MIRSANU.RO

publicat la: 23.04.2015  19:58

Companiile Rompetrol au luat un credit sindicalizat de 360 mil. dolari. BCR, ING, Raiffeisen și UniCredit Țiriac vor pune fiecare câte 90 mil. dolari. Avocații de la Allen & Overy au lucrat cu băncile, Eversheds de partea kazahilor

 

KMG International NV, care anterior activa sub numele de grupul Rompetrol, a încheiat astăzi o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 mil. dolari cu o maturitate de 3 ani, contractată de la un sindicat de bănci format din BCR, în calitate de coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Ţiriac Bank.

Inițial, discuțiile au vizat o sumă mai mare, în jurul valorii de de 390 mil. dolari, potrivit anunțului companiei petroliere de la începutul acestui an. Discuțiile dintre grupul petrolier controlat de kazahi și bănci au fost anunțate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în 11 decembrie 2014.

Facilitatea, garantată de KMG International, va fi utilizată de Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading şi KMG Rompetrol pentru refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare. Această facilitate cuprinde două tranşe, o facilitate de credit revolving şi o tranșă ce poate fi utilizată sub forma unor facilităţi auxiliare.

„Acest parteneriat reprezintă un important pas pentru KMG International în asigurarea liniilor de finanțare si a capitalului de lucru necesar activităților și operațiunilor Rompetrol. În acelaşi timp, este un semn de încredere din partea instituțiilor bancare, atât prin valoarea acordată, cât şi prin complexitatea facilităţii de finanţare, ce include multiple posibilităţi de utilizare în acord cu nevoile variate ale Grupului”, declară Mariana Durleşteanu, directorul financiar al Grupului KMG International.

Cei patru aranjori principali mandataţi să pună la dispoziţie facilitatea în cote egale sunt BCR, ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank S.A. şi UniCredit Ţiriac Bank S.A. Banca Comercială Română a acţionat în calitate de Coordonator al facilitatii şi de Agent de Documentaţie, UniCredit Bank AG, Sucursala Londra îndeplineşte rolul de Agent de Facilitate, iar UniCredit Ţiriac Bank SA de Bancă Emitentă, Agent de Garanţii şi Agent de Plăţi.

Allen&Overy LLP împreună cu asociaţii săi din România, Radu Tărăcila Pădurari Retevoescu SCA, au acţionat în calitate de avocaţi pentru sindicatul de bănci iar Eversheds London a acţionat în calitate de avocaţi pentru companiile membre Grupului KMG International.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Electrica cere aprobarea actionarilor pentru un program de emisiuni obligatiuni de pana la 1 mld. Euro in perioada 2026 – 2027

  Compania de energie Electrica SA, aflata sub controlul statului roman, cere actionarilor sai aprobarea unui program de emisiuni de obligatiuni pana la 1 mld. Euro pentru perioada 2026 – 2027, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Programul de obligatiuni es  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Enterprise Investors a facut prima achizitie directa in Romania din ultimii 10 ani. Managerul polonez de fonduri private equity a anuntat o investitie de pana la 20,4 mil. Euro pentru preluarea unui pachet minoritar in reteaua de centre de fitness 18GYM

  Managerul polonez de fonduri private equity Enterprise Investors a anuntat pe 6 martie 2026 ca va investi pana la 20,4 mil. Euro in achizitia unei participatii minoritare in reteaua antreprenoriala de centre de fitness 18GYM, in cadrul primei sale achizitii directe in Romania din 2016 pana acum, con  Citeşte articolul integral