MIRSANU.RO

publicat la: 17.10.2017  08:25

Wienerberger cumpără producătorul de blocuri ceramice Brikston Iași într-o tranzacție în jurul a 30 mil. Euro și își consolidează poziția de lider pe piața cărămizilor

 

Grupul austriac Wienerberger a anunțat că a ajuns la un acord de achiziție cu fondul de investiții ADM Capital pentru un pachet de 98,3% din Brikston Construction Solutions.

Anunțul confirmă informațiile publicate în premieră pe 20 iulie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, potrivit cărora Wienerberger negociază preluarea companiei locale aflate în portofoliul fondului de investiții ADM Capital.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează tranzacția în jurul valorii de 30 mil. Euro.

Prin această achiziție, Wienerberger își consolidează poziția de lider pe piața cărămizilor și a blocurilor ceramice.

Fabrica de la Iași, care anterior a funcționat sub numele de Cearmica Iași, are o capacitate totală de circa 200 milioane de unități standard și un portofoliu de peste 40 de produse.

Cu 200 de angajați, compania a raportat venituri de circa 16 mil. Euro în 2016.

“Achiziția plănuită a Brikston este o oportunitate excelentă pentru a ne extinde afacerea locală, în special de când Brikston este activă într-o regiune a țării unde noi nu suntem prezenți cu o facilitate de producție. Brikston are o gamă largă de produse, o marcă puternică și o cultură corporativă modern. Compania poate fi integrată ușor în rețeaua de fabrici existentă, este complementară în mod ideal prezenței geografice din România și întărește afacerea noastră locală”, a spus Heimo Scheuch, CEO al Wienerberger AG.

Wienerberger are deja 4 fabrici și circa 300 de angajați în România.

ADM Capital a investit până acum sub 20 mil. Euro pentru a prelua pachetul de 84,88% din acțiunile Ceramica Iași în 2014 de la Advent și în achizițiile ulterioare de titluri de la acționarii minoritari. ADM Capital are o participație de aproximativ 99% din acțiunile Brikston Construction Solutions, fosta Ceramica Iași, conform ultimelor informații disponibile.

Asia Debt Management Hong Kong Limited a intrat pe piața din România în 2014 prin achiziția Ceramica Iași, unul dintre producătorii majori locali de pe piața cărămizilor. Momentul a fost favorizat de către seria de tranzacții de dezinvestire ale Advent International, care luase decizia strategică de a-și vinde pe rând companiile locale din portofoliu – Deutek (exit 2013), Ceramica Iași (exit 2014), rețeaua de servicii medicale Regina Maria (exit 2015).

Pe piața de cărămizi, cei mai importanți producători sunt Wienerberger (cu patru fabrici), Cemacon (cu două unități de producție) și Brikston (cu fabrica de la Iași).

În 2016, Wienerberger a cumpărat fabrica de cărămizi de la Buzău a lui Omer Susli, patronul Praktiker România.

Liderul global în producția de cărămizi a intrat pe piața din România în 1998, cu activități de import și vânzare, bazându-se inițial pe capacitățile de producție de cărămidă Porotherm ale fabricii Wienerberger de la Bekescsaba (Ungaria).

În 2004, austriecii fac un pas în forță și deschid în urma unei investiții în construcția de la zero fabrica de la Gura Ocniței (județul Dâmbovița). În 2004, Wienerberger cumpără și fabrica de cărămizi de la Sibiu a CEMA, care după achiziție a intrat în proces de retehnologizare, investițiile în fabrica de la Sibiu ajungând la 18 mil. Euro.

În 2008, Wienerberger deschide a treia fabrică în România prin investiție în construcție de la zero la Tritenii de Jos (județul Cluj).

Amprenta grupului Wienerberger în România depășește piața de cărămizi. Astfel, grupul austriac deține 100% din acțiunile Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, 100% din acțiunile Pipelife România SRL, respectiv 82,19% din acțiunile Tondach România.

O altă tranzacție în sector a avut loc pe bursa de la București în luna februarie a acestui an, când Dedeman a preluat 29% din Cemacon în cadrul unei tranzacții mai largi care a dus la exitul a doi investitori și împărțirea în final a afacerii între trei acționari majori.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Investitorul ceh APS Holding a platit un pret in jurul a 10 mil. Euro pentru achizitia IMO Property Investments Bucuresti SA si a portofoliului sau imobiliar de la grupul bancar elen Eurobank. Inainte de finalizarea tranzactiei, grecii au redus capitalul social al companiei vandute cu 110 mil. Euro, din care 15 mil. Euro au fost retrase in conturile proprii ale bancii – mama

  Investitorul ceh APS Holding a platit un pret de achizitie in jurul a 10 mil. Euro pentru preluarea companiei IMO Property Investments Bucharest SA si a portofoliului sau imobiliar de la grupul bancar elen Eurobank, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. APS H  Citeşte articolul integral

Analize

Roland Berger: Majoritatea fondurilor de private equity active in Romania se asteapta sa creasca in 2025 numarul de tranzactii M&A fata de 2024. Pe lista de prioritati, achizitia de noi companii si dezvoltarea firmelor din portofoliu, iar IT-ul si serviciile medicale sunt preferate pentru investitii noi pe fondul unui sentiment dominant privind o stagnare sau chiar o scadere a economiei locale

  Marile prioritati ale fondurilor de private equity din Romania sunt in 2025 achizitia de noi companii si dezvoltarea companiilor din propriile portofolii aflate sub administrare, dupa ce in 2024 una dintre preocuparile majore ale sectorului local de profil a fost strangerea de capital de la investit  Citeşte articolul integral