MIRSANU.RO

publicat la: 10.09.2014  16:14

Tranzacție în agricultură: Americanii de la Anholt au plătit peste 2 milioane de euro pentru terenurile cumpărate în nordul Moldovei de la Arland

 

Southern Harvest Romania Holding, companie aparținând americanilor de la Anholt Services, a cumpărat pachetul integral de acțiuni al societății Arland din județul Botoșani la prețul de 2,17 milioane euro, conform datelor făcute publice în Monitorul Oficial.

Tranzacția vizează un număr de 248.940 acțiuni, valoarea unei acțiuni fiind de 10 lei. Valoarea totală a acțiunilor ajunge la 2,49 milioane lei (0,56 milioane euro, calculate la cursul zilei, de 4,4212 lei/euro). De asemenea Southern Harvest Romania Holding acordă companiei Arland și un credit de până la 5,16 milioane euro, potrivit hotărârii din data de 6 mai.

Southern Harvest Romania Holding a cumpărat 6.000 de hectare de teren agricol în luna aprilie a acestui an în România prin intermediul a două tranzacții. Una dintre aceste tranzacții a fost încheiată pentru achiziția Arland, iar cealaltă a vizat de asemenea achiziția de terenuri de la Gerald Schweighofer, magnatul austriac din industria lemnului care deține fabrici în România în această industrie, dar este și proprietarul unor suprafețe agricole mari în nord-estul României.

Terenul preluat de la Arland este cultivat cu grâu, porumb, floarea-soarelui și semințe de muștar, Southern Harvest Romania Holding asigurând și depozitarea producției.

Anul trecut, compania achiziționată, Arland SRL a obținut o cifră de afaceri de 5,97 milioane lei (1,35 milioane euro), un profit de 865.154 lei (195.780,5 euro) la un număr de 10 angajați.

Arland, companie cu sediul în comuna Răchiți din județul Botoșani, a fost înființată în anul 2004, desfășurând activități atât în domeniul culturilor vegetale, cât și în sectorul creșterii animalelor.


0 Comentarii

Spune-ti parerea

Articole Similare:

Finanțări

EIB a aprobat un imprumut de circa 165 mil. Euro pentru OMV Petrom in vederea finantarii partiale a proiectului de productie de hidrogen verde pe platforma rafinariei Petrobrazi

  Banca Europeana de Investitii (EIB) a aprobat pe 3 august 2026 o finantare in valoare de aproximativ 165 mil. Euro pentru OMV Petrom in proiectul de productie de hidrogen verde pe platforma rafinariei Petrobrazi, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Costul t  Citeşte articolul integral

Fonduri de investiții

IFC intentioneaza sa investeasca 20 mil. Euro in fondul regional de private debt ACP Credit II. Noul fond al ACP Credit are o capitalizare – tinta de 250 mil. Euro si vizeaza tichete de finantare catre companii din Romania, Polonia si alte piete din Europa Centrala si de Est

  International Finance Corporation (IFC) intentioneaza sa aloce o investitie de capital de pana la 20 mil. Euro catre fondul regional de private debt ACP Credit II, a carui capitalizare – tinta este de 250 mil. Euro, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Pro  Citeşte articolul integral