MIRSANU.RO

publicat la: 06.12.2017  21:01

Un investitor indian ia un credit de 38,7 mil. Dolari de la BCR și BERD pentru finanțarea parțială a construcției unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate la Oltenița

 

Compania Green Oil & Lubes SRL, parte a unui grup controlat de către un investitor indian, a semnat un credit de 38,7 mil. Dolari de la BCR și BERD pentru a finanța o parte a investiției de 56 mil. Dolari în ridicarea unei fabrici de reciclare a uleiurilor minerale uzate.

“Banca Europeană pentru Construcție și Dezvoltare (BERD) și Banca Comercială Română (BCR) au semnat un credit sindicalizat de tip club loan in valoare de 38,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea, construcția și funcționarea unei uzine de reciclare a uleiurilor minerale uzate. Ambele instituții au acționat ca Aranjori Principali Mandatați pentru această tranzacție, iar BCR a acționat și ca Agent de Documentație, Agent de Facilitate și Garanții”, au precizat reprezentanții creditorilor.

Grupul de companii din care face parte Greeb Oil & Lubes va contribui la programul de investiții cu 26 de mil. dolari, în timp ce restul de 30 mil. dolari va fi asigurat printr-un credit de investiții acordat în cote egale de către BERD și BCR. În cadrul aceluiași acord financiar, BCR a aprobat, de asemenea, o linie de 8,7 mil. dolari pentru finanțarea nevoilor de capital de lucru și TVA-ului aferent dezvoltării proiectului.

Finanțarea face parte dintr-un program de investiții al companiei în valoare de 56 mil. dolari, al cărui scop este construirea unei instalații de reciclare de 73.000 de tone metrice pe an, în Oltenița, la 60 de kilometri de București. Uzina va regenera uleiurile minerale uzate și le va transforma în uleiuri de bază pentru vânzare și reutilizare în industria auto și în alte sectoare industriale.

Green Oil & Lubes SRL face parte dintr-un grup de companii înființate de inginerul și omul de afaceri indian Mazarali Kamumiya Saiyed.

“Co-finanțarea proiectelor cu componentă de mediu reprezintă una dintre direcțiile strategice ale BCR și ne bucurăm că putem contribui la o investiție ce abordează una dintre problemele critice ale României, aceea a punctelor de reciclare. Suntem permanent preocupați de direcţionarea sustenabilă şi eficientă a resurselor financiare către tehnologie, infrastructură, educație, protecția mediului și, implicit, calitatea vieţii”, a declarat Sergiu Manea, președintele BCR, subsidiara locală a grupului austriac Erste.

Erste Group a oferit finanțări de aproximativ 300 mil. euro pentru dezvoltarea sectorului local al energiei regenerabile  – eoliană, solară, hidro și biogaz.

„Suntem onorați să colaborăm cu două mari bănci internaționale în dezvoltarea unui proiect unic în România, într-o locație strategică, la malul Dunării, care leagă Europa de Est și Europa Centrală și care ne va permite să reciclăm integral deșeurile colectate regional”, a declarat Mazarali Kamumiya Saiyed, acționar majoritar al Green Oil & Lubes.

Avocații Badea Clifford Chance au lucrat în tranzacția de finanțarea de partea băncilor, în timp ce Reff & Asociații a asigurat consultanța juridică a Green Oil & Lubes SRL.

Noua unitate de procesare abordează o problemă importantă, cea a reciclării deșeurilor, în condițiile în care va atrage și crearea unei reţele naţionale de colectare a uleiului utilizat.

În medie, fiecare litru de lubrifiant generează 0,5 litri de reziduri (ulei uzat), arată datele furnizate în comunicatul transmis de către BCR. În prezent, în România, numai aproximativ 50% din aceste deșeuri sunt colectate si sunt utilizate în principal drept combustibil pentru producerea de energie termica în procese industriale, lucru care generează cantități semnificative de gaze cu efect de seră.

Compania se așteaptă să colecteze majoritatea uleiurilor uzate reciclabile din țară și, în schimb, să creeze un produs atractiv și accesibil pentru clienții locali. În plus, investiția de la Oltenița va veni la pachet cu un transfer semnificativ de competențe și tehnologie, precum și cu aproximativ 70 de noi locuri de muncă.

Fabrica va fi amplasată pe malul Dunării, investiția fiind estimată a fi finalizată până în iulie 2018.

În managementul companiei pentru derularea primei investiții de acest tip din România a fost atras Haris Hanif, care are în spate o carieră de 27 de ani în poziții de top în Citibank, ABN Amro, RBS, American Express, KPMG sau Deloitte.

Green Oil & Lube este deținut de către Chemie Tech DMCC, parte a unui grup fondat în 1997 care acum are operațiuni pe 4 continente, în 36 de țări și numără 1.253 de angajați.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

EXCLUSIV

Compania de turism Christian Tour intra pe bursa de la Bucuresti cu cel mai mic IPO din ultimii 20 de ani derulat pe piata principala. Investitorii de retail confirma ca au devenit un pol de putere financiara capabil sa imparta in mod egal cu investitorii institutionali listari locale de un anumit calibru

  Compania privata de turism Christian Tour a finalizat cu succes listarea pe bursa de la Bucuresti in cadrul unei tranzactii totale de aproximativ 149 mil. RON (in jurul a 28,4 mil. Euro), fiind cel mai mic IPO ca valoare derulat in ultimii 20 de ani pe piata principala a bursei locale, conform infor  Citeşte articolul integral

EXCLUSIV

Alexandra Popa, KPMG: Pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium la evaluare fata de tranzactiile M&A ceea ce de multe ori nu se intampla pe pietele de frontiera si emergente, unde se inverseaza structura din cauza lipsei de lichiditate. Decalajul la multiplii din tranzactiile M&A din Romania a devenit mult mai mic atat fata de regiune, cat si fata de piata de capital 

  “Fundamental, pe pietele mature, bursa ar trebui sa ofere un premium fata de privati si fata de zona de M&A (fuziuni si achizitii), ceea ce de cele mai multe ori nu se intampla in zona pietelor de frontiera si emergente, unde cumva se inverseaza structura pentru ca, in primul si in primul rand  Citeşte articolul integral