Grupul Bancii Mondiale, din care International Finance Corporation face parte, a contribuit in Romania la mobilizarea unui capital privat de 12,3 mld. USD in perioada 2022 – 2026, rezultat care plaseaza Romania pe locul 5 la nivel mondial, dupa Brazilia, India, Turcia si Nigeria, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
“Doar in anul fiscal 2026, incheiat la finalul lunii iunie, Grupul Bancii Mondiale a mobilizat 4,2 mld. USD in Romania, de aproape 20 de ori mai mult decat in 2022”, a declarat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Cristian Nacu, Senior Country Officer in cadrul International Finance Corporation (IFC).
Potrivit acestuia, in anul financiar inchis la 30 iunie 2026, IFC a angajat 528 mil. USD din resurse proprii in Romania si a mobilizat capital privat de 4,2 mld. USD.
“Din totalul finantarii aproape 60% reprezinta mobilizare directa,iar restul reprezinta mobilizare indirecta. Astfel, pentru fiecare dolar angajat din resurse proprii, IFC a mobilizat 8 dolari de la investitori privati. Rata de mobilizare s-a mentinut aproape de nivelul record de 8,9x inregistrat in FY25 (anul financiar 2025, n.r.), evidentiind rolul IFC in atragerea capitalului privat pentru economia romaneasca. Aceste valori se refera la activitatea totala din anul financiar. Pentru angajamentele verzi, rata de mobilizare a fost ceva mai ridicata, de circa 8,2 dolari de capital privat pentru fiecare dolar angajat din resurse proprii”, a subliniat Cristian Nacu.
Expunerea totala a portofoliului IFC in Romania era la 30 iunie 2026 de 2,4 mld. USD, similar cu anul financiar anterior, cauzat de rambursari care au compensate noile angajamente, a precizat acesta.
“Structura sectoriala indica o crestere a expunerii pe infrastructura, si pe tehnologii disruptive si fonduri. La finalul perioadei, institutiile financiare reprezentau aproximativ 63% din portofoliu, industria, agricultura si serviciile 32%, infrastructura 3%, iar tehnologiile disruptive si fondurile 2%. Pe instrumente, imprumuturile si instrumentele de tip quasi-loan reprezentau aproximativ 90% din portofoliu, garantiile 8%, iar participatiile de capital 2%”,a detaliat reprezentantul IFC.
La acestea se adauga o componenta marginala de instrumente de management al riscului.
“O parte semnificativa a portofoliului este reprezentata de finantarile verzi, sustinand investitii in energie regenerabila, eficienta energetica si alta proiecte cu beneficii climatice”, a nuantat Cristian Nacu.
“IFC sustine finantarea economiei romanesti atat prin imprumuturi, cat si prin investitii in obligatiuni, inclusiv emisiuni verzi si sustenabile. In aprilie 2026, investitiile IFC in obligatiuni corporative listate la Bursa de Valori Bucuresti se ridicau la aproximativ 900 mil. Euro, reprezentand 14,2% din valoarea totala a acestor emisiuni aflate in circulatie. Aceasta prezenta reflecta rolul IFC de investitor-ancora si contributia sa la dezvoltarea pietei locale de capital”, a semnalat reprezentantul IFC.
Este interesata IFC de investitii equity prin preluarea unor participatii directe in calitate de investitor sau co-investitor in proiecte sau companii din Romania care intra sub umbrela finantarii sau investitiilor verzi?
“Investitiile de capital pot face parte din instrumentele utilizate de IFC pentru a sustine tranzitia verde, inclusiv prin participatii minoritare directe, co-investitii sau fonduri specializate. Alegerea depinde de nevoia concreta de capital, de calitatea proiectului, de guvernanta si de impactul de dezvoltare. In Romania, oportunitatile de acest tip pot fi relevante pentru platforme care dezvolta portofolii de active sau tehnologii verzi si au nevoie de capital de risc, nu doar de imprumuturi. In ultimii ani, IFC a investit capital in Romania mai degraba in companii de tehnologie si start-up-uri, precum FintechOS, in fonduri regionale de private equity si venture capital, precum si, mai recent, in sectorul pensiilor private”, a raspuns Cristian Nacu.
Din portofoliul de participatii directe ale IFC in companii din Romania fac parte companii precum reteaua de servicii medicale private MedLife, unde institutia financiara globala detine un pachet minoritar de 4,3358% din compania listata pe bursa de la Bucuresti in valoare de 47,1 mil. Euro la capitalizarea bursiera curenta sau managerul de fonduri de pensii private Carpathia Pensii, unde a preluat recent un pachet de aproximativ 10% dupa o investitie de capital de 4,71 mil. USD, potrivit informatiilor publicate anterior de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Istoricul IFC de actionar minoritar in companii din Romania este unul indelungat, anterior fiind, de exemplu, actionar direct in grupul antreprenorial de agribusiness Agricover, dar si unul dintre investitorii institutionali alaturi de EBRD care au fost implicati in cea mai mare tranzactie M&A din istoria Romaniei – privatizarea BCR si vanzarea fostei banci de stat catre grupul austriac de talie regionala Erste Bank.
Finantarile climatice au o pondere de trei sferturi din angajamentele IFC in perioada 2022 – 2026. Care sunt sectoarele cu cea mai mare expunere din portofoliu
“In anul financiar incheiat la 30 iunie 2026, IFC a angajat finantari verzi pentru Romania in valoare totala de 3,25 mld. USD. Din aceasta suma, peste 10% reprezinta investitii din resurse proprii. Aproape 90% reprezinta capital privat mobilizat. Aceste valori reflecta angajamentele noi din anul financiar, nu soldul portofoliului la sfarsitul perioadei. Componenta verde este calculata pe baza activitatilor eligibile finantate; in cazul tranzactiilor cu obiective atat de mediu, cat si sociale, nu este inclusa automat intreaga valoare a finantarii”, a spus Cristian Nacu, Senior Country Officer in cadrul institutiei financiare globale.
Volumul finantarilor verzi angajate de catre IFC in anul financiar recent incheiat este in crestere cu 77% fata de anul anterior.
“Activitatea IFC in acest domeniu combina finantarea directa a proiectelor de energie regenerabila si a cladirilor eficiente energetic cu investitii prin institutii financiare si piete de capital. Evolutia anuala trebuie privita si prin prisma dimensiunii si calendarului de semnare a tranzactiilor: cateva operatiuni de amploare pot influenta semnificativ rezultatul unui singur an”, a transmis reprezentantul institutiei financiare internationale.
Potrivit acestuia, finantarile climatice au o pondere semnificativa in activitatea IFC din Romania, reprezentand aproximativ 75% din angajamentele realizate intre anul fiscal 2022 si pana in prezent.
“Finantarea verde este sustinuta de doua canale complementare: investitii directe in economia reala si finantari prin institutii financiare. In clasificarea sectoriala a portofoliului total din resurse proprii, institutiile financiare reprezinta 63%, infrastructura si energia 7%, industria, agricultura si serviciile 28%, iar tehnologiile disruptive si fonduri 2%. Din perspectiva utilizarii finale a fondurilor, domeniile vizate includ energia regenerabila, eficienta energetica si cladirile verzi”,a detaliat in exclusivitate Cristian Nacu.
Proiectele eoliene, asa cum este cazul parcului eolian Vifor, ilustreaza canalul direct, in timp ce investitiile in obligatiuni bancare pot sustine credite pentru proiecte verzi ale companiilor si gospodariilor.
Sectorul intermediarului financiar si sectorul beneficiarului final sunt perspective diferite si nu trebuie insumate pentru a evita dubla contabilizare, a precizat reprezentantul IFC.
Cum arata fluxul de finantari verzi din portofoliul IFC din Romania in noul an financiar?
“In primele trei luni ale anului fiscal inceput in iulie 2026, IFC a angajat finantari verzi pentru Romania de 127 mil. USD din resurse proprii, alaturi de 1,2 mld. USD capital privat mobilizat. Printre cele mai importante proiecte incheiate se numara finantarea Aukera pentru extinderea sistemului de stocare in baterii de la Gura Ialomitei si participarea la finantarea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, Dama Solar, dezvoltat de Rezolv Energy, in judetul Arad. Dama Solar este finantat printr-un imprumut verde acordat de un consortiu de institutii financiare, cu venituri sustinute partial de contracte pentru diferenta si de un contract de vanzare a energiei”, a punctat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Cristian Nacu din partea institutiei financiare globale de dezvoltare.
“Aceste tranzactii evidentiaza extinderea interventiei IFC de la productia de energie regenerabila catre flexibilitatea sistemului energetic si structuri adaptate riscurilor fiecarui proiect. Totalul raportat include numai componentele confirmate ca eligibile pentru finantare verde, programul total al IFC pentru primul trimestru al acestui an fiscal depaseste deja 2 mld. USD, inclusiv sumele mobilizate”, a precizat Cristian Nacu, Senior Country Officer in cadrul IFC.
Grupul Bancii Mondiale este un finantator – cheie al economiei Romaniei alaturi de alte institutii financiare internationale, iar IFC isi concentreaza fluxul de finantari catre piata locala si pietele emergente in directii precum sectorul privat, respectiv finantarea climatica in calitate de investitor tematic.
“Time to buy. Time to build. Time to exit”. Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 10 noiembrie 2026 prima editie a evenimentului MIRSANU PRIVATE EQUITY & VENTURE CAPITAL SUMMIT pentru fonduri de private equity, fonduri de venture capital, antreprenori si alti jucatori activi pe piata fondurilor de investitii din Europa Centrala si de Est