MIRSANU.RO

publicat la: 15.06.2017  13:19

BRD și UniCredit au dat A&D Pharma un credit sindicalizat pe 5 ani de peste 177 mil. Euro pentru refinanțarea datoriilor plus o facilitate nouă de împrumut. Avocații RTPR Allen& Overy și CMS au lucrat în tranzacție

 

BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank acordă A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, un credit sindicalizat în valoare totală de peste 177 milioane de euro. Finanţarea, acordată pentru o perioadă de cinci ani, este de tip „club loan”, fiecare dintre instituţiile financiare participând cu o sumă egală (de aproximativ 88,6 milioane de euro). Tranzacţia a fost aranjată în comun de cele două bănci  – BRD şi UniCredit Bank fiind aranjori principali mandataţi -, BRD asumând rolul de coordonator al documentaţiei de credit, iar UniCredit Bank rolurile de agent de facilitate şi agent de garanţii.

Prin noul contract, Grupul A&D Pharma îşi refinanţează o linie de credit sindicalizată contractată în anul 2015 şi accesează o nouă facilitate de credit în valoare de 57 milioane de euro, beneficiind de contextul favorabil al pieţei financiare, pe fondul apetitului ridicat actual al băncilor pentru creditarea companiilor viabile, cu o bună performanţă financiară şi perspective de dezvoltare în continuare.

Clubul bancar a beneficiat de consultanţa juridică a casei de avocatură CMS România, în timp ce Grupul A&D Pharma a fost asistat de RTPR Allen & Overy.

Această nouă tranzacţie reprezintă o reconfirmare a angajamentului celor două bănci faţă de grupul A&D Pharma pentru următorii ani, şi încrederea lor în rolul şi poziţia companiei în sectorul farmaceutic.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Tranzactia prin care investitorul imobiliar CTP intentioneaza sa preia 6 companii ale grupului P3 in Romania a ajuns in analiza Consiliului Concurentei. Componenta datoriilor are o pondere de circa doua treimi din portofoliul imobiliar local al P3, evaluat peste 265 mil. Euro

    CTP, liderul pietei de logistica si spatii industriale din Europa continentala, a notificat Consiliul Concurentei cu achizitia a 6 companii P3 din Romania, in cadrul uneia dintre cele mai mari tranzactii incheiate pe acest segment de piata, conform informatiilor disponibile pe  Citeşte articolul integral

Finanțări

Un dezvoltator imobiliar local a plasat o emisiune de obligatiuni de 16 mil. Euro catre polonezii de la CVI pentru finantarea portofoliului sau de proiecte si refinantarea unei investitii

    Dezvoltatorul imobiliar local InteRo Property Development a anuntat pe 12 februarie 2025 ca a finalizat o emisiune de obligatiuni de 16 mil. Euro in urma unui acord incheiat cu managerul polonez de fonduri de private debt CVI, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii  Citeşte articolul integral