Compania olandeză Akzo Nobel a semnat un acord de preluare pentru 100% din acțiunile Fabryo Corporation, liderul pieței locale de vopseluri decorative, în cadrul unei tranzacții care cu tot cu datorii este estimată de către surse din piața de fuziuni și achiziții la circa 90 – 100 mil. Euro.
La un astfel de calibru, cumpărarea Fabryo de către Akzo Nobel marchează cea mai mare achiziție din istoria pieței locale de profil, în contextul în care achiziția Deutek de către PPG a fost estimată în jurul a 40 mil. Euro.
Valorile estimate de surse din piața de fuziuni și achiziții nu au fost confirmate de către părțile implicate.
Cumpărătorul, Akzo Nobel, a fost asistat de către firma de avocatură Schoenherr, în timp ce vânzătorii Fabryo au lucrat în acest dosar cu consultanții Deloitte și avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații. EY a lucrat pe aspecte de due diligence (analiză financiară) pentru Akzo Nobel, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
Reprezentanți Akzo Nobel nu au dorit să facă niciun comentariu pe marginea tranzacției sau a consultanților cu care au lucrat.
Akzo Nobel a scanat de mai mulți ani piața locală pentru a cumpăra unul dintre producătorii majori de profil, segment reprezentat de nume precum Deutek, Fabryo, Policolor sau Kober, cu toate că au operațiuni directe în România.
Întrebat dacă achiziția Fabryo ar putea fi urmată de o nouă tranzacție Akzo Nobel în România, Joost Ruempol, Senior Reputation Manager în cadrul Akzo Nobel Global Communications, a răspuns: “Piața din România este relativ consolidată. Noi cumpărăm compania cu cea mai mare cotă de piață. Vă rog să notați, de asemenea, că tranzacția este subiectul aprobării autorității concurențiale românești“.
Vânzătorii pachetului de 100% din acțiunile Fabryo Corporation sunt firma de investiții Oresa Ventures, acționar majoritar, în timp ce acționarii greci din grupul Atlas au o poziție de minoritari în acest exit deținând un pachet de aproximativ 10% din afacere, poziție pe care o dețin ca urmare a fuziunii anunțate în 2012 dintre Fabryo și Atlas Corporation.
Vânzările Fabryo și Deutek au schimbat raporturile de putere în piața locală de profil, în contextul în care doi investitori financiari au anunțat exituri – Axxess Capital de la Deutek, Oresa Ventures de la Fabryo, iar fondul de investiții londonez RC2, controlat de către investitorul Ion Florescu, a anunțat că analizează un posibil exit de la Policolor. Astfel, investitorii strategici de talie globală precum PPG și Akzo Nobel au ajuns să dețină doi dintre cei mai mari producători locali, o altă poziție importantă fiind deținută de către antreprenorul Aurel Kober prin afacerea Kober.
Akzo Nobel a anunțat astăzi că în urma tranzacției devine lider pe piața vopselurilor decorative din România, urmând să preia două fabrici și șase centre de distribuție. Finalizarea tranzacției este așteptată să aibă loc în a doua jumătate a acestui an, mai spune cumpărătorul.
Oresa Ventures administrează un family office al familiei suedezului Jonas af Jochnick.
Oresa a investit capital de peste 150 mil. Euro în peste 25 de companii, din care în România a fost investit un capital de 100 mil. Euro, potrivit datelor proprii făcute publice.
Din portofoliul actual al Oresa Ventures fac parte în prezent brokerul de credite Kiwi Finance, grupul de materiale de construcții Somaco, producătorul de lacuri și vopseluri Fabryo, Romanian Business Consult în sectorul IT și La Fântâna, liderul local al distribuției de apă în sistem watercooler, cumpărat în 2016 în cadrul unei tranzacții anunțate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 16 decembrie 2015. De asemenea, Oresa Ventures are în vedere și un exit din afacerea IT Romanian Business Consult, alături de antreprenorul Andrei Bojiță, conform informațiilor publicate recent de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.
Fabryo Corporation a raportat pentru 2017 un profit net de 15,7 mil. lei (3,4 mil. euro) la o cifră de afaceri de 215,6 mil. lei (47,2 mil. euro) la un personal de 355 de angajați, potrivit ultimului bilanț făcut public.
Subsidiara locală a cumpărătorului, Akzo Nobel Coatings a raportat pentru anul trecut un profit net de 3,8 mil. lei (0,8 mil. euro) la o cifră de afaceri de 44,5 mil. lei (9,7 mil. euro) și 17 angajați.
Gigantul olandez Akzo Nobel a raportat pentru 2017 venituri de 14,57 mld. euro și un profit de 832 mil. euro, potrivit ultimului său raport anual. Capitalizarea de piață a Akzo Nobel NV pe bursa de la Amsterdam depășește 19 mld. euro.