MIRSANU.RO

publicat la: 18.12.2014  19:18

Tranzacție pe piața de leasing operațional: Olandezii de la Business Lease intră în România prin achiziția celui mai mare jucător independent de profil. Avocații de la Popovici, Nițu & Asociații au asistat vânzătorul, iar cumpărătorul a avut de partea sa pe Wood Lupașcu Dumitrescu & Asociații

 

Business Lease Group, subsidiară a olandezilor de la AutoBinck Holding, au anunțat că au cumpărat Fleet Management Services, cotat în topul primilor cinci jucători pe piața de leasing operațional și management de flote auto. Tranzacția asigură astfel intrarea olandezilor pe piața din România.

Acordul dintre cele două părți a fost semnat pe 15 decembrie, potrivit cumpărătorului. Contractul de vânzare a fost semnat pentru 100% din acțiunile Fleet Management Services. Acțiunile companiei vândute erau anterior în proporție de 87% deținute prin intermediul unui vehicul de investiții înregistrat în Cipru, iar restul de 13% se aflau în posesia managementul Fleet Management Services.

Business Lease Group își extinde astfel în urma tranzacției operațiunile din Europa Centrală și de Est, România fiind a cincea piață în care activează de acum grupul olandez.

“Preluarea este parte a strategiei noastre de extindere mai departe în Europa Centrală și de Est, unde piața se dezvoltă rapid. Lucrând cu Fleet Management Services, o companie cu o bună reputație și un portofoliu solid de clienți cu companii locale și internaționale blue chip (considerate cele mai solide, eficiente și stabile pe o piață – n.r.), putem să ne continuăm curba. În plus, extinderea ne dă oportunitatea de a îmbunătăți calitatea și continuitatea serviciilor noastre în Europa Centrală și de Est”, afirmă Harm Nijlunsing, CEO al Business Lease Group.

Cumpărătorul a fost asistat de către casa de avocatură Wood Lupașcu Dumitrescu & Asociații, în timp ce vânzătorul a lucrat cu firma Popovici, Nițu & Asociații pe partea de consultanță juridică, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Fleet Management Services a fost fondată în 2005, numărându-se printre pionierii locali ai sectorului de leasing operațional și management al flotelor auto.

Cu o flotă de peste 3.000 de autovehicule, FMS are în portofoliul său companii locale și internaționale din sectoare precum energie, industrie de prelucrare, construcții, telecomunicații, comerț, agricultură și servicii.

Fleet Management Services a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 15,1 mil. lei (3,4 mil. euro) și un profit net de 1,7 mil. lei (0,4 mil. euro) la un personal format din 24 de angajați.
Business Lease Group este o subsidiară a AutoBinck Holding, companie specializată în vânzări, distribuție și leasing auto și management de flote de mașini, precum și în distribuția și vânzarea de componente și accesorii auto.

Fondată în 1907, AutoBinck numără circa 2.000 de angajați și a înregistrat o cifră de afaceri de 886 mil. euro în 2013. În regiune, are deja afaceri directe în Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria. Portofoliul total al Business lease numără 43.000 de contracte, conform datelor prezentate de grupul olandez.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Pieţe de capital

Ministerul Finantelor a listat pe bursa emisiunea de titluri de stat Fidelis prin care a strans 249 mil. Euro in august 2026 de la investitorii de retail

  Ministerul Finantelor a listat la 20 august 2026 pe bursa de la Bucuresti ultima emisiune lunara de titluri de stat Fidelis, prin care a strans 1,3 mld. RON (249 mil. Euro) de la investitorii locali de retail, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Fata de alt  Citeşte articolul integral

Pieţe de capital

Emisiune de euroobligatiuni Raiffeisen Bank Romania de 600 mil. Euro cu maturitate la 6,4 ani si cupon fix de 4,626% pe an in primii 5,4 ani. Titlurile subsidiarei locale a grupului austriac de talie regionala au inregistrat un randament cu o treime de punct procentual sub randamentul euroobligatiunilor emise cu maturitate similara de catre statul roman

  Raiffeisen Bank Romania, parte a grupului bancar austriac de talie regionala Raiffeisen, a anuntat pe 20 august 2026 plasarea unei emisiuni de euroobligatiuni de 600 mil. Euro pe pietele financiare internationale pentru consolidarea pozitiei de fonduri proprii si pasive eligibile (MREL), conform inf  Citeşte articolul integral