MIRSANU.RO

publicat la: 23.10.2020  15:45

Un fond de investitii administrat de australienii de la Macquarie a semnat achizitia operatiunilor CEZ din Romania pentru un pret de circa 1 mld. euro. Este primul portofoliu mare local din energie care urmeaza sa treaca sub controlul direct al unor investitori financiari globali. Tranzactia va fi finantata partial de catre un sindicat de banci printre care se afla Citibank, BCR, Intesa si Unicredit. Cine sunt investitorii si consultantii implicati in tranzactie

 

Grupul ceh de utilitati CEZ a anuntat astazi ca a ajuns la un acord de vanzare a operatiunilor sale din Romania catre un consortiu de investitori condus de catre fondul de investitii Macquarie European Infrastructure Fund 6, administrat de catre australienii de la Macquarie.

Tranzactia anuntata pe 23 octombrie 2020 marcheaza prima preluare a unei operatiuni majore locale de profil de catre investitori financiari de talie globala.

CEZ isi materializeaza astfel strategia de a-si taia expunerile de pe pietele din regiune – Romania, Bulgaria, Polonia, Turcia, concentrandu-si resursele mai ales catre pietele sale de baza – Cehia si Slovacia, respectiv catre vestul Europei, unde vizeaza Germania si Franta.

Valoarea tranzactiei ce are ca obiect pachetul de active CEZ din Romania nu a fost facuta publica. Surse din piata de fuziuni si achizitii sustin ca pretul de achizitie ce va fi incasat de catre vanzator ar putea fi in jurul a 1 mld. euro, valoare care nu a fost insa confirmata de catre partile implicate.

La un astfel de calibru, tranzactia este cea mai mare din istoria pietei locale de electricitate si una dintre cele mai mari din piata de energie.

Dupa 13 luni de la demararea tranzactiei, grupul ceh a semnat acordul care ii permite vanzarea celor trei linii de afaceri – distributie de energie, furnizarea de energie si un portofoliu de productie de energie regenerabila.

„Grupul CEZ ramane activ in Romania, concentrandu-se pe afacerea sa de comert cu energie (CEZ Trade Romania) si serviciile de eficienta energetica (High-Tech Clima)”, afirma reprezentantii companiei cehe.

Mandatul de vanzare a activelor CEZ din Romania, format din sapte companii locale, a apartinut bancii franceze Societe Generale, care a lucrat in acest dosar cu subsidiarele sale locale Komerční banka (Cehia) si BRD – Groupe Société Générale (Romania).

Firma ceha de avocatura Skils si avocatii de la Tuca Zbarcea & Asociatii au oferit servicii de consultanta juridica vanzatorului.

De cealalta parte, cumparatorul a avut in echipa sa banca de investitii americana Citibank pentru serviciile de consultanta pe partea de fuziuni si achizitii, firma de avocatura RTPR pe partea de consultanta juridica in timp ce KPMG s-a ocupat de activitatile de due diligence.

Pana la finalizarea tranzactiei, mai sunt necesare avizul Directiei de Concurenta din cadrul Comisiei Europene, precum si cel al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, avand in vedere ca are ca obiect active strategice.

 

De unde vin banii pentru achizitia activelor CEZ din Romania

 

Cumparatorul a pregatit si un pachet de finantare a tranzactiei, care este acoperit partial de un credit sindicalizat la care vor participa banci precum Citibank, BCR, Intesa sau UniCredit, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Avand in vedere anvergura tranzactiei, imprumutul estimat la un ordin de marime al sutelor de milioane de euro va fi una dintre cele mai mari finantari corporate din ultimii ani la nivelul pietei locale.

O alta sursa importanta este capitalul investitorilor, fondul Macquarie avand bani proveniti din fondul de pensii al profesorilor din Illinois pana la cei pusi la dispozitie de firme de asigurari din Anglia, Germania sau China sau de la fonduri suverane de investitii, printre cele mai active in acest domeniu fiind state din Asia.

CEZ a intrat in Romania in 2005 odata cu privatizarea distributiei de energie electrica Electrica Oltenia si a serviciilor aferente de furnizare a energiei in aceasta zona, majorandu-si ulterior portofoliul local in zona de productie de energie, prin dezvoltarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa si preluarea unui set de microhidrocentrale.

Portofoliul CEZ cuprinde 1,4 milioane de clienti in zona de furnizare de servicii de energie, la care se adauga din 2012 un parc de productie de energie eoliana cu o putere instalata de 600 MW in apropierea localitatilor Fantanele si Cogealac, respectiv din 2011 un grup de patru microhidrocentrale cu o putere instalata totala de 22 MW, localizate in apropiere de Resita.

Dupa suspendarea subventiei care a atras mai multi investitori in Romania in sectorul productiei de energie eoliana, precum si in conditiile in care activele locale au devenit tot mai putin atractive comparativ cu alte piete, grupul ceh a inceput sa tatoneze piata pentru un eventual proces de exit in urma cu cativa ani.

In context, trebuie spus ca in 2014, un alt investitor major in piata de energie, grupul italian Enel demarase un proces de vanzare a operatiunilor sale din Romania, insa nemultumit de evolutia tranzactiei, a decis sa opreasca un astfel de demers.

Pe 9 septembrie 2019, CEZ a pornit procesul formal de vanzare a setului sau de active din Romania, primind 19 oferte indicative in prima faza a tranzactiei.

In contextul pregatirilor de vanzare, cehii au decis pe 13 decembrie 2019 sa isi reduca participatiile detinute la Tomis Team SA si Ovidiu Development SRL, companii prin care opereaza portofoliul de productie eoliana. Astfel, CEZ a anuntat ca a incasat astfel 2,5 mld. coroane cehe (peste 90 mil. euro la cursul actual de schimb) dupa o astfel de miscare.

Declansarea pandemiei de Covid 19 in primavara a pus insa presiune asupra calendarului tranzactiei, avand in vedere ca autoritatile de la Bucuresti au decis, printre altele, suspendarea vanzarii de pachete majoritare in companii din sistemul energetic national pe perioada starii de urgenta, care a durat doua luni in perioada martie – mai 2020.

Pe 25 iunie 2020, vanzatorul a primit ofertele angajante din partea investitorilor potential interesati, dand indicii clare ca tranzactia se indreapta catre un investitor financiar, pe fondul unui interes mai mare din partea unei astfel de clase de investitori.

Tranzactia a atras si interesul statului roman, care prin intermediul unui consortiu din care faceau parte Hidroelectrica si Electrica, a depus oferta pentru achizitia portofoliului de active CEZ.

Anuntul din 23 octombrie 2020 confirma apetitul pentru astfel de tranzactii din partea managerilor de capital privat, care in ultimii ani au strans fonduri proaspete de la investitori si cauta oportunitati intr-o astfel de clasa de active cu randamente mai mari decat in Europa de Vest, pe fondul precautiei afisate de catre investitorii strategici in contextul actual de criza.

Pachetul CEZ din Romania dispune de o baza de active reglementate evaluata la 490 mil. euro, conform unor prezentari facute publice de catre grupul ceh.

CEZ detine in proportie de 100% grupul de firme locale, care au contribuit in 2019 cu EBITDA (profitul inaintea platii taxelor, dobanzilor, a deprecierii si amortizarii) in valoare de 3,3 mld. coroane cehe (in jurul a 120 mil. euro, la cursul actual de schimb). Valoarea capitalurilor proprii ale activelor scoase la vanzare era prezentata anterior la 1,07 mld. euro.

Gigantul financiar australian Macquarie administreaza prin bratul sau Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) un portofoliu de zeci de fonduri de investitii in intreaga lume.

Macquarie European Infrastructure Fund 6 a fost ridicat in 2018 si a strans 6 mld. euro de la investitori, printre care se afla fonduri de pensii, firme de asigurari si fonduri suverane de investitii.

Prin fonduri de investitii dedicate infrastructurii, are un orizont de investitii pe termen lung si are apetit pentru active reglementate, cum este cazul celor din piata de energie si de gaze.

Macquarie, desi are un areal global de investitii, cunoaste bine piata ceha de energie, unde in 2017 a preluat in cadrul unui consortiu de investitori un pachet de 30% din EP Infrastructure, companie implicata in distributia si depozitarea gazelor, intr-o tranzactie estimata la 1,5 mld. euro. Intr-o tranzactie cu un profil asemanator, Macquarie a fost interesata in 2016 de achizitia pachetului de 30% din E.ON Distributie, achizitie transata de rivalul sau, Allianz Capital Partners.

Ca mod de operare, fondurile de investitii administrate de catre Macquarie se asociaza frecvent cu alti investitori, fonduri suverane de investitii sau alti investitori institutionali globali, pentru a imparti expunerile la achizitiile pe care le face si a-si optimiza astfel resursele de capital.

Macquarie European Infrastructure Fund 6 este ultimul dintr-o familie de fonduri de investitii ridicata de Macquarie pentru oportunitatile de investitii din Europa in sectorul de infrastructura.

Printre investitorii de tip Limited Partners in Macquarie European Infrastructure Fund 6 se afla fondul de pensii american The Teacher’s Retirement System of Illinois, care a semnat un angajament de 200 mil. dolari pentru fond, comparabil cu firma asiatica de asigurari Fubon Life Insurance, care a pariat 200 mil. euro pe acest fond administrat de catre Macquarie, potrivit unor date facute publice.

De asemenea, au investit bani multi in fond si fondul de pensii Greater Manchester Pension Fund (cu un angajament de investitii de 80 mil. euro), firma de asigurari Shin Kong Life Insurance cu 65 mil. euro, gigantul chinez din domeniul asigurarilor China Life Insurance cu 30 mil. euro, McGill University din Canada cu 15 mil. euro, la care se adauga si alti investitori precum Munich Re, in contextul in care investitorii europeni predomina in cadrul fondului de investitii, fiind urmati de cei din zona Asia-Pacific. Dealtfel, o tendinta din ce in ce mai accentuata in ultimii ani a fost apetitul in crestere al investitorilor chinezi pentru active din Europa in sectorul energiei eoliene si al energiei regenerabile in ansamblu.

MIRA, unul dintre bratele gigantului financiar australian Macquarie, administreaza active de 120 mld. euro la 31 martie 2020, cea mai mare parte fiind in sectorul de infrastructura (76%), iar geografic in proportie de 51% din active sunt localizate in Europa, Orientul Mijlociu si Africa de Nord.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

post_image
Comunicate

MIRSANU DEALMAKERS SUMMIT 2020: Interes crescut pentru fuziuni și achiziții din partea investitorilor cu apetit de risc într-o perioadă complicată pentru multe domenii

  Tranzacțiile de fuziuni și achiziții revin în atenția investitorilor după o perioadă de stagnare generată de pandemia de SARS-COV-2 în prima parte a anului 2020. Piața tranzacțională începe să se activeze pe fondul unui interes special venit din partea investitorilor cu apetență pent  Citeşte articolul integral

Comunicate

Comunicat BVB: 25 de ani de istorie la Bursa de Valori Bucuresti

 
  • Bursa de Valori București (BVB) celebrează 25 de ani de la redeschidere: pe 20 noiembrie 1995 au fost realizate primele tranzacții la BVB. De la 9 companii listate la finalul anului 1995, pe piețele BVB sunt prezente, acum, peste 350 de companii, cu o capitalizare cumulată de 104 mi  Citeşte articolul integral