Arhive etichete: BG Group Plc

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 11 decembrie 2014

ROMÂNIA

Advent a angajat banca de investiții Rothschild pentru vânzarea Regina Maria

SERVICII MEDICALE. Fondul de investiții Advent International, aflat în proces de vânzare a portofoliului său de participații din România, a angajat banca de investiții Rothschild pentru vânzarea rețelei de servicii medicale private Regina Maria, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piață.

Michael Mendel, reprezentantul vânzătorilor Volksbank România despre semnarea tranzacției la capătul a trei luni de negocieri cu Banca Transilvania: Nu puteam găsi un ”fit” mai bun. Horia Ciorcilă, BT: Suntem la a treia reinventare a băncii. Țintim locul al doilea în piața bancară, obiectiv realizabil. Zece pași mai sunt de făcut până în trimestrul al doilea din 2015 pentru preluarea și integrarea Volksbank în BT

BĂNCI. Banca Transilvania a prezentat ieri o listă de zece pași care rămân de parcurs de la momentul semnării contractului de achiziție a 100% din acțiunile Volksbank România pe 10 decembrie până la preluarea efectivă a controlului afacerii austriece, mutare estimată să aibă loc peste minim patru luni. Prețul tranzacției va fi făcut public în trimestrul al doilea din 2015, când este de așteptat și ca expunerea acționarilor Volksbank România să ajungă la zero ceea ce implicit înseamnă că obligațiile băncii – fiică cumpărate de către Banca Transilvania să ajungă în lunile următoare pe zero față de ”părinții” săi actuali. La 30 iunie 2014, Volksbank România mai avea de rambursat 600 de mil. euro către banca – mamă și acționarul său majoritar, Volksbank AG din Austria, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Banca Transilvania „plăteşte“ pentru Volksbank 600 mil. euro. Austriecii „pierd“ un miliard de euro

BĂNCI. Conform unor surse din piaţa financiară, preţul tranzacţiei se învârte undeva în jurul a 600 mil. euro, care se traduce prin rambursarea parţială a liniilor de finanţare acordate Volksbank România de către acţionari. Expune­rea pe opera­ţiunile din România, asta în­sem­nând linii de credit, depozite şi capital, se învârte în jurul a 1,6 mld. euro. De fapt, Transilvania îşi asumă plata par­ţială a acestor linii, operaţiune care va avea loc imediat la închiderea dealului, care se va întâmpla anul viitor. La un calcul sim­plu, acţionarii Volks­bank îşi asumă de fapt o „pierdere“ de 1 mld. euro, potrivit ZF.

Care au fost țintele de achiziție la care s-a uitat Banca Transilvania în acest an: Bank of Cyprus România, Millennium, Credit Europe Bank. În final, a decis să cumpere Volksbank România

BĂNCI. Pe piața tranzacțiilor bancare, Banca Transilvania a arătat apetit de achiziții în ultimul an alături de UniCredit Țiriac Bank și Raiffeisen. Astfel, Banca Transilvania a făcut oferte de cumpărare către bănci de pe piață, după cum declara în luna octombrie pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Ciorcilă. Din informațiile disponibile pentru MIRSANU.RO, Banca Transilvania a depus ofertă pentru preluarea activelor Bank of Cyprus România în primăvara acestui an, dar oferta sa a fost respinsă de către ciprioți care așteptau un preț mai mare.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Achiziție pe piața de bere din Cehia

INDUSTRIA BĂUTURILOR ALCOOLICE. Producătorul ceh de bere Pivovary Lobkowicz Group a preluat controlul deplin al fabricii de bere Rychtar din Cehia după exercitarea unei opțiuni de a cumpăra participația de 30% pe care nu o deținea, relatează Reuters.

EUROPA

Negocieri de peste 118 mil. de dolari în sectorul de servicii pentru protecția mediului din Marea Britanie

MEDIU. Entitatea britanică de externalizare a serviciilor Serco poartă discuții pentru a vinde divizia de servicii de mediu către grupul de investiții Rutland Partners pentru aproximativ 75 de milioane de lire sterline (118 milioane dolari), a declarat o sursă apropiată situației, notează Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de aproximativ 710 milioane de dolari în sectorul securității cibernetice din America

SECURITATE CIBERNETICĂ. Conducerea producătorului american de produse de rețea și de cablu Belden Inc a declarat că va cumpăra firma de securitate cibernetică Tripwire din Portland pentru 710 milioane dolari în numerar, transmite Miami Herald.

Tranzacție de 329,5 milioane dolari în numerar în domeniul securității industrial din America

Conducerea Tyco International PLC, un furnizor de servicii de protecție împotriva incendiilor și de securitate, a declarat că a fost de acord să cumpere compania de detectare de gaze Industrial Safety Tehnologies de la compania americană Battery Ventures pentru 329,5 milioane dolari în numerar, conform unui comunicat de presă al companiei Industrial Safety Tehnologies.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Enel vinde o participație de 36% dintr-un grup de energie geotermală către Guvernul din El Salvador pentru 280 de mil. de dolari

ENERGIE GEOTERMALĂ. Compania italiană de energie Enel va vinde participația de 36% în grupul de energie geotermală LaGeo către Guvernul din El Salvador, America Centrală, pentru 280 de mil. de dolari, scrie La Prensa Grafica, care citează un acord între Enel și El Salvador.

ASIA

Tranzacție de 824,1 mil. de dolari singaporezi în sectorul de reciclare, reprocesare și comercializare de anvelope scoase din uz din Singapore

Filiala producătorului de ciment Lafarge din Malaezia, LMCB Holding Pte Ltd, a intrat într-un acord de cumpărare de acțiuni cu firma de reciclare, reprocesare și comercializare de anvelope scoase din uz Morelastic Green Pte Ltd din Singapore pentru vânzarea unui număr de 1,23 mil. de acțiuni din fabrica Morelastic Green Resources Pte Ltd pentru suma de 824,1 mil. de dolari singaporezi, informează bernama.com.

AUSTRALIA

Tranzacție de aproximativ 5 mld. de dolari în sectorul de gaze naturale din Australia

GAZE NATURALE. Conducerea gigantului britanic de gaze BG Group Plc a spus că intenționează să vândă activitatea australiană de conducte de gaze QCLNG Pipeline Pty Ltd pentru 5 miliarde dolari către entitatea de infrastructură din sectorul de gaze naturale APA Group, ca parte a planurilor de a elimina activele din plan secundar, notează AFP.

AFRICA

Tranzacție de 19,6 milioane de dolari pe piața de telecomunicații din Egipt

TELECOMUNICAȚII. O filială a firmei Orascom, Orascom Telecom Ventures din Egipt, a aprobat vânzarea de active în valoare de 140 de milioane de lire egiptene (19,6 milioane dolari) către grupul de investiții Accelero Capital, conform unui comunicat de presă al companiei Orascom. Activele vândute de către firma Orascom Telecom Ventures includ servicii de telefonie mabilă și publicitate online.

Jurnalul de fuziuni şi achiziţii din 30 octombrie 2014

ROMÂNIA

Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania pentru MIRSANU.RO: Facem oferte de cumpărare de bănci. Pe piața bancară sunt 4 – 5 tranzacții potențiale. În următorii cinci ani, nu vom vedea mai mult de șapte bănci universale

BĂNCI. Banca Transilvania, a treia instituție de credit din România ca mărime, face oferte de cumpărare de bănci și active bancare cu scopul de a-și mări cota de piață, concentrându-și atenția pe ținte din sectorul de retail, potrivit președintelui băncii.

”Facem oferte de cumpărare (pentru bănci aflate pe piață – n.r.). Ne interesează să cumpărăm ceea ce credem că face sens pentru noi. Ne uităm la creșterea cotei de piață, în special pe segmentul de retail”, a declarat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.

”În acest moment, pe piață sunt 4 – 5 deal-uri (tranzacții – n.r.) potențiale”, afirmă Ciorcilă. Acesta a refuzat însă să nominalizeze în ce tranzacții este angajată la ora actuală Banca Transilvania.

Două companii de stat și trei grupuri străine, interesate de activele Enel din România

ENERGIE. Două companii de stat şi trei grupuri străine sunt interesate să preia activele locale ale italienilor de la Enel. Cinci companii sunt aliniate la linia de start în ceea ce ar putea deveni cel mai mare exit al unei companii străine din pia­ţa energiei din România, potrivit ZF.

„La acest moment sunt cinci entităţi interesate care ar putea depune oferte neangajante“, spun surse apropiate tranzacţiei. Pe lista investitorilor se găsesc E.ON, GDF SUEZ, Electrica, Nuclearelectrica și State Grid Corporation of China.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Compania petrolieră poloneză Grupa Lotos are o listă scurtă de investitori pentru activele sale din sectorul feroviar

TRANSPORT FEROVIAR. Compania petrolieră poloneză din sectorul de rafinare Grupa Lotos are deja o listă scurtă de potențiali cumpărători pentru unitatea sa din sectorul feroviar Lotos Kolej din Polonia, a declarat CEO-ul adjunct al companiei, Mariusz Machajewski, citat de agenția de presă poloneză, relatează Warsaw Business Journal. Potrivit acestuia, o vânzare ar putea avea loc până la finele acestui an.

Un fond de investiții al statului polonez a scos la vânzare un producător de cazane pentru centrale electrice

ENERGIE. Fondul de investiții Mars FIZ, aparținând Agenției pentru Dezvoltare Industrială, a scos la vânzare compania Sefako, producător de cazane pentru producția de energie, scrie Warsaw Business Journal, care citează publicația Puls Biznesu. Piotr Slupski, CEO al managerului de fonduri MS TFI, care administrează și fondul Mars FIZ, afirmă că ”dacă totul merge bine vom avea un investitor nou în ianuarie sau februarie 2015”.

EUROPA

Holcim și Cemex semnează acorduri obligatorii cu privire la seria lor de tranzacţii

CIMENT. Reprezentanţii producătorilor de materiale de construcţii Holcim și Cemex au anunţat că au adaptat parametrii seriei de tranzacții din Europa. Astfel, în Germania și Republica Cehă, domeniul de aplicare al tranzacției rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă că producătorul de ciment Holcim va achiziționa operațiunile producătorului mexican de ciment Cemex din vestul Germaniei, în timp ce producătorul mexican de ciment Cemex va prelua afacerea producătorului de ciment Holcim din Republica Cehă, așa cum au anunțat anterior reprezentanţii celor două companii, potrivit unui comunicat Holcim.

Cemex va plăti producătorului de ciment Holcim 45 de mil. de euro în numerar.

În Spania, cele două companii nu vor mai fuziona, asa cum a fost planificat și comunicat inițial. În schimb, Cemex va achiziționa fabrica de ciment Gador a producătorului de ciment Holcim și stația de măcinare Yeles, în timp ce Holcim va păstra operațiunile sale rămase în Spania. În România, compania franceză Lafarge este cea care a anunțat că-și vinde operațiunile pentru a face loc fuziuni cu Holcim în piața locală.

Norvegienii de la Telenor analizează opțiunile pentru pachetul de 33% din firma rusă de telecomunicaţii Vimpelcom

TELECOMUNICAŢII. Conducerea companiei norvegiene de telecomunicaţii Telenor încă analizează opțiunile privind participaţia de 33% în firma de profil Vimpelcom din Rusia, dar nu vede nicio șansă să-și vândă participația în condițiile actuale din piață, a declarat directorul executiv Jon Fredrik Baksaas pentru Reuters.

Lukoil a negat un raport ce arată că unul dintre acționarii săi a planificat să-și vândă participaţia de 9,77% în cadrul companiei

PETROL. Conducerea companiei de petrol Lukoil, cel de-al doilea mare producător de petrol din Rusia, a negat un raport ce arată că unul dintre acționarii săi, Leonid Fedun, a planificat să-și vândă participaţia de 9,77% în cadrul companiei, eventual companiei rivale Rosneft, controlate de statul rus, potrivit Reuters.

Englezii de la Johnson Matthey fac o achiziție de 75 mil. dolari pentru a-și întări poziția în sectorul producției de baterii pentru vehiculele – hibrid

INDUSTRIE. Firma britanică Johnson Matthey Plc și-a exprimat acordul pentru preluarea unei afaceri din sectorul de stocare a energiei de la compania elvețiană Clariant AG pentru 75 mil. dolari, relatează Bloomberg. Robert MacLeod, CEO-ul firmei britanice, caută să își diversifice și să își extindă cota de piață în sectorul materialelor pentru producția de baterii destinate autovehiculelor hibrid.

Compania rezultată din fuziunea Fiat – Chrysler are în plan vânzarea a 10% din Ferrari pe bursă

AUTO. Producătorul de autovehicule Fiat Chrysler Automobile NV (FCA), creat în această lună din fuziunea italienilor de la Fiat cu firma americană Chrysler, intenționează vândă pe bursă un pachet de 10% din acțiunile Ferrari, iar restul de 90% va fi împărțit propriilor acționari, conform unui comunicat de presă al companiei.

Vânzarea acțiunilor Ferrari va avea loc pe bursa americană, fiind posibilă și listarea pachetului de acțiuni respectiv în Europa.

Atlantia neagă că ar fi angajat banca Goldman Sachs pentru vânzarea unui pachet  de acțiuni din compania ce operează aeroporturile din Roma

INFRASTRUCTURĂ. Operatorul de autostrăzi Atlantia neagă un articol de presă apărut astăzi, care anunţă că operatorul de autostrăzi Atlantia a angajat banca Goldman Sachs pentru asistenţă cu privire la vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni în compania Aeroporti di Roma, care operează aeroporturile din capitala Italie, transmite Reuters.

AMERICA DE NORD

Elvețienii de la Daetwyler cumpără un furnizor american pentru sectorul de componente auto

CONSTRUCŢII. Furnizorul elveţian de componente industriale Daetwyler Holding AG a finalizat achiziția firmei American Keystone Holdings Inc. pentru a-și consolida portofoliul serviciilor de vânzări, distribuție și inginerie destinate industriei de componente auto din SUA și pe alte piețe industriale, potrivit unui comunicat de presă al furnizorului elveţian de componente industriale Daetwyler.

Un dezvoltator de platforme web din Israel cumpără un furnizor de comenzi online și soluții mobile pentru restaurante

COMERŢ ELECTRONIC. Reprezentanţii dezvoltatorului de platforme web Wix.com din Israel au anunțat achiziția furnizorului de comenzi online și aplicații mobile pentru restaurante  OpenRest LLC, potrivit Streetinsider.com.

Achiziție estimată la 24 mil. de dolari în numerar pe piața furnizorilor de tehnologie

TEHNOLOGIE. Reprezentanţii companiei americane de produse chimice OM Group au anunţat că au fost de acord să achiziționeze Ener-Tek International Inc. un designer, dezvoltator şi producător de celule și acumulatori de înaltă performanță pentru aplicaţii de nişă din piețele de apărare și aerospațială, care operează sub brand-ul Yardney Technical Products, potrivit Streetinsider.com. Achiziția este estimată la 24 mil. dolari în numerar şi este așteptată să se încheie înainte de sfârșitul anului.

Tranzacție pe piața americană de servicii medicale

MEDICINĂ. Reprezentanţii grupului american medical Mednax Inc au anunţat semnarea unui acord definitiv pentru achiziția grupului american medical NEXus Medical Group LLC și a filialei, Meridian Anesthesia Consultants LLC în Macon, Georgia, potrivit Streetinsider.com. Tranzacția este în numerar, alte detalii nefiind făcute publice.

Immofinanz accelerează exit-ul de pe piața din SUA prin vânzarea de trei proiecte rezidenţiale in Texas

IMOBILIARE. Grupul austriac de imobiliare Immofinanz a vândut trei proiecte rezidențiale în Texas unui dezvoltator local pentru aproape 60 mil. dolari, accelerând astfel exit-ul de pe piața din SUA, conform Reuters.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

O societate americană de asigurări cumpără o participaţie de până la 40,29% dintr-un manager de fond de pensii din Chile

ASIGURĂRI. Conducerea societăţii americane de asigurări Prudential Financial Inc a declarat că a fost de acord să cumpere o participaţie de până la 40,29% din managerul fondului de pensii AFP Habitat din Chile de la compania de servicii private de sănătate şi asigurări Inversiones La Construccion din Chile.

ASIA

Achiziţie de 54 de mil. dolari în sectorul de soluții pentru sisteme de acoperiş pentru clădiri din China

ENERGIE SOLARĂ. Solar Power Inc., un dezvoltator de surse regenerabile de energie controlat de societatea  LDK Solar Co. din China, a fost de acord să achiziționeze firma ce oferă soluții pentru sisteme de acoperiş pentru clădiri All-Zip Roofing System Group din Shanghai pentru aproximativ 54 milioane dolari, relatează Bloomberg.

Tranzacție de 396 mil. dolari în industria chimică din Coreea

INDUSTRIA CHIMICĂ. Reprezentanţii firmei coreene de produse chimice Hyosung Corp au anunţat că au semnat un acord să vândă divizia de ambalaje către compania asiatică Standard Chartered Private Equity pentru 396 milioane dolari, în încercarea de a îmbunătăți profilul financiar și pentru a-şi restructura activitatea, notează Reuters.

AUSTRALIA

Tranzacție de 4 mld. dolari pe piața australiană de gaze

GAZE. Gigantul britanic de gaze BG Group Plc se așteaptă să finalizeze o vânzare de aproximativ 4 miliarde dolari a unor conducte de gaze în Queensland din Australia până la Crăciun, a declarat o sursă apropiată afacerii pentru Reuters.

Fondul de investiții TPG Capital Management a angajat o bancă americană de investiții Lazard în vederea vânzării unui furnizor australian de gaze și energie electrică

ENERGIE. Conducerea firmei americane de investiţii private TPG Capital Management LP a angajat banca americană de investiții Lazard Group LLC în vederea vânzării furnizorului australian de gaze și energie electrică Alinta Energy într-o afacere în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari australieni (3,54 miliarde dolari), au declarat trei surse apropiate tranzacției pentru Reuters.