul Dedeman, controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, și-a majorat investiția în producătorul de blocuri ceramice Cemacon prin achiziția unui nou pachet de 3,7% din companie, conform informațiilor făcute publice pe Bursa de Valori București unde sunt listate acțiunile Cemacon.

Astfel, printr-o tranzacție derulată pe piața secundară, PIF Industrial SRL din Bacău, reprezentată din punct de vedere legal de către Adrian Pavăl – unul dintre proprietarii Dedeman, a cumpărat pe 18 mai un pachet de 4.235.900 de acțiuni Cemacon, în condițiile în care anterior această societate nu deținea nici măcar o acțiune.

Având în vedere că PIF Industrial SRL acționează concertat cu Dedeman SRL, pachetul deținut acum de către grupul de firme din Bacău patronat de frații Pavăl la Cemacon ajunge la 32,716%, potrivit datelor făcute publice.

La cotația din ședința de vineri de 0,42 lei pe acțiune, valoarea pachetului vândut este în jurul a 1,78 mil. Lei (circa 390.000 euro).

Numele vânzătorului nu a fost făcut public, însă surse din piață afirmă că acesta este SIF Muntenia.

Reprezentanții părților implicate nu au putut fi contactate până la momentul publicării acestui articol.

SIF Muntenia deținea la 31 martie un pachet de 4.235.900 de acțiuni Cemacon, adică de 3,7% din companie, potrivit unui raport al SIF Muntenia pentru primul trimestru al acestui an.

Acțiunile Cemacon au urcat în ședința bursieră de luni cu 7,6% și au închis la valoarea de 0,4520 lei pe acțiune. Capitalizarea bursieră a Cemacon este de 51,5 mil. Lei (peste 11 mil. Euro).

Dedeman, a cărui strategie este de a plasa o parte din lichiditățile obținute din afacerea de bricolaj în alte oportunități de investiții, a intrat în afacerea Cemacon în luna februarie a acestui an prin achiziția unui pachet de 28,999% din acțiuni pentru care a plătit circa 2,3 mil. Euro.

De asemenea, fondul de investiții  Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief și-a majorat participația de la 27,9% la aproximativ 32,999%.

Afacerea Cemacon este acum împărțită de trei acționari cu ponderi aproape egale – Dedeman, fondul condus de către omul de afaceri Florin Pogonaru și grupul de firme și de investitori în spatele cărora se află Andrei Cionca, fondatorul Casei de Insolvență Transilvania, care deține alte peste 30% din acțiunile companiei.

Pe fondul tranzacțiilor din luna februarie, fondul finlandez KJK și Broker Cluj și-au făcut exitul din afacere.

Cemacon este unul dintre cei mai importanți trei producători de cărămizi și blocuri ceramice, alături de Wienerberger și Brikston Iași. Pentru primul trimestru al acestui an, Cemacon a raportat o reducere de aproape 9 ori a pierderilor față de perioada similară a anului anterior, o creștere a EBITDA cu 38% și o cifră de afaceri netă de 11,7 mil. Lei, în avans cu 6% față de primul trimestru al anului anterior.

Piața cărămizilor și blocurilor ceramice este una dinamică, ce a înregistrat o rată de creștere atractivă în anul 2016. Pe acest fundal și al perspectivelor de creștere a sectorului de profil, Wienerberger a cumpărat o fabrică de cărămizi anul trecut de la Omer Susli, patronul Praktiker, iar fondul de investiții ADM Capital a scos la vânzare Brikston Iași, tranzacție aflată în curs de derulare.

Dedeman a intrat în afacerea Cemacon cu circa 2,3 mil. Euro pentru care a primit un pachet de 28,9% din companie. Producătorul de cărămizi este împărțit acum între trei acționari cu ponderi aproape egale – fondul de investiții al lui Erste și al lui Pogonaru stă la aceeași masă cu frații Pavăl și cu grupul CITR al lui Andrei Cionca

Producătorul de cărămizi Cemacon și-a limpezit acționariatul după tranzacția din 7 februarie în urma căreia fondul finlandez de investiții KJK și BRK Financial Group și-au făcut exitul din afacere prin vânzarea pachetelor de acțiuni care însumau peste 42% din companie.

Dedeman, liderul pieței de bricolaj controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a intrat în companie, unde va deține aproape o treime din acțiuni, adică o pondere apropiată de cele pe care le au acum fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief și grupul CITR, conform datelor făcute publice astăzi de companie pe bursă.

Anunțurile de astăzi confirmă informațiile publicate pe 7 februarie în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO potrivit cărora cei trei cumpărători se află în spatele achiziției pachetului de 42% din Cemacon, prin care și-au asigurat astfel exitul KJK și BRK Financial Group.

Noul acționariat susține planurile echipei de conducere a Cemacon reprezentate de către Liviu Stoleru, director general, și Daniel Șologon, director financiar, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Dedeman a preluat un pachet de 28,999% din acțiunile producătorului de cărămidă Cemacon, pentru care a plătit circa 2,3 mil. Euro. De asemenea, fondul de investiții  Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief și-a majorat participația de la 27,9% la aproximativ 32,999%. Fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief este deținut de către Erste Group Bank AG cu o participație de 77,38% și de Central European Financial Services NV (controlat de Florin Pogonaru), cu  22,62% din acțiuni.

Grupul CITR, în spatele căruia se află Andrei Cionca și asociații săi, și-a majorat de asemenea participația la Cemacon cu 4,6% ajungând la 30,06% din companie. Din grupul CITR care acționează concertat la Cemacon fac parte CIT Resources (care deține 10,92% din Cemacon), Consultanță Andrei & Andrei SRL (15,4%), Andrei Cionca (0,6367%), Andreea Cionca Anghelof (2,6329%) și Teodora Godinca – Herlea (0,43%), conform datelor făcute publice.

De cealaltă parte, KJK a vândut 27,89% din Cemacon, marcându-și astfel exitul din afacerea cu cărămizi.

De asemenea, BRK Financial Group, al cărui acționar semnificativ este SIF Muntenia cu 18,4750% din acțiuni, a vândut întregul pachet de 14,6129% din acțiunile Cemacon pentru 5,165 mil. Lei (circa 1,2 mil. Euro) la un preț de 0,3101 lei pe acțiune.

Dragoș Pavăl, unul dintre cei doi frați care au dezvoltat afacerea Dedeman, apare deja pe lista noilor membri propuși pentru Consiliul de administrație al Cemacon, ce va fi supus aprobării adunării generale a acționarilor pe 20 februarie.

Cemacon are o valoare bursieră de 44,5 mil. Lei pe bursa de la București, în creștere cu aproape 10% în ultima săptămână.

Compania este unul dintre cei trei mari producători de cărămidă din România, alături de firma austriacă Wienerberger și Brikston Iași, aflată în proprietatea fondului de investiții ADM Capital.

Firma operează două fabrici la Recea (județul Sălaj) și la Zalău. Pe o piață cu o creștere estimată la 8 – 10%, Cemacon a raportat pentru 2016 un avans de 28% și EBITDA de 19% (16 mil. Lei). Cifra de afaceri brută este deci la un nivel de aproape 20 mil. Euro. Profitul net din 2016 a fost de peste 5 mil. Lei.

Pentru acest an, Cemacon își propune o cifră de afaceri mai mare cu 5% față de anul anterior.

Rata de rentabilitate și ritmul de creștere al companiei, cuplate cu potențialul sectorului de profil, au permis Cemacon atragerea unor investitori noi, mișcări similare fiind așteptate să apară și la nivelul altor jucători din industria materialelor de construcții.

Cemacon a trecut printr-un proces de restructurare în ultimii ani pentru a-și putea plăti datoria bancară acumulată în contul unui credit de la BCR.

Pe piața cărămizilor, ultimul an a adus schimbări semnificative – Wienerberger a cumpărat fabrica de la Buzău deținută de Omer Susli, patronul Praktiker România, ADM Capital a început procesul prin care caută un cumpărător pentru Brikston Iași, iar Cemacon tocmai și-a limpezit apele în acționariat și primește un suflu puternic după intrarea în companie a Dedeman.

 

Proprietarii Dedeman, fondul condus de Florin Pogonaru și CITR, în spatele achiziției pachetului de 42% din Cemacon. Tranzacția înseamnă exitul fondului finlandez de investiții KJK și a BRK Financial Group. Dragoș Pavăl, pe lista propunerilor pentru noul Consiliu de administrație al producătorului de cărămizi

Fondul de investiții finlandez KJK și-a vândut astăzi pachetul de 27,9% din producătorul de cărămidă Cemacon, iar BRK Financial Group o altă participație de 14%, cei doi acționari făcându-și exitul din companie. În spatele achiziției de 42% din companie se află proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman, fondul de investiții  Business Capital for Romania Opportunity Fund, controlat de către Florin Pogonaru, respectiv CITR, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Informațiile nu au fost confirmate de către părțile implicate până la momentul publicării acestui articol.

În urma tranzacției, proprietarii Dedeman ajung la o participație de 29% din Cemacon, grupul CITR și-a majorat deținerea cu 5% în urma tranzacției, iar fondul de investiții al lui Florin Pogonaru își va crește participația de la 27,9% la aproximativ 36%.

KJK Cărămidă SRL, aflat în portofoliul fondului de investiții finlandez KJK, și-a vândut integral participația din Cemacon, marcându-și astfel exitul din afacerea cu cărămizi.

Dragoș Pavăl, unul dintre cei doi frați care au dezvoltat afacerea Dedeman, apare deja pe lista noilor membri propuși pentru Consiliul de administrație al Cemacon, ce va fi supus aprobării adunării generale a acționarilor pe 20 februarie.

Pe aceeași listă de membri propuși pentru Consiliul de administrație al Cemacon se mai află Orion Strategy Solution reprezentată prin Liviu Stoleru, directorul general și președintele Consiliului de administrație al companiei, RSL Capital Advisors reprezentată prin Răzvan Lefter, Tiberiu Stratan (din partea BRK Financial Group Cluj- Napoca), Consultanță Andrei & Andrei (parte a grupușui CITR), Ana Bobîrcă din partea fondului de investiții controlat de către Florin Pogonaru, Grigore Chiș nominalizat de BRK Financial Group și Rudolf Vizental din partea CITR.

CITR face parte din grupul de investiții al lui Andrei Cionca, care s-a implicat în preluarea mai multor afaceri aflate în restructurare, printre care Jolidon din Cluj – Napoca.

Intrarea proprietarilor Dedeman ca acționari în producătorului de cărămidă alături de pregătirile pentru preluarea proiectului de birouri AFI Park din București indică o strategie de investiții mult mai diversificată față de eforturile canalizate timp de două decenii către piața de bricolaj.

Tranzacția a fost raportată astăzi, însă numele cumpărătorilor pachetului deținut de KJK la Cemacon nu au fost încă făcute publice, dar este de așteptat să devină publice în zilele următoare.

Dedeman SRL a depus cerere pe 18 octombrie 2016 la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru înregistrarea a două mărci – DIM, respectiv DIM D.I.M. Properties referitoare la clasele de servicii de asigurări, afaceri financiare, afaceri monetare și afaceri imobiliare. Solicitarea a fost depusă cu ajutorul cabinetului individual de proprietate industrială Alecu Bogdan din Bacău, oraș în care se află sediul central al rețelei Dedeman.

Cemacon are o valoare bursieră de 38,5 mil. Lei pe bursa de la București.

Compania este unul dintre cei trei mari producători de cărămidă din România, alături de firma austriacă Wienerberger și Brikston Iași, aflat în proprietatea fondului de investiții ADM Capital.

Cemacon a trecut printr-un proces de restructurare în ultimii ani pentru a-și putea plăti datoria bancară acumulată în contul unui credit de la BCR.

Firma operează două fabrici la Recea (județul Sălaj) și la Zalău. Pe o piață cu o creștere estimată la 8 – 10%, Cemacon a raportat pentru 2016 un avans de 28% și EBITDA de 19% (16 mil. Lei). Cifra de afaceri brută este deci la un nivel de aproape 20 mil. Euro. Profitul net din 2016 a fost de peste 5 mil. Lei.

Pentru acest an, Cemacon își propune o cifră de afaceri mai mare cu 5% față de anul anterior.

Înaintea tranzacției de astăzi, Business Capital for Romania Opportunity Fund avea 27,89% din Cemacon, participație egală cu cea deținută de către KJK Cărămidă, iar Consultanță Andrei & Andrei 15,48% (cumulat și concertat cu CITR și Andrei Cionca pachetul ajunsese pe 6 decembrie 2016 la 21,7%) , în timp ce BRK Financial Group deține 14,16%, conform datelor făcute publice de către BVB.

Cemacon produce cărămizi la fabrica din Recea (județul Sălaj) și la Zalău. Sursă foto: Cemacon.

Producătorul de cărămizi Cemacon Cluj intenționează să contracteze o facilitate de credit de până la 13 mil. euro de la BCR. Banii sunt destinați refinanțării și suplimentării capitalului de lucru al companiei

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Cluj intenționează sa contracteze o facilitate de credit în valoare maximă de 60 milioane lei de la Banca Comercială Română (BCR), pentru refinanțarea unui alt împrumut și pentru suplimentarea capitalului de lucru, potrivit convocatorului consiliului de administrație al Cemacon.

Consiliul de administrație al Cemacon convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor societății pentru data de 5 septembrie 2016 pentru aprobarea contractării creditului.

O sumă de 55 milioane de lei din facilitatea de credit ce urmează a fi supusă aprobării de către acționarii Cemacon, va fi folosită pentru refinanțarea unui alt credit încheiat de către societate cu BCR în anul 2015, iar o sumă de 5 milioane de lei va fi folosită pentru suplimentarea capitalului de lucru.

Durata maximă a facilității va fi de 10 ani pentru refinanțare și un an pentru capitalul de lucru, de la data semnării contractului, se menționează în convocator.

Creditul va avea o dobândă de nu mai mult de trei puncte procentuale peste dobânda aplicabilă conform contractului de credit din data de 19 martie 2015, încheiat cu BCR.

Vor fi constituite ipoteci imobiliare asupra mai multor terenuri și ipoteci mobiliare pe echipamente, utilaje, stocuri, instalații, conturi și gaj asupra polițelor de asigurare ale Cemacon.

Cemacon Cluj  a încheiat primul trimestru din 2016 cu o cifră de afaceri de aproximativ 11 milioane de lei.

Pentru anul 2015, producătorul de cărămizi Cemacon a raportat o cifră netă de afaceri de 67,9 milioane de lei și un profit net de 9 milioane de lei, la un număr mediu de 184 de salariați.

Pentru Cemacon, anul 2015 a stat sub semnul finalizării procesului de restructurare de business, demarat în 2010. În luna martie 2015, prin semnarea noilor contracte de credit care au restructurat datoria de peste 33 milioane euro, şi apoi, în septembrie, prin conversia din datorie în acţiuni a peste 13 milioane euro, Cemacon a finalizat cu succes prima restructurare de anvergură a unei datorii bancare în afara insolvenţei în România.

În noiembrie 2013, Cemacon SA, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română (BCR) au semnat un acord de principiu privind restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 milioane de euro, contractat de Cemacon la BCR.

Restructurarea creditului a reprezentat ultima etapă a procesului de reabilitare operaţională şi financiară a companiei, conceput şi demarat în 2010.

Cemacon a fost înfiinţată în 1969, la Zalău, iar în 2011 fabrica veche a fost închisă, la un an după ce compania a inaugurat o unitate mai modernă la Recea, judeţul Sălaj.

Cemacon SA este o companie listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o capitalizare bursieră de 36,5 milioane de lei.

Cei mai mari acţionari ai Cemacon sunt fondul de investiții Bussines Capital for Romania – Opportunity Fund Cooperatief (Olanda), în spatele căruia se află BCR – principalul creditor al companiei, şi KJK Cărămida Bucureşti – entitate controlată de fondul de investiții finlandez KJK, fiecare dintre cei doi acționari având 27,9% din acţiuni.

Wienerberger, Ceramica Iași (Brikston) și Cemacon  dețin cele mai puternice poziții pe piața cărămizilor (blocuri ceramice), unde activează și alți producători precum Euro Poroton, Siceram Sighișoara, Soceram și Macofil Târgu Jiu.