MIRSANU.RO

publicat la: 15.02.2018  22:44

Zentiva NV lansează ofertă publică de preluare a 18% din producătorul de medicamente Zentiva SA București pentru 57 mil. Euro. BRD intermediază tranzacția subsidiarei grupului francez Sanofi prin care oferă un preț de achiziție pe acțiunile fostului Sicomed cu 3% peste cotația de închidere din ziua anterioară anunțului de ofertă

 

Zentiva NV inițiază în perioada 20 februarie – 5 aprilie 2018 o ofertă publică de cumpărare pentru achiziția unui pachet de 18,32% din acțiunile producătorului de medicamente Zentiva SA București contra sumei de 267,3 mil. Lei (57,3 mil. Euro), potrivit unui anunț al companiei.

Acționarul majoritar oferă un preț de cumpărare de 3,5 lei pe acțiune pentru preluarea unui pachet de 76.377.607 acțiuni pe care nu le deține.

Intermediarul ofertei publice de cumpărare derulate de subsidiara gigantului farma francez Sanofi este BRD – Groupe Société Générale S.A.

La prețul oferit de Zentiva NV, pachetul de 100% din acțiuni al fostului Sicomed București este evaluat la 1,459 mld. Lei (313,14 mil. Euro).

Față de cotația de închidere din ședința din 14 februarie, de 3,4 lei pe acțiune, prețul oferit de acționarul majoritar este cu circa 3% mai mare.

Zentiva București a anunțat pentru 2017 o creștere cu 9% a cifrei de afaceri până la 458,6 mil. Lei (100,39 mil. Euro) și un avans de 16% a profitului operațional până la 104,3 mil. Lei (22,83 mil. Euro), conform rezultatelor financiare preliminare.

Profitul companiei a fost anul trecut de circa 86,3 mil. Lei (18,89 mil. Euro) ceea ce corespunde unui profit net pe acțiune de 0,2 lei față de 0,175 lei pe acțiune în 2016.

Tranzacția are loc în contextul în care compania – mamă franceză Sanofi este în plin proces de vânzare a operațiunilor de medicamente generice din Europa grupate sub umbrela Zentiva.

În 2005, Zentiva din Cehia a cumpărat Sicomed București într-o tranzacție care evalua producătorul local de medicamente la circa 200 mil. dolari de la fonduri de investiții administrate de GED Capital și Global Finance, oferta de achiziție cotând compania din România la un multiplu de 9,9 X EBITDA, potrivit datelor făcute publice la acel moment de către cumpărător.

Producătorul brazilian de medicamente EMS, firma indiană Torrent Pharma, fondurile globale de investiții Carlyle, BC Partnes, Advent, precum și un consorțiu format din fondurile de investiții Blackstone și Nordic Capital au depus oferte pentru achiziția Zentiva, tranzacție estimată la aproape 2 mld. Euro, potrivit Reuters.

Tranzacția de vânzare, coordonată de către băncile de investiții Rothschild, JP Morgan și Morgan Stanley, a pornit în luna octombrie 2017 și are ca obiect afacerea Zentiva, estimată aproape de 2 mld. Euro, adică la un multiplu de aproximativ 12 – 13 aplicat la EBITDA (câștigurile obținute înainte de plata dobânzilor, a impozitului pe profit, deprecierii și amortizării) de circa 150 mil. euro, mai notează Reuters. Sursa citată adaugă că au fost depuse în luna ianuarie 2018 oferte indicative și că pe lista scurtă s-ar afla numai doi investitori strategici, EMS din Brazilia și Torrent Pharma din India, în cursă fiind mai multe fonduri de investiții.

Un raport al Sanofi din 7 februarie 2018 indică faptul că semnarea acordurilor definitive ale tranzacției de vânzare a unității sale din Europa din sectorul genericelor este așteptată să aibă loc în trimestrul al treilea din acest an. După publicarea rezultatelor semestriale din 2017, reprezentanții Sanofi afirmau că “în conformitate cu „Foaia de parcurs strategică 2020”, am examinat toate opțiunile pentru afacerea noastră cu generice în Europa și ne-am angajat să renunțăm treptat la această afacere pe care ne așteptăm să o finalizăm până la sfârșitul anului 2018. Cu toate acestea, am reiterat angajamentul nostru față de afacerile noastre cu medicamente generice din alte părți ale lumii și ne vom concentra atenția asupra piețelor emergente”.

Prin acest plan strategic, Sanofi are în vedere dezvoltarea cu prioritate a anumitor linii de afaceri.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Comunicate

Grupul PHOENIX preia oficial Farmexim și Help Net în România

  Mannheim, Germania, 31 iulie 2018 – Grupul PHOENIX a obținut de la Comisia Europeană aprobarea pentru preluarea fără condiții a distribuitorului român de produse farmaceutice Farmexim S.A. și a lanțului național de farmacii Help Net Farma S.A. Prin această tranzacție, furnizorul de serv  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Indienii de la JSW Steel, miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov și grupul italian Marcegaglia sunt așteptați să depună oferte pentru achiziția ArcelorMittal Galați

 

Producătorul indian de oțel JSW Steel, grupul ucrainean Metinvest și compania italiană Marcegaglia sunt așteptate să depună oferte pentru achiziția combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați, potrivit unor surse citate de agenția Reuters.

  Citeşte articolul integral