Dezvoltatorul imobiliar ceh Portland Trust, condus de britanicul Robert Neale, a luat decizia de a împrumuta 77,1 mil. euro de la BCR pentru finanțarea proiectului de birouri de clasa A Oregon Park, pe care îl ridică în zona Pipera din nordul Bucureștiului.
Companiile Portland Trust Development One și Pipera Holdings, vehiculul de investiții ce este asociatul unic al Portland Trust Development One, vor contracta două credite – unul în valoare de 68,55 mil. euro pentru finanțarea proiectului Oregon și altul de 13 mil. RON (8,6 mil. euro, calculat la cursul zilei) pentru plata TVA, potrivit unei decizii a acționarilor Portland Trust Development One din 15 septembrie.
Finanțarea BCR completează resursele financiare alocate proiectului, în condițiile în care în februarie 2014 Pipera Holdings, vehicul de investiții înregistrat în Olanda de către dezvoltatorul imobiliar ceh, a încheiat un împrumut acordat de asociați cu subsidiara locală Portland Trust Development One pentru a pune la dispoziție proiectului un credit de până la 150 mil. RON (33,7 mil. euro, calculat la cursul de schimb din 2014).
Portland Trust, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A de pe piața Capitalei, construiește două imobile cu aproximativ 37.000 metri pătrați de birouri în cadrul proiectului Oregon Park, ce are ca termen de finalizare vara lui 2016.
Constructorul austriac Strabag se ocupă de ridicarea clădirilor de birouri în zona Pipera pe un teren de 3,9 hectare, cumpărat de la Nusco.
Datele făcute publice indică o valoare a proiectului ce depășește 102 mil. euro. Dezvoltatorul ceh precizează pe site-ul propriu că în prima fază vor fi construite două imobile, din care unul de 20.000 de metri pătrați a fost închiriat de către Oracle, iar în faza a doua a proiectului urmează ridicarea celei de-a treia clădiri cu 27.000 metri pătrați.
BCR este unul dintre principalii creditori care pariază pe revenirea pieței imobiliare. Cea mai mare bancă locală după active a finanțat, printre altele dezvoltarea birourilor AFI Cotroceni și l-a împrumutat cu 27 mil. euro pe omul de afaceri elen Ioannis Papalekas la achiziția proiectului de birouri Green Court A de la suedezii de la Skanska.
Portland Trust și-a construit reputația de dezvoltator de birouri de clasa A cu un portofoliu de proiecte precum Opera Center, Bucharest Business Park sau Floreasca Park.
Dezvoltatorul imobiliar ceh a fost fondat în 1997 de Robert Neale și Mark Vydra pentru proiecte în Europa Centrală în zona de birouri, comercial și spații industriale.
Portland Trust are o asociere pe termen lung cu fondul american de investiții Apollo Real Estate Advisors, acum ARES Management L.P. ce administrează active de circa 90 mld. dolari. În ultimii 20 de ani, fondul american a investit în jurul a 1,2 mld. euro în peste 100 de tranzacții imobiliare în Europa, susțin reprezentanții dezvoltatorului imobiliar ceh.
Piața imobiliară locală este în ultimii ani pe o curbă de revenire atât a proiectelor de dezvoltare, cât și pe zona tranzacțiilor, pe fondul creșterii randamentelor. S-au remarcat ca și cumpărători de serviciu fondul de investiții Globalworth, controlat de Ioannis Papalekas, pe segmentul de birouri și fondul sud – african NEPI, care domină piața centrelor comerciale. Noutatea este că și piața de logistică a marcat tranzacții importante cu investitori precum P3 și CTPark.