Adrian Mîrșanu

publicat la: 28.01.2016  23:58

Lactalis a semnat contractul pentru preluarea Albalact, cotată acum la un preț de circa 64 mil. euro și care asigură poziția de lider pe piața de lactate din România. Negocierile pe ruta Paris – București au început în a doua parte a anului trecut. Bancherii de investiții francezi de la EKA Partners, consultanții EY și avocații Leroy și Asociații lucrează cu Lactalis la achiziția Albalact, în timp ce vânzătorii sunt asistați de firma austriacă de avocatură Schoenherr

 

Grupul francez Lactalis a semnat miercuri seară la București un acord pentru preluarea Albalact Alba Iulia cu familia lui Raul Ciurtin și cu fondul de investiții Reconstruction Capital II condus de Ion Florescu, care dețin împreună un pachet de 70,3% din acțiunile producătorului de lactate.

Achiziția are un impact puternic în piața de lactate, unde Lactalis ia avans în fața lui Danone prin achiziția liderului de piață, pentru care va plăti un premiu consistent față de valoarea sa bursieră.

Tranzacția urmează să se deruleze pe bursa de la București, unde acțiunile Albalact sunt listate, sub forma unei oferte publice de preluare voluntară prin care francezii vizează pachetul de 100% din acțiuni, dar având deja angajamentul grupului de acționari care dețin pachetul majoritar că își vor vinde integral participațiile deținute.

Tranzacția atrage atenția și asupra bursei, unde astfel de preluări voluntare sunt mișcări rarissime, în contextul în care după listarea Electrica în vara lui 2014 treptat interesul pentru bursă a rămas la cote joase.

Acordul semnat pe 27 ianuarie stabilește valoarea de întreprindere a Albalact la 407,3 mil. lei (90,5 mil. euro), din care urmează să fie scăzute datoriile nete ajustate la momentul vânzării, diferența reprezentând prețul de achiziție al acțiunilor.

Dacă raportăm la un nivel al datoriilor nete ajustate de 118,2 mil. lei (26,3 mil. euro) la 30 septembrie 2015, înseamnă că acționarii ar primi circa 64,2 mil. euro, din care fondul de investiții Reconstruction Capital II (RC2) ar încasa circa 16,3 mil. euro pentru pachetul de 25,4% din Albalact. Familia lui Raul Ciurtin ar primi astfel 28,8 mil. euro pentru pachetul său de 44,9% din Albalact.

Prețul pe acțiune ar fi de 0,4543 lei pe acțiune pentru acționarii Albalact, ceea ce ar însemna un premiu de 37% peste cotația de la închiderea ședinței bursiere din 27 ianuarie, ziua acordului semnat de cumpărător. Capitalizarea bursieră a companiei este de 248 mil. lei (55 mil. euro).

”Prețul pe acțiune va fi determinat prin deducerea din suma de 407,3 milioane RON a datoriei nete ajustate, definită contractual, prin referință la ultima zi a lunii imediat anterioare lunii în care condițiile precedente au fost îndeplinite (datoria netă ajustată include datoria finaciară minus numerar și echivalente în numerar, precum și provizioane și alte elemente similare datoriilor și orice prejudiciu suferit de Albalact în afara cursului obișnuit al activității, ajustări rezultate din normalizarea capitalului circulant net, astfel cum s-a agreat între Acționarii Vânzători și Lactalis) împărțită la un număr de 636.366.282 acțiuni ”, se precizează în comunicat.

Negocierile în tranzacție s-au derulat între părți la Paris și la București, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Discuții între părți au fost încă din luna iulie, iar din luna septembrie ritmul tranzacției a devenit unul susținut.

Următorul pas este notificarea achiziției la Consiliul Concurenței. Calendarul tranzacției vizează finalizarea vânzării Albalact către Lactalis până la finele primului semestru al anului.

Lactalis a fost consiliată la achiziție de către bancherii de investiții francezi de la EKA Partners, potrivit ultimelor informații disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Consultanții EY au derulat activitățile de due dilligence (analiză financiară). Leroy și Asociații asigură consultanța juridică a Lactalis în tranzacție, echipa fiind condusă de către partenerii Bruno Leroy și Andreea Toma. De cealaltă parte, vânzătorii Albalact, familia lui Raul Ciurtin și fondul de investiții Reconstruction Capital II condus de Ion Florescu, au lucrat cu o echipă de avocați ai firmei austriece Schoenherr, din care au făcut parte partenerii Markus Piuk și Narcisa Oprea.

Lactalis va finanța achiziția din propriile resurse, conform unor surse din piață.

Albalact Alba Iulia, cea mai mare societate cu capital majoritar local în industria laptelui, a fost transformată în societate pe acțiuni în anul 1990 și privatizată în 1999. Albalact deține 99,01% din acțiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc și 100% din societatea de logistică Albalact Logistic SRL, având peste 1000 de angajați în toate cele trei entități.

Albalact are în portofoliul său mărcile Zuzu, Fulga, Rarăul și Poiana Florilor.

Albalact produce lapte si lactate proaspete în fabrica de la Oiejdea din județul Alba. Compania mai dezvoltă o gamă de brânzeturi în fabrica Rarăul din Bucovina, pe care a cumpărat-o în 2008, recunoscută pentru producția de brânză și cașcaval.

Compania a raportat la 30 septembrie 2015 un profit de 9,9 mil. lei la venituri de 312,9 mil. lei (69,5 mil. euro) după primele nouă luni ale anului.

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui, deținând branduri precum President, Parmalat, Galbani. Grupul are în prezent peste 200 fabrici în 43 de țări și 75 000 de angajați.

În anul 2008, Lactalis a cumpărat divizia de lactate a grupului La Dorna de la Jean Valvis, în cadrul unei tranzacții estimate de ziarul Business Standard la acea vreme între 80 și 100 mil. euro.

Investitorii strategici francezi au marcat din 2012 încoace achiziții strategice și tranzacții de proporții, ceea ce indică un avans considerabil al capitalului francez în piețe precum retail și lactate.

Astfel, Auchan a preluat 20 de hypermarketuri Real în cadrul unei tranzacții regionale în Europa de Est, iar apoi a cumpărat în 2014 spații comerciale în care opera rețeaua de hypermarketuri în cadrul unei tranzacții de aproape 300 mil. euro.

În 2014, grupul francez Adeo, în spatele căruia se află tot patronul Auchan, a cumpărat rețeaua locală de magazine de bricolaj a austriecilor de la Baumaxx.

Apoi, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2015, Carrefour a semnat la București achiziția rețelei de supermarketuri Billa pentru care va plăti 96 – 97 mil. euro, potrivit datelor prezentate luna trecută de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral