MIRSANU.RO

publicat la: 30.08.2023  20:11

IPO Hidroelectrica: NN Pensii a investit in iulie 2023 circa 275 mil. Euro in achizitia de actiuni Hidroelectrica, ceea ce inseamna ca are o participatie de circa 2,7% din producatorul de energie controlat de catre stat

 

NN Pensii, cel mai mare manager de bani din Romania si lider pe piata locala a pensiilor private, a raportat ca a luat in iulie 2023 actiuni Hidroelectrica in valoare de 1,367 mld. RON (circa 275 mil. Euro), conform raportarilor de la 31 iulie 2023.

Investitia NN Pensii in IPO-ul Hidroelectrica, cel mai mare din istoria bursei de la Bucuresti si cel mai mare din Europa in 2023 pana la momentul tranzactiei, are o pondere de 3,52% in activul total al fondului, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La nivelul intregului portofoliu aflat sub administrare, expunerea luata de NN Pensii pe Hidroelectrica este a treia ca marime in ceea ce priveste detinerile de actiuni, dupa cea pe OMV Petrom (1,787 mld. RON) cu o pondere de 4,6% in activul total, respectiv dupa cea inregistrata la finele lui iulie 2023 pe Banca Transilvania, unde valoarea detinerii in actiuni era de circa 1,46 mld. RON si o pondere de 3,76% in activul total.

Expunerea maxima pe care un manager de fonduri de pensii o poate lua pe un singur emitent este plafonata la 5% din activul total al fondului, si in mod exceptional pentru companii de stat cum este cazul Hidroelectrica plafonul ar putea ajunge pana la maxim 10%, asa cum explica Dan Gheorghe, Chief Investment Officer la NN Pensii in cadrul evenimentului online MIRSANU IPO CHALLENGE 2023, organizat pe 25 mai 2023 de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

O alta detinere majora in portofoliul NN Pensii este cea in valoare de aproape 1,299 mld. RON in actiuni Fondul Proprietatea, care inseamna o pondere de 3,34% din activul total al fondului de pensii, si care ii confera o pozitie de actionar semnificativ la Fondul Proprietatea, unde beneficiaza astfel de dividendul acordat ca urmare a vanzarii pachetului integral al Fondului Proprietatea la Hidroelectrica. In acest fel, din banii investiti de catre NN Pensii in IPO-ul Hidroelectrica se vor intoarce sub forma de dividend in calitatea sa de actionar al Fondului Proprietatea.

Fondurile de pensii private administrate de catre NN sunt cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea cu o detinere de 11,24%.

Fondul Proprietatea, unicul vanzator la IPO-ul derulat pe bursa de la Bucuresti, a vandut in iulie 2023 pachetul sau de 19,94% din compania de stat Hidroelectrica pentru 9,28 mld. RON (1,87 mld. Euro).

Pe 18 august 2023, actionarii Fondului Proprietatea au aprobat plata unui dividend special cu o valoare bruta a dividendului de 1,7225 RON pe actiune, ce va fi platit pe 29 septembrie 2023 din banii incasati la vanzarea pachetului de actiuni de la Hidroelectrica in cadrul IPO-ului.

Statul roman are in continuare controlul celui mai mare producator de energie electrica din Romania, cu un pachet de 80% din Hidroelectrica, a carei capitalizare de piata trece acum pe bursa de la Bucuresti de 10 mld. Euro (51 mld. RON). Detinerea NN Pensii raportata la valoarea bursiera a Hidroelectrica inseamna ca liderul pietei de pensii private din Romania are un pachet in jurul a 2,7% din Hidroelectrica.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

IFC intentioneaza sa investeasca pana la 15 mil. Euro in fondul de private equity Morphosis Capital II, ceea ce aduce noul fond al Morphosis mai aproape de tinta sa finala de 110 – 120 mil. Euro. Institutia financiara internationala nu finanteaza insa investitii in afaceri din sectorul educatiei de baza

  International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa aloce un capital de pana la 15 mil. Euro pentru a participa ca investitor LP in fondul de private equity Morphosis Capital II, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Institutia financiara internationala   Citeşte articolul integral