România a emis obligaţiuni denominate în euro pe piaţa internă, cu un volum de 500 de milioane de euro și maturitate de 5 ani, la cele mai scăzute randamente obţinute vreodată pentru aceste instrumente, au anunțat reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice.
Dobânzile la cupon se situează în jurul a 1%, mai exact la 1,03% pe an, în condițiile în care emisiunea a fost suprasubscrisă de peste 2 ori.
Emisiunea este destinată în principal refinanțării parțiale a obligațiunilor emise pe piața internă în euro, scadente în data de 26 februarie 2016, în contextul necesităților de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice prin titluri de stat emise pe piața internă, anunțate la finalul anului 2015.
În același timp, ministerul a avut în vedere cererea specifică exprimată de investitorii locali pentru titlurile de stat în euro, susținută de creșterea volumului disponibilităților în valută, ca urmare a reducerii rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valuta de către Banca Națională a României.
Ținând cont de cererea mare pentru acest instrument, în contextul lichidității crescute în euro pe piața internă urmare rambursării unei emisiuni de obligațiuni pe piața internă de aproximativ 1,6 mld. euro pe 26 februarie, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere redeschiderea acestei emisiuni și în martie.
Pe 19 februarie, statul român a mai atras printr-o emisiune de euroobligațiuni 1,25 mld. euro la randamente de 2,55% pe tranșa de titluri cu scadența la 10 ani, respectiv la o dobândă de 3,90% la tranșa de titluri scadente peste 20 de ani.