Arhive etichete: Vetimex Capital Vet Diagnostic

Firma de investitii Vetimex Capital, condusa de catre antreprenorul Ferenc Korponay, intra in actionariatul furnizorului de echipamente si solutii diagnostic pentru medicina veterinara Vet Diagnostic, afacere cu o marja neta de profit de 28%. Achizitia este acoperita de catre cumparator din resurse proprii si dintr-o finantare contractata de la Banca Transilvania

Vetimex Capital, compania de investiții a familiei Korponay din Baia Mare, a semnat un acord prin care intra in acționariatul Vet Diagnostic, una dintre companiile de referința din Romania in furnizarea de echipamente si soluții de diagnostic pentru medicina veterinara private, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Aceasta tranzacție marcheaza un nou pas in dezvoltarea unui ecosistem veterinar integrat, construit ca un model deschis pentru atragerea si integrarea de noi parteneri. Extinderea continua este deja in curs, un nou partener urmand a fi anunțat in perioada urmatoare. Obiectivul acestui demers este construirea unui grup puternic, capabil sa genereze valoare pentru intreaga comunitate veterinara din Romania.

„Imi doream de mult timp sa gasim o modalitate de a aduce mai aproape distributia produselor veterinare, utilarea clinicilor si cabinetelor veterinare, precum si accesul la solutii de diagnostic précis. In activitatea de zi cu zi am observant ca medicii veterinari au nevoie nu doar de produse si consumabile, ci si de acces rapid la tehnologie, suport si servicii specializate. Vet Diagnostic este compania pe care mi-am dorit sa o avem alaturi in acest proiect, atat datorita experientei dobandite, cat si datorita oamenilor care au dezvoltat-o. Faptul ca putem construi impreuna urmatoarea etapa de dezvoltare este o oportunitate pe care o consider valoroasa pentru ambele companii si pentru clientii nostri”, a declarat Korponay Ferenc, CEO al Vetimex Capital.

Fondatorii Vet Diagnostic, Marian Pribeagu si Andrei Vernica, raman actionari si vor continua sa conduca activitatea companiei. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica.

Finantarea tranzactiei a fost realizata din fonduri proprii, completata de o facilitate bancara acordata de catra Banca Transilvania, cu care grupul colaboreaza de multi ani.

“Prin aceasta colaborare ne propunem sa fim mai aproape de medicii veterinari sa extinde accesul la tehnologie de inalta calitate, servicii de support si solutii adaptate nevoilor reale din practica veterinara, valorificand experienta si resursele reunite ale celor doua companii pentru a sprijini procesul de diagnostic si tratament pentru a contribui activ la modernizarea practicii veterinare”, au spus Marian Pribeagu si Andrei Vernica, CO – CEO ai Vet Diagnostic.

Potrivit acestora, rolul acestui parteneriat vizeaza sustinerea modernizarii medicine veterinare din Romania prin extinderea accesului la solutii avansate de diagnostic si tratament.

Prin integrare se doreste nu doar eficientizarea serviciilor ci si reducerea impactului asupra mediului.

Consolidarea livrarilor catre cabinetele veterinare si descentralizarea serviciilor de diagnostic prin tehnologie de ultima generatie vor permite optimizarea rutelor de transport reducand semnificativ numarul de kilometric parcursi, implicit, emisiile de CO2.

Tranzactia a primit avizul Consiliului Concurentei, iar finalizarea acesteia este estimata sa aiba loc in zilele urmatoare.

Vet Diagnostic este o companie specializata in furnizarea de tehnologie si solutii integrate pentru piata veterinara din Romania, cu focus pe echipamente, consumabile si infrastructura de diagnostic. De-a lungul a doua decenii, compania si-a construit o reputatie solida in randul medicilor veterinari prin calitatea echipamentelor si a serviciilor oferite.

Vet Diagnostic a raportat pentru 2025 un profit net de 16,36 mil. RON la o cifra de afaceri de 57,5 mil. RON, inregistrand astfel o marja neta anuala de profit de peste 28%.

Vetimex Capital este firma de investitii controlata de catre familia Korponay din Baia Mare. Fondatorii grupului au construit anterior compania Maravet, pe care au dezvoltat-o intr-unul dintre principalii distribuitori veterinari din regiune, inainte de a o vinde catre compania americana Henry Schein Inc. Grupul Vetimex Capital reuneste companiile de distributie Montero.vet, precum si companiile de productie Promedivet, alaturi de Fazakas Mihaly si Prefera Pet Food – producator de hrana umeda pentru caini si pisici.

De asemenea, Vetimex Capital a intrat in august 2024 ca si co-investitor in reteaua PartnerVet, care face parte din portofoliul administrat de catre D Craig Holding, o companie de investitii controlata de catre familia lui Sacha Dragic – fondatorul retelei de case de pariuri Superbet.

PartnerVet este unul dintre cei doi jucatori de profil angajati intr-o serie de achizitii M&A de consolidare a pietei de servicii medicale veterinare private.