Adrian Mîrșanu

publicat la: 14.07.2014  23:21

Advent vinde Ceramica Iași și mai rămâne în portofoliu doar cu Regina Maria

Sursă date: Bilanțurile companiei publicate de Ministerul Finanțelor Publice
 

Fondul de investiții Advent International a vândut producătorul de cărămizi și materiale de construcții Ceramica Iași către un vehicul de investiții înregistrat în Olanda. Tranzacția a fost raportată astăzi pe bursă, însă valoarea acesteia nu a fost făcută publică.

Surse din piața construcțiilor citate de Mediafax susțin însă că tranzacția depășește valoarea de zece milioane de euro, iar cumpărătorul este administratorul de fonduri de investiții Asia Debt Management, cu sediul central la Hong Kong. Informația nu a fost până la această oră confirmată sau infirmată de vreuna dintre părțile implicate în afacere.

Fondul de investiții Advent și-a lichidat portofoliul local de companii în ultimii ani, în acest moment singura afacere locală în care mai deține controlul este rețeaua de servicii medicale private Regina Maria.

Oficial, noul proprietar al producătorului de cărămizi și plăci ceramice este Brikston Cooperatief, societate înregistrată în Olanda, care deține de acum indirect 84,88% din Ceramica Iași prin intermediul vehiculului Cooperatief EuroBrick Holding. Brikston are 100% din acțiunile Cooperatief EuroBrick Holding, vehicul înregistrat de asemenea în Olanda.

Advent a cumpărat afacerea Ceramica Iași în 2007, când fondurile de investiții și investitorii strategici erau în plină campanie de achiziții locale pariind pe o rată de creștere anuală a companiilor de două cifre într-un sector cotat cu un uriaș potențial de dezvoltare. Acum șapte ani, Advent prelua Ceramica Iași în cadrul unei tranzacții estimate la peste 35 milioane de euro.

După declanșarea crizei financiare globale în toamna anului 2008, căderea pieței imobiliare antrenat în lanț declinul afacerilor din construcții și materiale de construcții, printre cele mai afectate sectoare economice de altfel la nivelul întregii economii.

În cazul Ceramica Iași, fondul de investiții Advent a încercat stabilizarea afacerii în ciuda trendului impus de climatul dificil de piață. A fost instalată o nouă conducere a companiei, personalul companiei a fost redus la jumătate în mandatul Advent, iar cifra de afaceri a oscilat, dar a reușit să ajungă în 2013 la 16,3 milioane de euro, peste nivelul înregistrat înaintea crizei în 2008, când era de 15,8 milioane de euro.

Eforturile noii echipe de conducere nu au salvat însă profitul Ceramica Iași, care practic s-a evaporat de la 2,3 milioane de euro în 2008 la numai 20.000 de euro la finele anului trecut.

După tranzacții spectaculoase la mijlocul deceniului trecut, precum vânzarea producătorului de medicamente Terapia Cluj cu o rată de profit foarte mare față de momentul achiziției, Advent a fost prins de criză cu o expunere serioasă pe activele locale. În ultimii ani, Advent a luat decizia strategică de a-și lichida portofoliul de companii locale în ciuda riscului evident de a încasa mult mai puțini bani decât a plătit în momentul achiziției.

poza portofoliu Advent

Astfel, fondul a vândut producătorul de medicamente Labormed, producătorul de lacuri și vopsele Deutek, vândut în vara anului trecut, acum Ceramica Iași. În acest moment, ultimul bastion al Advent în România este rețeaua de servicii medicale private Regina Maria, angrenată în lupta la vîrful sectorului de profil cu afacerile unor antreprenori locali, MedLife, Sanador, dar și cu compania internațională Medicover.

Ceramica Iași este puternic concurată pe piața locală a cărămizilor de austriecii de la Wienerberger, liderul mondial de profil, care are în prezent mai multe fabrici. Fabrica de la Iași activează de circa 40 de ani pe piață și este cunoscută pe piață prin intermediul mărcii de cărămizi Brikston.

Compania a raportat în ultimul său bilanț un profit net de circa 20.000 de euro la o cifră de afaceri de 16,3 milioane de euro și un personal format din 213 angajați.

La nivel de trend al investițiilor, de anul trecut, fondurile de investiții au devenit din ce în ce mai active pe partea de cumpărare de active locale. Numai în ultimul an, au marcat astfel de tranzacții Axxess Capital care a preluat Deutek (lacuri și vopseluri), Nextebank (sectorul bancar), Star Storage (IT), Abris Capital care prin intermediul Cargus a cumpărat Urgent Curier în sectorul serviciilor de curierat sau fondul polonez Resource Partners, care a preluat lanțul de centre de fitness World Class România.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fonduri de investiții

IFC intentioneaza sa investeasca pana la 15 mil. Euro in fondul de private equity Morphosis Capital II, ceea ce aduce noul fond al Morphosis mai aproape de tinta sa finala de 110 – 120 mil. Euro. Institutia financiara internationala nu finanteaza insa investitii in afaceri din sectorul educatiei de baza

  International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa aloce un capital de pana la 15 mil. Euro pentru a participa ca investitor LP in fondul de private equity Morphosis Capital II, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Institutia financiara internationala   Citeşte articolul integral