Arhive etichete: UniCredit Țiriac

Valvis împrumută 28 mil. euro de la UniCredit pentru a-și finanța planurile de extindere în piața de apă minerală, agricultură și producția de energie regenerabilă

UniCredit Țiriac Bank, unul dintre principalii creditori ai companiilor locale, a anunțat acordarea unui pachet de credite în valoare de 28 mil. euro grupului de firme deținut de omul de afaceri greco-elvețian Jean Valvis.

UniCredit Ţiriac Bank şi Valvis au finalizat negocierile privind acordarea finanțărilor ce vizează activitatea curentă a grupului, precum şi refinanţarea investiţiilor realizate în ultimii ani. Grupul Valvis desfăşoară operaţiuni în domeniul apelor minerale, agriculturii şi producţiei de energie regenerabilă, prin intermediul companiilor Carpathian Springs (care îmbuteliază Aqua Carpatica), Valvis Holding Distribution, Dorna Agri şi Terra Muntenia.

“Valvis Holding se află într-o etapă de dezvoltare şi expansiune, iar parteneriatul cu UniCredit Ţiriac Bank se doreşte a fi unul solid şi de durată. Valvis Holding, prin brandurile sale – cu precădere Aqua Carpatica – dovedeşte viziune, reuşind să schimbe paradigma de consum în categoria sa, impunându-se printr-o notorietate dovedită de cifrele de vânzări. Într-o piaţă specifică stagnantă şi conservatoare, Aqua Carpatica a înregistrat creşteri de vânzări spectaculoase de la an la an, iar 2015 se prevede a fi anul cu o creştere de aproximativ 50% faţă de anul trecut”, susține Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding.

Cea mai mare parte a banilor, circa 18 mil. euro, are ca destinație îmbuteliatorul Aqua Carpatica, unde finanțarea are două componente – refinanțarea unor investiţii realizate la fabrica de la Panaci (localitatea Coverca, judeţul Suceava), respectiv o linie nouă de capital de lucru pentru susţinerea nevoilor de dezvoltare a companiei pe piaţa locală şi la export.

Portofoliul de piețe externe al Carpathian Springs include Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, China, state din Golful Persic, Rusia, Moldova, Germania și Ungaria, precizează Valvis. În 2014, compania a raportat o cifră de afaceri de 15,6 mil. euro și un profit net de 0,06 mil. euro la un număr mediu de 117 angajați.

O altă firmă din grupul lui Valvis, Dorna Agri, va avea la dispoziție un plafon de creditare de la UniCredit în valoare de 11,25 mil. lei (2,5 mil. euro) pentru finanţarea culturilor agricole, scontarea subvenţiilor ce urmează a fi primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precum şi pentru acoperirea altor nevoi generale.

Dorna Agri a raportat pentru 2014 o cifră de afaceri de 5,9 mil. euro și un profit net de aproape 0,03 mil. euro la 112 angajați.

”Agricultura şi industria alimentară reprezintă sectoare strategice ale României şi ne dorim să finanţăm din ce în ce mai mult aceste domenii şi, totodată, să fim un investitor şi mai relevant în economia românească. Brandul Aqua Carpatica a devenit sinonim cu apa minerală premium şi are un potenţial important de dezvoltare atât în ţară, cât şi la export”, a spus Andrei Svoronos, șeful departamentului de agricultură şi industrie alimentară din cadrul diviziei Large Corporate (Companii Mari) a UniCredit Ţiriac Bank și coordonatorul tranzacțiilor de finanţare acordate grupului lui Jean Valvis.

Alte aproximativ 7,5 mil. euro din pachetul de împrumuturi sunt contractate de celelalte firme din grup și au ca țintă refinanţarea unui proiect de producţie de energie regenerabilă, facilităţi de factoring şi linii de trezorerie pentru acoperirea riscurilor valutare, de dobândă şi a preţului cerealelor.

Produsele de hedging sunt folosite în mod uzual de marile companii multinaţionale pentru acoperirea acestor tipuri de riscuri şi devin tot mai solicitate şi pe piaţa locală, în contextul aprecierii dolarului, a dobânzilor foarte mici de pe piaţa interbancară şi a volatilităţii de pe pieţele financiare internaţionale, explică reprezentanții băncii.

Omul de afaceri cu cetățenie greacă și elvețiană și-a câștigat notorietatea de antreprenor în serie după crearea unor mărci precum apa minerală Dorna, vândută apoi către Coca Cola, sau a afacerii cu brânzeturi LaDorna, vândute chiar înainte de declanșarea crizei financiare către francezii de la Lactalis. Valvis Holding, deținut de Jean Valvis, operează pe piaţa locală din 1994.

În 2005, şi-a extins domeniile de activitate investind în Viti-Pomicola Sâmbureşti, care acoperă o arie de aproape 500 de ha de viţă de vie. Domeniile Sâmbureşti este marca cu care și-a făcut loc pe piața de vinuri.

În 2010, Valvis s-a reîntors cu Aqua Carpatica pe piața apelor minerale, unde o poziție solidă este ocupată de Romaqua Group, proprietarul mărcii Borsec.

Omul de afaceri a pariat apoi pe două din sectoarele momentului, în agricultură investind în zona Călăraşi prin compania Dorna Agri şi pe piața de energie regenerabilă prin intermediul Terra Muntenia.

UniCredit Ţiriac Bank, finanțatorul lui Valvis, este o bancă al cărei centru de greutate se află în piața creditelor corporative. A participat la cele mai mari tranzacții de finanțare din acest an pentru companiile din piața românească – refinanțarea de 1 mld. euro de la Petrom, pachetul de credite de 360 mil. dolari (din care UniCredit a dat un sfert) către companiile din fostul grup Rompetrol (acum KMG International NV) și o refinanțare de circa 270 mil. euro către RCS&RDS.

Pe piața creditelor corporative, UniCredit avea la finele lui 2014 o cotă de piață de 12,2%, mai mult decât dublă față de cota obținută la împrumuturile pentru populație.

Este una din cele mai mari bănci locale, ocupând la finele lui 2014 poziția a cincea cu cota de piață de 7,9%, calculată în funcție de valoarea activului net bilanțier, aproape umăr la umăr cu Raiffeisen Bank România, nr. 4 pe piață.

Grupul bancar italian UniCredit a preluat RBS Bank România în două tranzacții derulate în 2013 și 2014, iar în iunie a anunțat cumpărarea pachetului de 45% din acțiunile UniCredit Țiriac Bank deținut de Ion Țiriac, tranzacție în jurul valorii de 950 mil. euro, conform unor estimări disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

În 2014, UniCredit Țiriac Bank a raportat un profit net de 18 mil. euro la active totale de 7,4 mld. euro.

Companiile Rompetrol au luat un credit sindicalizat de 360 mil. dolari. BCR, ING, Raiffeisen și UniCredit Țiriac vor pune fiecare câte 90 mil. dolari. Avocații de la Allen & Overy au lucrat cu băncile, Eversheds de partea kazahilor

KMG International NV, care anterior activa sub numele de grupul Rompetrol, a încheiat astăzi o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 mil. dolari cu o maturitate de 3 ani, contractată de la un sindicat de bănci format din BCR, în calitate de coordonator, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Ţiriac Bank.

Inițial, discuțiile au vizat o sumă mai mare, în jurul valorii de de 390 mil. dolari, potrivit anunțului companiei petroliere de la începutul acestui an. Discuțiile dintre grupul petrolier controlat de kazahi și bănci au fost anunțate în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO în 11 decembrie 2014.

Facilitatea, garantată de KMG International, va fi utilizată de Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading şi KMG Rompetrol pentru refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare. Această facilitate cuprinde două tranşe, o facilitate de credit revolving şi o tranșă ce poate fi utilizată sub forma unor facilităţi auxiliare.

„Acest parteneriat reprezintă un important pas pentru KMG International în asigurarea liniilor de finanțare si a capitalului de lucru necesar activităților și operațiunilor Rompetrol. În acelaşi timp, este un semn de încredere din partea instituțiilor bancare, atât prin valoarea acordată, cât şi prin complexitatea facilităţii de finanţare, ce include multiple posibilităţi de utilizare în acord cu nevoile variate ale Grupului”, declară Mariana Durleşteanu, directorul financiar al Grupului KMG International.

Cei patru aranjori principali mandataţi să pună la dispoziţie facilitatea în cote egale sunt BCR, ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank S.A. şi UniCredit Ţiriac Bank S.A. Banca Comercială Română a acţionat în calitate de Coordonator al facilitatii şi de Agent de Documentaţie, UniCredit Bank AG, Sucursala Londra îndeplineşte rolul de Agent de Facilitate, iar UniCredit Ţiriac Bank SA de Bancă Emitentă, Agent de Garanţii şi Agent de Plăţi.

Allen&Overy LLP împreună cu asociaţii săi din România, Radu Tărăcila Pădurari Retevoescu SCA, au acţionat în calitate de avocaţi pentru sindicatul de bănci iar Eversheds London a acţionat în calitate de avocaţi pentru companiile membre Grupului KMG International.

unicredit rbs tabel tranzactie main

Autoritatea concurențială aprobă preluarea portofoliului de clienți companii al RBS Bank România de către UniCredit Țiriac Bank

Consiliul Concurenței a făcut publică astăzi decizia sa care permite UniCredit Țiriac Bank, subsidiara locală a grupului italian UniCredit, să preia și ultimele active locale ale băncii britanice Royal Bank of Scotland. Astfel, italienii urmează să finalizeze achiziția în doi pași a fostei RBS Bank România, prin integrarea portofoliului de clienți companii după ce anul trecut ”au înghițit” activele și pasivele din retail, precum și segmentul de clienți de private banking.

Prima tranzacție dintre italieni și britanici a fost anunțată pe 30 aprilie 2013, iar cea de-a doua pe 5 august.

UniCredit Țiriac Bank urmează să preia un portofoliu total de active de aproximativ 260 mil. euro și depozite ale clienților companii de circa 315 mil. euro. În total, peste 500 de companii private de talie medie și mare, de talie locală și internațională, instituții publice și financiare trec pe mâna bancherilor de la UniCredit. De asemenea, personalul sucursalei românești a RBS va fi transferat către UniCredit în urma discuțiilor avute cu sindicatele.

În ceea ce privește calendarul celei de-a doua tranzacții, după semnarea contractului de achiziție pe 5 august, italienii au notificat tranzacția Consiliului Concurenței două zile mai târziu, iar notificarea a devenit efectivă pe 9 septembrie.

Consiliul Concurenței a luat decizia de neobiecțiune privind achiziția activelor RBS de către UniCredit Țiriac pe 23 septembrie, iar astăzi a fost  făcută publică decizia. În această tranzacție, consultanța juridică locală a RBS a fost asigurată de către avocații de la RTPR Allen & Overy, biroul local al firmei situate în topul caselor de avocatură londoneze, supranumit Magic Circle.

Tot astăzi, forul concurențial a publicat și decizia prin care este aprobată preluarea subsidiarei locale a Millennium de către OTP Bank România, parte a grupului bancar ungar OTP.

UniCredit Țiriac Bank, situată pe locul al patrulea în topul băncilor locale din 2013, se apropie de poziția ocupată de Banca Transilvania. La finele anului trecut, subsidiara italienilor avea o cotă de 7,6%, în timp ce RBS Bank România rămăsese cu o cotă de piață de 0,5%. Banca Transilvania a încheiat ultimul exercițiu anual pe poziția a treia cu o cotă de piață de 8,9% raportată la activul net bilanțier din sistemul bancar. VEZI AICI TOPUL BĂNCILOR DIN 2013 DUPĂ ACTIVE ȘI IMPACTUL TRANZACȚIILOR DIN ACEST AN ÎN CLASAMENTUL BĂNCILOR.

Considerată inclusiv de către guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, una dintre cele mai solide bănci locale, RBS Bank România dispare de pe harta pieței românești după 19 ani de activitate. În 1995, banca olandeză înființa ABN Amro Bank România, instituție de credit ce și-a construit o reputație premium pe piață prin serviciile corporate oferite, personalul cu înaltă calificare și un portofoliu select de clienți. Achiziția ABN Amro Bank România de către RBS, în urma tranzacției la nivel global din 2008 prin care banca olandeză a fost preluată de consorțiul format din băncile Santander, RBS și Fortis, a pecetluit însă soarta uneia dintre băncile locale de top. În 2009, RBS avea deja discuții pentru vânzarea băncii sale din România, în contextul în care britanicii nu au reușit să digere achiziția activelor ABN Amro, fiind salvați de la colaps de către statul britanic.

Exiturile făcute de RBS (Marea Britanie), Millennium (Portugalia), MKB Nextebank (Ungaria), cedarea portofoliului de active din retail de către Citigroup (SUA) către Raiffeisen (Austria), precum și procesul de vânzare al afacerii din România demarat de către Volksbank (Austria)  se circumscriu unei tendințe de concentrare pe piața bancară locală.

La cumpărare, au apărut pe lângă băncile de top UniCredit Țiriac și Raiffeisen Bank România, inclusiv Banca Transilvania și-a anunțat disponibilitatea de a face achiziții, și fonduri de investiții. Polonezii de la Getin au cumpărat Romanian International Bank, unul dintre fondurile administrate de echipa lui Horia Manda, șeful Axxess Capital, a preluat MKB Nextebank, iar fondul londonez AnaCap caută de cel puțin trei ani să cumpere o bancă în România.

VEZI AICI PROFILUL UNICREDIT ȚIRIAC BANK, REALIZAT DE MIRSANU.RO.

CITEȘTE AICI ISTORICUL RBS BANK ROMÂNIA, BANCĂ ÎN CURS DE INTEGRARE ÎN CADRUL UNICREDIT ȚIRIAC BANK.

Calcarul Suceava împrumută 5,5 milioane lei de la UniCredit Țiriac Bank pentru finanțarea activității curente

Producătorul de materiale de construcții Calcarul SA din județul Suceava contractează finanțări de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro) de la Unicredit Țiriac Bank, potrivit unei decizii a lui Nicolae Troașe, administratorul unic al companiei.

Una dintre finanțări reprezintă un credit destinat activității curente în valoare de 4 milioane lei (900.434 euro), iar cealaltă finanțare reprezintă un plafon pentru credite de contract și emitere scrisori de garanție bancară, în valoare de 1,5 milioane lei (299.566 euro).

Compania cu activități de extracție a calcarului va garanta împrumuturile de la UniCredit cu bunuri mobile și imobile.

Calcarul SA face parte din grupul de firme Calcarul înființat în 2008 alături de Doxar SRL și Maroco Proserv Construct. Grupul de firme acoperă mai multe activități pe piața de construcții și materiale de construcții, care merg de la exploatarea resurselor minerale, producția și construcția de case și structuri din lemn, producția de kit-uri utilitare și estetice până la producția sistemelor de pavaj din beton.

La finele anului 2013, compania înregistra o cifră de afaceri în valoare de 47,3 milioane lei (10,6 milioane euro) și  un profit în valoare de 4,5 milioane lei (1 milion euro) la un număr de 258 angajați.