Arhive lunare: martie 2024

Vanzatorul pachetului de 50% din Promedivet catre Vetimex Capital si-a plasat banii obtinuti din tranzactie in achizitia Sovata Retail Park si a intrat pe piata de real estate. Emese Fazakas, noul investitor in proiectul Joy Sovata: Sunt interesata sa imi extind in urmatorii 2 – 3 ani investitiile in sectorul imobiliar, inclusiv prin contractarea de finantare bancara

Vanzatorul pachetului de 50% din compania Promedivet a finalizat achizitia integrala a Sovata Retail Park, tranzactie prin intermediul careia isi marcheaza intrarea ca investitor in sectorul de real estate, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Vetfor Investment SRL, vehicul de investitii detinut integral de catre Emese Fazakas, a anuntat pe 28 martie 2024 finalizarea achizitiei parcului de retail Joy Sovata, dezvoltat si operat anterior in asociere de catre Geld Capital Management, investitorul Synchronize Communication, si grupul Pro Development, dezvoltator a mai multor parcuri de retail pe teritoriul Romaniei. Aceasta tranzactie subliniaza apetitul investitorilor pentru acest tip de proprietati generatoare de venit si angajamentul dezvoltatorilor de a continua extinderea portofoliului, consolidand astfel perspectivele de crestere a sectorului de retail in regiune.

Achizitia Sovata Retail Park este o tranzactie initiata in iarna anului 2023, la scurta vreme dupa ce Emese Fazakas a finalizat vanzarea pachetului de 50% din actiunile Promedivet catre Vetimex Capital, biroul de familie (family office) al lui Korponay Andrea si Ferenc din Baia Mare.

Astfel, Emese Fazakas si-a plasat acum banii obtinuti din vanzarea participatiei la Promedivet in achizitia parcului de retail Sovata Retail Park intr-o tranzactie facilitata de catre Vetimex Capital, care a cumparat anterior pachetul de 50% din Promedivet, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Valoarea tranzactiei Vetfor Investment – Sovata Retail Park nu a fost facuta publica de catre partile implicate.

Cumparatorul parcului de retail are in plan sa isi extinda portofoliul de investitii pe piata imobiliara.

„Aceasta este prima investitie a Vetfor Investment si sunt interesata sa extind in urmatorii 2 – 3 ani portofoliul de investitii pe piata imobiliara. Am putea sa luam inclusiv finantare bancara pentru dezvoltarea acestui portofoliu”, a detaliat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Emese Fazakas, cumparatorul proiectului Sovata Retail Park.

Partile au fost asistate in tranzactie de catre Vetimex Capital – family office-ul familiei Korponay Andrea si Ferenc, si Lexington & Mirus Group care au lucrat de partea cumparatorului, in timp ce avocatii SCA Aron, Dinu si Asociatii au oferit servicii de consultanta pentru vanzatori.

Geld Capital Management este o companie de investitii detinuta de catre bancherii Liviu Stefan Arnautu, Dragos Balaci si George Nistor, care fac parte din conducerea si actionariatul managerului de fonduri de investitii Atlas Asset Management, potrivit informatiilor publice disponibile. Pro Development este un dezvoltator imobiliar concentrat pe nisa parcurilor de retail din orase de talie medie si mica, asociatii firmei fiind Adrian Pacuraru, CEO si fondator al Pro Development, si Andrei Rati, conform ultimelor date facute publice.

Emese Fazakas a vandut in noiembrie 2023 un pachet de 50% din actiunile Promedivet Sovata catre Vetimex Capital, care la acel moment a raportat si finalizarea achizitiei unui pachet de 100% din actiunile Monterovet. Ambele achizitii s-au derulat atunci prin intermediul companiei Biovet Distribution din Bucuresti.

Valoarea tranzactiilor nu a fost facuta publica de catre partile implicate.

Mihaly Fazakas, co-fondatorul Promedivet, a ramas actionar cu 50% din actiunile Promedivet, dupa exitul cumnatei sale, Emese Fazakas.

Compania Montero Vet SRL era controlata anterior in proportie de circa 60% de catre familia lui Ludovik Nazarij Glavina, consul onorific al Romaniei la Koper (Slovenia), iar un alt pachet in jurul a 40% apartinea familiei lui Cristian Susma.

Promedivet, producator de produse destinate domeniului veterinar si zootehniei, se concentreaza pe o nisa de produse cum ar fi produse din extracte de plante, biocide naturale, respectiv sampoane si rodenticide.

Biovet Distribution, platforma prin care antreprenorul Ferenc Korponay revine pe piata de produse veterinare dupa vanzarea afacerii Maravet, este o companie detinuta in proportie de 81% de Vetimex Capital, restul actiunilor apartinand lui Mihai Huziconschi- directorul companiei, si a fost preluata in 2014 de de la medicul veterinar Adrian Sufaru.

Vetimex Capital este firma de investitii controlata de catre familia Korponay, fondatorii companiei Maravet S.A., pe care au vandut-o in doua etape catre gigantul Henry Schein Inc. US, o companie globala din FORTUNE 500 si membra a indicelui S&P 500®, cu vanzari de 12,3 mld. USD in 2023. Valorile celor doua tranzactii nu au fost facuta publice de catre partile implicate. Valoarea cumulata a exitului in doua trepte din Maravet este estimat in jurul a 45 mil. Euro de catre surse din piata.

Dupa exitul din Maravet, Vetimex Capital a fost implicata printre altele intr-una din cele mai mari achizitii de pe piata birourilor din Cluj, cu o tranzactie de peste 30 mil. Euro. Vetimex Capital mai are in portofoliul sau investitii in terenuri agricole, ferma de peste 1.100 de bovine, investitii in mai multe fonduri de investitii locale precum ROCA Investments, ROCA X, Agista, Black Sea Fund, precum si 2 investitii in Ungaria.

624x344

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 25 aprilie evenimentul MIRSANU IPO CHALLENGE 2024 pentru investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital

MIRSANU IPO CHALLENGE 2024

IPO.Bonds. Capital markets.

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 25 aprilie MIRSANU IPO CHALLENGE 2024, a treia editie a unui eveniment de continut concentrat asupra tranzactiilor IPO, a emisiunilor de obligatiuni si a tendintelor care preocupa investitori, antreprenori si comunitatea pietelor de capital in ansamblu.

 

Argument 

Dupa IPO-ul record al Hidroelectrica din 2023, bursele raman in continuare in expectativa pe un fundal inca dominat de razboiul din Ucraina si cu conditii de piata inca marcate de dobanzi mari si inflatie, chiar daca aceasta din urma este inscrisa pe un trend de scadere.

Investitorii asteapta noi IPO-uri dinspre mediul privat, in contextul in care, pe de o parte, varsta capitalismului romanesc postdecembrist a trecut de 30 de ani, iar unele afaceri au ajuns sau se apropie cu pasi repezi de momentul succesiunii, iar pe de alta parte, pentru ca ofera un spatiu de exit actionarilor minoritari si investitorilor financiari care au sprijinit cresterea unor companii antreprenoriale.

Bancile si-au consolidat statutul de principali piloni ai emisiunilor de obligatiuni, iar aici sunt asteptate sa vina inclusiv companii private.

Institutiile financiare internationale continua sa actioneze ca investitori – ancora pentru a oferi stabilitate tranzactiilor cu obligatiuni verzi sau sustenabile si pentru a sprijini formarea unei adevarate piete pentru astfel de instrumente.

La randul lor, managerii de fonduri cauta lichiditate si randamente atractive pentru portofoliile lor intr-un context general in care multe afaceri private ezita sa devina companii publice. Cum poate castiga bursa batalia pentru succesiunea unor afaceri mature? Cand in viata unei companii antreprenoriale, este o optiune potrivita un IPO sau un M&A, cand un IPO exclude un M&A si cand un IPO poate preceda tranzactii M&A? De ce au nevoie antreprenorii pentru a alege calea unui IPO pentru afacerile pe care le conduc? Ce pipeline de obligatiuni asteapta pe bursa investitorii? Ce oportunitati post-IPO au capitalizat companiile listate? Ce este la orizont pe segmentul obligatiunilor verzi si a titlurilor cu link de sustenabilitate?

  • AUDIENTA – TARGET comunitatea formata din investitori, antreprenori, manageri de fonduri de investitii, investitori institutionali locali si internationali, executivi, consultanti, brokeri, avocati, alte parti interesate
  • CATEGORIE DE INTERESE strategie corporativa, piete de capital, investitii, antreprenoriat, finantare, tranzactii corporative
  • DATA 25.04.2024

 

 

PARTENERI

 

Mazars_Logo_2C_CMYK baza 300

 

 

 

bcr logo prelucr baza 300

 

 

 

 

 

 

BVB_LOGO_EN_Landscape prelucr baza 300

 

 

 

 

 

PARTENER SUPORT

Globalworth_Logo_Red baza 300

 

 

 

 

Logo-Vetimex-Capital-rosu baza 300

 

 

 

 

Principalele topicuri

 

  • Ce tendinte modeleaza evolutiile de pe pietele de capital
  • Ce companii asteapta investitorii sa isi faca IPO pe bursa
  • Cum au capitalizat companiile listate oportunitatile post-IPO oferite de catre bursa
  • De ce marile companii private ezita sa devina companii publice
  • Cum poate bursa sa atraga afacerile ajunse in pragul succesiunii
  • Cand decid antreprenorii sa faca IPO excluzand M&A si cand decid sa faca IPO si apoi M&A
  • Ce emisiuni de obligatiuni sunt asteptate sa vina pe bursa
  • Cum evolueaza segmentul obligatiunilor verzi si al obligatiunilor cu link de sustenabilitate
  • Ce perspective ofera multiplii de evaluare ai companiilor listate vs companii private
  • Cum se misca mixul equity – debt in portofoliile investitorilor institutionali

 

 

Profil speakeri

 

  • Investitori
  • Lideri de afaceri
  • Manageri de fonduri
  • Antreprenori
  • Autoritati
  • Consultanti
  • Avocati

 

De ce sa participi

 

  • Fii conectat la deciziile si tendintele principalilor jucatori din piata de capital
  • Afli direct de la sursa ce teme sunt de interes pentru liderii de pe pietele de capital
  • Un timp bine investit
  • Ai acces la continut relevant privind tranzactiile IPO si cu emisiuni de obligatiuni 
  • Iti extinzi aria profesionala cu perspective noi de interes de la investitori, lideri de companii, exponenti ai autoritatilor din pietele de capital, consultanti de top
  • Gasesti noi oportunitati de afaceri

 

 

Cei interesati sa participe sau sa fie parteneri ai evenimentului MIRSANU IPO 2024 sunt invitati sa ne contacteze la office@mirsanu.ro.

Accesul la eveniment se va face pe baza de invitatie sau pe baza unei taxe de acces la eveniment de 500 RON (100 Euro).

 

 

Despre MIRSANU.RO

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO este primul produs media romanesc de stiri, analize, interviuri si opinii dedicat exclusiv tranzactiilor si profesionittilor din acest domeniu. Ofera informatii din aria tranzactiilor corporative pe trei directii principale – fuziuni si achiziții (M & A), finantari si tranzactii pe piata de capital.

Platforma de media MIRSANU.RO organizeaza incepand cu 2018 seria de evenimente corporate MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT impreuna cu jucatori – cheie din tranzactiile de M&A, finantare, tranzactii pe pietele de capital, tranzactii real estate si alte tranzactii corporative majore din Romania si Europa Centrala si de Est. In 2022, a lansat conferintele MIRSANU IPO CHALLENGE, dedicat tranzactiilor si comunitatii pietelor de capital, si THE SUSTAINABILITY CHALLENGE, eveniment dedicat tematicii de sustenabilitate in cadrul mediului de afaceri.

Avocatii Dentons au asistat CTP intr-o tranzactie de refinantare de 200 de mil. Euro

Firma de avocatura globala Dentons a oferit consultanta dezvoltatorului de spatii logistice si parcuri industriale CTP in cadrul unei facilitati de credit sindicalizata in valoare totala de 200 mil. Euro, destinata refinantarii dezvoltarii a 40 de cladiri logistice si industriale verzi, de clasa A, in cadrul parcului industrial CTPark Bucharest. 

Imprumutul a fost acordat de Alpha Bank Romania si Alpha Bank, actionand ca banci coordonatoare, impreuna cu BRD Groupe Société Générale si ING Bank Romania.

„Suntem onorati ca am asistat CTP intr-o noua tranzactie importanta pe piata locala, ce a oferit oportunitatea clientului nostru de a-si extinde operatiunile si de a-si consolida pozitia de lider in domeniul logisticii verzi din Romania”, a spus Simona Marin, partener si coordonator al departamentului de drept financiar-bancar din cadrul Dentons Bucuresti.

Dentons a gestionat si a coordonat tranzactia de la etapa de structurare pana la finalizare. Simona Marin a condus echipa juridica, fiind asistata de catre Catalina Raca (senior associate) si Alexandra Sofineti (associate).

TeraPlast a luat un imprumut de 13 mil. Euro de la Banca Transilvania pentru acoperirea pretului de achizitie de peste 16 mil. Euro la preluarea grupului Wolfgang Freiler

Grupul TeraPlast a contractat un credit de investitii de 13 mil. Euro pentru finantarea achizitiei de peste 16 mil. Euro a grupului Wolfgang Freiler de la familia Uhl, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Cumparatorul a anuntat pe 28 martie 2024 ca a finalizat tranzactia de preluare a pachetului de 100% din actiunile companiilor WF Kunststoff Handels GmbH, Wolfgang Freiler GmbH & Co KG, Itraco GmbH, Polytech Industrie Kft, Sorgyari Ipari Park Kft si Pro-Moulding Kft pentru care TeraPlast a platit astazi 16,53 mil. Euro catre vanzator.

„Desi conform contractului semnat la inceputul lunii februarie aveam termen pana la finalul lunii aprilie pentru a realiza finalizarea tranzactiei, am preferat sa o implementam mai repede pentru a putea consolida rezultatele Grupului Freiler pentru intregul trimestru al doilea al acestui an.”, a declarat Alexandru Stanean, directorul general al Grupului TeraPlast.

Actionarii TeraPlast au aprobat achizitia Grupului austriac Wolfgang Freiler, in cadrul Adunarii Generale Extraordinare din data de 11 martie 2024, marcand o etapa esentiala in integrarea si consolidarea afacerilor la nivel de Grup. Transferul de proprietate a avut loc pe 28 martie 2024.

Tranzactia include si un mecanism de „earn-out” in functie de EBITDA realizata de catre Grupul Freiler in 2024. Eventualele plati pentru earn-out-ul agreat se vor efecutua in 2025, dupa incheierea situatiilor financiare ale anului 2024 pentru companiile din Grupul Freiler, a mai precizat cumparatorul.

Grupul Freiler va fi consolidat in cadrul grupului TeraPlast, iar efectele se vor vedea din trimestrul II în rezultatele financiare consolidate la nivel de grup. 

Grupul Wolfgang Freiler aduce in cadrul TeraPlast active de valoare, cu un potențial valoros de dezvoltare, reprezentand, totodata, oportunitati atractive de extindere a amprentei geografice in centrul si vestul Europei din perspectiva mixului din portofoliul de produse si a schimbului de expertiza. In 2022, Freiler a inregistrat o cifra de afaceri de 31 mil. Euro si o EBITDA de aproape 4 mil. Euro. 

Operatiunile M&A sunt parte integrata a strategiei TeraPlast de a livra investitorilor perspective de crestere pe termen lung si de a oferi actionarilor valoare adaugata prin extinderea catre noi piete valoroase, care sa creasca rezilienta grupului si capacitatea de a fructifica noi oportunitati. Integrarea grupului Freiler ofera o serie extinsa de sinergii, printre care se evidentiaza optimizarea costurilor si imbunatatirea lanturilor logistice, care se vor reflecta ulterior inclusiv in rezultatele financiare. 

Tranzactia s-a derulat pe parcursul unei perioade de peste doi ani, potrivit lui Aelxandru Stanean, CEO Teraplast.

Activele preluate sunt cuprinse in cadrul a sase entitati economice, dar ele sunt structurate in trei segmente esentiale: o companie de trading, localizata in Austria, si doua unitati de productie aflate in vestul Ungariei. Fabricile din Ungaria, Pro-Moulding si Polytech au o productie cumulata de peste 18.800 de tone/an, iar structura portofoliului ofera posibilitatea multor sinergii cu facilitatile din cadrul Teraplast. Polytech utilizeaza in procesul de productie peste 80% material reciclat in fabricarea tevilor, o structura si un model care se inscriu in viziunea privind dezvoltarea durabila a grupului TeraPlast, fiind parte integranta din efortul major de a contribui la tranzitia catre o economie circulara. 

Grupul Freiler are 144 de angajati care se vor alatura echipei TeraPlast, astfel ca in total echipa grupului TeraPlast va fi de peste 1.100 de angajati. Laszlo Vajda, Directorul de dezvoltare al grupului TeraPlast este cel care preia functia de supervizare si dezvoltare a grupului Wolfgang Freiler. 

Teraplast are o capitalizare de piata in valoare de 1,18 mld. RON (aproape 240 mil. Euro) pe bursa de la Bucuresti. Antreprenorul Dorin Goia este principalul actionar al Teraplast, companie din care detine un pachet de 46,8%.

Bursa de Valori Bucuresti: Cooperarea pietelor de capital din Romania si Moldova sustinuta puternic de oficialii mediului public si privat la cea de-a doua editie a forumului Moldova-Romania Capital Bridges

 

28.03.2024

  • Forumul Moldova – Romania: Capital Bridges, editia a II-a, a fost organizat pentru a impulsiona cooperarea economica si a pietelor de capital din cele doua tari.
  • Evenimentul a avut loc in contextul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana.
  • Dinamica ultimilor ani demonstreaza ca piata de capital din Romania poate sustine runde de finantare consistente derulate atat de antreprenori si institutii ale statului, cat si de companii din Republica Moldova.

 

Cooperarea cu autoritatile si sectorul privat din Romania sunt esentiale pentru transformarea pietei de capital din Republica Moldova intr-un motor al cresterii economice si al prosperitatii durabile, au sustinut la unison reprezentantii mediului public si privat prezenti la a doua editie a forumului Moldova-Romania: Capital Bridges, care a avut loc ieri, 27 martie, in Bucuresti. La Forum au participat reprezentanti guvernamentali de rang inalt din ambele tari, din conducerea autoritatilor de reglementare si supraveghere ale pietelor financiare, investitori si lideri ai companiilor de top care activeaza in regiune, in total peste 300 de profesionisti ai pietelor financiare si ai mediului de business din cele doua tari.

Nicolae Ciuca, Presedintele Senatului Romaniei: „Viziunea unei Europe competitive si puternice, care isi protejeaza cetatenii, implica o Europa care investeste in aparare, inoveaza in energie si care prezerva modelul de viata european. In aceasta Uniune Europeana a viitorului, Romania si Moldova se regasesc impreuna. Angajamentul nostru fata de Republica Moldova este de netagaduit. Am sprijinit si vom sprijini toate deciziile importante privind agenda europeana a Republicii Moldova.”

Igor Grosu, Presedintele Parlamentului Republicii Moldova: „Nu avem timp de pierdut atat noi, cei care trebuie sa aliniem legislatia Republicii Moldova la cea europeana, cat si dumneavoastra, care vreti sa faceti investitii in IT, HoReCa, in companii de constructie, de producere de regenerabile etc. Vin cu un ultim indemn: investitori, treceti Prutul! Succesul si modelul Europei s-a bazat pe prosperitatea pe care a creat-o pentru cetatenii sai. Sa scriem impreuna istoria Europei!”

Marcel Ciolacu, Prim-ministrul Romaniei: „Piata de capital de la Bucuresti este in acest moment o institutie matura si aflata in plina expansiune. S-a dovedit deja platforma ideala de lansare a unor companii romanesti de succes si vrem sa jucam acelasi rol si pentru firmele moldovenesti de prim rang. Bursa de Valori Bucuresti este locul unde faptele si cifrele vorbesc de la sine. Este o resursa nationala construita cu mult efort pe care, astazi, o punem la dispozitia fratilor nostri. Fiindca asa face o familie adevarata atunci cand i se cere ajutorul!”

Dorin Recean, Prim-ministrul Republicii Moldova: „Obiectivul nostru este ca fiecare om de afaceri, asa cum se simte in Uniunea Europeana, sa se simta si in Republica Moldova. Se deschid pietele UE, EFTA, avem deschise piete cu Statele Unite, cu Marea Britanie, cu Turcia, si aceasta este o oportunitate importanta. Ceea ce se intampla la Forumul Moldova-Romania: Capital Bridges este de asemenea un lucru foarte important si vreau sa multumesc Bucurestiului si celor de la Chisinau care insista pe acest proiect de interconectare a pietelor de capital din Republica Moldova si Romania. Si o sa va dau cateva exemple care ne arata cate oportunitati sunt in Republica Moldova pe diferite dimensiuni – de infrastructura, rutiera si feroviara, farmaceutica, chiar si electronica. Este vorba despre zonele economice libere, dar si parcuri IT, unde am inclus si dimensiunea de cercetare si dezvoltare. Mai mult decat atat, Republica Moldova isi are politica fiscal-bugetara orientata la mediul de afaceri, Republica Moldova respecta profitul, Republica Moldova isi doreste ca profitabilitatea companiilor sa creasca, si asta, suntem siguri, va duce la o productivitate mult mai mare in economie, si, corespunzator, toti cetatenii din Republica Moldova vor beneficia.”

Anca Dragu, Guvernatoarea Bancii Nationale a Moldovei: „Banca Nationala sustine si incurajeaza initiativele indreptate spre dezvoltarea pietei de capital in Republica Moldova, iar in calitate de institutie responsabila de supravegherea prudentiala si de stabilitatea pietei financiare, ne dorim sa facilitam libera circulatie a capitalurilor si a serviciilor financiare, de altfel capitole de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeana, capitole in care Banca Nationala are un rol principal, astfel incat Republica Moldova sa se bucure de prosperitate si stabilitate economica. Un pilon esential este armonizarea reglementarilor nationale cu cele europene, pas care va marca integrarea pietei de capital din Moldova cu piata financiara internationala. Finalizam strategia de dezvoltare  a Depozitarului Central Unic care se afla in coordonarea Bancii Nationale a Moldovei, alaturi de alte elemente importante.”

Bursa, o oportunitate pentru companiile de peste Prut de a deveni jucatori regionali

Maib, cea mai mare banca din Republica Moldova, listata la Bursa de Valori a Moldovei, a anuntat ca intentioneaza sa se listeze si la Bursa de Valori Bucuresti. Purcari Wineries a fost prima companie din Republica Moldova care, in februarie 2018, s-a listat la Bursa de Valori Bucuresti. Listarea a avut loc in urma unei oferte publice de peste 40 milioane euro, la acel moment.

Alexandru Petrescu, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Romania: „Sunt sigur ca vom vedea din ce in ce mai multe business-uri din Republica Moldova listate la Bursa de Valori din Bucuresti, companii din zona de infrastructura critica, din zona telecom, din zona energiei. Este momentul ca expertii sa lucreze la legislatia care permite listarea maib pe piata de capital din Romania. Si, din acest punct de vedere, lucram intens, alaturi de BVB, de Depozitarul Central, de Banca Nationala a Moldovei, de Banca Nationala a Romaniei, astfel incat sa cream un cadru legislativ care sa permita o listare de succes. Si nu am nicio indoiala ca acest eveniment este iminent si se va intampla cat mai repede.”

Dumitru Budianschi, Presedintele Comisiei Nationale a Pietei Financiare din Republica Moldova: „In prezent, Comisia Nationala a Pietei Financiare din Republica Moldova, impreuna cu institutiile guvernamentale, lucreaza la elaborarea unui document strategic pe termen mediu de dezvoltare a pietei de capital. Speram ca acest document sa fie aprobat de Parlamentul Moldovei pana la finalul 2024. Suntem ferm convinsi ca implicarea Bursei de Valori Bucuresti in piata de capital din Republica Moldova va contribui esential la modernizarea infrastructurii, va spori atractivitatea si activitatea de pe piata de capital din Republica Moldova. In 2023, maib a efectuat prima emisiune publica de obligatiuni corporative, iar intentia maib de a fi listata si pe Bursa de la Bucuresti contribuie esential la imbunatatirea procesului de reglementare si integrare a pietelor din Republica Moldova si Romania”.

In prezent, pe ambele piete operate de Bursa de Valori Bucuresti sunt listate 370 de companii cu o capitalizare care depaseste 331 de miliarde de lei, cel mai mare nivel din istorie. Indicele principal al pietei, BET, a crescut cu aproape 40% in ultimele 12 luni si a stabilit pe 27 martie un nou maxim istoric, de 16.830 de puncte. Lichiditatea medie zilnica pentru toate instrumentele financiare a fost la finalul anului trecut de 154 milioane de lei, o crestere cu 60% fata de anul precedent si o valoare record. Numarul de investitori la bursa a continuat sa creasca, iar la finalul anului trecut a ajuns la un nou maxim, aproape 179.000.

Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti: „Bursa de Valori Bucuresti este un partener pentru Republica Moldova in dezvoltarea propriei piete de capital. Prin practicile si experienta Bursei de Valori Bucuresti, Moldova poate construi o piata de capital robusta, iar colaborarea stransa intre cele doua piete de capital poate stimula cooperarea regionala inclusiv la nivelul pietelor financiare, in beneficiul economiilor ambelor tari. Initiativele existente deja si interconectarea pietelor initiata de autoritatile de reglementare si supraveghere si ceilalti stakeholderi din Romania si Moldova, precum si toti pasii parcursi de maib in directia listarii la Bursa de Valori Bucuresti, deschid drumul si altor companii din Moldova sa se listeze la BVB.”

Giorgi Shagidze, Presedintele maib: „Suntem incantati ca am fost co-organizatori pentru cea de-a doua editie a forumului Moldova-Romania: Capital Bridges. Acest eveniment a evidentiat un nivel fara precedent de sprijin din partea autoritatilor romanesti si moldovenesti pentru integrarea stransa a pietelor de capital ale celor doua tari, fapt pentru care suntem extrem de recunoscatori. Le multumesc investitorilor si reprezentantilor mediului de afaceri care au participat la eveniment, precum si tuturor invitatilor de la forum pentru dezbaterile foarte consistente.”

Odile Renaud-Basso, Presedinta Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD): „Fiind cel mai mare investitor institutional al Republicii Moldova, BERD sprijina sectorul privat si sectorul bancar al tarii. Un astfel de exemplu este maib, cea mai mare banca din Moldova si partenerul ferm al BERD. Maib este angajata intr-o transformare importanta pentru a se pregati de listarea la Bursa de Valori Bucuresti, ceea ce ar servi drept exemplu pentru toate companiile moldovenesti sa se listeze si sa acceseze surse de finantare esentiale pentru crestere si succes. Fiind implicati activ in reforma sectorului bancar al Republicii Moldova, continuam sa sprijinim autoritatile pentru a aduce infrastructura financiara a tarii mai aproape de UE. Pe masura ce Republica Moldova se indreapta spre Europa, BERD va fi alaturi, oferindu-i sprijinul necesar.”

Adrian Tanase, Director General Bursa de Valori Bucuresti: „Romania a parcurs un drum complex si plin de provocari spre nivelul actual al pietei de capital si vrem sa transmitem din experienta noastra Republicii Moldova. Bursa de Valori Bucuresti ofera numeroase oportunitati investitionale atat investitorilor locali, cat si straini, si, totodata, a ajuns la nivelul la care companiile solide pot atrage finantari considerabile de la investitori. Cu o piata de capital viabila in Moldova si companii de peste Prut care sa se listeze si la Bucuresti, reusim sa cream noi oportunitati de investitii pentru investitorii romani si internationali.”

Eforturile Bursei de Valori Bucuresti de modernizare si dezvoltare a pietei de capital din Romania au fost recunoscute prin promovarea la statutul de Piata Emergenta de catre furnizorul global de indici FTSE Russell, in anul 2020. La finalul lunii martie 2024, 15 companii romanesti erau incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente, fata de 3 companii, in septembrie 2020, cand Romania a fost promovata la acest nivel. De asemenea, 26 de companii listate la BVB sunt incluse in indicii MSCI Frontier.

Forumul Moldova-Romania: Capital Bridges a fost organizat de Bursa de Valori Bucuresti in asociere cu maib, Wood&Co, Raiffeisen Bank International, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, AmCham Romania si EBA Moldova.

PPC a cumparat integral un parc eolian de 84 MW din Romania al grupului rus Lukoil

Compania elena de energie Public Power Corporation (PPC), noul proprietar al operatiunilor Enel din Romania, a anuntat pe 26 martie 2024 achizitia unui parc eolian din Romania detinut de catre grupul rus Lukoil, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

PPC Renewables, subsidiara a PPC care opereaza pe piata de energie regenerabila, a finalizat achizitia si, implicit, a realizat anumite conditii precedente agreate pentru acest tip de tranzactie, preluand 100% din actiunile companiei Land Power SRL de la subsidiare europene ale Lukoil Group, a precizat cumparatorul. Puterea instalata totala a parcului eolian este de 84 MW, au adaugat reprezentantii PPC.

Parcul eolian este localizat in Dorobantu si Topolog intr-o regiune care ofera cele mai bune conditii pentru proiecte eoliene in Romania si care geneaza peste 200 GWh pe an, sustin reprezentantii PPC.

Tranzactia a fost realizata in urma derularii unui proces competitiv, la care au participat companii internationale si la capatul caruia PPC Renewables a fost selectat ca si ofertant preferat (preffered bidder, n.r.).

Kommunalkredit Austria AG a fost consultant financiar exclusiv pe partea de cumparare, in timp ce firmele de avocatura CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP si Milbank LLP au oferit consultanta juridica pentru PPC Renewables in cadrul tranzactiei.

Ford Otosan Romania a contractat un credit de 435 mil. Euro de la un sindicat de banci condus de catre Société Générale si BRD pentru finantarea dezvoltarii unor modele noi auto la uzina de la Craiova

Ford Otosan Romania SRL, subsidiara a Ford Otosan A.S., a incheiat un contract de credit de 435 de mil. Euro pe 7 ani cu un sindicat de banci condus de catre Société Générale si filiala sa locala, BRD, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

La tranzactia de finantare a producatorului auto local a participat si un grup important de banci internationale si romanesti, au precizat reprezentantii BRD.

Imprumutul sindicalizat va contribui la finantarea viitoarei generatii a modelelor Ford Transit Courier si Ford Tourneo Courier, precum si pentru lansarea noului Ford Puma, inclusiv a variantelor complet electrice ale acestor modele, la uzina Ford Otosan din Craiova.

Société Générale si BRD, au actionat in calitate de Coordinating Mandated Lead Arrangers si Bookrunners in cadrul tranzactiei.

„Uzina noastra de la Craiova joaca un rol semnificativ in stabilirea pozitiei de lider a Ford Otosan in productia de vehicule electrice in Europa. Suntem incantati sa anuntam semnarea unui acord de credit sindicalizat pentru finantarea proiectelor de investitii in curs, in vehicule si inginerie la uzina de la Craiova, pentru a materializa planurile noastre de crestere in Europa. Acest credit este un pas strategic care evidentiaza importanta uzinei de la Craiova in planurile de viitor ale Ford Otosan. Multumim Société Générale, BRD si tuturor bancilor din sindicat pentru increderea acordata, pentru colaborare si pentru contributia lor la viitorul Ford Otosan.”, a declarat Gül Ertuğ, CFO-ul Ford Otosan.

Ford Otosan Romania este detinuta de catre Ford Otomotiv Sanayi A.S. (Ford Otosan) – societatea mixta in care gigantul auto american Ford si conglomeratul de familie turc Koç Holding sunt actionari majoritari. Ford Otosan este o companie cotata la bursă (18%), in care Ford Motor Company (41%) si Koç Holding A.Ș. (41%) dețtn parti egale.

Firma de avocatura CMS a auntat ca a oferit asistenta pentru Ford Otosan in cadrul negocierii documentatiei de finantare si a incheierii contractului.

„Suntem incantati sa finantam acest proiect important, care reprezinta un pas semnificativ catre electrificarea industriei auto din Romania. Dispunem de toate resursele, know-how-ul si experienta necesare pentru a sustine proiecte cheie pentru economia romaneasca, asa cum este cel dezvoltat la Ford Otosan Craiova.”, a comentat Maria Rousseva, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

Ford Otosan Romania opereaza uzina auto de la Craiova si este unul dintre cei doi mari producatori de masini din Romania, alaturi de grupul francez Renault, proprietarul uzinei auto de la Mioveni (judetul Arges). 

Craiova este de zeci de ani unul din putinele centre traditionale de productie de automobile din Romania, in conditiile in care aici au fost produse pe rand modele precum Oltcit, in urma cooperarii cu francezii de la Citroen, apoi au venit sud-coreenii de la Daewoo, iar din 2008 uzina de automobile a trecut in mainile concernului america Ford. Din 2022, uzina de la Craiova a fost transferata de catre Ford companiei Ford Otosan, un joint venture format cu conglomeratul turc Koc.

In martie 2022, partea americana si cea turca au anuntat ca acordul de transfer pentru uzina de la Craiova se va perfecta in schimbul a 575 mil. Euro la care se adauga inca o plata de 140 mil. Euro, valoare conditionata de atingerea unor anumite tinte privind volumele de productie, iar in iulie 2022 partile au revenit anuntand finalizarea tranzactiei.

Compania Ford Otosan Romania a raportat pentru 2022 o cifra de afaceri de 13,9 mld. RON si pierderi de 24 mil. RON la un personal mediu de 5.561 de angajati, potrivit ultimului bilant anual facut public.

Pe piata finantarilor corporate din Romania, tranzactia anuntata de catre Ford Otosan Romania si sindicatul de banci condus de catre francezii de la Société Générale intra in categoria celor mai mari acorduri de finantare pentru o companie din Romania.

Value4Capital, fondul de investitii care a listat Medlife pe bursa, strange un fond de private equity de pana la 140 mil. Euro. IFC si EBRD intentioneaza sa aloce 40 mil. Euro pentru noul fond, din care cei mai multi bani sunt asteptati sa intre in achizitii de companii din Polonia si Romania

Value4Capital (V4C), manager de fonduri private equity de talie regionala, strange un nou fond de investitii, cu o capitalizare de pana la 140 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

International Finance Corporation (IFC) si European Bank for Reconstruction and Development (EBRD), doi investitori – ancora traditionali pentru investitorii financiari regionali, se pregatesc sa aloce un capital de 40 mil. Euro pentru V4C Poland Plus Fund II, un fond de investitii orientat catre achizitii de pachete de actiuni in companii din Europa Centrala si de Est in state membre ale Uniunii Europene (UE). Principalele piete vizate de catre noul fond al V4C sunt Polonia si Romania.

Astfel, IFC intentioneaza sa aloce pana la 15 mil. Euro pentru fondul de private equity V4C Poland Plus Fund II, acest demers fiind in curs de aprobare.

Investitia de capital a IFC ar urma sa sprijine noul fond de investitii sa atinga faza de first closing (prima inchidere – n.r.), intr-un context cu provocari pentru managerii care deruleaza acum procese de strangere de noi platforme de capital, cauzate de conditii macroeconomice incerte pe fondul invaziei rusesti din Ucraina.

De asemenea, EBRD are programata pe 1 mai 2024 aprobarea unei investitii de pana la 25 mil. Euro in favoarea fondului de investitii V4C Poland Plus II. EBRD este un investitor – ancora cu istoric pentru fondurile de private equity administrate de catre V4C. Astfel, EBRD a aprobat in 2005 un angajament de investitii pentru fondul de investitii V4C Eastern Europe, iar in 2016 a aprobat sa contribuie din nou cu capital la ridicarea V4C Poland Plus Fund.

Cea mai sonora tranzactie sonora derulata de catre managerul de private equity V4C pe piata din Romania este IPO-ul Medlife, unul dintre liderii pietei locale de servicii medicale private, prin care investitorul financiar regional si-a asigurat exitul din companie in decembrie 2016. Tranzactia a fost realizata atunci prin vanzarea unui pachet total de 44% din Medlife catre investitori de pe bursa de la Bucuresti, prin care V4C si-a vandut complet participatia de 36,25% din actiuni, iar IFC a marcat un exit partial prin vanzarea unui pachet de 7,75% din actiuni. V4C a raportat o dublare a randamentului brut privind investitia in Medlife.

Apoi, V4C a facut in 2022 prima tranzactie in Romania din fondul de investitii regional V4C Poland Plus prin achizitia platformei Gomag de la fondatorii Silkweb, Cosmin Daraban si Aurelian Motica. In 2023, constructia portofoliului local al V4C a avansat dupa ce V4C a preluat pachetul majoritar al retelei de aparate auditive Clarfon, tranzactie cu finantare contractata de la fondul regional privat de credit ACP Credit.

„Cota Romaniei este exact ce trebuie Romaniei comparativ cu economiile din Europa Centrala si de Est. Si as zice nu neaparat cota Romaniei, ci cota non-poloneza. Multe fonduri din Romania sunt Poland centric (focusate pe investitii in Polonia – n.r.) mai mult sau mai putin ceea ce inseamna ca majoritatea investitiilor se duc in companii din Polonia, urmand ca o parte din ele sa vina si in Romania. (…) Dintr-un fond de 7 – 8 companii, 2-3 pot fi facute in Romania. Nu exista limite fixe de nedepasit, dar trebuie sa ne uitam la economie, la companiile care sunt in economia romaneasca, de asemenea, si la echipele de investitii ale fondului respectiv.”, explica Bogdan Chirita, Partner in cadrul fondului de private equity regional Value4Capital (V4C) la MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2023, eveniment organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO pe 7 decembrie.

Potrivit acestuia, V4C abordeaza in strategia sa de investitii tichete de achizitii incepand de la 6 – 7 mil. Euro pe cont propriu si poate ajunge pana la 24 – 25 mil. Euro alaturi de co-investitori.

In acest moment, mai multi manageri de capital privat cauta bani la investitori pentru a putea sa isi inchida noile fonduri de private equity si de venture capital, dintre care unii au anuntat sau urmeaza sa anunte in 2024 primele inchideri de fonduri si, implicit, primele achizitii de pachete de actiuni in companii.  Astfel, se contureaza asteptari in piata pentru un an in care investitorii financiari urmeaza sa fie mai activi in tranzactii fata de 2023, in ciuda conditiilor de piata inca dominate de dobanzi mai mari si o inflatie ridicata.

EBRD se pregateste sa aloce pana la 15 mil. Euro pentru fondul de investitii Booster Capital, ce are ca tinta o capitalizare totala de circa 100 mil. Euro

EBRD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) se pregateste sa aloce un capital de pana la 15 mil. Euro pentru fondul de investitii Booster Capital, un jucator nou pe piata de private equity, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Institutia financiara internationala si-a programat pentru 24 aprilie 2024 sa ia in discutie aprobarea investitiei de capital in Booster Capital, fond de investitii ce are ca tinta o capitalizare de 100 mil. Euro.

Booster Capital a atras deja un angajament de investitii in valoare de 30 mil. Euro de la EIF (Fondul European de Investitii) prin programul PNRR, potrivit informatiilor facute publice in 2023.

Noua platforma de capital isi propune sa investeasca banii pe care ii strange de la investitori in IMM-uri din Romania, insa geografia sa de investitii cuprinde si alte piete din regiune precum Ungaria, Bulgaria, Croatia si Slovenia, propunandu-si astfel sa devina un investitor de private equity de talie regionala.

Din echipa de management a Booster Capital face parte Thomas Tuske, care a lucrat in perioada 2007 – 2021 pe pozitia de vicepresedinte si country director pentru Ungaria al Enterprise Investors, unul dintre cei mai mari si mai vechi manageri de private equity din Europa Centrala si de Est. Alaturi de acesta in echipa de fondatori si de parteneri ai noului fond este Serban Roman, care a lucrat 13 ani tot pentru Enterprise Investors, din care in ultima parte a acestei perioade a ocupat pozitia de country director pentru Romania al managerului regional de private equity, mandatul sau fiind marcat de exitul record al Enterprise Investors din afacerea Profi in 2017 dupa tranzactia semnata cu MidEuropa, unul dintre liderii sectorului private equity din Europa Centrala si de Est.

Un alt nume asociat cu infiintarea Booster Capital este Niculae Dinca, care a lucrat 10 ani pentru Bitdefender pe pozitia de CFO al grupului.

De asemenea, pe pozitia de Partener la fondul de investitii Booster Capital a fost cooptat in 2023 si Laurentiu Ispir, care a facut parte in perioada 2005 – 2020 din echipa Oresa – o companie privata de investitii detinuta de o familie antreprenoriala din Suedia, cu un istoric de aproape 30 de ani pe pietele din Romania si din Europa Centrala si de Est, potrivit informatiilor publice disponibile.

Intr-o privire mai ampla, din programul PNRR destinat capitalizarii fondurilor de private equity si venture capital in valoare de 400 mil. Euro, pana acum au fost aprobate 8 investitii in valoare de 175 mil. Euro, arata datele publicate de catre Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE). Pe lista fondurilor de investitii selectate pana acum in programul PNRR se mai afla manageri de capital precum Innova Capital, ACP (cu fondul AMC V), Morphosis Capital, Mozaik Investments, BoldMind, Gapminder si Early Game Ventures.

Credit foto: MIRSANU.RO.

Morphosis Capital face demersuri pentru a atrage un capital de pana la 15 mil. Euro de la EBRD pentru al doilea sau fond de private equity. Andrei Gemeneanu despre Morphosis Capital Fund II: In urmatoarele 2 luni vom face a doua tranzactie din fond. Avem printre investitorii LP in noul fond de 80 – 100 mil. Euro un numar de 8 family office-uri din Belgia, capital antreprenorial local, EIF si speram sa reusim sa atragem alaturi de noi EBRD si IFC

Morphosis Capital Fund II, al doilea fond de private equity cu care Morphosis Capital a intrat in piata din acest an, face demersuri pentru a atrage investitii de capital de la EIF (Fondul European de Investitii), EBRD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare), un numar de 8 birouri de familie (family office) din Belgia, precum si de la structuri de investitii ale unor antreprenori locali si HNWI (High Net Worth Individuals), conform ultimelor informatii disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

EBRD urmeaza astfel sa discute pe 24 aprilie 2024 aprobarea unui angajament de investitie de pana la 15 mil. Euro pentru Morphosis Capital Fund II, fond de private equity care va investi in Romania, dar si in piete din regiune precum Bulgaria, Croatia, Polonia, Cehia si Slovacia. In cazul aprobarii investitiei, EBRD ar fi un investitor – ancora nou pentru Morphosis Capital, care a capitalizat primul sau fond de investitii lansat in 2018 in jurul investitorului – ancora EIF (European Investment Fund).

„Noi am inceput deja sa investim din fondul al doilea odata cu tranzactia semnata cu reteaua de educatie Mark Twain International School, iar in urmatoarele 2 luni speram sa anuntam a doua investitie din acest fond”, a declarat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital.

Potrivit acestuia, Morphosis Capital Fund II a atras deja de la EIF un capital de 40 mil. Euro, din care 25 mil. Euro prin programul PNRR, iar alte 15 mil. Euro prin facilitatea InvestEU.

„Avem in fondul 1 printre investitori 4 family office-uri din Belgia, din care lead investor este Vybros Capital Partners – investitorul alaturi de care am semnat tranzactia cu reteaua de educatie Mark Twain International School. Acum, la fondul 2, ne-am extins amprenta (footprint) si avem langa noi 8 family office-uri din Belgia, pe langa cei patru investitori existenti in primul fond am atras inca 4 noi astfel de investitori. La fondul al doilea, mai avem alaturi si capital antreprenorial local sau HNWI (High Net Worth Individuals – investitori individuali cu active lichide de peste 1 mil. USD – n.r.)”, a detaliat Andrei Gemeneanu de la Morphosis Capital.

„Pe langa EIF, speram sa reusim sa atragem langa noi si EBRD, iar pe parcurs si IFC. In functie de asta, capitalizarea – tinta a fondului ar putea sa creasca de la 80 mil. Euro catre 100 mil. Euro”, a punctat Andrei Gemeneanu, cofondator al managerului de capital privat Morphosis Capital.

Din peisajul investitorilor LP ai Morphosis Capital Fund II lipsesc fondurile de pensii locale, situatie semnalata anterior si de catre alti manageri de fonduri de private equity si de fonduri de venture capital. Asta in contextul in care la nivel global, fondurile de pensii ocupa o pondere de pana la 35 – 40% din capitalul fondurilor de private equity.

Pentru managerii fondurilor locale de private equity si de venture capital care au aplicat si vor reusi sa atraga capitalul de 400 mil. Euro pus la dispozitie prin programul PNRR gestionat de catre EIF, cea mai mare provocare este de a gasi alte 400 mil. Euro la alti investitori internationali si locali in contextul in care fondurile de pensii din Romania, care administrau peste 26 mld. Euro la finele anului 2023, sunt marele investitor absent pentru industria locala de private equity si cea de venture capital.

Fata de primul fond de investitii ridicat in 2018, care avea o strategie de investitii dedicata exclusiv companiilor din Romania, noul fond de private equity Morphosis Capital Fund II se axeaza pe o strategie de investitii care ii permite sa faca achizitii de pachete de actiuni si la companii de pe piete externe din regiune. Ca politica generala a managerului de fond, tichetele de tranzactii urmarite de catre noul fond sunt in marja de 7 – 15 mil. Euro capital investit per tranzactie.

„Capitalul fondului 1 este investit in proportie de peste 99%, deci a fost desfasurat complet si nu mai facem investitii din el. Acum, tranzactiile add-on realizate de catre companiile din portofoliul nostru se bazeaza pe capitalul deja investit anterior de noi. Ca si filosofie de investitii, noi investim capital din fond cand intram intr-o companie, apoi compania mai departe isi utilizeaza capitalul pentru a se extinde, inclusiv cu tranzactii add-on, la care se adauga si capital din credite bancare”, afirma Andrei Gemeneanu.

Pana acum, Morphosis Capital Fund I cu un capital de circa 50 mil. Euro, a raportat deja doua exituri partiale si un exit total din afacerea antreprenoriala Clinicile Dr. Leahu, raportand in 2023 un randament IRR (rata interna de rentabilitate) de 30% si o rata DPI (distributed to paid-in capital, n.r.) de 0,35, ceea ce inseamna ca 35% din capitalul atras de la investitorii LP a fost deja returnat acestora.

„La fondul 1, noi am investit 75% din capitalul investibil in primii 3 ani, iar dupa ce ne-am uitat in ce am investit am venit apoi cu runde follow – on la companii din portofoliu pentru a accelera cresterea. De exemplu, la reteaua de centre de fitness Stay Fit Gym am plecat de la o locatie si am ajuns in 3 ani la 33 de locatii, iar pana la finele anului vom ajunge la 45 de locatii. La reteaua de clinici Medima in 3 ani am ajuns la 16 locatii si pana la finele anului vom ajunge la 22 de locatii”, sustine reprezentantul Morphosis Capital.

„Portofoliul fondului 1 fiind deja matur, ne putem astepta in viitor la exituri, care pot fi la inceput partiale, iar apoi totale”, a mai spus Andrei Gemeneanu.

Din portofoliul Morphosis Capital Fund I fac parte acum afacerile Medima Health si Cronos Med in sectorul serviciilor medicale, reteaua Stay Fit Gym pe nisa centrelor de fitness, compania DocProcess in sectorul de tehnologie si afacerea antreprenoriala EMI, lider pe piata sistemelor industriale de acces. In 2023, Morphosis Capital si-a vandut pachetul minoritar de actiuni de la Clinicile Dr. Leahu catre Regina Maria, lider pe piata serviciilor medicale private din Romania aflat in portofoliul managerului regional de private equity MidEuropa.

Pentru 2023, Morphosis Capital a raportat o cifra de afaceri combinata a companiilor din portofoliul sau de 100 mil. Euro, in crestere cu 49% fata de 2022, respectiv o majorare cu 52% a rezultatului EBITDA total inregistrat de aceste companii comparativ cu anul anterior.

Morphosis Capital, alaturi de Black Sea Fund si alti manageri de capital privat, face parte din prima generatie de fonduri de private equity din Romania, lansata in anii 2018 – 2019, veriga ce a fost astfel adaugata si integrata in ecosistemul local de private equity, format pana atunci exclusiv de catre fonduri de investitii de talie regionala sau globala.

Medlife isi majoreaza imprumutul sindicalizat de la banci pana la 268 mil. Euro cu gandul la achizitii M&A

Compania de servicii medicale private MedLife a anuntat pe 19 martie 2024 ca a majorat imprumutul sindicalizat contractat de la banci cu inca 50 de mil. Euro, bani care vor fi alocati in special pentru achizitii, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Valoarea totala a creditului sindicalizat ajunge astfel la 268,3 mil. Euro, dupa semnarea actului aditional privind majorarea liniei de credit si in linie cu aprobarea primita din partea actionarilor companiei in cadrul adunarii generale a actionarilor din 22 decembrie 2023, au precizat reprezentantii Medlife.

Sindicatul de banci care a majorat facilitatea de finantare este format din BCR, in calitate de coordonator, aranjor principal mandatat, agent de documentatie, agent de facilitate si garantii si finantator, Raiffeisen Bank si BRD Groupe Societe Generale, in calitate de aranjori principali mandatati si finantatori, respectiv Banca Transilvania si ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucuresti, in calitate de aranjori principali si finantatori.

„Exista, in continuare, oportunitati relevante in piata care ar permite Grupului sa mentina tendinta curenta de expansiune si consolidare a pietei de servicii medicale, concomitent cu captarea de profitabilitate suplimentara. Pastrand o abordare prudenta, ne dorim sa evaluam aceste oportunitati, fondurile suplimentare urmand a fi utilizate cu precadere pentru derularea proceselor de M&A, cu focus pe achizitii de companii profitabile care in mare masura nu vor afecta indicatorii de profitabilitate si indatorare la nivel de Grup. In paralel cu planurile de dezvoltare, ne pastram obiectivul curent de a imbunatati gradual profitabilitatea Grupului, precum si gradul de indatorare calculat ca Datorie Neta / EBITDA.”, a declarat Mihai Marcu, CEO al grupului MedLife.

MedLife a incheiat 2023 cu o cifra de afaceri consolidata pro-forma in valoare de 453 mil. Euro, in crestere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului precedent, inregistrand un avans de doua cifre pentru majoritatea segmentelor de business. Concomitent, compania a reusit sa isi recupereze gradual o mare parte din marginile pierdute ca urmare a investitiilor din ultimii ani, sustin reprezentantii companiei.

Medlife si Regina Maria, cei mai mari operatori de servicii medicale private din Romania, si-au extins masiv retelele in ultimii ani, atat prin crestere organica, cat si prin achizitii de operatori locali in cadrul mai larg de consolidare al pietei. Un alt operator care a anuntat recent achizitii M&A este Affidea, care, de asemenea, cauta optiuni pentru a-si mari amprenta pe piata serviciilor medicale private.

Lupta dintre Medlife si Regina Maria pentru pozitia de lider al pietei de profil s-a extins in ultimii ani si pe anumite nise de piata, cum este cea a serviciilor de stomatologie, unde Medlife activeaza prin Dentestet, iar Regina Maria a cumparat in 2023 reteaua clinicilor Dr. Leahu, lider pe acest segment de piata.

Medlife este o afacere antreprenoriala listate pe bursa de la Bucuresti, unde are o capitalizare bursiera de peste 2 mld. RON (peste 400 mil. Euro). Cea mai mare parte a actiunilor Medlife este detinuta de catre familia Marcu (raportata cu o detinere directa totala in jurul a 40% din actiuni) si a Fondului de Pensii Administrat Privat NN, cu o participatie de peste 13%.

Un sindicat bancar condus de catre banca elena Alpha Bank a acordat o facilitate de imprumut de 200 mil. Euro catre dezvoltatorul imobiliar CTP pentru refinantarea unui portofoliu de proiecte logistice si industriale „verzi”

Un consortiu de banci coordonat de catre Alpha Bank Romania SA si Alpha Bank SA, impreuna cu BRD – Groupe Societe Generale SA si ING Bank Romania, au intermediat o facilitate de credit sindicalizat de 200 mil. Euro pentru CTPark Romania, parte a dezvoltatorului imobiliar european CTP, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Fondurile vor fi utilizate pentru refinantarea dezvoltarii a 40 de cladiri logistice si industriale verzi (Green buildings) de clasa A, cu o suprafata inchiriabila combinata de 565.000 mp in cadrul CTPark Bucharest, situat la km 13 pe autostrada A1.”, au spus reprezentantii consortiului bancar intr-un comunicat de presa din 19 martie 2024.

Alpha Bank Romania si Alpha Bank SA au actionat impreuna in calitate de coordonatori, aranjori principali mandatati, agenti de facilitate si securitate, si creditori. De asemenea, BRD – Groupe Societe Generale, subsidiara locala a grupului francez Societe Generale, a actionat in calitate de aranjor principal mandatat, creditor, banca de cont si contraparte pentru hedging, in timp ce ING Bank N.V., prin intermediul ING Bank Romania – subsidiara locala a grupului financiar olandez ING, a contribuit in calitate de aranjor principal si creditor, iar ING Bank N.V. in calitate de contraparte pentru hedging. 

Aceasta facilitate de imprumut sindicalizat subliniaza angajamentul bancilor participante de a sustine dezvoltarea durabila si cresterea in cadrul sectorului logistic si industrial din Romania, sustin reprezentantii bancilor.

Parteneriatul isi propune sa contribuie la eforturile ambitioase ale CTP Romania, consolidand si mai mult pozitia de lider in spatiul logistic verde, au mai adaugat acestia.

CTP este lider pe segmentul local de spatii industriale si logistice din piata imobiliara, unde au portofolii si alti investitori straini majori precum WDP sau P3 Logistic Parks. CTP, companie imobiliara fondata de catre olandezul Remon Vos si listata pe bursa Euronext Amsterdam, a ajuns recent la un acord de achizitie a unui portofoliu de parcuri logistice din Romania ale Globalworth, un investitor de talie regionala axat in principal pe piata spatiilor de birouri, in cadrul unei tranzactii cu o valoare totala estimata peste 168,2 mil. Euro, dpa cum arata un anunt al Globalworth din 11 martie 2024.

Globalworth a anuntat vanzarea unui portofoliu de parcuri industriale din Romania catre CTP intr-o tranzactie de peste 168 mil. Euro

Globalworth, unul dintre cei mai mari proprietari de spatii de birouri din Europa Centrala si de Est (CEE), a anuntat pe 11 martie 2024 ca a ajuns la un acord de vanzare pentru o parte din portofoliul sau de parcuri logistice catre grupul CTP intr-o tranzactie cu o valoare totala de peste 168 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„Portofoliul de logistica detinut integral este compus din 5 parcuri logistice/ light industrial cu 10 facilitati in Timisoara, Arad, Oradea, Pitesti precum si un pachet majoritar in doua unitati mici de business in Bucuresti. Vanzarea sa este in linie cu focusul companiei catre intarirea lichiditatii si reflecta faptul ca acesta este considerat un activ care nu este de baza in portofoliul grupului.”, au precizat reprezentantii vanzatorului.

Profiturile atribuite companiilor de proiect (SPV – n.r.) care fac parte din portofoliul de logistica vandut au fosr de 7,6 mil. Euro la 31 decembrie 2022, excluzand castigurile sau pierderile rezultate din evaluarea investitiilor imobiliare.

Pretul de baza ce urmeaza sa fie platit catre Globalworth este de 70 mil. Euro, care exclude capitalul de lucru si ajustarile ulterioare asociate imprumuturilor bancare garantate de 98,2 mil. Euro, precum si alte ajustari. 

„Pretul final urmeaza sa fie determinat in functie de soldul imprumutului garantat si soldul capitalului de lucru la data finalizarii tranzactiei si va fi platit in cash pana la finele lui mai 2024. Veniturile din vanzare vor fi folosite de catre companie pentru scopuri corporative generale”, au declarat reprezentantii Globalworth.

CTP, lider pe piata spatiilor industriale si de logistica din Romania, este o companie de talie continentala si este unul dintre cei mai importanti cumparatori M&A de active pe piata imobiliara locala. In 2023, CTP a raportat achizitia unui set de active ale FM Logistic, in cadrul unei tranzactii estimate peste 60 mil. Euro de catre surse din piata.

In 2023, cea mai mare tranzactie de pe piata imobiliara din Romania a fost achizitia unui portofoliu de 25 de parcuri de retail al Mitiska REIM de catre investitorul britanic M Core pentru un pret de circa 220 mil. Euro, care a avut o pondere de circa 40 – 45% in totalul investitiilor inregistrate pe piata de profil locala in intregul an.

Actionarii Romgaz, convocati pentru 11 aprilie sa aprobe contractarea de servicii externe de consultanta in vederea achizitiei unui furnizor de electricitate si gaze

Actionarii Romgaz, producator de gaze controlat de catre statul roman, sunt convocati pentru 11 aprilie in vederea aprobarii contractarii de servicii de consultanta in vederea achizitiei de active la un furnizor de electricitate si de gaze naturale, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Compania isi convoaca astfel actionarii la adunarea generala ordinara care are pe agenda „aprobarea achizitionarii de servicii juridice de consultanta, asistenta si/sau de reprezentare juridica externa a SNGN Romgaz SA necesare pentru achizitionarea unui pachet de actiuni/active/ in cazul unui transfer de business de la o societate care activeaza in domeniul furnizarii energiei electrice si a gazelor naturale”, precizeaza reprezentantii companiei.

Romgaz este in acest moment angajata in Neptun Deep, cel mai mare proiect de explorare si de productie de gaze din Romania, derulat alaturi de OMV Petrom – subsidiara a grupului petrolier austriac OMV.

Compania aflata in portofoliul statului roman a raportat rezultatele financiare preliminare pentru 2023, care indica o scadere a cifrei de afaceri de 32% pana la 9 mld. RON, respectiv EBITDA de 5,37 mld. RON si un profit net de 2,8 mld. RON, ambele rezultate inregistrand o rata anuala de crestere de doua cifre comparativ cu 2022.

Romgaz are o capitalizare bursiera de aproape 19,9 mld. RON (circa 4 mld. Euro) pe bursa de la Bucuresti, ministerul energiei detinand un pachet de peste 70% din actiunile companiei.

Actionarii Electrica, convocati sa aprobe pe 26 aprilie un plafon de obligatiuni verzi sau sustenabile de pana la 300 mil. Euro prin care ar echilibra un mix de finantare bazat preponderent pe imprumuturi bancare

Actionarii companiei de energie Electrica, al carei actionar principal este statul roman, au fost convocati pentru 25 aprilie 2024 sa aprobe, printre altele, un plafon de emisiuni de obligatiuni verzi sau sustenabile de pana la 300 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Planul vizeaza una sau mai multe emisiuni de obligatiuni verzi, sustenabile sau un mix al acestora pentru perioada 2024 – 2025, care ar putea fi denominate atat in RON, cat si in alte valute putand fi emise pe piata de capital din Romania sau internationala, UE si SUA, pe baza unei structuri flexibile, cu o rata a dobanzii fixa sau variabila.

„Obligatiunile vor fi nominative, neconvertibile, negarantate, in forma dematerializata prin inscriere in cont, vor face parte din aceeasi clasa de valori mobiliare, putand fi emise pe o maturitate maxima de pană la 10 ani si se vor vinde prin Oferta de Vanzare adresata investitorilor de pe piata de capital prin intermediul unei societati de servicii de investitii financiare/institutie de credit/sindicat de intermediere/entitati de natura acestora autorizate in state membre sau nemembre sa presteze servicii si activităti de investitii („Intermediarul”) conform legislatiei pietei de capital locale, europene sau internationale aplicabile si vor fi admise la tranzactionare pe o piata reglementata”, precizeaza reprezentantii companiei in convocatorul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, respectiv al Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor.

Potrivit acestora, Consiliul de administratie al Electrica asteapta un mandat privind acest plan de obligatiuni, inclusiv pentru stabilirea limitelor de valoare a fiecarei emisiuni de obligatiuni, a valutei si maturitatii fiecarei emisiuni de obligatiuni, stabilirea in detaliu a parametrilor ofertelor, ca urmare a propunerilor Intermediarului, aprobarea termenilor finali ai fiecareia dintre transele individuale de obligatiuni care urmeaza a fi stabiltți prin hotărâre a Consiliului de Administrație cu ocazia fiecarei emisiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile la data fiecarei astfel de emisiuni, acesti termeni rezultand din procesul de prospectare a pietei si ca urmare a procesului de bookrunning, respectiv stabilirea perioadei efective de subscriere si a procedurii de subscriere.

Iesirea Electrica cu tranzactii de obligatiuni pe piata de capital ar schimba semnificativ mixul de finantare al companiei, care se bazeaza pe imprumuturi de la banci.

Intentiile Electrica de a apela la finantarea prin obligatiuni au fost facute publice in ultimii ani, desi pana acum nu a avut loc nicio astfel de tranzactie. In 2023, compania  anunta lansarea unei emisiuni de obligatiuni de pana la 650 mil. RON (130 mil. Euro) in partea a doua a anului, in conditiile in care banii astfel atrasi ar fi avut ca destinatie, cel putin pentru moment, acoperirea nevoilor de lichiditate.

Grupul Electrica a raportat pentru 2023 venituri operationale in scadere fata de anul anterior cu 3,7% pana la circa 13,334 mld. RON, respectiv EBITDA de 1,732 mld. RON si un profit net de 620,4 mil. RON, ambele rezultate inregistrand o rata de crestere de doua cifre fata de 2022. Pe bursa de la Bucuresti, capitalizarea bursiera a Electrica depaseste 4,2 mld. RON (peste 840 mil. Euro).

Grupul RodBun a contractat o finantare de peste 101 mil. Euro de la un sindicat de banci coordonar de catre BCR

Grupul antreprenorial romanesc RodBun a contractat recent o finantare totala de 101,5 mil. Euro de la un sindicat format din 6 banci locale, coordonat de catre BCR, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Sindicatul de banci a fost format din BCR., in calitate de Aranjor Principal Initial, Bookrunner, Agent de Documentatie, Agent de Facilitate si Agent de Garantie, CEC Bank S.A., Raiffeisen Bank S.A., ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti, in calitate de Aranjori Principali, respectiv Alpha Bank Romania S.A. impreuna cu Garanti Bank S.A. in calitate de finantatori.

Grupul RodBun va folosi creditul sindicalizat pentru refinantarea unor expuneri existente, acoperirea nevoilor de capital de lucru si sustinerea planurilor de dezvoltare ale grupului. 

Tranzactia include in structura sa refinantarea si majorarea unor facilitati existente cu 37,14 mil. Euro, au precizat reprezentantii casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

Sindicatul de banci finantatoare a fost asistat in tranzactie de catre avocatii NNDKP, in timp ce compania RodBun a apelat la servicii de consultanta juridica ale Tuca, Zbarcea & Asociatii.

Avocatii CMS au asigurat consultanta juridica a Cicor la achizitia Evolution Medtech

Firma internationala de avocatura CMS a oferit consultanta grupului Cicor, dezvoltator si producator de electronice de inalta fiabilitate pentru pietele medicale, industriale, aerospatiale si de aparare, cu privire la achizitia pachetului de 100% din actiunile companiei romanesti de inginerie Evolution Medtec SRL.

Aceasta achizitie consolideaza semnificativ capacitatile de inginerie ale grupului Cicor in sectorul de tehnologie medicala (MedTech), creand totodata una dintre cele mai puternice platforme de cercetare si dezvoltare din industria europeana de servicii si produse electronice (EMS), potrivit avocatilor CMS.

Echipa CMS implicata in tranzactie a fost formata din avocatii Elena Andrei (Corporate & M&A), Horea Popescu (Partener Corporate & M&A), Rares Crismaru, Simona Strava, Rebeca Vladislav (Corporate & M&A), Claudia Nagy, Oana Chivu (Concurenta), Laura Grigore (Reglementare), Carmen Turcu (Proprietate Intelectuala) si Andrei Tercu (Tax). De asemenea, tranzactia a fost sprijinita la nivel transjuridictional de catre CMS Germania cu o echipa coordonata de catre Maxine Notstain si Hendrik Hirsch (Corporate & M&A).

Affidea se extinde pe piata serviciilor medicale din Romania cu achizitia retelei locale a MedEuropa

Grupul Affidea, cel mai mare jucator de pe piata serviciilor de diagnostic imagistic avansat avansat, a anuntat pe 4 martie 2024 ca a incheiat un acord pentru achizitia retelei MedEuropa Romania, in cadrul unei tranzactii de consolidare si extindere a pozitiei pe piata locala a serviciilor medicale, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

MedEuropa, jucator specializat in furnizarea de servicii de tratament al cancerului, administreaza patru centre medicale in Bucuresti, Constanta, Brasov si Oradea, iar o noua unitate de profil urmeaza sa fie deschisa la Iasi, afirma reprezentantii cumparatorului.

Aceasta achizitie completeaza aria de acoperire a clinicilor Affidea in Romania cu servicii de radioterapie, pe care deja cumparatorul le ofera in alte piete din Europa.

Finalizarea achizitiei este supusa aprobarii Consiliului Concurentei.

Grupul Affidea a fost asistat juridic de catre casa de avocatura Rizoiu & Poenaru, de catre firma Clifford Chance si TS Partners, iar consultantii Deloitte Romania au asistat Affidea in faza de due diligence financiar si fiscal, precum si in alte servicii de asistenta la tranzactie. De cealalta parte, vanzatorul MedEuropa a fost asistat de catre firmele de avocatura Biris Goran si Linklaters.

Affidea dispune de o retea locala formata din 53 de centre medicale in 27 de orase, grupul – mama fiind controlat de catre holdingul de investitii Groupe Bruxelles Lambert (GBL). Cea mai importanta achizitie M&A a Affidea in Romania a fost preluarea pe 2 iunie 2017 a retelei de 23 de centre Hiperdia, devenind astfel cel mai mare furnizor de servicii medicale de diagnostic imagistic de pe piata medicala locala.

Telemos Capital, un investitor privat cu capital de familie, in parteneriat cu o echipa locala de antreprenori, a infiintat MedEuropa Romania pentru a deservi piata romaneasca de radioterapie insuficient acoperita, cu scopul de a construi o retea de clinici greenfield in intreaga tara. MedEuropa SRL a raportat pentru anul 2022 un profit net de 12 mil. RON la o cifra de afaceri de 77 mil. RON, arata ultimul bilant public disponibil.

 

Noile fonduri de investitii Early Game Ventures II si BoldMind primesc capital de 50 mil. Euro prin PNRR

Fondurile de investitii Early Game Ventures II si BoldMind vor primi un capital alocat de 50 mil. Euro prin programul PNRR, urmand ca semnarea acordurilor de contributie dintre Fondul European de Investitii (EIF) si administratorii de fond sa aiba loc in urmatoarele luni, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

„In sedinta de lucru din 28 februarie 2024, Comitetul de Investitii desemnat de Guvernul Romaniei pentru Fondul de Fonduri de capital de risc pentru Rezilienta (Recovery Equity Fund sau REF) a aprobat finantarea a doua noi fonduri de investitii care vor primi o alocare prin PNRR. Gestionat de catre Fondul European de Investitii, instrumentul de capital de risc al PNRR finanteaza investitii in intreprinderi mici si mijlocii, intreprinderi cu capitalizare medie si proiecte de infrastructura.”, afirma reprezentantii Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE).

Fondul Early Game Ventures II va continua strategia de investitii in tehnologie a primului fond administrat, care a beneficiat de o contributie prin instrumentul financiar de equity finantat prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020 si care a incheiat perioada principala de investitii.

BoldMind este primul fond cu investitori institutionali administrat de echipa condusa de investitorul roman Dragos Rosca, fost consultant Roland Berger. Echipa are o strategie diversificata de investitii in companii aflate in stadiul de crestere accelerata.

„Aprobarea de astazi reprezinta un pas important in implementarea initiativei de capital de risc din cadrul PNRR, sprijinind, in acelasi timp, realizarea urmatorului jalon aferent din cadrul PNRR. Pana acum, incluzand aprobarile susmentionate, Comitetul a aprobat 8 investitii in valoare de 175 milioane euro, iar fondurile au investit aproximativ 60 milioane euro in companii romanesti in 2023. Eforturile complementare de facilitare a accesului la finantare pentru dezvoltarea IMM-urilor noastre care in momentul acesta sunt in plina desfasurare nu vor contribui doar la diversificarea mixului de productie si servicii oferite de Romania, dar ne vor creste competitivitatea si atractivitatea de tara pentru alti investitori”, a spus Teodora Preoteasa, secretar de stat al MIPE.

In decembrie 2021, Guvernul Romaniei si Fondul European de Investitii (EIF) au semnat un contract pentru infiintarea Fondului de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare, investitie finantata printr-o contributie de 400 mil. Euro din Componenta 9 a PNRR – ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare si inovare”. Asteptarile managerilor avestui program din PNRR sunt ca pana in 2026 aproximativ douazeci de fonduri de investitii vor obtine resurse pentru a investi in firme romanesti.

Cea de a doua generatie a fondului Early Game Ventures mizeaza pe un capital de 60 mil. Euro pentru noile investitii pe care le va face in start-up-uri de tehnologie.

“Ne onoreaza increderea cu care am fost din nou investiti de EIF, pe baza rezultatelor inregistrate cu primul fond de venture capital. Pentru ecosistemul de startup-uri din Romania si din regiune, aceasta noua validare a profesionalismului echipei EGV este o garantie ca suntem un partener de investitii care intelege obiectivele echipelor de fondatori, provocarile cu care se confrunta si care îi sprijina sa isi atinga potentialul maxim in business”, a spus Cristian Munteanu, Fondator si Managing Partner EGV.

Recent, EGV l-a cooptat in echipa de conducere pe Florin Visa, expert cu 24 de ani de experienta in investitii private equity, venture capital, M&A si corporate finance in Europa Centrala si de Est.

Dan Calugareanu isi continua activitatea de investitor profesionist in ambele fonduri administrate de catre Early Game Ventures. De asemenea, Radu Stoicoviciu, un veteran al comsultantei adresate tranzactiilor M&A, isi va continua activitatea in cadrul echipei primului fond administrat de catre Early Game Ventures. Cu o cariera de 25 de ani la PwC unde, in ultimii 10 ani a condus eforturile de M&A ale firmei in Europa Centrala si de Sud, Radu Stoicoviciu a fost implicat in peste 200 de tranzactii majore, experienta considerata foarte valoroasa in contextul managementului exiturilor pe care Early Game Ventures le are in plan din companiile stranse in portofoliul primului sau fond operational din 2018.

AROBS isi consolideaza operatiunile pe pietele din Romania si Germania cu o noua achizitie M&A

Compania antreprenoriala de tehnologie AROBS Transilvania Software a anuntat pe 27 februarie 2024 achizitia integrala a grupului Infobest in cadrul unei tranzactii M&A care consolideaza prezenta cumparatorului in pietele din Romania si Germania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Managementul companiei va fi asigurat in continuare de catre antreprenorii Christian Becker si Yvonne Abstoss-Becker, afirma reprezentantii AROBS.

Rezultatele financiare ale Infobest vor fi incluse in situatiile financiare consolidate ale AROBS odatacu finalizarea tranzactiei, care este supusa indeplinirii anumitor conditii si aprobarii de catre autoritatile de reglementare. 

„Suntem incantati sa anuntam cea de-a zecea tranzacție de M&A de la listarea actiunilor AROBS la Bursa de Valori Bucuresti, un reper semnificativ, care subliniaza angajamentul nostru fata de cresterea strategica a grupului si consolidarea prezentei AROBS la nivel local si international. Am fost determinati sa finalizam aceasta tranzactie avand in vedere perspectivele extrem de bune ale Infobest si obiectivul nostru de a ne consolida pozitia in Germania si in regiunea DACH (regiunea de limba germana formata din Germania, Austria si Elvetia – n.r.). Prin aceasta miscare strategica, ne extindem atat competentele tehnologice, cat si portofoliul de clienti, carora vom continua sa le oferim solutii software complexe pentru o piata de tehnologie din ce in ce mai sofisticată. Impreuna vom obtine rezultate superioare, construind pe baza sinergiilor noastre puternice in domeniul automotive si telecomunicatii”, a declarat Voicu Oprean, fondator si CEO al AROBS.

Din partea AROBS, tranzactia a fost facilitata de catre casa de avocatura Radu Taracila Padurari Retevoescu (RTPR) in calitate de consilier juridic, iar consultantii TS Partners au derulat activitatile de due diligence financiar. Infobest a fost asistata pe partea de vanzare de catre consultantii Clairfield International GmbH si PPR & Partner Pape Rauh Rechtsanwälte Part GmbB. 

Grupul Infobest, specializat in dezvoltarea de solutii software personalizate, estimeaza pentru 2023 o cifra de afaceri de 4,8 mil. Euro. Infobest are birouri la Timisoara si Leverkusen (Germania).

Afacerea Infobest a fost fondata in 1995 in Pulheim (Germania) de catre antreprenorii Yvonne Abstoss -Becker si Christian Becker, iar in 2000, compania si-a deschis un birou in Timisoara. In prezent, Infobest are o echipa de peste 100 de specialisti in dezvoltarea de solutii software personalizate pentru industriile de e-commerce, productie, automotive, telecomunicatii, finante, media si comunicatii, acoperind intregul ciclu de viata al unei aplicatii – de la analiza de afaceri, arhitectura si design UX pana la dezvoltare, testare si mentenanta. Infobest are o prezenta puternica pe piata DACH cu multi clienti pe termen lung, de la companii mijlocii pana la corporatii multinationale, inclusiv lideri de piata la nivel global din industria de automotive, telecomunicatii si productie.

Prin achizitia Infobest, AROBS isi consolideaza prezenta pe pietele din Romania si Germania, expertiza la nivelul liniei de business, Servicii software si accesează noi industrii, precum telecomunicatii, media si comunicare. 

De la intrarea pe bursa de la Bucuresti in 2021, AROBS a semnat o serie de 10 achizitii pana acum.

AROBS Transilvania Software a raportat pentru 2023 o cifra de afaceri la nivel consolidat de 428 mil. RON, in crestere cu 43% fata de 2022, respectiv un rezultat EBITDA normalizata de 93 mil. RON, mai mare cu 22% fata de anul anterior si un profit net normalizat de 52 mil. RON, valoare in scadere cu 3% comparativ cu exercitiul financiar anterior, pe fondul procesului de integrare in grup a companiilor achizitionate in ultimii ani.

AROBS este o companie cu o capitalizare bursiera de circa 828 mil. RON (peste 165 mil. Euro) pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti, al carei actionar majoritar este antreprenorul Voicu Oprean, CEO si fondator al afacerii IT, care controleaza un pachet de peste 66% din actiuni.