Delgaz Grid, distributie locala de electricitate si gaze naturale din portofoliul concernului german E.ON, a contractat un pachet de finantare sindicalizata de 3 mld. RON (573 mil. Euro) de la un sindicat bancar care include atat finantatori internationali de talia EBRD, cat si banci comerciale.
Pe langa institutia financiara internationala, sindicatul bancar include si banci locale precum BRD Groupe Societe Generale, ING Bank Romania, UniCredit Bank Romania, BCR si Banca Transilvania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
EBRD a anuntat acordarea unui imprumut de 300 mil. Euro (circa 57 mil. Euro), ceea ce inseamna 10% din finantarea sindicalizata totala atrasa de catre Delgaz Grid.
BRD Groupe Societe Generale a actionat in calitate de agent de garantie in cadrul tranzactiei de finantare, conform informatiilor jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.
Imprumutul EBRD va finanta o parte din programul de investitii al companiei pentru perioada 2026–2030 in reteaua de distributie a energiei electrice. Programul are ca obiectiv modernizarea și digitalizarea retelei, inclusiv extinderea instalarii contoarelor inteligente.
Impactul asteptat al tranzactiei de finantare este ca in urma implementarii programului de investitii al Delgaz Grid sa fie reduse intreruperile in alimentarea cu energie electrica și pierderile din retea, fiabilitatea sistemului sa fie imbunatatita și sa permita integrarea unor capacitati suplimentare de energie regenerabila, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Romaniei privind energia regenerabila pentru anul 2030.
Delgaz Grid SA opereaza retele de distributie a energiei electrice și gazelor naturale in nordul Romaniei, deservind aproximativ 1,6 milioane de clienti de energie electrica și peste 2 milioane de clienti de gaze naturale.
Istoricul relatiei de finantare EBRD – Delgaz Grid este mai vechi. In decembrie 2023, EBRD a anuntat ca imprumuta 400 mil. RON (80 mil. Euro) companiei locale din portofoliul E.ON in cadrul unui pachet mai larg de finantare sindicalizata de 3 mld. RON contractat cu 7 banci comerciale.
Compania face parte din grupul german de utilitati E.ON, unul dintre cei mai mari operatori de retele energetice din Europa, care deservește aproximativ 47 de milioane de clienti.
Concernul german E.ON a fost unul dintre principalii actori ai privatizarilor din sectorul energetic in urma cu 20 de ani, fiind castigatorul licitatiei pentru achizitia fostei Distrigaz Nord – distributia de gaze naturale care alimenteaza jumatatea de nord a Romaniei, dar si investitorul care si-a adjudecat achizitia distributiei de electricitate din Moldova, fiind practic primul investitor strain care a putut astfel sa-si structureze un portofoliu local de clienti integrat in zona distributiei de electricitate si a distributiei de gaze naturale, in conditiile in care aveau un bazin geografic comun.
Noua finantare sindicalizata contractata de catre Delgaz Grid consolideaza vizibil tendinta din ultima vreme potrivit careia companiile de pe piata de energie din Romania au contractat mai multe finantari de peste 500 mil. Euro in ultimul an, iar apetitul lor de investitii continua sa alimenteze aceasta cerere catre bancheri.
Clubul companiilor de pe piata de energie din Romania care s-au inscris deja pe aceasta traiectorie sunt atat companii controlate de catre statul roman, cat si investitori strategici internationali sau companii listate pe bursa de la Bucuresti, care se afla sub controlul unor investitori externi.
Compania de energie Electrica, aflata sub controlul statului roman, a anuntat pe 2 mai 2025 contractarea unui imprumut de 3,1 mld. RON (622,8 mil. Euro) de la un sindicat format din 7 banci, coordonat de catre Banca Transilvania si BCR si care au facut parte si alti finantatori precum Raiffeisen Bank, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank si Intesa Sanpaolo Bank. Creditul a fost luat de Electrica pentru refinantarea partiala a expunerii bancare existente la nivelul societatii-mama Electrica si a filialelor sale – Electrica Furnizare si Distributie Energie Electrica Romania (DEER), precum si pentru dezvoltarea segmentului de productie energie electrica din surse regenerabile, precum si pentru sustinerea investitiilor de capital aferente planului CAPEX (investitii) 2025-2027 al filialei de distributie energie electrica, potrivit precizarilor reprezentantilor Electrica.
De asemenea, plaftorma de energie regenerabila Rezolv Energy, controlata de catre investitorul financiar global General Atlantic, prin intermediul unui fond de investitii in infrastructura administrat de catre Actis, si sustinuta ca actionar minoritar de fondul suveran de investitii Mubadala din Emiratele Arabe Unite, a contractat un pachet de finantare sindicalizata totala de circa 622 mil. Euro pentru dezvoltarea proiectului eolian Vifor in judetul Buzau cu o capacitate totala proiectata de 461 MW.
Banii pentru proiectul Rezolv Energy din Romania au fost mobilizati in doua etape de la banci.
Pentru prima faza a proiectului Vifor, Rezolv Energy, cu sprijinul Actis, a obtinut in iunie 2024 o finantare sindicalizata de 291 mil. Euro. de la sindicatul de banci format de catre IFC si EBRD alaturi de bancile comerciale BCR (parte a grupului bancar austriac Erste), Erste Group Bank AG (Austria), Garanti Bank Romania, Intesa Sanpaolo Romania, Vseobecna Uverova Banka (aflata sub controlul Intesa Sanpaolo in Slovacia), Unicredit Bank Romania, OTP Bank (Ungaria), Raiffeisen Bank International AG (Austria).
22 iulie 2025 contractarea unei finantari sindicalizate de 331 mil. Euro pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din judetul Buzau, care inseamna ca adauga proiectului inca 269 MW.
Ulterior in iulie 2025, a fost contractat un alt imprumut de la consortiul de finantatori format din institutiile financiare internationale IFC si EBRD alaturi de bancile comerciale BCR (parte a grupului bancar austriac Erste), Erste Group Bank AG (Austria), Garanti Bank Romania, Intesa Sanpaolo Romania, Vseobecna Uverova Banka (aflata sub controlul Intesa Sanpaolo in Slovacia), Unicredit Bank Romania, OTP Bank (Ungaria), Raiffeisen Bank International AG (Austria) si Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG (Austria).
Mai recent, producatorul de energie electrica Nuclearelectrica a anuntat pe 24 septembrie 2025 semnarea a doua imprumuturi in valoare totala de 620 mil. Euro cu un sindicat bancar condus de catre banca americana JP Morgan, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Astfel, compania aflata in portofoliul statului roman a semnat un acord de finantare de 540 mil. Euro cu un sindicat de banci format din BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale SA, CEC Bank, Citibank Europe – Sucursala Romania, ING Bank N.V. Amsterdam-Sucursala Bucuresti, Unicredit Bank SA si J.P. Morgan SE pentru finantarea proiectului de retehnologizare a Unitatii 1 a centralei de la Cernavoda.
Al doilea acord de finantare semnat de catre Nuclearelectrica in valoare de 80 mil. Euro este cu Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank N.V. Amsterdam-Sucursala Bucuresti, Unicredit Bank SA si J.P. Morgan SE pentru finantarea proiectului unitatilor 3 si 4 ale centralei nuclearelectrice.
De asemenea, compania de energie Premier Energy a anuntat ca intentioneaza sa contracteze un pachet de finantare totala de pana la 750 mil. Euro prin care sa acopere achizitia distributiei de electricitate Distributie Energie Oltenia de la investitorul financiar global Macquarie.
La nivelul tranzactiilor de finantare corporate, piata de energie atrage constant credite sindicalizate de valori mari , generate pe de o parte, de nevoia de investitii de modernizare a retelelor operatorilor de profil, pentru refinantarea unor imprumuturi contractate anterior, dar o alta componenta o constituie si tranzactiile din aria fuziunilor si achizitii.
Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 30 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2026 pentru cele mai importante clase de investitori, lideri de afaceri, jucatori majori de pe pietele din Romania si din Europa Centrala si de Est
