MIRSANU.RO

publicat la: 23.10.2023  21:30

UniCredit face o noua mutare M&A pentru a urca pe pozitia a treia in clasamentul bancilor din Romania: anunta o fuziune locala cu Alpha Bank Romania oferind proprietarului elen 300 mil. Euro si un pachet de aproape 10% din noua banca. Grupul italian numara in 22 de ani cel mai bogat istoric M&A de pe piata bancara locala

 

Grupul italian UniCredit a anuntat pe 23 octombrie 2023 ca a ajuns la un acord cu grupul elen Alpha Bank pentru o fuziune a celor doua banci detinute de catre parti in Romania, ce ar urma sa creeze a treia banca dupa marimea activelor locale cu o cota de piata combinata de 12%, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Perfectarea tranzactiei este asteptata in 2024, sub rezerva finalizarii unui proces de due diligence, a obtinerii aprobarilor corporative pentru fuziune si a tuturor aprobarilor si acordurilor de reglementare necesare, inclusiv in materie de concurenta. La finalizare, este de asteptat Alpha Bank sa detina 9,9% din capitalul social al entitatii combinate si sa primeasca o contravaloare in numerar de 300 milioane euro. Componenta de numerar ramane supusa ajustarilor post due diligence legate de calitatea activelor, daca este cazul.”, au anuntat reprezentantii UniCredit.

Potrivit acestora, fuziunea va reuni doua francize cu adevarat complementare, ambele cu istorii lungi, relatii si expertiza in aceasta tara cu crestere economica importanta. In special, pozitiile existente ale UniCredit Bank si Alpha Bank atat in segmentul corporativ, cat si in cel de retail le vor creste in viitor pozitia comuna.

Aceasta tranzactie permite UniCredit sa-si sporeasca prezenta in Romania, o tara cheie pentru amprenta sa geografica, consolidandu-si si mai mult nu numai angajamentul local, ci si pe cel fata de regiunea mai larga, Europa Centrala si de Est, in ansamblu, adauga reprezentantii grupului italian.

Daca tranzactia se va finaliza cu succes, Unicredit se asteapta astfel sa isi depaseasca rivalii sai directi de pe piata locala – BRD SocGen (parte a grupului francez Societe Generale), grupul olandez ING Bank, Raiffeisen Bank Romania (parte a grupului austriac Raiffeisen) si CEC Bank, aflata in portofoliul statului roman, care au raportat pentru 2022 cote de piata mai mari in functie de active comparativ cu subsidiara grupului italian.

La 31 decembrie 2022, Unicredit Bank Romania avea o cota de piata de 8,62% cu un activ net bilantier de 60,4 mld. RON (peste 12 mld. Euro), in timp ce Alpha Bank Romania detinea o cota de 3,01% din piata bancara din Romania, conform ultimului raport anual al bancii centrale. Miscarea vine la cateva saptamani dupa anuntul Alpha Bank Romania privind achizitia portofoliului Orange Money din Romania.

Tranzactia agreata de catre grupul italian UniCredit survine intr-un context in care piata bancara din Romania este din nou in faza unor miscari M&A de consolidare. Astfel, grupul ungar OTP deruleaza un proces de exit din Romania prin care cauta un cumparator pentru subsidiara sa OTP Bank Romania, a carei marime pe piata este comparabila cu cea a Alpha Bank Romania, avand in vedere cota sa de piata de 2,84% din decembrie 2022.

O alta oportunitate de achizitie pe piata este First Bank, banca aflata in portofoliul fondului american de investitii JC Flowers, care acum face miscarea de exit dupa achizitia in 2018 a subsidiarei locale a unei alte banci elene, Piraeus Bank.

Cele patru banci mari din Grecia – Alpha Bank, Piraeus Bank, EFG Eurobank si National Bank of Greece au oferit un teren fertil pentru noi intrari pe piata din Romania, dar au produs inclusiv schimbari in ierarhia bancilor locale, prin oportunitatea data Bancii Transilvania de a detrona BCR din pozitia de cea mai mare banca locala, dupa achizitia Bancpost.

In 2017, subsidiarele locale ale celor patru mari banci elene detineau cumulat 9,18% din piata bancara din Romania si au oferit astfel oportunitati pentru majorarea cotei de piata pentru Banca Transilvania (cumparatorul Bancpost) si bancii de stat romanesti EximBank (cumparatorul Banca Romaneasca, subsidiara National Bank of Greece), iar Piraeus a deschis portile intrarii in Romania pentru fondul american JC Flowers. 

Acum Alpha Bank ofera camp de crestere capitalului italian al UniCredit, aflat in competitie cu rivali regionali precum bancile austriece Raiffeisen si Erste Bank, iar in Romania si cu bancile statului roman, CEC Bank si Exim Banca Romaneasca, banca rezultata dupa preluarea Bancii Romanesti de catre Eximbank.

Acordul anuntat astazi de catre Andrea Orcel, CEO UniCredit, si de Vassilios Psaltis, CEO Alpha Services and Holdings, contureaza o tranzactie regionala, cu impact in pietele din Romania si Grecia.

Astfel, UniCredit a inaintat o oferta de preluare a pachetului de 9% din Alpha detinut de catre Hellenic Financial Stability Fund (HFSF).  Daca tranzactia cu HFSF nu se materializeaza UniCredit si-a anuntat angajamentul de a cumpara de pe piata un pachet mai mic, de 5% sau un alt procentaj de actiuni care rezulta dintr-o investitie a grupului italian.

De asemenea, UniCredit se angajeaza sa cumpere 51% din AlphaLife Insurance Company S.A., o companie de asigurari de viata detinuta integral de catre Alpha si care este activa pe segmentul pensiilor si produselor de economisire. De asemenea, fonduri mutuale ale Unicredit ar urma sa fie distribuite prin reteaua Alpha Bank, care deserveste peste 3,5 milioane de clienti din Grecia.

In Romania, anuntul tranzactiei UniCredit – Alpha Bank vine la peste o saptamana de la numirea Mihaelei Lupu in pozitia de CEO al UniCredit Bank Romania, al carei mandat va sta sub semnul materializarii fuziunii cu Alpha Bank Romania. In Romania, operatiunile Alpha Bank sunt conduse de catre Sergiu Oprescu, care coordoneaza de asemenea operatiunile internationale ale Alpha Bank.

Miscarea UniCredit privind preluarea Alpha Bank Romania si interesul celeilalte banci mari italiene Intesa de a prelua First Bank, practic fosta Piraeus Bank Romania la care au fost alipite active ale Leumi Bank din Romania, indica un avans al capitalului italian in spatiul Europei Centrale si de Est, si in special in Romania.

Tranzactiile pe axa italo-greaca au un impact puternic asupra pietei de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania, daca avem in vedere si exitul in curs din Romania al grupului italian Enel  ale carui operatiuni urmeaza sa fie preluate de catre grupul grec PPC in urma unei tranzactii cu o valoare de intreprindere totala ce se apropie de 2 mld. USD.

Pe piata bancara din Romania, UniCredit rivalizeaza cu Banca Transilvania pentru pozitia de cel mai activ cumparator.

Cartea M&A a fost jucata cu succes si de catre Banca Transilvania pentru a atinge pozitia de lider de piata dupa achizitiile semnate in ultimii 9 ani – Volksbank Romania, Bancpost (fosta subsidiara a bancii elene EFG Eurobank), iar apoi Idea Bank preluata de la grupul polonez Getin.

De cealalta parte, italienii de la UniCredit au intrat in Romania in 2001 prin achizitia bancii turcesti Demirbank.  In 2005, UniCredit a semnat contractul de achizitie a bancii germane HVB Bank, iar in 2006 HVB Bank fuziona cu Banca Tiriac, fondata de catre omul de afaceri Ion Tiriac. Dupa ce UniCredit a preluat HVB Bank, numele bancii a devenit UniCredit Tiriac Bank, iar in 2015 italienii au preluat si pachetul de 45% din banca locala detinut de catre Ion Tiriac, fondatorul Bancii Tiriac.

De asemenea, in 2013, UniCredit a semnat achizitia portofoliului de clienti – persoane fizice (retail) si cel de private banking ak RBS Bank Romania, operatiune a bancii britanice Royal Bank of Scotland care cuprindea fosta banca olandeza ABN Amro Romania. In 2014, UniCredit a semnat tranzactia prin care RBS isi finaliza exitul de pe piata bancara din Romania, prin preluarea portofoliului corporate, după transferul unui portofoliu de active de aproximativ 260 mil. euro și depozite de circa 315 mil. euro aferente clientilor – companii.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

Romgaz are in planul pe 2024 o emisiune de obligatiuni de 500 mil. Euro si credite de 250 mil. Euro de la Banca Transilvania si UniCredit

  Producatorul de gaze Romgaz Media, companie listata aflata sub controlul statului, va cere pe 1 iulie aprobarea actionarilor companiei pentru o emisiune de obligatiuni corporative de pana la 500 mil. Euro si credite de circa 250 mil. Euro de la Banca Transilvania si UniCredit, conform informatiilor   Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Grupul italian Intesa Sanpaolo a finalizat achizitia First Bank si isi anunta intrarea in top 10 banci din Romania dupa dublarea cotei sale de piata. Fondul american de investitii JC Flowers a rezistat doar 6 ani concurentei locale – a cumparat in 2018 o banca cu o cota de piata de 1,5% si dupa ce a adaugat achizitia Leumi si-a facut exitul prin vanzarea unei banci cu o cota de piata de 1,1%

  Intesa Sanpaolo, cea mai mare banca italiana, a anuntat pe 31 mai 2024 finalizarea achizitiei First Bank, tranzactie care ii permite cumparatorului sa isi dubleze cota de piata si sa intre in top 10 banci dupa active din Romania, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSAN  Citeşte articolul integral