MIRSANU.RO

publicat la: 21.12.2022  00:11

Claudiu Negrisan, Adrem Group: Cand ne gandim cum arata cresterea, ne uitam si pe sell – side si pe buy – side. Vom lua un tichet de finantare de pana in 10 mil. euro si ne uitam si la tranzactii M&A pentru a consolida un pic zona de furnizori de solutii si servicii pentru piata de energie

Credit foto: MIRSANU.RO
 

“Adrem Group vine dupa o etapa substantiala de deleveraging (reducere drastica a gradului de indatorare – n.r.). Noi am avut cumva in urma cu cativa ani in jur de 100 mil. euro datorii bancare si in februarie cand am atras finantare de 12 mil. euro, am reusit sa rambursam si sa incheiem deal-ul“, a declarat Claudiu Negrisan, CFO al Adrem Group, la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022, eveniment organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Intram intr-o etapa de crestere si din perspectiva asta, eu sunt destul de optimist, sunt chiar incantat de ceea ce vad si citesc. Cu acel deal inchis pe 18 februarie, si cu banii intrati pe 23 februarie, cu o zi inainte de invazie, poate a fost un semn, lucrurile au mers destul de bine pentru noi.  Chiar in luna octombrie am tras o finantare noua, de 12,5 mil. RON foarte necesara pentru proiectele in care suntem implicati“, precizeaza Claudiu Negrisan.

“Atunci cand ne gandim cum arata cresterea, suntem si pe partea de sell side si pe partea de buy side pentru ca pe sell side vrem sa atragem capital, finantarile sunt mai scumpe, astea sunt conditiile, dar ne uitam si la buy side pentru ca acei bani pe care ii atragem vrem sa adauge valoare grupului nostru.Avem un plan foarte ambitios de crestere si cu siguranta ca sa ne atingem tinta noastra de crestere vom atrage capital“, a adaugat CFO-ul grupului Adrem.

Ce formula de finantare veti atrage in 2023?

“Va fi un tichet cu un pachet de finantare pana in 10 mil. euro, nevoia cea mai stringenta este cea de non cash, spuneam ca am atras aceasta facilitate de 12,5 mil. de la ING si pana la finalul anului o vom utiliza integral. Deci, prioritatea zero este sa extindem sau sa atragem alta facilitate ca sa putem sa initiem proiectele pe care le castigam si vor veni si alte sume pentru a facilita cresterea. Nu ascund faptul ca suntem ambitiosi sa ne uitam si in zona de M&A, sa consolidam un pic sectorul in zona asta de furnizori de solutii si servicii pentru piata energetica“, a punctat Claudiu Negrisan.

Legat de costul capitalului de finantare pentru antreprenori, acesta a adaugat: “Atata vreme cat Guvernul Romaniei se imprumuta cu 7 – 8%, trebuie sa mai asezam un pic peste acest cost pentru orice companie din tara asta.“

Ce surse de finantare de crestere are la dispozitie acum o afacere antreprenoriala?

“Daca ne raportam un pic la diferite surse de capital, noi am atras acest private debt cum este si ACP. ACP a inchis, de fapt, fondul dupa ce am atras finantarea, dar noi am avut discutii si cu fonduri din Marea Britanie, acolo in lumea anglo-saxona este mult mai raspandit acest private debt. Tichetele sunt insa mult mai mari, incep de la 25 mil. euro si este o nisa care eu cred ca va creste. Regiunea, Romania este un moment excelent si pentru CVI, finantatorul nostru, si pentru ACP, e o sursa care cu siguranta se va dezvolta, dar ma uit la private equity. Private Equity-ul global are un dry powder (capital neinvestit – n.r.) de 1.200 mld, VC-urile au 600 mld., sunt sume foarte mari si daca facem un scaledown la Romania, ganditi-va ca acum 4- 5 ani nu erau fonduri de PE locale, au aparut in aceasta perioada Morphosis, Black Sea, Sarmis, ROCA samd. Asta arata ca incepem si noi sa sofisticam un pic piata, sa devenim mai efervescenti si ca apar afaceri antreprenoriale la firul ierbii unde se fac aceste tranzactii“, afirma Claudiu Negrisan.

“Dominanta ramane finantarea bancara si ma uitam ca anul acesta in Romania intr-un singur an sistemul bancar romanesc a crescut urias de la vreo 30 mld. euro la vreo 40 mld. euro in 10 luni, foarte multe finantari si foarte multa lichiditate. Toata finantarea non-guvernamentala este vreo 350 – 360 mld. si doar depozitele sunt vreo 500. De asemenea, prin prisma unei companii exista si alte optiuni – piata de capital unde companii cauta finantari de cateva milioane de euro, creditul comercial care in Romania as spune este putin abuzat, avem mai mult de 500 mld. RON in soldul furnizorilor si din perspectiva asta cred ca putem sa ne mai finantam cresterea si cu furnizorii nostri“, a adaugat acesta.

Capitalul local disponibil pe platforme de crestere sau de family office este o sursa de finantare de crestere la indemana pentru antreprenori?

“Sunt propuneri interesante aparute, sunt investitori privati care au facut exituri partiale sau totale si au capital disponibil, cred ca multi se duc in zona asta de start-up-uri, companii  la inceput si sunt cativa investitori mai mari cum este Dedeman, dar nu este singurul, care incepe sa investeasca exact ca un family office pe diferite clase de active – real estate, companii publice, si ar putea fi si pentru noi o optiune, cu atat mai mult cu cat poate gandirea de antreprenor s-ar putea sa creeze mai simplu o chimie. Dar este una din posibilitatile de finantare si cred ca vor creste si aceste lucruri pentru ca s-a creat in ultimii 10 – 12 ani foarte mult capital local si spre deosebire de anii 2008 acest capital local se uita sa investeasca in regiune ori in Romania si in regiune“, a mai spus Claudiu Negrisan, CFO al Adrem Group la panelul Finantarea companiilor in cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Partenerii MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2022 sunt Mazars, Schoenherr, Raiffeisen Bank Romania si Adrem.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, speaker of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024

  Ionut Lianu, Chief Treasury and ALM Officer at CEC Bank, is one of the speakers of MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. He is an experienced treasury and finance professional with strong technical background and proven organizational skills with 20 years in various transformative positions in banking   Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

First View to MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2024. Adrian Mihalcea, Forvis Mazars Romania: In the Private equity space, we have seen a focus towards more bolt-on investments and less large platform deals

  “Romanian M&A activity demonstrates resilience in 2024, with transaction volumes surpassing 2023 levels, despite the year being incomplete. However, while the overall deal count has increased, the reported deal values have moderated, primarily due to the absence of several large-scale transact  Citeşte articolul integral