Arhive etichete: Zelezara Smederevo

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 12 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Profi şi Mega Image au pus ochii pe magazinele Succes

RETAIL. Sub brandul Succes sunt deschise peste 150 de magazine în nouă judeţe din ţară şi în Capitală, cu afaceri de 250 mil. lei. Retailerul Profi analizează toate magazinele Succes, fiind interesat să cumpere câteva zeci dintre acestea, aflate atât în Bucu­reşti, cât şi în provincie. Mega Image se uită doar către cele circa zece magazine din Capitală, potrivit unor surse din piaţă, citate de ZF.

Distribuitorul Nikon în România preia bucataras.ro

ONLINE. Compania Skin Media a preluat site-ul Bucataras.ro, scrie hotnews.ro. Site-ul lansat de Gusti Roman și Cătălin Țepelin a avut, în decembrie, aproape 1,8 milioane de vizitatori unici, depășind constant pragul de 100.000 de unici pe zi, potrivit sursei citate.

CRH a vândut fabrici de 350 mil. euro în 2014 şi ar putea cumpăra activele Lafarge Holcim, inclusiv cele scoase la vânzare în România

CIMENT. Irlandezii de la CRH au obţinut 350 de milioane de euro anul trecut din vânzarea activelor şi urmează să încaseze alte 295 de milioane de euro în următoarele luni, ceea ce le-ar permite să facă oferte pentru preluarea unor fabrici ale Lafarge şi Holcim, informează Reuters.

Candidații pentru achiziția activelor pe care producătorii de ciment Lafarge și Holcim trebuie să le vândă pentru a fuziona mai pot depune oferte obligatorii până la data de 12 ianuarie, au declarat pentru Reuters mai multe surse apropiate situației. Potrivit unor surse bancare, băncile încearcă să furnizeze peste un miliard de lire sterline (1,28 miliarde euro) pentru a finanța o potențială ofertă a fondurilor KKR pentru activele britanice ale producătorilor de ciment Lafarge și Holcim.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Skanska cumpără un proiect imobiliar din Cehia

IMOBILIARE. Compania de construcții și de dezvoltare imobiliară Skanska Property Czech Republic din Republica Cehă a preluat în portofoliul său comercial proiectul de dezvoltare FIVE! din centrul de afaceri Anděl-Smíchov din Praga, potrivit unui comunicat de presă al companiei de construcții și de dezvoltare imobiliară Skanska. Proiectul a fost vândut de către firma germană HOCHTIEF Development din Republica Cehă, reprezentată de agenția imobiliară DTZ.

Statul sloven vinde 91,58% din acțiunile operatorului aerian Adria Airways

AVIAȚIE. Companiile de investiții SDH și PDP și banca DUTB, controlate de statul sloven, au semnat un acord pentru a vinde participația lor de 91,58% deținută în comun în compania națională de transport aerian Adria Airways, potrivit unui comunicat de presă al firmei SDH.

BERD și-a redus participația în banca poloneză Alior Bank

BĂNCI. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a redus participația deținută în banca poloneză Alior Bank la puțin peste 5% prin vânzarea unui număr de 2,1 milioane de acțiuni, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

O companie americană ar putea prelua o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Compania americană Esmark din industria oțelului va prelua combinatul siderurgic Zelezara Smederevo din Serbia, după depunerea unei singure oferte valabile, au declarat reprezentanții guvernului de la Belgrad, transmite Pittsburgh Business Times.

Tranzacție de aproximativ 50 de mil. euro pe piața imobiliară din Varșovia

IMOBILIARE. Dezvoltatorul imobiliar Orco Property Group a vândut proiectul imobiliar Złota 44 din Varșovia către o subsidiară a consorțiului internațional Amstar i BBB Development pentru un preț final de aproximativ 50 de mil. de euro, potrivit unui comunicat de presă al Orco.

Polonia intenţionează să fuzioneze companiile de utilităţi pentru a le ajuta să concureze în Europa

ENERGIE. Guvernul polonez pregăteşte un plan de fuzionare a companiilor energetice de stat deoarece în prezent acestea sunt prea mici pentru a putea concura pe piaţa din Europa, a declarat ministrul polonez de Finanţe, Wlodzimierz Karpinski, transmite Bloomberg.

EUROPA

Tranzacție de 4,1 mld. dolari pe piața de asigurări din Marea Britanie

ASIGURĂRI. Compania globală de asigurări și reasigurări XL Group Plc din Irlanda va cumpăra compania de asigurări și reasigurări Catlin Group Ltd din Marea Britanie pentru aproximativ 4,1 miliarde de dolari, conform unui comunicat de presă al companiei de asigurări XL Group Plc.

Autoritățile suedeze au aprobat achiziția unui lanț de farmacii pentru 710 mil. dolari

FARMA. Autoritatea de Concurență din Suedia a aprobat achiziția lanțului de farmacii Apotek Hjartat de către compania suedeză de retail ICA Gruppen de la firma de private equity Altor pentru 709,87 milioane de dolari, potrivit unui comunicat de presă al lanțului de farmacii Apotek Hjartat.

AMERICA DE NORD

Producătorul de medicamente Shire cumpără pentru 5,2 mld. dolari o companie americană

FARMA. Producătorul irlandez de medicamente Shire a fost de acord să cumpere compania americană biofarmaceutică NPS Pharmaceuticals pentru 5,2 miliarde de dolari, precum producătorul irlandez de medicamente își consolidează poziția în industria medicamentelor pentru boli rare, potrivit unui comunicat de presă al companiei americane biofarmaceutice NPS Pharmaceuticals.

Facebook a achiziționat platforma video QuickFire

SOCIAL MEDIA. Conducerea operatorului rețelei de socializare Facebook Inc a spus că a cumpărat platforma video QuickFire, transmite Wall Street Journal. Quickfire dispune de o tehnologie care permite conversia de formate video și permite descărcarea lor utilizând o lățime de bandă mai mică fără a reduce calitatea acestora.

Tranzacție în Mexic ce pregătește terenul pentru preluarea celui de-al treilea operator de telefonie mobilă de către AT&T

TELECOMUNICAȚII. Reprezentanții firmei mexicane de radiodifuziune Grupo Televisa au spus că au vândut participația de 50% din operatorul de telefonie mobilă Iusacell către partenerul său Grupo Salinas, deschizând astfel calea pentru gigantul american de telefonie AT & T Inc pentru a achiziționa a treia mare companie de telefonie din Mexic, informează Reuters.

ASIA

Thailandezii vor să renegocieze termenii unei achiziții a afacerii Metro din Vietnam

RETAIL. Firma de investiții TCC Holding Co din Thailanda intenționează să intre în discuții cu compania germană de retail Metro AG pentru a renegocia condițiile unui acord pentru a cumpăra unitatea din Vietnam a retailerului german, după ce acordul inițial de vânzare a fost respins de către acționarii minoritari ai companiei Berli Jucker PCL, notează Reuters.

Ofertă de 24 mld. dolari în industria imobiliară din Hong Kong

IMOBILIARE. Compania de investiții imobiliare Cheung Kong Holdings Ltd din Hong Kong a oferit 24 miliarde de dolari în acțiuni pentru a cumpăra firma cu afaceri în sectorul de profil Hutchison Whampoa Ltd, scrie Bloomberg. Mutarea face parte din cea mai amplă reorganizare a imperiului imobiliar a lui Li Ka – shing, unul dintre cei mai bogați oameni din Asia.

Ofertă de 180,9 mil. dolari în industria portuară din Malaezia

INDUSTRIA PORTUARĂ. Conducerea celui mai mare grup de energie electrică din Malaezia, Tenaga Nasional Bhd, a declarat că oferă 180,9 mil. de dolari pentru a cumpăra restul acțiunilor din operatorul portuar Integrax Bhd pe care încă nu le deține, informează Reuters.

Tranzacție de 26 mil. dolari pe piața de semiconductori din Taiwan

ECHIPAMENTE. Reprezentanții producătorului de semiconductori Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd au fost de acord să-și vândă unitatea de iluminare cu LED-uri către firma locală Epistar Corp într-o afacere de 26 milioane dolari, care va permite ambelor companii taiwaneze să se concentreze pe activitatea lor de bază, scrie Reuters.

Chinezii de la Alibaba fac o achiziție de 550 mil. dolari pe piața indiană de telefonie mobilă

COMERȚ ELECTRONIC. Conducerea firmei din comerțul electronic Alibaba Group Holding Ltd și unitatea sa Alipay din China poartă negocieri avansate pentru a cumpăra o participație de aproximativ 550 milioane dolari din compania de servicii de telefonie mobilă și internet One97 Communications din India, care deține o platformă de plată online, au declarat surse direct implicate în tranzacție pentru Reuters.

AFRICA

Tranzacție de 75 de mil. de dolari pe piața de asigurări din Kenya

ASIGURĂRI. Reprezentanții companiei anglo-africane de servicii financiare Old Mutual au anunțat că au cumpărat o participație de 23,3% în firma de asigurări UAP Holdings din Kenya pentru 75 milioane de dolari, anunță Bloomberg.

Turcii vând o firmă de investiții în Africa unei companii saudite pentru 32 mil. euro

SERVICII FINANCIARE. Oficialii băncii Bank Asya, cea mai mare bancă islamică din Turcia, au semnat un acord pentru a vinde participația de 40% din rețeaua de servicii financiare Tamweel Africa Holding, cu sediul în Senegal, către compania saudită Islamic Corporation for the Development of the Private Sector pentru 31,8 mil. de euro (37,7 milioane dolari), au declarat reprezentanții băncii Bank Asya, citați de Hurriyet Daily News. Tamweel Africa Holding face parte dintr-o rețea de instituții financiare înființată în Africa Subsahariană pentru promovarea băncilor islamice.

Un fond britanic de investiții pregătește vânzarea unei afaceri din Africa de Sud, cotată la peste 1 mld. dolari

ECHIPAMENTE ELECTRICE. Administratorul britanic de fonduri cu capital de risc Actis LLP se pregătește să-și vândă participația deținută în compania de echipamente energetice Actom Pty Ltd din Africa de Sud într-o tranzacție care ar putea evalua afacerea la mai mult de 1 miliard de dolari, au declarat două surse apropiate situației, citate de Bloomberg.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 6 ianuarie 2015

ROMÂNIA

Consiliul Concurenţei a avizat preluarea unui terminal de cereale din Portul Constanţa de către casa de comerț Nidera

CEREALE. Consiliul Concurenţei a avizat preluarea integrală de către casa de comerț olandeză Nidera, al cărei pachet majoritar este deținut de firma chineză de stat Cofco, a firmelor United Shipping Agency, proprietara unui terminal de cereale, şi United Shipping and Chartering, care deţine un depozit, ambele în Portul Constanţa, conform unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenţei.

Farmexpert a intrat în rețeaua americanilor de la Walgreens Boots

FARMA. Farmexpert este din 31 decembrie parte a celui mai mare operator de farmacii la nivel global, Walgreens Boots Alliance, după ce grupul american Walgreen a preluat integral compania britanică Alliance Boots, proprietarul Farmexpert, potrivit ZF.

Farmexpert, companie prezentă și pe piaţa distribuţiei de medicamente din România, concurează cu firme precum Mediplus, Farmexim, Fildas şi Polisano.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Expiră termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru o oțelărie din Serbia

SIDERURGIE. Termenul limită pentru depunerea ofertelor angajante pentru participația de 80,01% din producătorul de oțel Zelezara Smederevo expiră astăzi și toate ofertele primite vor fi deschise la 9 ianuarie, conform b92.net.

Canadienii cumpără operațiuni pe piața de asigurări din regiune

ASIGURĂRI. Conducerea companiei canadiene de asigurări Fairfax Financial Holdings a anunțat că a semnat un acord cu compania de asigurări QBE Insurance (Europe) pentru a cumpăra operațiunile de asigurare deținute de companie în Republica Cehă, Ungaria și Slovacia, scrie Prague Daily Monitor.

EUROPA

Henkel, interesată de achiziții pentru a-și menține poziția de lider pe piața produselor de îngrijire a părului

BUNURI DE LARG CONSUM. Compania germană Henkel are în vedere realizarea unor achiziţii importante pentru extinderea producţiei de bunuri de larg consum şi de îngrijire a părului, a declarat Simone Bagel-Trah pentru publicația germană Welt am Sonntag, cea care conduce Consiliul de supraveghere al companiei germane, transmite Reuters. Henkel are operațiuni și pe piața din România.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 710 mil. dolari finalizată în sectorul de servicii financiare din America

IT. Firma de investiții cu capital privat Thoma Bravo a finalizat vânzarea firmei americane de software Tripwire către compania Belden din America pentru 710 milioane dolari în numerar, conform unui comunicat de presă al firmei de investiții cu capital privat Thoma Bravo.

General Motors a finalizat o achiziție de 1 mld. dolari în sectorul de servicii financiare

SERVICII FINANCIARE. Reprezentanții entității americane de servicii financiare Ally Financial Inc au spus că aceasta a finalizat vânzarea participației din societatea mixtă SAIC-GMAC Automotive Finance Company Limited din China către compania General Motors Co pentru un miliard de dolari, conform unui comunicat de presă al entității americane de servicii financiare Ally Financial Inc.

Tranzacție de 225 mil. dolari pe piața de servicii financiare din SUA

SERVICII FINANCIARE. Firma americană de investiții cu capital privat Falfurrias Capital Partners a fost de acord să vândă firma americană de consultanță în investiții Dorsey, Wright & Associates LLC către grupul de servicii financiare Nasdaq OMX Group Inc pentru 225 milioane dolari, potrivit Reuters Pe Hub.

Tranzacție de aproximativ 150 mil. dolari în industria de uraniu

URANIU. Reprezentanții producătorului american de uraniu Energy Fuels Inc. au declarat că au fost de acord să cumpere exploratorul și producătorul american de uraniu Uranerz Energy Corp. într-o afacere în acțiuni evaluată la aproximativ 150 milioane dolari, care va crea una dintre cele mai mari companii de uraniu din SUA, anunță Wall Street Journal.

ASIA

Un furnizor britanic de asigurări de sănătate intenționează să majoreze participația dintr-o societate mixtă indiană la 49%

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE. Furnizorul britanic de asigurări de sănătate Bupa intenționează să majoreze participația în societatea mixtă indiană Max Bupa, deținută împreună cu compania Max India Ltd din India, de la 26% la 49%, conform unui comunicat de presă al furnizorului britanic de asigurări de sănătate Bupa.

Tranzacție de 278 mil. dolari în sectorul bancar din Indonezia

BĂNCI. Conducerea unei unități a firmei de asigurări Cathay Financial Holding Co Ltd a fost de acord să cumpere o participație de 40% din banca Bank Mayapada Internasional Tbk PT din Indonezia pentru 278 milioane dolari, reprezentând cea de-a treia afacere realizată în străinătate a grupului din Taiwan din ultimele șase luni, transmite Reuters.

Volvo cumpără pentru 741 mil. euro o participație într-o subsidiară a chinezilor de la Dongfeng

AUTO. Conducerea producătorului suedez de camioane Volvo Group a declarat că a finalizat achiziția unei participații de 45% dintr-o filială a gigantului chinez auto Dongfeng pentru 741 milioane euro, anunță Economic Times.