Arhive etichete: Novalpina Maxbet

Achizitia MaxBet Romania de catre Novalpina Capital si preluarea Hermes Business Campus de catre Adventum in topul fuziunilor si achizitiilor locale din primul semestru din 2021. Deloitte: Piata de M&A a inregistrat 54 de tranzactii estimate la 1,2 – 1,4 mld. euro in prima jumatate a anului fata de 1-1,2 mld. euro in primul semestru din 2020. Investitorii vor continua sa fie activi in energie regenerabila, imobiliare si servicii medic

 

Piata de fuziuni si achizitii din Romania a inregistrat in primele sase luni din 2021 un numar de 4 tranzactii cu o valoare declarata sau estimata de minim 100 mil. euro, similar cu cel inregistrat in aceeasi perioada din 2020, noteaza o analiza a consultantilor Deloitte.

Fondurile de investitii au marcat cele mai importante achizitii locale in prima jumatate a acestui an, avand in vedere achizitia estimata la circa 250 mil. euro a casei de pariuri Maxbet Romania de catre Novalpina Capital, respectiv tranzactia estimata la 150 mil. euro prin care fondul de investitii Adventum cumpara proiectul de birouri Hermes Business Campus de la Atenor.

In topul celor mai mari fuziuni si achizitii din Romania, consultantii Deloitte au mai plasat achizitia Delivery Hero din regiunea balcanica de catre Glovo, o tranzactie cu o valoare comunicata de 170 mil. euro, respectiv preluarea parcurilor eoliene Crucea Wind Farm si Steag Energie de catre compania controlata de statul roman Hidroelectrica in cadrul unei tranzactii a carei valoare comunicata a fost de 130 mil. euro.

Piața de fuziuni si achizitii din Romania a inregistrat 54 de tranzactii in prima jumatate a anului 2021, comparativ cu 42 in aceeasi perioada din 2020. Deloitte estimeaza valoarea totala a pietei pentru tranzactiile cu valoare comunicata si necomunicata la aproximativ 1,2-1,4 mld. euro comparativ cu o valoare totala a pietei in prima jumatate a anului 2020 cand a fost evaluata la 1-1,2 mld. euro.

„Notam interesul investitorilor in particular pentru companiile care au excelat in perioada de pandemie, precum cele active in domeniul tehnologiei si cele care s-au adaptat si au dezvoltat noi tehnologii pentru a-si mentine sau imbunatati rezultatele. Pe langa tehnologie, domeniile in care investitorii vor continua sa fie foarte activi sunt energia regenerabila, imobiliarele si sanatatea. Din ce in ce mai multi investitori vor evalua impactul ESG (environmental, social, governance – n.r.) al companiilor pe care vor sa le achizitioneze, asa ca activitatea de M&A in anumite industrii poate aduce surprize in viitor. Acest aspect va depinde si de unghiurile multiple din care investitorii vor evalua companiile. Anul 2021 arata promitator din punctul de vedere al activitatii de M&A, avand in vedere entuziasmul din mediul de business local”, spune Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanta Financiara la Deloitte Romania.

Desi consultantii Deloitte vad un trend de crestere al valorii tranzactiilor de profil, valoarea comunicata a tranzactiilor din primele sase luni din 2021 a fost de 485 mil. euro, sub cea aferenta primei jumatati a anului anterior, de 572 mil. euro, cand piata a fost marcata de declansarea epidemiei Covid19, iar unele tranzactii in curs au fost „inghetate” in lipsa unei perspective certe privind evolutia imediata din anumite sectoare afectate.

„Cu toate ca pandemia de COVID-19 a avut un impact fara precedent asupra oamenilor, pietele de M&A sunt guvernate de optimism. Infuzia cu lichiditati a pietelor cuplata cu presiunea pe strategiile de alocare a capitalului favorizeaza o situatie dinamica in domeniul M&A. Ne asteptam ca activitatea sa evolueze pozitiv pe fondul cresterii de certitudine”, spune Iulia Bratu, Director Corporate Finance in cadrul Deloitte Romania.

Revenirea pietei de fuziuni si achizitii din Romania in prima jumatate a anului 2021 confirma astfel una dintre tendintele anticipate in cadrul evenimentului MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2020, organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO, alaturi de implinirea de asemenea a asteptarilor ca fondurile de investitii au revenit la cumparare cu tichete mari, inclusiv pe segmentul de birouri al pietei imobiliare, respectiv a apetitului investitorilor pentru tranzactii semnificative in anumite sectoare economice.

Cele mai active sectoare dupa numarul de tranzactii au fost imobiliarele (inclusiv constructiile), tehnologia si serviciile financiare, care au generat impreuna 24 de tranzactii, noteaza Deloitte. Din punctul de vedere al valorii tichetelor de achizitie, s-au remarcat sectorul imobiliar, urmat de energie si servicii financiare.

Consultantii Deloitte au calculat ca valoarea medie a tichetului de tranzactie in cazul fuziunilor si achizitiilor cu valoare comunicata a fost in perioada analizata din primul semestru din 2021 de 32,4 mil. euro.