Arhive etichete: Sim Lian Group

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 5 februarie 2015

ROMÂNIA

Uzina de armament a lui Gigi Becali a fost achiziţionată de o companie din SUA şi va fi redeschisă în acest an

Uzina Mecanică Drăgăşani va fi repornită în cursul acestui an, după ce a fost cumpărată de o companie americană, a declarat pentru Agerpres, Alexandru Uţă, primarul comunei Ştefăneşti, pe raza căreia se află această fabrică.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Statul ungar este interesat de filiala ungară a băncii ruse Sberbank

BĂNCI. După achiziționarea băncilor MKB Bank și Budapest Bank, statul ungar este acum interest de banca Sberbank din Rusia, iar prețul de cumpărare este estimat la 150-200 miliarde de forinți (în jurul a 65 mil. euro), potrivit portalului financiar portfolio.hu.

Erste neagă că ar fi interesată de achiziția diviziei Raiffeisen din Ungaria

BĂNCI. Grupul austriac Erste nu a confirmat informațiile publicate de presa ungară, potrivit cărora este interesată de achiziția băncii Raiffeisen din Ungaria, iar operațiunea ar avea în cadrul Erste numele de cod ”Zeus”, relatează Portfolio.hu.

Canadienii de la Fairfax Financial Holdings cumpără afaceri din asigurări din Ucraina

ASIGURĂRI. Conducerea vehiculului canadian de servicii financiare Fairfax Financial Holdings Ltd a declarat că a fost de acord să achiziționeze operațiunile de asigurare din Ucraina ale firmei de asigurări QBE Insurance Group din Australia, cu scopul de a-și extinde prezența în Europa de Est, anunță RTT News.

EUROPA

O firmă de investiții din SUA intenționează să cumpere un portofoliu de proprietăți italiene de stat pentru 286 mil. dolari

PROPRIETĂȚI. Conducerea firmei de investiții Cerberus Capital Management din SUA este decisă să finalizeze un acord pentru a cumpăra un portofoliu de proprietăți italiene de stat pentru 286 mil. dolari până la sfârșitul lunii februarie, potrivit unei persoane ce deține informații în această privință, transmite Reuters.

BT finalizează achiziția de 17 mld. dolari a EE pe piața britanică a telefoniei mobile de la Deutsche Telekom și Orange

TELECOMUNICAȚII. Grupul britanic BT a ajuns la un acord cu Orange și Deutsche Telekom pentru achiziția EE, cel mai mare operator mobil din piața britanică deținut în mod egal de către Deutsche Telekom și Orange, a relatat o persoană familiară cu tranzacția, informează Reuters. Prețul achiziției va fi plătit în numerar și în acțiuni BT. După încheierea tranzacției, Deutsche Telekom ar urma să dețină 12% din BT, iar Orange un pachet de 4% din acțiunile BT. Atât Orange, cât și Deutsche Telekom sunt prezenți pe piața românească de telefonie mobilă.

Fond de investiții interesat de o achiziție în industria de îmbrăcăminte și încălțăminte din Belgia

INDUSTRIA DE ÎMBRĂCĂMINTE ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE. PAI Partners, o firmă cu capital privat cu sediul central la Paris, a făcut o ofertă pentru a prelua lanțul de comerț de îmbrăcăminte și încălțăminte AS Adventure Group din Belgia de la firma britanică rivală cu capital privat Lion Capital LLP, conform unui comunicat de presă al firmei cu capital privat din Paris.

Total vinde divizia de anvelope Hutchinson, estimată la circa 4 mld. de euro

ANVELOPE. Cea de-a doua mare companie de petrol din Europa, Total, se pregătește pentru vânzarea sau listarea unității de anvelope Hutchinson din Franța, care ar putea valora până la 4 miliarde de euro (4,57 miliarde dolari), au declarat surse anonime pentru Reuters.

AMERICA DE NORD

Tranzacție de 5,8 mld. dolari în sectorul de hrană pentru animale din SUA

BUNURI DE LARG CONSUM. Conducerea firmei americane din industria de bunuri de larg consum JM Smucker Co a fost de acord să cumpere producătorul, distribuitorul și comerciantul local de hrană pentru animale Big Heart Pet Brands pentru 5,8 miliarde dolari în numerar și acțiuni, inclusiv datoriile, preluând branduri populare precum Meow Mix și Milk-Bone într-o primă tranzacție pe piața americană în creștere de mâncare pentru animale, conform unui comunicat de presă al firmei din industria de bunuri de larg consum.

Staples vrea să cumpere Office Depot cu 6,3 mld. dolari în industria americană de retail

RETAIL. Lanțul american de magazine Staples Inc intenționează să cumpere lanțul american de magazine Office Depot Inc pentru 6,3 mld. de dolari, scrie Bloomberg.

Un miliardar saudit vinde pentru 190 mil. dolari un pachet de acțiuni din compania mogulului media Murdoch

MEDIA. Societatea de investiții a miliardarului saudit Prince Alwaleed Bin Talal a vândut o participație evaluată la aproximativ 190 milioane dolari din firma americană de media News Corp, reducând participația în compania de media controlată de Rupert Murdoch la aproximativ 1%, scrie Bloomberg.

Tranzacție de 287 mil. dolari în industria de semiconductori

SEMICONDUCTORI. Producătorul de cipuri MaxLinear din California va cumpăra firma de semiconductori Entropic din San Diego pentru 287 mil. de dolari, conform unui comunicat de presă al producătorului de cipuri MaxLinear.

ASIA

Fuziune în sectorul de energie din China

ENERGIE NUCLEARĂ. Producătorul de electricitate China Power Investment Corp va fuziona cu furnizorul de servicii generale de contractare pentru fabrici de tehnologie în industria de energie nucleară State Nuclear Power Technology Corp din China, precum guvernul chinez încearcă să consolideze sectorul energiei nucleare în continuă expansiune, cu scopul de a exporta reactoare, relatează Wall Street Journal.

Achiziție pe piața imobiliară chineză

IMOBILIARE. Dezvoltatorul de imobiliare Sunac China Holdings din China a fost de acord să cumpere o participație de 49,3% din dezvoltatorul imobiliar chinez Kaisa Group, conform Bloomberg, care citează un interviu cu președintele Sunac, Sun Hongbin.

AUSTRALIA

Singaporezii fac o achiziție de 72,8 mil. dolari australieni pe piața imobiliară

IMOBILIARE. Dezvoltatorul imobiliar Sim Lian Group din Singapore cumpără un complex de birouri din Australia pentru 72,8 mil. de dolari australieni, potrivit Business Times.

AFRICA

Ofertă de 263 mil. dolari pentru un producător african de platină

INDUSTRIA MINIERĂ. Compania minieră Baroka Platinum din Africa de Sud a oferit 263 milioane dolari pentru a cumpăra participația deținută de producătorul local de platină Anglo American Platinum în mina Bokoni din provincia Limpopo din Africa de Sud, conform unui document citat de Reuters.

Chinezii dau 56 mil. dolari pentru a cumpăra mine de aur în Africa de Sud

INDUSTRIA MINIERĂ. Managerul chinez de active Heaven-Sent a oferit 56 milioane dolari în numerar pentru a cumpăra compania minieră de aur Village Main Reef din Africa de Sud, conform unui comunicat de presă.