Adrian Mîrșanu

publicat la: 18.03.2016  01:08

Vânzarea portofoliului neperformant Triton al UniCredit la prețul de 28 mil. Euro a fost finalizată. Pachetul de creanțe a fost preluat de către consorțiul format din coinvestitorii Kredyt Inkaso, fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2 și fondul de investiții Trigon. Agio Plus 2 plătește 16 mil. Euro pentru o porție de 187 mil. Euro din portofoliul cu o valoare nominală totală de 339 mil. Euro

 

Kredyt Inkaso, investitor și administrator pe piața portofoliilor de datorii, a informat joi că a transferat prin intermediul subsidiarei sale din Luxemburg un pachet de creanțe în valoare 186,88 mil. Euro pentru un preț de aproximativ 15,99 mil. Euro către fondul polonez închis de investiții în creanțe securitizate Agio Plus 2.

Pachetul transferat face parte din portofoliul neperformant Triton cu o valoare nominală de 339 mil. Euro, vândut în decembrie 2015 de către UniCredit Bank pentru un preț de 28 mil. Euro.

Tranzacția Triton a fost finalizată, iar portofoliul format din împrumuturi corporate și IMM a fost preluat de către un consorțiu format din trei coinvestitori – Kredyt Inkaso, fondul Agio Plus 2 și fondul de investiții polonez Trigon, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Astfel, fondul închis de investiții Agio Plus 2 ajunge să preia printr-o tranzacție de subparticipare cea mai mare parte a portofoliului Triton. Kredyt Inkaso este partenerul selectat pentru a administra portofoliile de datorii ale familiei de fonduri Agio.

Fondurile Agio au sub administrare active evaluate la 5,8 mld. Zloți (circa 1,3 mld. Euro).

Trigon este un grup financiar polonez, care combină activitățile de investiții cu cele specifice unei firme de brokeraj, respectiv ale unei bănci de investiții. Grupul Trigon a fost înființat în 1989, are o echipă de 120 de oameni și a oferit consultanță pentru tranzacții care cumulează 19 mld. Dolari, originile sale fiind strâns legate de primele listări pe bursa de la Varșovia.

Kredyt Inkaso a ajuns în numai câțiva ani de la intrarea în România să administreze portofolii neperformante locale în jurul a 1 mld. Euro la valoare nominală. Pe piața portofoliilor de datorii, poziții puternice au polonezii de la Kruk, în special pe segmental creditelor de consum, în timp ce pe zona administrării portofoliilor corporate cehii de la APS și-au consolidat profilul de cumpărător de serviciu cu ultimele achiziții.

Mandatul pentru tranzacţia Triton cu credite neperformante de la UniCredit Bank, una dintre primele cinci bănci de pe piaţă, a aparţinut consultanţilor de la KPMG.

Portofoliul Triton conţine credite acordate de UniCredit Bank companiilor mari, respectiv firmelor mici și mijlocii.

Unul dintre proiectele de pe lista activelor scoase la vânzare de către bancherii UniCredit este Tiago Mall din Oradea.

Proiectul Tiago Mall din Oradea, dezvoltat de irlandezii de la Mivan Kier prin compania MLS Proiect Oradea SRL, a intrat în faliment în 2010, iar compania de proiect a fost dizolvată cu lichidare în 2012. În 2009, compania avea datorii de 72,5 mil. euro și pierderi de 3,6 mil. euro.

Proiectul Tiago Mall era un plan ce viza dezvoltarea unui centru comercial în Oradea de 70 mil. euro, acesta primind finanțare de aproape 65 mil. euro de la UniCredit Austria și UniCredit Țiriac Bank, bancă ce și-a schimbat numele din 18 august în UniCredit Bank.

Valoarea obligațiilor garantate de dezvoltatori se ridicau cu tot cu dobânzi și alte costuri până la 97 mil. euro.

Tiago Mall Oradea era prevăzut cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, o suprafață totală construită de 46.600 mp și o parcare pentru 1.000 de mașini. Terenul alocat pentru centrul comercial este de 69.800 mp.

Casa de insolvență Transilvania a gestionat dosarul Tiago Mall Oradea, potrivit datelor disponibile pe propriul site. Evaluat la 35 mil. euro, proiectul de la Oradea a fost vândut cu 30,5 mil. euro fără TVA firmei Shopping Center Holding.

Pe piaţa de profil din România, s-au tranzacţionat active bancare neperformante la cotaţii care pleacă de la 5 -7 eurocenţi şi pot ajunge până la 25 de eurocenţi pentru fiecare euro valoare nominală din portofoliul de creanţe vândut, potrivit datelor făcute publice şi a estimărilor avansate de consultanţi în domeniu.

Cel mai mare portofoliu neperformant vândut pe piața locală este așa-numita tranzacție Tokyo, care înseamnă un pachet de credite cu o valoare nominală de 1,2 mld. Euro, cumpărat de consorțiul format de Deutsche Bank, APS și International Finance Corporation.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Fuziuni Şi Achiziții

Tranzacție estimată la 150 mil. Euro cu impact în România: Telus International cumpără Voxpro

 

Telus International, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global în domeniul serviciilor de afaceri externalizate (BPO) a anunțat, astăzi, achiziția Voxpro, companie focusată pe soluții – suport pentru clienți.

Ambe  Citeşte articolul integral


Fuziuni Şi Achiziții

Firma americană PHI Group cumpără cu 15 mil. Dolari în numerar 51% din acțiunile Construcții SA Sibiu de la omul de afaceri Ioan Tușinean

 

Firma americană PHI Group va prelua pachetul de 51% din acțiunile Construcții SA din Sibiu de la acționarul majoritar, omul de afaceri Ioan Tușinean, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

  Citeşte articolul integral