Arhive etichete: Catalyst

Grupul american Fitbit preia Vector Watch în contextul unei scăderi puternice a pieței globale de ceasuri inteligente pentru a-și întări propriile capacități de dezvoltare de produse noi. Fondul de investiții Gecad, principalul vânzător al Vector Watch, își face exitul la trei ani de la prima sa rundă de investiții în afacere

 

Compania americană Fitbit, lider pe segmentul dispozitivelor portabile inteligente de măsurare, preia anumite active ale afacerii Vector Watch în cadrul unei tranzacții prin care își întărește propriile capabilități de dezvoltare de noi produse.

Producătorul de ceasuri inteligente Vector Watch a anunțat, astăzi, că platforma sa de software și echipa sa urmează să fie preluate de către Fitbit. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Tranzacția de vânzare a Vector Watch survine în contextul în care ultimele date ale IDC indică o scădere a pieței globale de ceasuri inteligente cu 51,6% a volumelor de unități vândute în trimestrul al treilea până la 2,7 milioane unități livrate. Din rândul primilor cinci jucători la nivel global, Apple, liderul pieței de profil, a înregistrat un declin de 71,6% în perioada raportată, Lenovo (nr. 4 global și proprietarul Motorola) a avut o cădere de 73,3%, iar Pebble (nr.5 la nivel global) a avut o scădere de peste 54% în ultimul an. Fitbit a anunțat pe 7 decembrie 2016 că preia platforma de software și echipa Pebble în cadrul unei tranzacții anunțate după un tipar ce precede pe cel al Vector Watch, un jucător mai tânăr fondat în 2014. Nici valoarea achiziției Pebble, care deține 3,2% din volumele vândute pe piața globală de profil, nu a fost făcută publică, însă valoarea tranzacției ar fi fost sub 40 mil. Dolari, conform Bloomberg.

Fitbit este lider global pe segmentul vânzătorilor de dispozitive portabile inteligente de măsurare cu cotă de piață de 24,5% în primul trimestru din 2016, urmat de Xiaomi și de primii trei producători de ceasuri inteligente din lume Apple, Garmin și Samsung, conform datelor IDC.

Vector Watch va continua să-și vândă ceasurile produse, însă nu vor fi aduse noi îmbunătățiri produsului nici pe partea de software, nici pe cea de hardware. Reprezentanții Fitbit au precizat astăzi că nu va fi preluată și componenta de hardware a afacerii și că un centru de dezvoltare va fi functional la București, unde se află echipa Vector Watch. Vector Watch are sediul la Londra și are deschise birouri la București, Sillicon Valley (SUA), Amsterdam și Hong Kong.

Fondul de investiții Gecad, condus de către Radu Georgescu, și-a anunțat astăzi exitul din Vector Watch în urma tranzacției încheiate cu Fitbit. Gecad a vândut pachetul majoritar al afacerii.

Afacerea Vector Watch, orientată către producția unor ceasuri inteligente cu o autonomie a bateriei de 30 de zile, s-a dezvoltat în urma a trei runde de finanțare, a căror valoare totală se situează la aproximativ 12 mil. Dolari.

Afacerea, pornită de către Andrei Pitiș, a atras în iulie 2014 o primă investiție de 0,5 mil. Euro din partea Gecad. În noiembrie 2015, Vector Watch a atras o nouă rundă de investiții de 5 mil. Dolari, din care 2 mil. Dolari au venit de la Gecad, 1,6 mil. Dolari de la fondul de investiții Catalyst România, iar 1,4 mil. Dolari au venit de la investitorii privați Mihai Popescu, Bogdan Vlad și Radu Apostolescu, aflat printre fondatorii afacerii Emag. Radu Georgescu, omul care conduce Gecad, s-a arătat, inițial, foarte optimist  față de evoluția Vector Watch, afacere pe care o vedea conform propriilor aprecieri capabilă să devină un așa-zis unicorn, adică să ajungă la o valoare minimă de 1 mld. Dolari.

Reprezentanții Gecad și ai Catalyst România nu au putut fi contactați pentru mai multe detalii pe marginea tranzacției cu Fitbit.

Fitbit, cumpărătorul Vector Watch, este o companie listată pe bursa de la New York, unde are o capitalizare de piață de 1,74 mld. dolari. Compania a raportat un profit net de 176 mil. dolari și venituri de 1,858 mld. dolari în 2015 la un personal format din 1.627 angajați.

Gecad, condus de către Radu Georgescu, și Catalyst România, a cărei echipă este condusă de către omul de afaceri și investitorul Marius Ghenea, au un istoric comun semnificativ în tranzacțiile derulate recent.

În martie 2016, Gecad și Catalyst au investit împreună 1 mil. Euro în Smart Bill, lider pe piața locală de facturare. Ambele fonduri de investiții au în vizor, dealtfel, tinere afaceri cu premise de creștere rapidă, însă cu nevoie de capital proaspăt pentru dezvoltare.

Catalyst investește între 0,2 și 2 mil. Euro într-o afacere într-o primă rundă, în timp ce Gecad poate investi între 1 și 10 mil. Dolari, conform datelor Crunchbase.

Gecad este deja un investitor versat în zona companiilor locale de tehnologie, dezvoltând o rețetă prin care investește capital de dezvoltare într-o companie cu potențial international, extinde prezența internațională a companiei respective, iar apoi într-un termen care variază în jurul a circa 3 ani își face exitul folosindu-și rețeaua internațională de contacte, bazată cu predilecție în bazinul companiilor sau a fondurilor de investiții în tehnologie din Sillicon Valley (SUA). Printre cumpărătorii companiilor vândute de către Gecad s-au aflat însă investitori și din alte zone geografice, cum a fost cazul grupului sud – african Naspers sau Coinify, companie cu sediul în Danemarca.

Gecad și-a făcut intrarea în lumea investitorilor americani în 2003 odată cu vânzarea tehnologiei antivirus RAV către gigantul american Microsoft, iar apoi au urmat alte tranzacții cum ar fi vânzarea epayment către Allegro Group, vânzarea Coinzone către Coinify sau cea a Avangate către fondul de investiții Francisco Partners.

Fondul de investiții 3TS Catalyst România va investi 0,7 mil. Euro pentru preluarea unei participații finale de 30 – 40% în platforma de recrutare SmartDreamers, în care au investit anterior și cei doi Managing Partneri ai firmei de avocatură Eversheds România. Marius Ghenea, partener 3TS Catalyst România: Anul viitor vom avea companii din portofoliu pentru primele exituri. 3TS Capital Partners discută o achiziție cu un alt fond de investiții aflat sub administrare

Fondul de investiții 3TS Catalyst România a anunțat, marți, că va investi 0,7 mil. Euro pentru a prelua o participație minoritară semnificativă în platforma de recrutare SmartDreamers din Târgu Mureș, aceasta fiind a zecea companie intrată în portofoliul managerului de capital de risc.

Afacerea Smart Dreamers a fost fondată în 2014 de către Adrian Cernat, Marius Huza și Mihai Ceușan și a trecut până acum prin două runde succesive de investiții realizate de investitori de tip business angels.

La finele lui 2014, platforma de recrutare a obținut o investiție de la Radu Atanasiu, Mălin Ștefănescu și Danu Temelie în valoare de peste 100.000 de euro.

În 2015, SmartDreamers obține cea de-a doua investiție în euro, care conduce la schimbarea structurii de acționariat, grupului de investitori și fondatorilor Adrian Cernat, Marius Huza și Mihai Ceușan alăturându-li-se oamenii de afaceri Mihai Guia, Cristian Lina și Octav Cobzăreanu. Mihai Guia și Cristian Lina sunt Managing Partneri ai biroului local al firmei britanice de avocatură Eversheds.

Odată cu cea de-a doua infuzie de capital, destinată extinderii business-ului în piața din Ungaria cât și în alte piețe la nivel internațional, compania cedează 11% din acțiuni către cei șase business angeli.

În prezent, Smart Dreamers este utilizată de peste 2.000 de companii şi peste 100.000 de candidați în baza de date.

La finalul anului 2015 Smartdreamers a înregistrat o cifră de afaceri netă de 169.058 lei (aproximativ 0,04 mil.euro), o pierdere netă de 678.684 lei ( 0,15 mil.euro ) și un număr mediu de 9 salariați.

Investiția în SmartDreamers marchează finalizarea perioadei inițiale de investiții a fondului Catalyst România. Pachetul pe care Catalyst România îl va prelua în final este de aproximativ 30 – 40%, după cum a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Marius Ghenea, Director de investiții al Catalyst România.

Fondul de investiții Catalyst România investește capital în companii nu prin achiziția de acțiuni, ci prin aport la majorare de capital printr-un așa – numit cash in (banii investiți rămânând în companie – n.r.).

Catalyst România a investit până acum de la lansarea fondului în 2013 aproximativ 10 mil. Euro din capitalul total de 15 mil. Euro pe care îl are la dispoziție. Pe lângă investițiile inițiale, sunt investiți bani din fond și pentru runde de capitalizare ulterioare.

“Finanțăm și achiziții făcute de companiile din portofoliu dacă acestea identifică astfel de ținte pe piețele din străinătate”, a explicat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Marius Ghenea.

Tichetul de investiții al Catalyst România se situează între 0,5 și 1,5 mil. Euro per investiție inițială, care poate fi ulterior completată prin runde ulterioare de investiții.

Astfel, cea mai importantă investiție a Catalyst România pentru o companie din portofoliu ajunge la aproximativ 2 mil. Euro și este în retailerul online Elefant.ro, în care în iulie a fost atras și managerul de capital Axxess Capital, care investește 5 mil. Euro pentru preluarea a 30% din companie. În schimb, în afacerea Avocatnet, Catalyst România a investit aproximativ 0,35 mil. Euro.

Catalyst România este un fond de investiții cu o durată de viață de zece ani. Durata tipică a unei investiții într-o companie este între 3 și 5 ani, după care fondul se pregătește să-și facă exitul.

Banii investiți de către Catalyst România provin din fonduri europene puse la dispoziția întreprinderilor mici și mijlocii prin programul JEREMIE, de la Fondul European de Investiții, fondul de investiții 3TS Capital Partners, BT Asset Management (parte a grupului financiar Banca Transilvania), SIF Moldova, Certinvest Pensia Mea și alți investitori.

La conferința de presă dedicată investiției Catalyst România în Smartdreamers au fost prezenți și Camelia Drăgoi, manager de mandat pentru investiția Catalyst din partea Fondului European de Investiții, respectiv Costin Tărăcilă, Managing Partner al firmei de avocatură RTPR Allen & Overy care asigură consultanța juridică pentru fond la aceste tranzacții.

“Nu suntem în perioada de exit. Anul viitor vom avea companii pentru primele exituri“, a precizat Marius Ghenea, Director de investiții al 3TS Catalyst România.

Potrivit acestuia, există discuții pentru exit, cât și pentru creșterea companiei la VectorWatch.

În acest moment, Catalyst România are în portofoliu firmele 123ContactForm SRL (dezvoltator de soft pentru formulare și chestionare online), Vola.ro, Elefant.ro, Simartis Telecom, Inteligo Media (care administrează portalul de informație legislative și juridică Avocatnet.ro), GreenHorse Games, VectorWatch, SmartBill (administrată de Intelligent IT), Marketizator Friends și Smartdreamers.

Fondul este administrat de către 3TS Capital Partners, una dintre cele mai importante companii de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est.

Din echipa 3TS responsabilă de investițiile Catalyst fac parte Marius Ghenea – partener Catalyst România, Sever Totia – partener Catalyst România, Jozsef Kover – partener 3TS Capital Partners și Alina Georgescu, Office Manager.

Sever Totia, investitor cu experiență pe piața americană, intră în echipa de administrare a fondului și va ajuta la dezvoltarea companiilor din portofoliu către exit, cu predilecție către investitorii din SUA.

3TS Capital Partners este unul dintre cei mai focusați manageri de capital pe investiții în zona de Tehnologie Media și Telecom. 3TS Capital Partners investește acum și dintr-un fond de investiții de talie mult mai mare, a cărui capitalizare depășește 100 mil. Euro și unde tichetul de investiții este de circa 5 – 7 mil. Euro.

“3TS are cu fondul de investiții cel mare un proiect de achiziție în zona TMT în România “, a spus pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Marius Ghenea.

Pe piața de private equity, Catalyst România este un fond de investiții cu capital de creștere care se adresează companiilor tinere din domeniul tehnologiei, sector care este vizat și de alți manageri de fond cum este cazul Earlybird, care a investit recent în afacerea DCS Plus.

Fondul de investiții EEAF administrat de Axxess Capital a preluat 30% din retailerul online Elefant.ro în cadrul unei tranzacții de 5,5 mil. Euro. Fondul Catalyst România a participat și el la noua rundă de finanțare

Fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), administrat de către Axxess Capital,  a preluat un pachet de 30% din acțiunile retailerului online Elefant.ro, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Intrarea fondului de investiții are loc pe fondul unei runde de finanțare în valoare de 5,5 mil. Euro, realizată prin majorare de capital, la care a participat și fondul de investiții Catalyst România, care și-a majorat participația minoritară deținută în companie. În noiembrie 2014, Catalyst a anunțat preluarea unui pachet de peste 10% din Elefant.ro, afacerea controlată de omul de afaceri Ion Sturza.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea acordului Consiliului Concurenței.

Investiția are ca obiectiv accelerarea ritmului anual de creștere de peste 50% pe care Elefant.to îl are în prezent. Retailer-ul online va beneficia de expertiza specifică a noului investitor.

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au anunțat astăzi că au asistat EEAF în tranzacție cu o echipă coordonată de către Dragoș Apostol, Partener în cadrul firmei de avocatură, secondat de avocatul Veronica Aman. Alături de cei doi, în proiect s-au mai implicat Roxana Pană, Avocat Senior, Ciprian Săraru, Avocat senior,  și avocatul Gabriela Dinu.

De cealaltă parte, avocații RTPR Allen & Overy au lucrat alături de compania Elefant Online și de acționarii săi cu o echipă  coordonată de către Alina Stăvaru, Counsel în cadrul firmei, și din care au mai făcut parte Laurențiu Tisescu (Associate), Evelin Grigore (Junior Associate) pentru documentele tranzacției, respectiv Roxana Ionescu (Counsel), Andrei Mihul (Associate) și Andrei Lupu (Junior Associate) pentru aspecte de concurență, conform unui comunicat de presă al firmei de avocatură.

În decursul celor 6 ani de activitate, Elefant.ro a atras mai multe runde de investiții, în acționariat intrând, alături de Fribourg Capital, acționar fondator majoritar și fondurile Catalyst Romania, consiliat de 3TS Capital Partners și acum EEAF.

Catalyst Romania este primul fond de private equity dedicat României, finanțat în principal prin inițiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Elefant Online (fost Universal Online Promotion) este deținut de fondul de investiții Fribourg Investments, controlat de omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, prin Millennium Gold Resources Limited (Cipru).

Retailerul online a fost lansat ca o librărie online în 2010. În 2014 – 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea a 18 puncte de livrare în 6 orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Axxess Capital este cel mai activ administrator de pe piața fondurilor de investiții și are cea mai puternică schimbare de portofoliu local dintre jucătorii locali de private equity, având în vedere seria de achiziții, respectiv de exituri realizate în ultimul an.

Astfel, în acest interval de timp, EEAF, care are în portofoliu Nextebank a preluat controlul băncii Carpatica și a intrat acum pe piața retailerilor online prin preluarea pachetului de 30% din Elefant Online. De asemenea, Axxess Capital a finalizat în aprilie vânzarea pachetului minoritar de 49,9% din acțiunile Noriel către Enterprise Investors, manager regional de private equity, și a anunțat luna trecută vânzarea Industrial Access către grupul belgian TVH.

Axxess Capital face achiziții în ultimii ani din capitalul fondului de investiții EEAF, în timp ce fondurile mai vechi pe care le are sau le-a avut în administrare (RAEF – Romanian American Enterprise Fund, BAF  – Balkan Accession Fund) își fac pe rând exitul din afacerile aflate în portofoliu, pe măsură ce durata lor de viață se apropie de sfârșit.

Politica de investiții a Axxess Capital vizează tichete de achiziție de regulă cuprinse între 5 și 15 mil. Euro fie pentru preluarea de pachete majoritare de acțiuni, fie participații minoritare în companii – țintă.

Managerul de capital privat este condus de aproape două decenii de către Horia Manda, unul dintre cei mai experimentați manageri de pe piața locală de profil.

Fondul de investiții Catalyst România preia circa 25% din site-ul de tehnologie Marketizator într-o tranzacție de 1 mil. Euro. Avocații RTPR Allen & Overy au lucrat alături de investitorul financiar în trei tranzacții locale în acest an

Catalyst România, cel mai important fond local de private equity pentru creştere şi venture capital, va investi 1 mil. EUR în start-up-ul românesc de tehnologie Marketizator, specializat în servicii de optimizare a ratei de conversie.

Investiția vine sub forma unei majorări de capital, iar fondul de investiții preia un pachet de aproximativ 25% din acțiunile afacerii Marketizator, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Catalyst a lucrat în tranzacție cu avocații RTPR Allen & Overy, care a asistat fondul de investiții și la alte investiții derulate în ultimii ani.

Datorită finanțării provenite din fondurile europene prin programul JEREMIE, Catalyst România își extinde astfel portofoliul local care mai cuprinde opt companii din sectorul Tehnologie – Media – Telecom (TMT), printre care Vola.ro, Elefant.ro, VectorWatch, AvocatNet.ro sau SmartBill.

Serviciile Marketizator permit departamentelor de marketing să identifice și să valorifice factorii care determină creșterea ratei de conversie pe website. Platforma sa CRO facilitează înțelegerea vizitatorilor prin intermediul chestionarelor, colectarea de lead-uri prin interacțiune personalizată, precum și testarea de lay-out-uri de website fără a fi nevoie de suport IT.

“Marketizator este un business care generează deja venituri la nivel internațional și un challenger recunoscut pe piața globală de CRO, grație platformei sale cu soluții disponibile sub un singur acoperiș. Vedem un potențial extraordinar de creștere a companiei și ne așteptăm ca în trei ani cifra de afaceri să crească de zece ori, valorificând, cu sprijinul investiției Catalyst, oportunitățile deja identificate în numeroase piețe precum Brazilia, Japonia, SUA, Rusia și altele”, a declarat Marius Ghenea, Investment Director 3TS Catalyst România.

Marketizator este un start-up de tehnologie fondat în 2013 de către Valentin Radu, CEO al companiei, cu scopul de a permite specialiștilor de marketing testarea opțiunilor de optimizare fără suport IT.

Recunoscută pe piața globală de CRO și activă cu vânzări SaaS (software as a service) pe mai multe continente, Marketizator este una dintre cele mai dinamice afaceri din domeniu. Compania înregistrează creșteri anuale ale veniturilor de 400%, asigurând servicii pentru mai mult de 7000 de utilizatori si pentru clienți precum Forbes, OLX, Orange, Provident, Samsung, Telekom și mulți alții.

“Soluțiile pe care le integrăm platformei CRO asigură companiilor un instrument cuprinzător pentru creșterea eficienței de vânzări a website-urilor proprii. Finanțarea pe care ne-o acordă Catalyst România confirmă performanța și potențialul Marketizator și susține planurile de dezvoltare a unor noi soluții, precum și de extindere a prezenței globale”, afirmă Valentin Radu, CEO Marketizator.

3TS Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal prin iniţiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

“Marketizator devine cea de-a noua investiție pentru Catalyst România și a zecea pe piața locală pentru 3TS Capital Partners, administratorul fondului. Este o performanță care ne poziționează drept cei mai activi investitori în zona de tehnologie din România și ne detașează considerabil prin portofoliul numeros și diversificat de companii de tehnologie”, a încheiat Marius Ghenea.

Marketizator urmează șirului de investiții realizate de către Catalyst România din care fac parte  Smart Bill,  Vector Watch, www.avocatnet.ro, Simartis Telecom, www.elefant.ro, GHG, www.vola.ro și 123ContactForm.

Fondul susține IMM-urile autohtone care activează în special în domeniile TMT cu investiţii cuprinse între 200.000 EUR şi 2.000.000 EUR. Alături de FEI, care prin JEREMIE este cel mai mare contributor la capitalul Catalyst, au mai angajat investiţii în fond şi BT Asset Management (BTAM), companie membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, 3TS Capital Partners, precum şi alţi investitori privaţi.

Fondul este administrat de către 3TS Capital Partners, una dintre cele mai importante companii de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est.

Avocații RTPR Allen & Overy au asistat fondul de investiții Catalyst Romania la achizițiile Intelligent IT, Marketizator și fondul Technology in Central and Eastern Europe la o nouă achiziție de acțiuni în Internet Corp

RTPR Allen & Overy a oferit încă o dată consultanță juridică fondurilor de private equity administrate de 3TS Capital Partners în trei noi tranzacții efectuate în 2016.

Investițiile în business-urile Smart Bill și Marketizator au fost realizate de Catalyst sub forma unor majorări de capital, banii fiind alocați finanțării planurilor de dezvoltare ale afacerilor respective.

Intelligent IT din Sibiu au dezvoltat softul de facturare SmartBill, iar la investiție a participat alături de fond și Radu Georgescu.

Noua investiție, Marketizator Friends, oferă magazinelor online optimizarea ratei de conversie, sondaje, segmentarea traficului și personalizare web.

A treia tranzacție a fost achiziția unui nou pachet de acțiuni la compania de publishing online Internet Corp de către fondul Technology in Central and Eastern Europe.

Internet Corp are în portofoliu mai multe site-uri, printre care wall-street.ro, 9am.ro sau start-up.ro.

Echipa RTPR Allen & Overy a fost compusă din Costin Tărăcilă (Managing Partner), Alina Stăvaru (Counsel), Laurențiu Tisescu (Associate) și Andrei Lupu (Junior Associate).

„Am fost implicați în întregul proces (al celor trei tranzacții – n.r.), de la faza due diligence (analiză financiară – n.r.) până la pregătirea și negocierea tuturor documentelor tranzacției în privința investiției în Smart Bill și Marketizator, respectiv de la primele discuții până la semnarea documentelor aferente cumpărării pachetelor suplimentare în acționariatul Internet Corp. Aceste tranzacții nu fac decât să reconfirme potențialul pieței românești de a crea business-uri de succes în domeniul online și care să atragă investitori sofisticați care au capacitatea de a le duce la nivelul următor și a le transforma într-un succes internațional”, a declarat Alina Stăvaru, Counsel în cadrul firmei de avocatură.

RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipă de 41 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, precum şi profesorul Lucian Mihai, în calitate de Of counsel.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.

Pe piața avocaturii de afaceri, RTPR Allen & Overy face parte din cel mai activ eșalon al pieței în zona de tranzacții alături de jucători precum NNDKP, PeliFilip, Clifford Chance, DLA Piper, Schoenherr sau Bondoc & Asociații.

Fondul de investiții Catalyst România și investitorul Radu Georgescu preiau cu un milion de euro 32% din afacerea Intelligent IT din Sibiu, liderul pieței de facturare

Catalyst România, singurul fond de investiții dedicat exclusiv României, investește 0,83 mil. Euro în afacerea Intelligent IT din Sibiu, liderul pieței locale de facturare, unde preia o participație de 24,9%, conform deciziei acționarilor companiei din 19 februarie.

De asemenea, în acționariatul firmei IT intră și investitorul Radu Georgescu, prin intermediul vehiculului de investiții cipriot Concentric Limited, care investește 0,23 mil. Euro în afacere și va prelua un pachet de 6,94% din firmă.

Atât Catalyst România, cât și Radu Georgescu sunt investitori care caută afaceri din domeniul IT și tehnologie, cu nevoie de capital de dezvoltare și cu potențial de creștere rapidă, ceea ce oferă perspectiva unui exit ce ar putea răsplăti cu un multiplu confortabil fondurile investite.

Tranzacția se derulează prin intermediul unei majorări de capital prin care cei doi investitori vin cu aport de capital în valoare de 823 euro, respectiv 228,9 euro, diferența reprezentând prime de emisiune.

În urma derulării investiției totale de 1,06 mil. Euro de către cei doi noi acționari, pachetul de aproape 68% este împărțit astfel de către Radu Călin Hasan (23,96%), Ioana Hasan (23,14%), Mircea Căpățînă (17,56%) și Lucia Todea (3,4%).

De asemenea, ca efect al tranzacției, Marius Ghenea, director de investiții al 3TS Catalyst România, preia un loc în Consiliul de administrație al Intelligent IT Sibiu.

Intelligent IT este o firmă înființată în 2006 cu obiect de activitate în domeniul dezvoltării web și a soluțiilor IT. În 2014, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 1,78 mil. Lei și o pierdere de 0,087 mil. Lei la un număr de 13 angajați.

Lansat în 2007 de către Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățână, Smart Bill este cel mai utilizat program de facturare și gestiune contabilă din România. În prezent, serviciul este folosit de peste 33.000 de clienți ce emit un milion de facturi lunar, facturând prin intermediul acestuia peste 2 mld. euro anual.

Pe lista tranzacțiilor Catalyst România se află până acum investițiile derulate la Avocatnet, Simartis Telecom, elefant.ro, Green Horse Games, 123ContactForm și Vectorwatch.

Investițiile de capital ale Catalyst într-o companie vizează un nivel cuprins între 0,5 și 2 mil. Euro, însă ultimele tranzacții indică faptul că investitorul și-a calibrat achizițiile de participații minoritare în jurul a unui milion de euro per tranzacție.

Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal de către Fondul European de Investiţii (FEI) prin iniţiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Principalii investitori în fondul de investiții Catalyst România sunt Fondul European de Investiții (care face parte din grupul Băncii Europene de Investiții), administratorul de fonduri de investiții BT Asset Management (parte a grupului financiar Banca Transilvania), administratorul de fonduri de investiții 3TS Capital Partners, precum şi alţi investitori privaţi. FEI a pus 10 mil. euro în capitalul fondului de investiții Catalyst România.