Adrian Mîrșanu

publicat la: 04.08.2016  22:40

MedLife cumpără 90% din acțiunile Centrului Medical Panduri, printre ai cărei acționari s-a numărat Carmen Bichiș, fostul președinte al CNVM și  fostă soție a primarului sectorului 3 din București. Avocații de la Dima & Asociații și Taxhouse au asigurat consultanța cumpărătorului. Medlife anunță că negociază un nou împrumut de 20 mil. Euro pentru achiziții. Mihai Marcu, Medlife: “Suntem în discuții avansate pentru realizarea a cinci tranzacții, una dintre acestea fiind de mărime medie spre mare”

 

MedLife, lider pe segmentul serviciilor medicale private, a anunțat astăzi achiziția unui pachet de circa 90% din acțiunile Centrului Medical Panduri din București, în cadrul seriei de tranzacții pentru conservarea poziției sale în vârful pieței de profil și în contextul procesului de consolidare din acest sector.

MedLife a semnat tranzacția de preluare a pachetului majoritar, în proporție de 90%, din cadrul Centrului Medical Panduri, iar finalizarea achiziției este așteptată să aibă loc în cursul acestei săptămâni, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Ca urmare a acestei tranzacții, Maria Pop, fondator și director general al Centrului Medical Panduri, va păstra atribuțiile de management, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare și extindere a Centrului.

„Parteneriatul cu MedLife ar însemna un pas foarte important în evoluția activității noastre, dar mai ales o nouă oportunitate de a ne dezvolta și a crește accelerat business-ul, în condițiile în care vom avea susținerea celui mai important operator de pe piața serviciilor medicale private din România. Mai mult, este o bună ocazie sa ne mărim baza de clienți prin deservirea abonaților MedLife în Capitală, piață în care MedLife deține o pondere de peste 50%”, a declarat Maria Pop, Director General Centrul Medical Panduri.

Strategia de achiziții a Medlife de până acum, demonstrată și în tranzacții recente precum Sama Craiova sau Dent Estet București, indică preferința cumpărătorului de a păstra la conducerea afacerii și cu un pachet minoritar fondatorul afacerii preluate.

Nici Medlife, nici reprezentanții Centrului Medical Panduri nu au făcut public la cererea jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO cine a vândut pachetul de 90% din acțiuni.

Conform unor date publice din 2012, Carmen Bichiș (fostă Negoiță), ex – președinte al Comisiei Naționale pentru Valori Mobiliare (arbitrul pieței de capital care acum face parte din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară) și fosta soție a lui Liviu Negoiță – primar al sectorului 3 până în 2012, respectiv fost vicepreședinte al PDL (partid aflat la guvernare în perioada 2005 – 2012), deținea 33% din acțiunile Centrului Medical Panduri.

Carmen Bichiș nu a putut fi contactată pentru comentarii pe acest subiect până la momentul publicării acestui articol.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută public. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că vânzarea a 90% din acțiunile Centrului Medical Panduri s-ar situa sub nivelul de 2 mil. Euro, valoare neconfirmată însă de către părțile implicate în tranzacție.

Medlife a lucrat la această tranzacție cu avocații de la Dima & Asociații pentru partea de asistență juridică, respectiv cu consultanții Taxhouse pentru due diligence (analiză financiară) și asistență pe zona de taxe, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Centrul Medical Panduri este un operator de referință, având o activitate de peste 9 ani pe piața din Capitală. Centrul reunește două laboratoare de analize medicale și două clinici, oferind pacienților o gamă diversificată de investigații clinice și paraclinice, precum și echipamente medicale de ultimă generație. Potrivit reprezentanților companiei, Centrul Medical Panduri a înregistrat la nivelul anului 2015 o cifră de afaceri de peste 1,9 mil. euro, iar pentru anul acesta estimează o creștere de peste 20%.

Compania  a înregistrat anul trecut o marjă netă de profit de circa 10%.

Finalizarea tranzacției cu Centrul Medical Pandurii ar aduce în portofoliul MedLife a 11-a achiziție, trei dintre acestea fiind derulate în 2016 (Prima Medical din Craiova, banca de celule stem de la Timișoara și rețeaua de clinici stomatologice Dent Estet).

În perspectivă, compania anunță că va majora investițiile alocate proiectelor de achiziții și anunță intenția de a contracta un nou credit.

“Suntem în negocieri avansate cu mai multe bănci, astfel încât credem că în cursul lunii septembrie vom putea contracta un nou credit în valoare de 20 milioane euro (tranzacție de tip leveraged buyoutLBO), fondurile urmând să fie alocate exclusiv pentru achiziții. De altfel, la ora actuală suntem în discuții avansate pentru realizarea a cinci tranzacții, una dintre acestea fiind de mărime medie spre mare”, a spus Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de administrație al MedLife. Acesta nu a dat detalii privind băncile cu care negociază noul împrumut.

În luna martie, MedLife a contractat un credit în valoare de 56 milioane de euro de la un consorțiu format de BCR,BRD, ING și Raiffeisen, iar odată cu finalizarea contractării celui de al doilea credit, MedLife va avea la dispoziție un buget total de investiții de 76 milioane de euro, din care o parte importantă va fi alocată proiectelor de achiziție.

“În ultima perioadă am avut o activitate foarte intensă și ne-am consolidat poziția, atât prin proiecte de tip green field, cât și prin achiziții, iar acest lucru se reflectă direct în rezultatele noastre. Creșterea organică accelerată se datorează mai ales creșterii complexității actului medical, atât la nivel de diagnostic, cât și la nivel spitalicesc, ajungând la un grad ridicat de performanță ceea ce ne permite să devenim o referință regională mai ales în ceea ce privește chirurgia bolilor metabolice, neurochirurgia și chirurgia cancerului mamar cu posibilitate de reconstrucție. Și divizia de laboratoare a înregistrat o creștere remarcabilă. În acest sens, ne menținem așteptările pentru anul în curs, ba chiar am accelerat creșterea organică în ultimele luni, astfel încât estimăm că vom încheia 2016 cu o cifră de afaceri cumulată în valoare de 120 milioane euro, creștere organică, existând premize să urcăm până la 130-150 milioane euro, aceaste din urmă cifre fiind condiționate de procesul de finalizare al tranzacțiilor aflate în curs”, a declarat Mihai Marcu,

MedLife a anunțat astăzi rezultatele financiare aferente primului semestru din acest an, raportând o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup în valoare de 58,72 milioane euro, în creștere cu 32,7% față de aceeași perioadă din 2015, când compania a înregistrat o cifră de afaceri de 44,25 milioane euro.

Potrivit reprezentanților MedLife, avansul de 32,7% reprezintă un nou record pentru MedLife, peste 20% fiind susținut de creșterea organică, iar restul prin achiziții.

MedLife activează pe piața din România din 1996 și acoperă un portofoliu larg de activități medicale de la ambulatoriu, spitale, maternități până la laboratoare și farmacii.

În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 16 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 25 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 34 de centre medicale generaliste în București și în țară, 14 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.

Familia Marcu controlează 51% din acțiunile Medlife, în timp ce fondul de investiții Value4Capital are 36,25%, iar International Finance Corporation (divizia de investiții a grupului Băncii Mondiale) deține un pachet de 12,75% din acțiuni.

IFC este, dealtfel, unul dintre principalii finanțatatori ai programului de dezvoltare al Medlife din ultimul deceniu.

Pe piața serviciilor medicale private, Medlife concurează cu Regina Maria – aflată în portofoliului managerului de fonduri de investiții Mid Europa Partners, Medicover și Sanador.

Regina Maria este și ea angajată într-o cursă de achiziții de operatori locali și care să asigure o dezvoltare a portofoliului local de terapii acoperite. În acest an, Regina Maria a cumpărat pe rând spitalul Ponderas, specializat în chirurgia obezității, tranzacție de circa 25 mil. Euro, clinica Helios din Craiova, respectiv centrul medical Dr. Grigoraș din Timișoara.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

TeraPlast a luat un imprumut de 13 mil. Euro de la Banca Transilvania pentru acoperirea pretului de achizitie de peste 16 mil. Euro la preluarea grupului Wolfgang Freiler

  Grupul TeraPlast a contractat un credit de investitii de 13 mil. Euro pentru finantarea achizitiei de peste 16 mil. Euro a grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Cumparatorul a anuntat pe 28 martie 2024 ca a finaliz  Citeşte articolul integral

Conținut Partener

Bursa de Valori Bucuresti: Cooperarea pietelor de capital din Romania si Moldova sustinuta puternic de oficialii mediului public si privat la cea de-a doua editie a forumului Moldova-Romania Capital Bridges

    28.03.2024
  • Forumul Moldova – Romania: Capital Bridges, editia a II-a, a fost organizat pentru a impulsiona cooperarea economica si a pietelor de capital din cele doua tari.
  • Evenimentul a avut loc in contextul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniune  Citeşte articolul integral