MIRSANU.RO

publicat la: 24.07.2023  11:22

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Romgaz in ultimii 10 ani dupa IPO: veniturile au crescut de peste 3 ori, sustinute de majorarea preturilor la gaze in ultimul an, insa PER-ul a scazut, iar cotatia pe bursa are un plus de 18% fata de momentul listarii. Achizitia de 1 mld. Euro a Romgaz la Neptun Deep, cea mai mare achizitie M&A facuta vreodata de catre o companie a statului roman, va genera mai departe tranzactii majore de finantare si va schimba scara companiei

 

Romgaz, liderul productiei de gaze din Romania aflat sub controlul statului roman, a inregistrat in cei 10 ani de la IPO-ul sau pe bursele de la Bucuresti si Londra o crestere a veniturilor de peste 3,2 ori pana la un nivel record de aproape 2,7 mld. Euro in 2022, iar intrarea in proiectul strategic Neptun Deep de exploatare a gazelor din Marea Neagra deschide perspectiva unui nou salt a taliei companiei pe termen mediu, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Veniturile – record ale Romgaz din 2022 au fost obtinute intr-un context de majorare puternica a pretului la gaze, dar si la energie electrica, materii prime, intr-un peisaj marcat de o inflatie inalta, cresterea dobanzilor si a altor efecte generate de invazia rusa in Ucraina inceputa in martie 2022.

„In ceea ce priveste veniturile, Romgaz a inregistrat o crestere constanta pana in anul 2017, cand a atins un varf de 4.786,0 mil. lei. Aceasta crestere a fost sustinuta de o serie de factori, cum ar fi extinderea activitatii si cresterea cererii de gaze naturale. Cu toate acestea, in anii urmatori veniturile au fluctuat semnificativ, inregistrand scaderi in 2018 si 2019, urmate de o crestere semnificativa in 2020 si 2021, atingand un nivel impresionant de 5.853,0 mil. lei. O parte a acestei crestteri poate fi atribuita preturilor mai ridicate ale gazelor naturale pe piata internațtonala, precum si unei cereri sporite. In 2022, veniturile au explodat la 13.658 mil. lei, inregistrand o crestere remarcabila de 121,85%. Acest salt semnificativ are la baza un mix de factori, inclusiv preturile ridicate ale gazelor naturale, o crestere continua a cererii si un mediu favorabil de tranzactionare.”, afirma brokerii Goldring intr-un material de analiza pe tema evolutiei post-IPO a Romgaz.

„Tinand cont de rezultatele raportate de catre emitent pre-listare (2013), veniturile marcheaza in 2022 o crestere de aproximativ 230%”, adauga acestia.

Pe de alta parte, producatorul de gaze a raportat o fluctuatie a marjei de profit intre 19% si 38%, actiunile companiei au acum un plus de aproape 18% fata de momentul listarii, iar indicatorul PER, care exprima raportul dintre pretul actiunii si castigul pe actiune al companiei, s-a redus semnificativ.

„In 2014, PER-ul Romgaz se situa in jurul valorii de 9,66. Performanta financiara solida, dar si perspectivele favorabile ale industriei gazelor naturale si increderea investitorilor in potentialul de crestere a companiei au contribuit la obtinerea acestui rezultat. In perioada urmatoare se observa o scadere a acestui indicator, in special ca urmare a cresterii moderate a profitabilitatii. Tendintele pietei, precum si factorii geopolitici, preturile materiilor prime si cererea globala contribuie la scaderea profitabilitati si implicit a acestui indicator, ajungand in 2022 la un PER de 5,72, cel mai scazut de la listare si pana in prezent.”, spun brokerii Goldring.

Listarea Romgaz la bursa a avut loc in luna noiembrie a anului 2013, dupa incheierea unei oferte publice initiale de actiuni (IPO) prin care statul a vandut 15% din companie in schimbul a 391 mil. euro, acesta fiind al treilea IPO ca marime din istoria bursei de la Bucuresti, dupa IPO-ul Hidroelectrica de 1,9 mld. Euro din iulie 2023, respectiv IPO-ul de circa 445 mil. Euro al Electrica din iulie 2014.

„Chiar daca investitorilor de retail li s-a alocat aproximativ 15% din cele 57,8 milioane de actiuni puse la vanzare de catre stat, s-au depus ordine de cumparare pentru o cantitate de 17 ori mai mare, totalizand 4,9 mld. RON. De asemenea, si investitorii institutionali, inclusiv fondurile de investitii, fondurile de pensii si alti investitori au manifestat un interes ridicat, depunand ordine de cumparare de aproape sapte ori mai mari decat cantitatea de actiuni alocata lor”, noteaza brokerii Goldring.

„O premiera in istoria privatizarilor a fost faptul ca oferta publica initiala (IPO) si listarea Romgaz au avut loc simultan pe doua burse, respectiv la Bucuresti si la Londra. Aproximativ 36% din suma totala stransa din vanzarea acțtunilor Romgaz a provenit de la investitorii straini care au achizitionat Global Depositary Receipts (GDR-uri) la Bursa din Londra, in timp ce restul de 64% din fonduri a provenit din cumpararea directa de actiuni. Pretul de vanzare al actiunilor s-a situat in limita superioara a intervalului de subscriere, care a fost de la 25 pana la 32 lei pe actiune, respectiv 30 lei pe actiune. In ceea ce priveste GDR-urile, pretul de vanzare al acestora a fost de 9,25 USD per GDR”, adauga reprezentanti casei de brokeraj Goldring.

Cum au evoluat actiunile Romgaz dupa listare?

La sfarsitul primei zile de tranzactionare, actiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste pretul la care au cumparat investitorii institutionali, in timp ce pretul de inchidere al GDR-urilor a fost de 10,4 USD, cu 13,66% mai mare decat pretul de subscriere. De asemenea, volumul de actiuni tranzactionate pe piata a atins cel mai inalt nivel din ultimii doi ani (anterior 2013), insumand 24,3 mil. euro, arata datele Goldring.

Acum, cotatia pe bursa a actiunilor Romgaz este cu circa 17,75% mai mare fata de momentul listarii in urma cu 10 ani.

romgaz share baza 624

 

Dupa 10 ani de la listare, liderul productiei de gaze din Romania intra intr-o noua faza de dezvoltare, care ii va aduce un salt major.

In august 2022, Romgaz a finalizat achizitia pachetului de 100% din actiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care practic insemna, pe de o parte, exitul gigantului american ExxonMobil din Romania.

Pe de alta parte, cumparatorul prelua odata cu subsidiara locala a ExxonMobil participatia de 50% pe care aceasta o detinea in proiectul Neptun Deep de explorare a gazelor din Marea Neagra. Romgaz a platit in august 2022 un pret de 5.125,597 mil. RON (1,037 mld. Euro), plata acoperita partial de un credit de 1.606, 475 mil. RON (325 mil. Euro) contractat de la subsidiarele locale ale grupurilor bancare austriece Raiffeisen si Erste Bank.

Achizitia participatiei de 50% din Neptun Deep de la ExxonMobil (SUA) pentru un pret de peste 1 mld. Euro reprezinta cea mai mare achizitie facuta vreodata de catre o companie controlata de catre statul roman.

Proiectul strategic Neptun Deep este acum controlat in mod egal de catre OMV Petrom, subsidiara locala a grupului austriac OMV, si Romgaz, companie controlata de catre statul roman, care isi vor imparti atat eforturile de finantare a investitiilor, cat si veniturile rezultate ulterior din vanzarea gazelor ce vor fi produse in perimetrul Neptun Deep.

Pe 21 iunie 2023, OMV Petrom si Romgaz au anuntat ca au luat decizia de investitie la Neptun Deep, un proiect in care cele doua companii vor investi pana la 4 mld. Euro pentru fazq de dezvoltare a proiectului, asteptat sa genereze o productie de circa 100 mld. metri cubi de gaze, echivalenta cu cererea anuala de gaze naturale a circa 4,3 milioane de gospodarii pentru o perioada de peste 30 de ani, conform estimarilor partilor implicate in proiect. 

Companiile implicate in proiect estimeaza ca productia de gaze in Neptun Deep va incepe in 2027, dupa extragerea gazelor de la adancimi intre 100 si 1000 de metri din Marea Neagra.

Finantarea acestui plan urias de investitii in urmatorii 3 – 4 ani va genera tranzactii de finantare foarte mari pentru piata din Romania, conducerea Romgaz anuntand deja intentia de a iesi pe piata de capital cu obligatiuni de pana la 1 mld. euro pentru proiectul Neptun Deep.

Anvergura proiectului va avea un impact puternic atat asupra tichetelor de finantare pe care cele doua companii au nevoie sa le atraga, cat mai ales asupra veniturilor ce vor fi obtinute de catre cei doi vanzatori, al caror nivel de venituri este asteptat sa faca un salt major de pe urma acestui proiect strategic.

Capitalizarea bursiera a Romgaz este acum pe bursa de la Bucuresti de peste 15,7 mld. RON (peste 3 mld. Euro), statul roman detinand un pachet de 70% din companie.

 

 

Acest articol este parte a seriei DOSAR IPO ROMANIA, un proiect pe care jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO il deruleaza cu sprijinul GOLDRING in calitate de Partener Principal si al SPHERA FRANCHISE GROUP in calitate de Partener.

GOLDRING are o experienta de peste 25 de ani pe piata de capital si a fost premiata ca „Intermediarul companiilor antreprenoriale la BVB” in 2020 si 2018″.

SPHERA FRANCHISE GROUP este cel mai mare grup din industria de food service din Romania, detinand companiile care opereaza in sistem de franciza brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery si Taco Bell in Romania si KFC in Republica Moldova si in anumite zone din Italia. Este listata pe BVB din 2017 (simbol SFG) si este inclusă in BET, precum si in FTSE Global Microcap.

 

 

CITESTE DOSAR IPO ROMANIA

 

DOSAR IPO ROMANIA. IPO Hidroelectrica: cu ce date se pregateste compania sa intre pe bursa de la Bucuresti, cine sunt actionarii, cine lucreaza in tranzactie, la ce valoare este calculat pachetul total al Fondului Proprietatea in companie

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum arata indicatorii Hidroelectrica inainte de IPO comparativ cu companii similare din Europa. Ce asteptari au brokerii Goldring de la IPO Hidroelectrica

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum arata bursa de la Bucuresti inainte de IPO Hidroelectrica: cele mai importante IPO-uri de la BVB au strans in ultimii 17 ani de la investitori peste 1,5 mld. euro, suma din care jumatate a fost atrasa de companiile controlate de stat Electrica si Romgaz. Multiplii la IPO au variat de la 9,7 PER la Transelectrica pana la 75,6 PER pentru Digi

 

DOSAR IPO ROMANIA. Care sunt cele mai mari IPO-uri din Europa in 2023 inainte de IPO Hidroelectrica: Investitori financiari precum Apollo Global Management, Tikehau Capital si Warburg Pincus au fost la vanzare in spatele celor mai mari 3 IPO-uri derulate in primele 5 luni pe continent. Companiile de tehnologie si din sectorul energetic au dominat piata IPO din Europa, iar bursa Euronext de la Milano a avut cele mai mari 2 listari

 

DOSAR IPO ROMANIA. Virgil Zahan, Goldring: PER-ul Hidroelectrica este mai mic fata de mediana companiilor comparabile atat in functie de pretul minim, cat si in raport de pretul maxim din oferta

 

DOSAR IPO ROMANIA. Ce arata cifrele anuale ale liderilor in productia de electricitate, gaze si petrol a Romaniei: Hidroelectrica si Romgaz au marje de profit mai bune si castiguri per actiune mai mari, Petrom conduce detasat la productivitatea per angajat si la cat cash produce. Cele trei mari companii au raportat profituri anuale totale de peste 3,5 mld. Euro si au distribuit actionarilor dividende de circa 2 mld. Euro

 

DOSAR IPO ROMANIA. Fondul Proprietatea a lansat IPO-ul Hidroelectrica si a scos la vanzare un pachet de 17,34% din companie. Valoarea potentiala maxima a IPO-ului Hidroelectrica depaseste 2 mld. Euro daca FP va reusi sa vanda intreaga participatie de 19,94%. Trei grupuri de investitori institutionali romani s-au angajat sa cumpere actiuni de 2,24 mld. RON in cadrul IPO si ar putea prelua 4,83% din Hidroelectrica

 

DOSAR IPO ROMANIA. Mihai Purcarea, BRD Asset Management: Am luat deja decizia de a investi la IPO Hidroelectrica, adica am decis deja la ce pret si cat subscriem in cadrul ofertei. Pretul este in linie cu asteptarile noastre

DOSAR IPO ROMANIA. Johan Meyer, Fondul Proprietatea: Ne asteptam ca investitorii internationali sa fie un cumparator semnificativ de actiuni Hidroelectrica la IPO

 

DOSAR IPO ROMANIA. OTP Asset Management Romania: Cu siguranta vom investi la IPO Hidroelectrica. Pretul este atractiv, creeaza o evaluare justa, dar lasa potential de apreciere si ulterior

 

DOSAR IPO ROMANIA. Virgil Zahan, Goldring: PER-ul Hidroelectrica este mai mic fata de mediana companiilor comparabile atat in functie de pretul minim, cat si in raport de pretul maxim din oferta

 

DOSAR IPO ROMANIA. Bogdan Badea, Hidroelectrica, despre IPO-ul companiei pe bursa de la Bucuresti: Cred ca este cea mai mare transa de retail alocata intr-o listare din Romania. Avem un nivel de indatorare foarte scazut care ne permite sa utilizam pentru CAPEX si mijloace precum linii de credit sau emisiuni de obligatiuni

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum isi administreaza Hidroelectrica banii: creditul bilateral record de 1,25 mld. RON contractat de la BRD nu se simte in gradul de indatorare al companiei, care este unul nesemnificativ. La ce dobanzi se imprumuta compania de la bancheri si la ce dobanzi isi plaseaza lichiditatile

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cat de mult conteaza strategia de M&A in planul de crestere post-IPO al Hidroelectrica: compania a cooptat un fost consultant Big Four care sa se ocupe de achizitiile cu care Hidroelectrica sa-si atinga tinta de 3 GW energie solara si eoliana

 

DOSAR IPO ROMANIA. Ce feedback are IPO-ul Hidroelectrica printre antreprenori si manageri de fonduri de capital privat: fondatorii Ionut Leahu, Jerome France si veteranul private equity Horia Manda se numara printre investitorii care au decis sa subscrie in cadrul tranzactiei care aduce Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucuresti

 

DOSAR IPO ROMANIA. IPO Hidroelectrica: Pretul final de oferta de 104 RON pe actiune duce valoarea IPO-ului companiei peste 1,6 mld. Euro si Hidroelectrica la o valoare de piata de 9,4 mld. Euro. In urma suprasubscrierilor masive, investitorilor de retail li s-a alocat in final o transa majorata la 20% din pachetul de actiuni Hidroelectrica vandut de Fondul Proprietatea

 

DOSAR IPO ROMANIA. Virgil Zahan, Goldring: La IPO Hidroelectrica, peste 4 mld. RON au fost returnati investitorilor de retail in conformitate cu factorul de alocare pro-rata. Bursa de la Bucuresti castiga o noua companie care se incadreaza perfect in standardele ESG, cu un PER mai scazut decat mediana unor companii internationale similare

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Electrica dupa cel mai mare IPO de pe bursa de la Bucuresti pana la IPO-ul Hidroelectrica: veniturile s-au dublat, banii de la IPO au mers in investitii, insa PER-ul a ramas scazut, iar profitabilitatea s-a redus

DOSAR IPO ROMANIA. Rezultatele IPO-ului Hidroelectrica: Fondul Proprietatea va ramane cu 1,82 mld. Euro dupa vanzarea intregului pachet de 19,94% din companie si dupa plata unor cheltuieli estimate la aproape 50 mil. Euro. Investitorii de retail care nu au beneficiat de discountul oferit au luat cu 50 mil. Euro 2,7% din actiunile oferite la IPO

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cu un exit de 1,9 mld. Euro din Hidroelectrica, Fondul Proprietatea urca spre cea mai mare vanzare in cash per tranzactie din istoria pietei de energie din Romania si in topul celor mai mari vanzari locale pe piata de M&A de pana acum

 

DOSAR IPO ROMANIA. Hidroelectrica si-a incheiat prima zi de tranzactionare pe Bursa de Valori Bucuresti cu o capitalizare bursiera de circa 10 mld. Euro. Fondurile de pensii din Romania, respectiv investitorii din SUA si Marea Britanie au reprezentat cele mai mari grupuri de cumparatori de actiuni Hidroelectrica cu cote fiecare de peste 25% din pachetul vandut la IPO de Fondul Proprietatea. Radu Hanga, presedintele BVB: Odata cu listarea Hidroelectrica, am devenit cea de-a treia piata in dimensiune din centrul si estul Europei, dupa Polonia si Austria

 

DOSAR IPO ROMANIA. Reactia MSCI dupa IPO-ul Hidroelectrica: O tara pentru a fi clasificata intr-un anumit univers de investitii trebuie sa indeplineasca cerinte de dezvoltare economica, dimensiune, lichiditate si accesibilitate a pietei de catre investitorii internationali. Hidroelectrica a fost inclusa deja in indicii FTSE si MSCI

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Romgaz in ultimii 10 ani dupa IPO: veniturile au crescut de peste 3 ori, sustinute de majorarea preturilor la gaze in ultimul an, insa PER-ul a scazut, iar cotatia pe bursa are un plus de 18% fata de momentul listarii. Achizitia de 1 mld. Euro a Romgaz la Neptun Deep, cea mai mare achizitie M&A facuta vreodata de catre o companie a statului roman, va genera mai departe tranzactii majore de finantare si va schimba scara companiei

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a mers Medlife dupa IPO-ul din 2016: Extinderea organica si campania de M&A din piata de servicii medicale private au marit in 6 ani de aproape 4 ori compania in timp ce volatilitatea si-a pus amprenta pe marja de profitabilitate. Medlife a obtinut la listare unul dintre cei mai mari multipli PER din istoria bursei de la Bucuresti

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Aquila dupa IPO-ul pe bursa de la Bucuresti: Compania a avut o rata de crestere de 15% in primul an dupa IPO bazata pe crestere organica si se apropie acum de primele achizitii M&A de operatori de profil din banii stransi de la investitori

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Transelectrica dupa IPO-ul sau din 2006: Pentru investitorii in actiunile companiei, randamentul care include si dividendele a fost de 200% in ultimii 10 ani. Evolutia pretului la energie, a tarifului de transport si alti factori au dus la o fluctuatie puternica a profitabilitatii companiei, care a obtinut insa rezultate record in 2022

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat dupa IPO Sphera Franchise Group: Liderul pietei de food service si-a dublat veniturile in 5 ani de la listare, revenindu-si dupa socul din 2020 provocat de pandemie, insa multiplul PER si pretul actiunii au scazut fata de momentul IPO-ului din 2017. Calin Ionescu, CEO: Listarea creste vizibilitatea brand-urilor noastre atat pe partea de analisti financiari, cat si fata de investitorii de retail. Suntem dispusi sa facem achizitii M&A si sa aducem noi branduri pe care sa le putem integra usor in retelele noastre

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a mers producatorul de energie electrica Nuclearelectrica dupa IPO: Randamentul actiunilor cu tot cu dividende a depasit 400% in 10 ani de la listare. In perioada 2017 – 2023, titlurile SNN au inregistrat o performanta de peste 800%, de peste 10 ori mai mare decat cea obtinuta de indicele BET in acelasi interval de timp

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat One United Properties dupa IPO-ul pe bursa de la Bucuresti: Politica de dividende a oferit randamente mai slabe fata de alte companii listate, insa compania a confirmat pariul pe potentialul de dezvoltare imobiliara a Bucurestiului, tinand sus vanzarile si profitabilitatea

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a evoluat Transgaz dupa listarea de acum 16 ani: IPO-ul sau a fost primul din Romania insotit de drepturi de alocare. Scumpirea gazului a adus in 2022 cea mai mare crestere de venituri si profit de dupa intrarea pe bursa, insa recordul de profitabilitate a fost atins in 2013

 

DOSAR IPO ROMANIA. Cum a mers Digi dupa listarea din 2017: Compania si-a dublat veniturile in 6 ani, insa profitabilitatea a fluctuat. Digi a facut cea mai mare achizitie M&A in afara Romaniei, cea mai mare tranzactie externa de exit, a avut cel mai mare PER la IPO de pe bursa de la Bucuresti, dar a pierdut peste 20% din valoarea de piata dupa IPO

 

DOSAR IPO ROMANIA. Mandatele provizorii ale conducerii Hidroelectrica au fost prelungite inca 2 luni pana in octombrie 2023. Compania se tranzactioneaza dupa doua saptamani de la intrarea pe bursa de la Bucuresti la un pret pe actiune peste pragul maxim din intervalul de pret oferit investitorilor


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral