Arhive etichete: antivirus

Sursă foto: Facebook.

Tranzacția momentului pe piața de IT: Axxess Capital negociază exitul din afacerea Bitdefender. Vânzarea pachetului minoritar ar putea include și acțiuni ale familiei Talpeș și pregătește terenul pentru intrarea unui investitor de calibru mare. Printre potențialii cumpărători ar putea fi fonduri americane de investiții în tehnologie din Silicon Valley

Managerul de fonduri de investiții Axxess Capital este în proceduri de vânzare a pachetului de acțiuni deținut la producătorul de tehnologie antivirus Bitdefender, cotată ca una dintre cele mai cunoscute afaceri românești în acest moment în întreaga lume, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Tranzacția de exit a investitorului financiar, condus de veteranul din industria fondurilor de investiții Horia Manda, ar putea implica și un pachet de acțiuni al familiei Talpeș, însă vânzarea nu vizează cedarea unui pachet majoritar al afacerii IT. Dacă luăm în calcul creșterea taliei companiei din ultimii șapte ani, creșterea notorietății brandului și faptul că vânzarea vizează un pachet de acțiuni sensibil mai mare decât cel cedat în 2007, tranzacția de la Bitdefender pleacă de la ordinul zecilor de milioane de euro, nivel la care ar candida pentru cea mai mare tranzacție de pe piața IT din ultimii ani.

Sursele citate susțin că procesul de vânzare este destul de avansat, fiind deja angajată în acest scop o bancă de investiții și că există deja discuții cu potențiali cumpărători.

Semnale privind exitul Axxess Capital din Bitdefender au apărut pe piața locală încă din lunile septembrie – octombrie ale anului trecut, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Printre potențialii cumpărători ai pachetului de acțiuni minoritar al Bitdefender s-ar putea afla fonduri de investiții în tehnologie din Silicon Valley, cu care Florin Talpeș, fondator și director general executiv al companiei, se află în contact de mai mulți ani, conform propriilor declarații. Pe lângă acestea, și fonduri de investiții cu prezență locală ar putea fi interesate de o achiziție de acțiuni la Bitdefender.

Recent, Horia Manda, managing partner al Axxess Capital, spunea pentru ZF că în acest an sunt vizate patru exit-uri, printre care și afacerea cu jucării Noriel, fără să le menționeze pe celelalte. Axxess Capital este unul dintre cei mai activi manageri de fonduri de investiții din ultima vreme, după ce în ultimul an și jumătate a preluat Nextebank, afacerea IT Star Storage și producătorul de lacuri și vopsele Dufa Deutek și a încercat prin intermediul unei fuziuni cu Nextebank să preia o poziția de control la Carpatica.

Reprezentanții Axxess Capital și cei ai Bitdefender nu au oferit niciun răspuns până la momentul publicării articolului la întrebările adresate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe tema demersurilor de vânzare de acțiuni ale companiei IT.

Pe 7 decembrie 2007, un grup de șapte investitori români și americani reprezentat de Horia Manda, șeful Axxess Capital, își anunța intrarea în afacerea Bitdefender prin preluarea unui pachet de 7% din companie pentru 7 mil. dolari, ceea ce evalua la vremea respectivă producătorul de tehnologie antivirus la 100 mil. dolari.

Unul dintre ingredientele tranzacției care a vizat un pachet neobișnuit de mic în astfel de tranzacții a fost relația de încredere dintre Horia Manda, șeful Axxess Capital, și Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, amândoi la bază matematicieni, care se cunoșteau de mulți ani. Și soția lui Florin Talpeș, Măriuca Talpeș, este de asemenea la bază matematician și fondator al grupului Softwin, din care s-a desprins în 2007 divizia Bitdefender, care de atunci este o afacere de sine – stătătoare.

Bitdefender este un producător de tehnologie antivirus cu ambiții globale, în condițiile în care cea mai mare parte a vânzărilor sunt realizate în America de Nord și Europa Occidentală, iar în 2011, Florin Talpeș anunța că mizează pentru dezvoltarea afacerii pe cele mai mari piețe emergente ale lumii cu peste 3 miliarde de locuitori – Brazilia, Rusia, India, China – și pe soluții de securitate informatică pentru rețele sociale precum Facebook și Twitter.

„În piață te gândești la factorii de creștere, nu este vorba de veniturile de astăzi, ci de veniturile viitoare. Și atunci când zici venituri viitoare unul dintre factorii de creștere este baza ta de utilizatori. Dacă ai o bază mare de utilizatori, poți să te gândești la un moment dat la monetizarea lor”, explica Florin Talpeș strategia de creștere a Bitdefender într-un interviu acordat în septembrie 2011 pentru antena3.ro.

În cadrul aceluiași interviu, Talpeș nu a dorit să comenteze informațiile vehiculate la acel moment pe piață, potrivit cărora, grupul de investitori reprezentat de Horia Manda controlează direct și indirect un pachet de 30% din Bitdefender, adică de peste 4 ori mai mare decât în momentul intrării în 2007 în afacere.

Fondatorul Bitdefender a confirmat însă că au fost schimbări ulterioare în acționariatul firmei după decembrie 2007.

“A mai intrat un investitor tot din grup. Nu s-a întâmplat ceva spectaculos legat de fonduri, dar în grupul respectiv (de investitori – n.r.) a mai intrat cineva”, a precizat proprietarul Bitdefender.
După intrarea Axxess Capital în acționariatul Bitdefender, compania a început trecerea de la modelul unei afaceri fondate de o familie de antreprenori la nivelul de corporație.

În toamna lui 2011, Bitdefender își schimbă „fața”, venind cu un nou logo, un slogan nou și o altă generație de produse. Logo-ul actual al companiei, implementat în urmă cu patru ani după un proces de rebranding coordonat de agenția Brandient, reprezintă imaginea dragonului – lup, adică un cap de lup și o coadă de șarpe – simbol care se afla pe steagurile de luptă ale dacilor, și care în acest fel, vrea să arate originea companiei de talie internațională.

Schimbările anunțate în toamna lui 2011, care anunțau un nou Bitdefender, ar trebui să se vadă în rezultatele din 2015 ale companiei, spunea Florin Talpeș.

Referitor la vânzarea unui pachet de acțiuni în Bitdefender, declarațiile lui Talpeș s-au învârtit constant în jurul mesajelor că a avut discuții și ține legătura cu fonduri de investiții americane emblematice pentru industria de profil și că ar putea lua în calcul o listare pe bursă nu mai devreme de 2016.

Întrebat în urmă cu patru ani, dacă ar accepta oferta unui fond de investiții pentru un pachet majoritar, Talpeș răspundea: “Habar nu am. Deocamdată nu ne gândim la lucrul ăsta, deocamdată ne gândim la o poziție majoritară în continuare…Care e rolul unui investitor? Să multiplice banii, să-și facă un exit. Sigur că e posibil. Dacă se ajunge la intrarea unui investitor el poate să reprezinte, parțial sau total, și oportunitate pentru alt investitor să iasă”.

Centrul de greutate al afacerii Bitdefender este în Statele Unite ale Americii, unde realizează 35% din vânzările globale și unde firma și-a stabilit un sediu în Silicon Valley chiar în apropiere de birourile Google.

De-a lungul timpului, Talpeș a menținut un aer de discreție excesivă în jurul Bitdefender, ale cărei venituri anuale la nivel global nu le-a făcut publice niciodată.

Bitdefender are birouri în SUA, Germania, Spania, România și Emiratele Arabe Unite.

Bitdefender SRL, care înseamnă numai o parte din afacerea globală Bitdefender, este deținută de către familia Talpeș și investitorii reprezentați de Horia Manda prin intermediul Bitdefender Holding BV, care are 100% din acțiuni.

Bitdefender SRL a evoluat din 2008, primul an în care familia Talpeș a avut în companie și acționari noi, de la o cifră de afaceri de 64,8 mil. lei (17,6 mil. euro), un profit net de 0,4 mil.lei (0,1 mil. euro) și un personal de 399 angajați la o cifră de afaceri de 196,5 mil. lei (44,5 mil. euro), un profit net de 11,3 mil. lei (2,5 mil. euro) și un personal format din 556 de angajați în 2013. Altfel spus, în cinci ani, nivelul afacerii s-a triplat, iar câștigurile au crescut de 25 de ori.

Cele mai proaspete evoluții ale Bitdefender arată o creștere a afacerilor de 35% în 2014, iar estimările pentru 2015 sunt și mai optimiste, indicând o rată de 45% mai mare față de anul anterior, după cum susține Florin Talpeș într-un interviu acordat Hotnews.ro în decembrie 2014. Creșterea este susținută de două direcții, conform sursei citate, de securizarea cloud-ului pentru IMM-uri și securizarea centrelor de date.

Florin Talpeș spunea acum două luni pentru Hotnews.ro că Bitdefender își obține 35% din venituri din SUA, 45% din Europa de Vest – din care cea mai mare piață este Franța, și numai 2% din România. În ceea ce privește personalul, situația este inversă, având în vedere că din cei aproximativ 700 de angajați, personalul din România înseamnă 600 de angajați.

Florin Talpeș, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, a fondat în 1991 împreună cu soția sa, Măriuca Talpeș, firma de IT Softwin, care apoi a ajuns la scara unui grup de companii, din care face parte acum și Bitdefender.

Din datele disponibile la Registrul Comerțului rezultă că Florin Talpeș împarte în mod egal cu soția sa acțiunile la Softwin SRL, Softwin Grup SRL, Softwin Research and Development SRL, Intuitext SRL și Paxato SRL. În plus, Florin Talpeș mai are 100% din acțiunile firmei Pro Consultancy Services SRL.

Pe piața de fuziuni și achiziții, sectorul IT este unul dintre cele mai atractive pentru investitori, în condițiile în care criza a rărit numărul de ținte, de companii cu potențial de creștere și profitabile.