MIRSANU.RO

publicat la: 21.11.2025  12:34

Ministerul Finantelor a listat pe bursa o noua emisiune de titluri de stat Fidelis dupa ce a atras in  noiembrie 2025 de la investitori circa 260 mil. Euro, din care mai mult de un sfert sunt titlurile in euro cu scadenta la 10 ani. La capatul opus, investitorii au plasat numai 7 mil. Euro in titluri emise in RON cu scadenta la 4 ani si dobanda anuala de 7,35%

Emisiunea de titluri de stat Fidelis din noiembrie 2025. Sursa date: Ministerul Finantelor.
 

Ministerul Finantelor a listat pe 20 noiembrie 2025 o noua emisiune de titluri de stat Fidelis pe bursa de la Bucuresti, dupa ce a strans in noiembrie de la investitori peste 1,3 mld. RON (circa 260 mil. Euro), din care peste un sfert din intreaga suma reprezinta banii investiti in titluri emise in Euro cu scadenta la 10 ani, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Pe valute, continua sa domine plasamentele in Euro, care au strans 164,7 mil. Euro de la investitori prin cele trei emisiuni de titluri de stat cu scadenta la 3, 5 si 10 ani si la dobanzi anuale care merg de la 3,9% la maturitatile cele mai scurte pana la 6,3% la maturitatea cea mai lunga oferita de catre stat.

In perioada de subscriere 7 – 14 noiembrie 2025, au fost plasate 13.864 de ordine de subscriere, cu o valoare totala de 477,60 mil. RON, ceea ce inseamna ca titlurile in moneda locala au avut o pondere de peste o treime din totalul banilor plasati in intreaga emisiune de titluri Fidelis.

Cele mai mici plasamente au fost atrase de catre emisiunea de titluri in RON cu scadenta la 4 ani, unde investitorii au cumparat obligatiuni in valoare de 35,1 mil. RON (circa 7 mil. Euro), avand o pondere nesemnificativa de numai 2,7% din totalul emisiunii Fidelis din noiembrie 2025.

O cerere semnificativa de titluri Fidelis a fost inregistrata la scadenta pe 2 ani in RON (dobanda 6,95%), cu subscrieri de 231,66 mil. RON, precum si la scadenta de 6 ani in RON (dobanda 7,70%), care a atras 121,96 mil. RON.

Emisiunile in Euro au marcat interesul investitorilor in special pe scadenta de 10 ani (dobanda 6,30%), maturitate introdusa in aceasta vara de catre Ministerul Finantelor in conformitate cu strategia sa de administrare, potrivit careia sunt vizate plasamente la maturitati mai lungi pentru reasezarea datoriei suverane. Investitorii au plasat aici 71,10 mil. Euro, insa sume semnificative de bani au mers si catre titlurile in Euro cu scadentele de 3 ani care a atras 52,10 mil. Euro, in timp ce emisiunea de titluri Fidelis in Euro cu scadenta la 5 ani a atras 41,50 mil. Euro.

Transa speciala alocata donatorilor de sange a inregistrat subscrieri de 88,87 mil. RON la o dobanda de 7,95% pe an.

Emisiunea de titluri Fidelis a statului roman a fost intermediata de catre sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille si UniCredit Bank (Sindicat de intermediere), in timp ce Banca Transilvania, Libra Internet Bank formeaza grupul de distributie.

Prin intermediul celor 30 oferte derulate incepand cu august 2020, Ministerul Finantelor a atras de la populatie 60,5 mld. RON (12,2 mld. Euro), suma din care aproape o treime, respectiv 19,6 mld. RON (3,8 mld. Euro), reprezinta valoarea emisiunilor de titluri de stat derulate doar in acest an.

Urmatoarea oferta de vanzare de titluri de stat Fidelis este estimata sa inceapa in prima decada a lunii decembrie.

Intr-un cadru mai larg, Ministerul Finantelor si-a asigurat pana la 6 noiembrie 2025 in proportie de 97% din nevoile totale de finantare pentru 2025 revizuite de la 232 mld. RON la 259 mld. RON dupa modificarea tintei de deficit bugetar de la 7% la 8,4% pentru acest an.

Desi costurile de finantare ale statului roman pe pietele financiare internationale au inregistrat o scadere la ultimele emisiuni de euroobligatiuni fata de prima parte a anului, pe fondul mentinerii rating-ului investitional al Romaniei de catre cele trei mari agentii internationale de evaluare financiara, totusi presiunile din partea investitorilor internationali raman in continuare ridicate.

Ministerul Finantelor a anuntat anterior ca intentioneaza sa revina pe piata japoneza cu o noua emisiune de titluri Samurai, asteptata sa aiba loc in noiembrie 2025, dupa ce la emisiunea inaugurala din 2024 au fost emise obligatiuni verzi in valoare de 200 mil. Euro.

 

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Andrei Gemeneanu, Co-founder and Managing Partner of Morphosis Capital, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025

  Andrei Gemeneanu, Co-founder and Managing Partner of Morphosis Capital, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025. Before Morphosis Capital, Andrei worked for 15 years in Marketing and General Management roles in Europe, Asia and the US. Trained in a large corporation (Unilever), b  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Evtim Chesnovski, Partner at Integral Capital Group, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025

  Evtim Chesnovski, Partner at Integral Capital Group, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2025. He is a partner responsible for the Romanian activities. Evtim is a member of the investment and management committees and is responsible for deal sourcing, portfolio management and fund  Citeşte articolul integral