MIRSANU.RO

publicat la: 05.04.2016  21:28

Fondul de investiții Catalyst România preia circa 25% din site-ul de tehnologie Marketizator într-o tranzacție de 1 mil. Euro. Avocații RTPR Allen & Overy au lucrat alături de investitorul financiar în trei tranzacții locale în acest an

 

Catalyst România, cel mai important fond local de private equity pentru creştere şi venture capital, va investi 1 mil. EUR în start-up-ul românesc de tehnologie Marketizator, specializat în servicii de optimizare a ratei de conversie.

Investiția vine sub forma unei majorări de capital, iar fondul de investiții preia un pachet de aproximativ 25% din acțiunile afacerii Marketizator, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Catalyst a lucrat în tranzacție cu avocații RTPR Allen & Overy, care a asistat fondul de investiții și la alte investiții derulate în ultimii ani.

Datorită finanțării provenite din fondurile europene prin programul JEREMIE, Catalyst România își extinde astfel portofoliul local care mai cuprinde opt companii din sectorul Tehnologie – Media – Telecom (TMT), printre care Vola.ro, Elefant.ro, VectorWatch, AvocatNet.ro sau SmartBill.

Serviciile Marketizator permit departamentelor de marketing să identifice și să valorifice factorii care determină creșterea ratei de conversie pe website. Platforma sa CRO facilitează înțelegerea vizitatorilor prin intermediul chestionarelor, colectarea de lead-uri prin interacțiune personalizată, precum și testarea de lay-out-uri de website fără a fi nevoie de suport IT.

“Marketizator este un business care generează deja venituri la nivel internațional și un challenger recunoscut pe piața globală de CRO, grație platformei sale cu soluții disponibile sub un singur acoperiș. Vedem un potențial extraordinar de creștere a companiei și ne așteptăm ca în trei ani cifra de afaceri să crească de zece ori, valorificând, cu sprijinul investiției Catalyst, oportunitățile deja identificate în numeroase piețe precum Brazilia, Japonia, SUA, Rusia și altele”, a declarat Marius Ghenea, Investment Director 3TS Catalyst România.

Marketizator este un start-up de tehnologie fondat în 2013 de către Valentin Radu, CEO al companiei, cu scopul de a permite specialiștilor de marketing testarea opțiunilor de optimizare fără suport IT.

Recunoscută pe piața globală de CRO și activă cu vânzări SaaS (software as a service) pe mai multe continente, Marketizator este una dintre cele mai dinamice afaceri din domeniu. Compania înregistrează creșteri anuale ale veniturilor de 400%, asigurând servicii pentru mai mult de 7000 de utilizatori si pentru clienți precum Forbes, OLX, Orange, Provident, Samsung, Telekom și mulți alții.

“Soluțiile pe care le integrăm platformei CRO asigură companiilor un instrument cuprinzător pentru creșterea eficienței de vânzări a website-urilor proprii. Finanțarea pe care ne-o acordă Catalyst România confirmă performanța și potențialul Marketizator și susține planurile de dezvoltare a unor noi soluții, precum și de extindere a prezenței globale”, afirmă Valentin Radu, CEO Marketizator.

3TS Catalyst România este primul fond de private equity dedicat României, finanţat în principal prin iniţiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” 2007-2013, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

“Marketizator devine cea de-a noua investiție pentru Catalyst România și a zecea pe piața locală pentru 3TS Capital Partners, administratorul fondului. Este o performanță care ne poziționează drept cei mai activi investitori în zona de tehnologie din România și ne detașează considerabil prin portofoliul numeros și diversificat de companii de tehnologie”, a încheiat Marius Ghenea.

Marketizator urmează șirului de investiții realizate de către Catalyst România din care fac parte  Smart Bill,  Vector Watch, www.avocatnet.ro, Simartis Telecom, www.elefant.ro, GHG, www.vola.ro și 123ContactForm.

Fondul susține IMM-urile autohtone care activează în special în domeniile TMT cu investiţii cuprinse între 200.000 EUR şi 2.000.000 EUR. Alături de FEI, care prin JEREMIE este cel mai mare contributor la capitalul Catalyst, au mai angajat investiţii în fond şi BT Asset Management (BTAM), companie membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, 3TS Capital Partners, precum şi alţi investitori privaţi.

Fondul este administrat de către 3TS Capital Partners, una dintre cele mai importante companii de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est.

Avocații RTPR Allen & Overy au asistat fondul de investiții Catalyst Romania la achizițiile Intelligent IT, Marketizator și fondul Technology in Central and Eastern Europe la o nouă achiziție de acțiuni în Internet Corp

RTPR Allen & Overy a oferit încă o dată consultanță juridică fondurilor de private equity administrate de 3TS Capital Partners în trei noi tranzacții efectuate în 2016.

Investițiile în business-urile Smart Bill și Marketizator au fost realizate de Catalyst sub forma unor majorări de capital, banii fiind alocați finanțării planurilor de dezvoltare ale afacerilor respective.

Intelligent IT din Sibiu au dezvoltat softul de facturare SmartBill, iar la investiție a participat alături de fond și Radu Georgescu.

Noua investiție, Marketizator Friends, oferă magazinelor online optimizarea ratei de conversie, sondaje, segmentarea traficului și personalizare web.

A treia tranzacție a fost achiziția unui nou pachet de acțiuni la compania de publishing online Internet Corp de către fondul Technology in Central and Eastern Europe.

Internet Corp are în portofoliu mai multe site-uri, printre care wall-street.ro, 9am.ro sau start-up.ro.

Echipa RTPR Allen & Overy a fost compusă din Costin Tărăcilă (Managing Partner), Alina Stăvaru (Counsel), Laurențiu Tisescu (Associate) și Andrei Lupu (Junior Associate).

„Am fost implicați în întregul proces (al celor trei tranzacții – n.r.), de la faza due diligence (analiză financiară – n.r.) până la pregătirea și negocierea tuturor documentelor tranzacției în privința investiției în Smart Bill și Marketizator, respectiv de la primele discuții până la semnarea documentelor aferente cumpărării pachetelor suplimentare în acționariatul Internet Corp. Aceste tranzacții nu fac decât să reconfirme potențialul pieței românești de a crea business-uri de succes în domeniul online și care să atragă investitori sofisticați care au capacitatea de a le duce la nivelul următor și a le transforma într-un succes internațional”, a declarat Alina Stăvaru, Counsel în cadrul firmei de avocatură.

RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipă de 41 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, precum şi profesorul Lucian Mihai, în calitate de Of counsel.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.

Pe piața avocaturii de afaceri, RTPR Allen & Overy face parte din cel mai activ eșalon al pieței în zona de tranzacții alături de jucători precum NNDKP, PeliFilip, Clifford Chance, DLA Piper, Schoenherr sau Bondoc & Asociații.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral