MIRSANU.RO

publicat la: 05.08.2026  21:01

Cushman & Wakefield Echinox: Piața de investitii imobiliare din Romania a revenit pe crestere, in ciuda unui inceput de an mai lent. Tranzactii de 211 mil. Euro in prima jumatate a lui 2026, cu 46% in scadere fata de perioada similara din 2025

 

Piata investitiilor imobiliare din Romania a inregistrat in primul semestru din 2026 tranzactii in valoare totala de 211 mil. Euro, in scadere cu 46% fata de rezultatul inregistrat in perioada similara din 2025, potrivit estimarilor firmei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

Cu toate acestea, dupa primele 7 luni ale acestui an, finalizarea tranzactiei prin care AFI Europe a preluat un portofoliu de 6 parcuri de retail de la MAS Real Estate si o serie de tranzactii mai mici, volumul tranzactionat a depasit nivelul intregului an 2025, potrivit raportului Marketbeat Investment H1 2026 realizat de catre Cushman & Wakefield Echinox.

In primele 6 luni din 2026, segmentul spatiilor de birouri a concentrat cea mai mare parte a activitatii investitionale, cu tranzactii de 138 mil. Euro, reprezentand aproximativ 65% din volumul total, sustin consultantii Cushman & Wakefield Echinox.

Tranzactiile relevante din prima parte a lui 2026 au implicat complexul de birouri @EXPO din nordul Capitalei la o valoare estimata la 52 mil. Euro, parcurile de retail NEST din Miercurea Ciuc si Moinesti la un pret estimat de vanzare de 40 mil. Euro, birourile Record Park din Cluj-Napoca cu un pret estimat de vanzare de 40 mil. Euro si cladirea Equilibrium 2 din zona Floreasca – Barbu Vacarescu, cu un pret estimat de vanzare de 37 mil. Euro, potrivit calculelor Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit acestora, dupa finalizarea tranzactiei cu o valoare de 282 mil. Euro dintre AFI Europe si MAS Real Estate la inceputul lunii iulie 2026, sectorul de retail a redevenit cea mai tranzactionata clasa de active, cu o valoare de peste 350 mil. Euro.

In ceea ce priveste provenienta capitalului, investitorii din Europa Centrala si de Est, inclusiv cei romani, au fost cei mai activi, cu o valoare cumulata de 144 mil. Euro si  o pondere de 68% din total, urmati de investitorii turci cu investitii agregate de 52 mil. Euro si o pondere de 25% din total.

Contextul macroeconomic ramane dificil, tinand cont de faptul ca economia locala a inregistrat o contractie de 0,3% in trimestrul 2 din 2026, in timp ce inflatia s-a situat in jurul pragului de 10% in prima jumatate a acestui an. Raportul indica faptul ca revenirea economiei si stabilizarea climatului politic ar putea sustine o accelerare a activitatii investitionale in a doua parte a anului, alte tranzactii de dimensiuni medii si mari fiind in stadii avansate de execuție.

Randamentele prime au ramas stabile pe toate segmentele majore ale pietei. Astfel, randamentul pentru cladirile de birouri si centrele comerciale prime s-a mentinut la 7,25%, in timp ce spatiile industriale sunt tranzactionate la un randament de 7,5%. Pentru spatiile comerciale de pe Calea Victoriei, randamentul prime este de 7%. Aceste niveluri raman cu 100-200 puncte de baza (1-2%) peste cele inregistrate in majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, consolidand atractivitatea Romaniei pentru investitorii care cauta un raport echilibrat intre risc si randament, sunt de parere consultantii Cushman & Wakefield Echinox.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

IFC si EBRD se pregatesc sa aloce un capital de pana la 100 mil. Euro pentru fondul de private equity AMC VI, a carui capitalizare – tinta este de 500 mil. Euro. Companiile din Romania si  alte piete ale Europei Centrale si de Est intra in raza de acoperire a unuia dintre cele mai mari fonduri de investitii din regiune care acum strange bani de la investitori prin intermediul grupului ACP

  International Finance Corporation (IFC) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) pregatesc alocarea a pana la 100 mil. Euro pentru noul fond de private equity AMC VI, unul dintre cele mai mari fonduri de investitii din Europa Centrala si de Est aflat acum in faza strangerii de ba  Citeşte articolul integral

Avocați

Avocatii Dentons au oferit asistenta juridica pentru Kommunalkredit Austria AG la refinantarea de 50 mil. Euro a unui parc eolian dezvoltat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

  Firma globala de avocatura Dentons a anuntat pe 11 septembrie 2026 ca a oferit servicii de asistenta juridica pentru institutia financiara Kommunalkredit Austria AG cu privire la refinantarea de peste 50 mil. Euro a unui parc eolian local dezvoltat de catre grupul DTEK, conform informatiilor transmi  Citeşte articolul integral