Adrian Mîrșanu

publicat la: 21.12.2017  23:59

Un fond suveran de investiții din Abu Dhabi se pregătește să cumpere unul dintre cei mai mari jucători din agricultură în cadrul unei tranzacții estimate până la 270 mil. Euro

 

O companie în spatele căreia se află un fond suveran de investiții din Abu Dhabi este aproape de a semna achiziția unuia dintre principalii jucători locali din agricultură, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că tranzacția ar putea ajunge până la 250 – 270 mil. Euro.

Ținta de achiziție ar putea fi grupul Agricost Brăila, controlat de către omul de afaceri Constantin Duluțe, susțin surse din piață.

O altă țintă majoră de achiziție în sectorul agricol este în acest moment Intercereal, afacere dezvoltată de către omul de afaceri Ioan Niculae, care a negat recent că a vândut sau că ar intenționa să își vândă compania ce are în portofoliu circa 40.000 de hectare de teren în sudul României.

Investitorul care poartă negocierile de achiziție are în spate unul dintre fondurile de investiții suverane ale emiratului Abu Dhabi, susțin sursele citate care adaugă că este vorba despre un acționar al grupului bancar italian UniCredit, care deține a cincea bancă din România.

Ultimele informații făcute publice indică faptul că fondul de investiții Abbar Investments deține un pachet de peste 5% din UniCredit Italia. Abbar Investments a investit până acum în mai multe active mari din Europa din sectoare diferite. Abbar a funcționat până în acest an ca subsidiară a fondului IPIC din Abu Dhabi, al doilea acționar ca mărime din OMV Austria – proprietarul OMV Petrom din România.

În acest an însă, IPIC a fuzionat cu un alt fond din Abu Dhabi dând naștere fondului suveran Mubadala, un gigant global cu active totale sub administrare de peste 126,7 mld. Dolari care are în portofoliu parteneriate și investiții în diferite sectoare la UniCredit, managerul global de investiții Carlyle (activ în România în sectorul de explorare și producție din Marea Neagră), Borealis, OMV (în România prin Petrom), EDP (activ în România în sectorul energiei eoliene), CEPSA, BP,Investcorp sau compania aerospațială Virgin.

Mubadala a fost creată ca o platformă globală de investiții pentru a realiza viziunea celui considerat a fi părintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Zayed bin Sultan Al Nayhan.

Reprezentanții Agricost nu au făcut niciun comentariu pe tema unei eventuale tranzacții de vânzare. De asemenea, reprezentanții fondului din Abu Dhabi nu au răspuns până la momentul publicării acestui articol solicitărilor trimise.

Grupul Agricost din Insula Mare a Brăilei este considerat cea mai mare fermă vegetală din Uniunea Europeană, cu o suprafață cultivată de circa 57.000 hectare și formată în jurul unor terenuri luate în concesiune de la Agenția Domeniilor Statului.

Agricost, care exportă lucernă în Orientul Mijlociu, are o producţie totală anuală de aproximativ 400.000 tone, Agricost a avut semănat, în sezonul agricol din acest an grâu pe 14.853 hectare, ceea ce reprezintă circa 27% din suprafața totală, orz pe 8.048 hectare având o pondere de 14% din total, porumb pe 11.207 hectare ceea ce înseamnă 20% din total, soia pe 10.056 ha ceea ce echivalează cu 18% din suprafața totală, floarea-soarelui pe 8.184 ha (15%), lucernă 2.520 ha (5%), mazăre 260 ha (0,5%) şi porumb siloz pe 500 ha (1%), potrivit datelor Agricost publicate de publicația agroinfo.ro.

Conform sursei citate, țintele de producție pentru acest an vizau 41.000 tone de soia, 45.500 tone de porumb siloz, 104.000 tone de grâu de toamnă, 140.500 tone de porumb boabe, 31.000 tone de floarea-soarelui, 60.600 tone de orz de toamnă, 1.040 tone de mazăre și 40.500 tone de lucernă.

Agricost SA Brăila a raportat pentru 2016 o cifră de afaceri de 387,3 mil. lei (86 mil. euro) și un profit net de 71 mil. lei (circa 15 mil. euro) la un personal de 917 oameni.

Agricultura este un sector vizat de mai mulți investitori străini fie arabi, germani, britanici sau americani, atrași de prețurile la terenuri încă aflate sub media Uniunii Europene, cât și pentru calitatea solului și a poziției geografice care favorizează exporturile pe Dunăre și pe Marea Neagră.

În sectorul agricol, activează jucători locali de anvergură precum Intercereal, Agricost Brăila, grupul format de Agro Chirnogi și Maria Trading cu acționari libanezi sau Agricover, afacerea controlată de către omul de afaceri iranian Jabbar Kanani.

 


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Comunicate

Grupul PHOENIX preia oficial Farmexim și Help Net în România

  Mannheim, Germania, 31 iulie 2018 – Grupul PHOENIX a obținut de la Comisia Europeană aprobarea pentru preluarea fără condiții a distribuitorului român de produse farmaceutice Farmexim S.A. și a lanțului național de farmacii Help Net Farma S.A. Prin această tranzacție, furnizorul de serv  Citeşte articolul integral

Fuziuni Şi Achiziții

Indienii de la JSW Steel, miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov și grupul italian Marcegaglia sunt așteptați să depună oferte pentru achiziția ArcelorMittal Galați

 

Producătorul indian de oțel JSW Steel, grupul ucrainean Metinvest și compania italiană Marcegaglia sunt așteptate să depună oferte pentru achiziția combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați, potrivit unor surse citate de agenția Reuters.

  Citeşte articolul integral