MIRSANU.RO

publicat la: 03.06.2016  11:42

Finanțare Eximbank de 6 mil. euro pentru activitatea curentă și programul de investiții al producătorul de dresuri de damă Adesgo

 

Banca de stat EximBank a anunțat încheierea unui acord de finanțare în valoare de 6 mil. euro cu producătorul de dresuri de damă Adesgo.

Pachetul financiar acordat de EximBank va fi utilizat de companie pentru finanţarea activităţii curente, precum şi pentru investiții în reamenajarea unor spații de producție.

”Suntem convinși că trebuie să creștem în permanență, să evoluăm și să ne păstrăm poziția ca lideri de piață, iar parteneriatul pe care îl avem cu EximBank ne susține în efortul nostru de atingere a tuturor țintelor de dezvoltare”, a spus Yaron Mund, directorul general al Adesgo.

Adesgo este cel mai mare producător de dresuri de damă din România, cu o capacitate de producție de peste un milion de perechi pe lună și peste 600.000 de articole de lenjerie. Compania își vinde produsele pe piață sub marca Diamond by Adesgo.

“Adesgo este unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața locală, cu o tradiție de aproape 90 de ani, și ne bucurăm că prin facilitățile acordate putem susține trendul de evoluţie pozitivă a companiei atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, contribuind astfel la continuarea tradiției”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Fabrica Adesgo a fost înființată în București în 1926.

Compania Adesgo SA a înregistrat în 2015 un profit net de 1,17 mil. lei (0,26 mil. euro) și o cifră de afaceri de 64,68 mil. lei (14,55 mil. euro) la un personal de 225 de angajați, conform ultimului bilanț făcut public.

EximbankPortofoliu2015

Eximbank este o bancă aflată în portofoliul statului român, care asigură finanțare pentru companii cu operațiuni de export-import, dar și pentru întreprinderi mici și mijlocii printr-o gamă variată de la împrumuturi până la scrisori de garanție și alte produse de credit. Pentru 2015, banca a raportat un profit net de 41,8 mil. lei (9,4 mil. euro) și venituri operaționale de 149,7 mil. lei (33,7 mil. euro) la un personal de 337 angajați și o rețea formată din 20 de unități. La nivel de grup, ceea ce include și activitățile de asigurări, Eximbank a avut anul trecut un profit net de 54,7 mil. lei (12,3 mil. euro). Cota de piață a băncii este de peste 1%.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Conținut Partener

Enterprise Investors – Raport anual 2025

  Punem bazele unei cresteri sanatoase Varsovia, ianuarie 2026 - Pe parcursul anului 2025, am avut o crestere constanta a activitatilor noastre de investitii, de dezvoltare a companiilor din portofoliu, exituri si atragere de capital. Rigoarea operationala ne-a consolidat pozitia pe piata si a cons  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Premier Energy a finalizat achizitia a 51% a subsidiarei Iberdrola din Ungaria in cadrul tranzactiei de 128 mil. Euro aferente preluarii pachetului integral de actiuni. Finantarea de 90 mil. Euro acordata de catre Vista Bank si Optima Bank au acoperit cea mai mare parte a achizitiei

  Compania de energie Premier Energy a anuntat pe 22 ianuarie 2026 ca a finalizat achizitia unui parc eolian de 158 MW din Ungaria in cadrul unei tranzactii totale de 128 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Tranzactia anuntata in 2025 la momentul s  Citeşte articolul integral