AHK Romania, impreuna cu Camera de Comert si Industrie pentru München si Bavaria Superioara (IHK München) si Ministerul Economiei, Dezvoltarii Regionale si Energiei din Bavaria, a organizat la München o conferinta dedicata cooperarii dintre Romania si Bavaria in industria securitatii si apararii. Discutiile au vizat proiecte comune de dezvoltare si productie, inovarea si transferul tehnologic, localizarea investitiilor si integrarea companiilor in lanturile europene de aprovizionare.
Evenimentul a confirmat faptul ca Romania poate avea un rol mai amplu decat cel de piata de desfacere, si anume poate fi partener de productie, cercetare, mentenanta si inovare pe flancul estic al NATO. Baza industriala, competentele in software, inteligenta artificiala, inginerie si securitate cibernetica, precum si pozitia strategica a tarii completeaza ecosistemul bavarez de universitati, companii industriale, IMM-uri specializate si startup-uri tehnologice.„Romania nu este doar o simpla piata. Este si un hub de productie competitiv. Avem aici o combinatie foarte buna si un potential excelent pentru dezvoltarea relatiilor economice bilaterale”, a declarat in deschidere Sebastian Metz, director general al AHK Romania.
In ultimii 20 de ani, volumul schimburilor comerciale dintre Bavaria si Romania a crescut de peste cinci ori si a ajuns in 2025 la aproape 8 mld. de euro. Peste 1.000 de companii bavareze au relatii de afaceri cu Romania, care se numara astfel printre cei mai importanti 15 parteneri comerciali ai Bavariei la nivel mondial. In Bavaria activeaza aproximativ 200 de companii din industria securitatii si apararii, cu circa 50.000 de angajati si o cifra de afaceri anuala de aproximativ 9,5 mld. Euro. In Romania, peste 100 de companii sunt deja active in acest sector.Un exemplu concret este livrarea catre Romania, de catre compania bavareza Quantum Systems, a 56 de drone de recunoastere Vector AI, in valoare de aproape 46 mil. Euro, achizitie finantata prin programul european SAFE.
„Bavaria si Romania sunt legate deja de o poveste economica de succes. Industria securitatii si apararii capata in prezent tot mai multa importanta la nivel mondial. Speram la instaurarea cat mai curand a pacii in Ucraina; cu toate acestea, trebuie sa ne imbunatatim capacitatea de aparare, inclusiv prin cooperarea cu Romania”, a declarat Hubert Aiwanger, ministrul bavarez al economiei, dezvoltarii regionale si energiei.Referindu-se la principiul descurajarii, potrivit caruia o capacitate de aparare credibila poate preveni un conflict,Aiwanger a punctat: „Trebuie sa fim capabili sa ne aparam, pentru a nu fi nevoiti sa ne aparam.”Bavaria si Romania urmaresc nu doar schimbul de produse, ci si conectarea lanturilor valorice, prin integrarea mai puternica a companiilor romanesti in lanturile de aprovizionare bavareze si valorificarea oportunitatilor oferite de piata romaneasca pentru dezvoltarea unor parteneriate industriale pe termen lung, a mai subliniat ministrul bavarez.
Ministrul roman al economiei, Irineu Darau, a aratatla randul sau ca parteneriatul dintre Romania si Bavaria trebuie sa genereze investitii si rezultate concrete: extinderea productiei, transfer de tehnologie, capacitati locale de mentenanta, locuri de munca specializate si un rol mai puternic al companiilor romanesti in lanturile valorice europene. Complementaritatea dintre expertiza tehnologica germana si competentele Romaniei in software, tehnologii digitale si inginerie poate contribui la consolidarea unei baze industriale europene comune. „Semnarea protocolului de cooperare dintre Romania si Bavaria marcheaza o noua etapa in consolidarea parteneriatului economic bilateral, cu accent pe investitii, productie locala, transfer tehnologic, digitalizare si integrarea companiilor romanesti in lanturile valorice europene. Cooperarea in domeniul apararii este privita nu doar prin prisma achizitiilor, ci si ca motor pentru dezvoltarea capacitatilor industriale din Romania, crearea de locuri de munca specializate si modernizarea bazei tehnologice. Ne dorim mai multa productie in Romania, mai multa tehnologie transferata in Romania si un rol mai puternic pentru companiile romanesti in lanturile valorice europene”, a subliniat reprezentantul roman, evidentiind obiectivul unor rezultate economice concrete si durabile. In contextul nevoii Europei de a construi lanturi de aprovizionare mai reziliente si de a intensifica parteneriatele intre state de incredere, Romania isi propune sa devina o platforma regionala pentru investitii, productie si proiecte comune, inclusiv in perspectiva reconstructiei Ucrainei.
Panelul „Bavaria si Romania: parteneriat pentru industrie, inovare si securitate”, moderat de Sebastian Metz, a analizat cooperarea industriala bilaterala, inovarea si transferul tehnologic, integrarea in lanturile europene de aprovizionare si perspectivele industriei de securitate si aparare.La discutie au participat Daniela Gianina Lazanu, secretar de stat in Ministerul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului din Romania; Matei Alexandru, ChiefStrategyOfficer, ICCO Group; Mihai Filip, fondator si CEO, Oves Enterprise; Hendrik Phillips, Air Defence International Sales Director, Airbus Defence andSpace; Alexandru Macoveiciuc, Rheinmetall; Albert Ramirez-Perez, Sales Director Global Aerospace &Defense Test, Rohde& Schwarz GmbH & Co. KG.
Participantii in panel au evidentiat necesitatea localizarii productiei si mentenantei, a integrarii furnizorilor romani in proiectele marilor companii europene si a accelerarii inovarii in domenii precum apararea aeriana, dronele si sistemele anti-drona, senzoristica, comunicatiile securizate, inteligenta artificiala, securitatea cibernetica si tehnologiile spatiale. Totodata, acestia au atras atentia ca viteza de dezvoltare trebuie corelata cu standarde stricte de calitate si siguranta, cu proceduri de autorizare mai eficiente si cu solutii de finantare adaptate ciclurilor lungi de productie. Programul s-a incheiat cu o sesiune de networking, in cadrul careia reprezentantii companiilor au explorat posibilitati concrete de colaborare, investitii si proiecte comune cu parteneri din Bavaria.
Evenimentul a facut parte din programul delegatiei de afaceri la nivel inalt, dedicata dezvoltarii cooperarii industriale in domeniul apararii si securitatii. Cele 18 companii participante au efectuat inaintea conferintei o vizita la Rheinmetall pentru a cunoaste direct activitatile companiei si a explora oportunitati de colaborare industriala.
Delegatia isi continua programul in Germania pana la sfarsitul acestei saptamani, cu intalniri si vizite menite sa aprofundeze dialogul si sa identifice noi oportunitati de cooperare. Aceasta delegatie reprezinta doar una dintre initiativele AHK Romania dedicate consolidarii relatiilor economice romano-germane in domeniul securitatii si apararii. In perioada urmatoare vor avea loc activitati de follow-up pentru valorificarea contactelor stabilite si dezvoltarea unor proiecte si parteneriate concrete.
Despre Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania)
AHK Romania este reprezentanta oficiala a economiei germane. Infiintata in 2002, AHK numara peste 700 de membri si ofera companiilor o platforma importanta pentru networking, schimb de informatii si experiente. Prin serviciile pe care le ofera si prin evenimentele pe care le organizeaza, AHK Romania sustine activ companiile germane la intrarea lor pe piata romaneasca si este totodata partener al firmelor romanesti interesate de piata germana. Incepand cu 1 ianuarie 2020, in cadrul AHK Romania functioneaza si Centrul de competenta pentru Republica Moldova. Dorim astfel sa intensificam relatiile de afaceri intre companii din Romania, Republica Moldova si Germania si sa contribuim semnificativ la dezvoltarea economica a Republicii Moldova.
Tema anului 2026:Together for a stronger Europe. Trust createstomorrow
Comunitatea de afaceri romano-germana considera ca increderea creeaza forta care dezvolta companii, parteneriate si care contribuie la intarirea economica a Europei. Un veritabil constructor de punti intre tari, piete si culturi, AHK Romania reprezinta fiabilitate, continuitate si incredere. Este in acelasi timp platforma si partener pentru companiile care cauta noi directii si care doresc sa se extinda. Prin dialogul constant cu mediul politic, economic si social, AHK Romania creeaza stabilitate, stimuleaza inovatia si ofera companiilor posibilitatea de a avea succes peste granite.
Contact pentru presa:
Sorina Buzatu
PR Specialist
Tel.: +40 735.546.793
E-Mail: buzatu.sorina@ahkrumaenien.ro