Arhive etichete: Accession Mezzanine Capital IV

BERD a aprobat o investiție de capital de 40 mil. Euro în Accession Mezzanine Capital IV, un nou fond de investiții mezanin care vrea să strângă 250 mil. Euro pentru tranzacții în România și în regiune. Managerii de capital privat activi la nivel local strâng fonduri de investiții regionale al căror capital total trece de 1 mld. euro

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a aprobat în board-ul instituției o investiție de capital de 40 mil. Euro într-un nou fond de investiții ridicat de Mezzanine Management. BERD a fost unul dintre investitori și în cazul celor trei fonduri de investiții ridicate anterior de către Mezzanine Management.

Accession Mezzanine Capital IV are o capitalizare – țintă de 250 mil. Euro și este orientat către investiții pe piețele din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. De asemenea, noul fond de investiții ridicat de către Mezzanine Management ar putea investi selectiv în Turcia și Grecia, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fondul va viza companii de talie mică și mijlocie prin investiții de tip mezanin, care combină structuri de finanțare și investiții în acțiuni.

În acest moment, mai mulți manageri de capital activi în România sunt în diferite stadii de ridicare a unor noi fonduri de investiții cu focus pe piața locală și pe altele din regiune.

Fonduri noi de investiții cu capitaluri proaspete de peste 1 mld. Euro sunt astfel în curs de ridicare, conform datelor centralizate de jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Abris Capital Partners și Resource Partners sunt printre managerii de capital aflați în fază avansată cu ridicarea noilor fonduri de investiții. Astfel, Abris strânge al treilea său fond de investiții, Abris CEE Mid – Market Fund III, cu o capitalizare – țintă de 500 mil. Euro, pentru care principalele piețe vizate sunt Polonia și România, potrivit datelor făcute publice de către International Finance Corporation. De asemenea, Resource Partners a făcut prima închidere a ultimului fond pe care îl ridică pentru regiune, după ce a strâns 100 mil. Euro de la investitori. Capitalizarea – țintă a Resource Eastern European Equity Partners II este de 200 mil. Euro.

Pe lângă aceștia, și alți manageri de capital privat încearcă să convingă investitorii să le încredințeze banii pentru noi investiții în regiune.

Mezzanine Management este un manager de capital privat al cărui istoric investițional local este legat de producătorul de ape Carpatina, în care a intrat în iunie 2008, și Imcorp pe piața explorării și extracției de minerale industriale, unde a investit în iulie 2008. De asemenea,  Accession Mezzanine Capital III, administrat de Mezzanine Management, a susținut în 2015 grupul american GP Paine & Partners la achiziția Spearhead International printr-un pachet de finanțare de 30 mil. Euro. Spearhead avea la acel moment un portofoliu de operațiuni în agricultură de 85.000 hectare în România, Polonia, Cehia, Slovacia și Marea Britanie.

În mai 2014, expunerea Mezzanine Management față de piața locală s-a mărit, în condițiile intrării ca acționar minoritar în afacerea lanțului de centre de radioterapie Amethyst.

Inițial, fondul de investiții Accession Mezzanine Capital III, administrat de Mezzanine Management, a acordat Amethyst o facilitate de credit de tip mezanin în valoare de 21 mil. Euro, iar în aprilie 2015 a participat alături de alți acționari la majorarea de capital a companiei astfel încât finanțarea acordată afacerii s-a extins la circa 25 mil euro.

Finanțarea de tip mezanin combină acordarea de împrumuturi subordonate cu investițiile de capital prin care sunt preluate participații în compania – țintă.

Împrumuturile subordonate, spre deosebire de cele bancare, sunt convertibile în acțiuni ale companiei finanțate în momentul ajungerii finanțării la scadență dacă banii nu au fost rambursați.

De aceea, fondurile de mezanin sunt un canal alternativ de finanțare a unei afaceri la creditul acordat de o bancă și la banii cu care vin acționarii companiei. Finanțarea de tip mezanin acoperă un risc de credit mai mare decât cel la care o bancă acceptă să se expună, perioada de acordare poate fi de circa 6 – 10 ani, iar costul ei poate fi cu 150 – 300 puncte de bază peste cel al împrumutului acordat de o instituție bancară.

Capitalul alocat de către Mezzanine Management pentru o investiție este între 5 și 25 mil. euro

Mezzanine Management, firmă de investiții fondată în 2000 de austriacul Franz Hörhager cu focus pe piețele din Europa Centrală și de Est.

Mezzanine Management administrează trei fonduri de investiții mezanin – AMC I (lansat în mai 2003 cu o capitalizare de 115 mil. euro), AMC II (lansat în mai 2007 cu fonduri disponibile de 261 mil. euro) care a investit în Carpatina și Imcorp din România, respectiv AMC III (lansat în decembrie 2010 cu un capital de 200 mil. euro), acesta din urmă investind în Amethyst.

Din capitalul administrat de AMC II, în România au fost investite aproximativ 9% (în jurul a 23 mil. euro), în timp ce în capitalul AMC III, piața locală are o pondere de 14%, adică undeva la aproximativ 28 mil. euro.

Unul dintre cei mai importanți investitori de capital în AMC III este guvernul american, care a contribuit cu 75 mil. dolari la ridicarea fondului de investiții prin intermediul Overseas Private Investment Corporation (OPIC).

Fondurile de investiții sunt, prin natura lor, cei mai activi jucători pe piața de fuziuni și achiziții.

Piața locală de private equity însumează jucători de calibru diferit, de la fonduri de țară dedicate așa cum este cazul Catalyst România, care vizează tichete de tranzacție între 0,2 și 2 mil. euro, la manageri de capital precum Axxess Capital, Resource Partners, Oresa Ventures, care se orientează, de regulă, către investiții în medie în marja 5 – 15 mil. euro, în timp ce manageri de capital privat precum Enterprise Investors, Abris Capital Partners și Mid Europa Partners vizează, de obicei, tichete de investiție mai mari.

În noiembrie 2016, Mid Europa Partners a semnat achiziția a 100% din lanțul de comerț Profi pentru 533 mil. euro în numerar de la Enterprise Investors, ceea ce marchează un record în istoria tranzacțiilor locale de secondary, realizate adică între fonduri de investiții, respectiv un record absolut în istoria pieței de retail din România.