Arhive etichete: SAB Miller

Asahi cumpara Ursus Main

Grupul japonez Asahi a devenit proprietarul Ursus și intră în forță pe piața locală a berii. Tranzacția prin care SAB Miller își vinde fabricile din Europa Centrală și de Est a fost finalizată

Asahi a finalizat, astăzi, achiziția de către Asahi operațiunilor și mărcilor deținute de SABMiller în Europa Centrală și de Est, care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe.

Aprobarea din partea Comisiei Europene a achiziției SABMiller de către AB InBev a fost condiționată de  angajamentul AB InBev de a vinde operațiunile din centrul și estul Europei. La începutul acestei luni, Comisia Europeană a anunțat faptul că și-a dat acordul pentru vânzarea acestor operațiuni către Asahi. Noua companie va funcționa sub numele de Asahi Breweries Europe Ltd și va raporta direct companiei Asahi Group Holdings Ltd din Tokyo. Sediul regional va fi situat la Praga.

„Ultimele 24 luni au reprezentat o perioadă de transformare pentru compania noastră. În octombrie 2016, Asahi a finalizat achiziția fostelor operațiuni ale SABMiller din Italia, Olanda și Marea Britanie, care a inclus în principal mărcile Peroni, Grolsch și Meantime, iar acum am adăugat la acest portofoliu și operațiunile SABMiller din Europa Centrală. Prin această tranzacție, sunt mândru să spun că Asahi a făcut echipă cu un producător de bere de talie mondială, cu branduri de top precum Tyskie, Lech, Timișoreana, Dreher, Ursus și Saris, și, bineînțeles, prima bere lager din lume, Pilsner Urquell“, a declarat Ryoichi Kitagawa, în numele Asahi Group Holdings Ltd.

La rândul său, Paolo Lanzarotti, CEO-ul Asahi Breweries Europe Ltd a spus: „Am parcurs un drum lung până aici și suntem încântați să continuăm împreună cu Asahi dezvoltarea acestei afaceri. Ambele companii au mărci excelente în portofoliu și oameni extraordinari, care împărtășesc aceeași pasiune pentru bere. La fel ca Asahi, suntem mândri de istoria, tradiția și calitatea mărcilor noastre, iar clienții, consumatorii și acționarii noștri sunt prioritari.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell și St Stefanus.

„Vom dezvolta în continuare ceea ce Ursus Breweries a construit deja în România: o bază de producție solidă, un portofoliu puternic de mărci, incluzând atât mărci-simbol cu o puternică tradiție românească, precum și importante mărci internaționale și o echipă locală extraordinară. Vom continua să depunem toate eforturile pentru a deveni cea mai admirată companie din industria berii din România. Sunt mândru de rolul pe care mărcile Ursus Breweries îl au în societate și sunt convins că vor continua să fie un element cheie, atât în generarea de creștere economică, cât și în completarea momentelor plăcute pe care consumatorii noștri le petrec alături de cei dragi”, a adăugat Igor Tikhonov, Președinte Ursus Breweries.

Asahi Group Holdings este o afacere globală, cu operațiuni în peste 100 de țări din întreaga lume, în domenii precum producția de bere, a băuturilor alcoolice, a băuturilor răcoritoare și a produselor alimentare. În industria berii, Asahi deține un portofoliu diversificat, care include mărcile simbol Asahi Super Dry,  Peroni și Grolsch.

În 31 martie 2017, Asahi Group Holdings Ltd a finalizat achiziția fostelor operațiuni de afaceri și mărci deținute de SABMiller în Europa Centrală și de Est, care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe, inclusiv operațiunile de export din Europa și Coreea de Sud. Începând cu data de 1 aprilie 2017, noua companie va funcționa sub numele de Asahi Breweries Europe Ltd.

Consultanții EY au derulat activități de consultanță financiară pentru vânzător, iar avocații Suciu Popa au asigurat asistența juridică locală pentru SAB Miller cu o echipă din care au făcut parte Miruna Suciu, Managing Partner, și Cleopatra Leahu, Partener.

Asahi a fost asistat în tranzacție de către banca de investiții Rothschild. Allen & Overy a oferit consultanță Asahi cu privire la aspecte de fuziuni și achiziții, drept comercial, concurență/antitrust, financiar, taxe și dreptul muncii în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu AB InBev.

În ceea ce privește implicațiile din România, echipa a fost condusă de Adrian Cazan (Counsel) care, sub îndrumarea lui Mihai Ristici (Partner), a coordonat o echipă multidisciplinară din care au făcut parte un număr de 15 avocați din biroul RTPR Allen & Overy din București.

Vânzătorul este Anheuser-Busch InBev SA/NV, care a precizat la semnarea contractului la finele anului trecut că valoare de întreprindere a activelor vândute în Europa de Est către Asahi este de 7,3 mld. Euro. Componenta locală a achiziției realizate de către Asahi este cotată de mai mulți experți din piața de fuziuni și achiziții ca fiind cea mai mare tranzacție de tip fuziuni și achiziții din România în anul 2016. Cea mai mare tranzacție cu impact 100% local din 2016 a fost achiziția de 533 mil. Euro în numerar a Profi de către Mid Europa, vânzător fiind Enterprise Investors.

asahi-cumpara-ursus-main

Japonezii de la Asahi cumpără producătorul de bere Ursus Breweries în cadrul unei achiziții de 7,3 mld. Euro a pachetului de fabrici SAB Miller din Europa Centrală și de Est. Achiziția fabricilor locale de bere de către Asahi ar putea fi cea mai mare tranzacție ca valoare pe piața de fuziuni și achiziții din România în 2016. Vânzătorul SAB Miller a lucrat cu EY pe zona de consultanță financiară și cu avocații Suciu Popa pentru partea de asistență juridică locală, iar Asahi a lucrat la achiziție cu banca de investiții Rothschild, respectiv cu avocații RTPR Allen & Overy pe aspectele de drept local

Grupul nipon Asahi a anunțat, astăzi, cumpărarea pachetului de fabrici de bere ale SAB Miller din Europa de Est, inclusiv din România, pentru un preț de achiziție de 7,3 mld. Euro. AB InBev precizează într-un comunicat că 7,3 mld. euro reprezintă valoarea de întreprindere a activelor vândute. Ursus Breweries este una din companiile ce va fi preluată și având în vedere anvergura tranzacției, componenta locală a achiziției Asahi are șanse să devină cea mai mare ca valoare pe piața de fuziuni și achiziții din România a anului 2016, unde până acum prima poziție este ocupată de către achiziția Profi pentru 533 mil. Euro de către fondul de investiții Mid Europa.

Vânzătorul este Anheuser Busch InBev, iar pachetul de active vândut este format din 8 companii, care grupează operațiunile din cinci piețe din regiune – Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și România. Tranzacția de vânzare a fost generată ca urmare a tranzacției de aproape 100 mld. Dolari prin care Anheuser – Busch InBev preia SAB Miller, tranzacție care a creat o companie cu o cotă de piață globală de circa 30% în industria de profil.

De cealaltă parte, Asahi reușește în două luni să-și extindă puternic prezența în Europa, după ce în octombrie a anunțat și achiziția pentru 2,55 mld. Euro a unei platforme de active SAB Miller în Europa Occidentală – Marea Britanie, Olanda, Italia și alte facilități, printre mărcile preluate numărându-se mărci globale poziționate pe segmentul premium precum Peroni și Grolsch. Astfel, Europa devine pentru Asahi a două platformă de vânzări după cea din Japonia, în contextul strategiei sale de a-și majora puterea de generare de lichidități.

Asahi a anunțat că va cumpăra afacerile și operațiunile SAB Miller din Europa Centrală și de Est, precum și drepturile de proprietate intelectuală aferente mărcilor. Printre activele cumpărate se află Pilsner Urquell, cu excepția anumitor arii geografice, care deține poziție de top în Cehia – piața cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor din lume.

Comisionul plătit pentru serviciile de consultanță de către Asahi se ridică la 2,9 mld. Yeni (circa 23,7 mil. euro), potrivit datelor făcute publice de către Asahi. Consultanții EY au derulat activități de consultanță financiară pentru vânzător, iar avocații Suciu Popa au asigurat asistența juridică locală pentru SAB Miller. Asahi a fost asistat în tranzacție de către banca de investiții Rothschild, iar pe zona de consultanță juridică de către avocații RTPR Allen& Overy pe aspectele de drept local, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Tranzacția este supusă condițiilor de aprobare de către Comisia Europeană.

Pachetul de active cumpărat de Asahi de la SAB  Miller este format din 8 companii – Plzeňský Prazdroj a.s.,Pivovary Topvar a.s., SABMiller Poland BV, Ursus Breweries SA, Dreher Sörgyárak Zrt., SABMiller Brands Europe a.s., SABMiller Brands Korea Yuhan Hoesa și SABMiller Europe AG, precizează cumpărătorul.

Pachetul de operațiuni pe care Asahi îl preia în Europa Centrală și de Est avea în anul încheiat în martie 2016 vânzări nete de 1,643 mld. Euro, active totale de 1,976 mld. Euro și un profit înainte de plata dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 493,8 mil. Euro. Dacă raportăm acest rezultat la valoarea de întreprindere de 7,3 mld. euro, atunci tranzacția ar ajunge în jurul unui multiplu de 15xEBITDA, conform calculelor jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Finalizarea condițiilor precedente ale tranzacției este așteptată să aibă loc în prima jumătate a anului 2017.

Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România.

Pentru anul 2015, Ursus Breweries a raportat o cifră de afaceri netă de 1,58 mld.Lei ( 351,6 mil.Euro) și profit net 44,17 mil.Lei ( aprox.10 mil.Euro) la un număr mediu de 1419 salariați.

Mărcile Ursus Breweries sunt Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft și St. Stefanus. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere în Brașov, Buzău și Timișoara și o facilitate mică de producție în Cluj, potrivit ultimelor date disponibile.

În România, achiziția indirectă a Ursus Breweries este a doua tranzacție majoră din acest an a unui investitor strategic japonez, după ce Nidec a plătit aproape 20 mil. Euro pentru preluarea afacerii Ana Imep de la George Copos, tranzacție anunțată în premieră de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO pe 2 martie și confirmată oficial printr-un anunț pe 22 aprilie.

Piața berii a avut o rată de creștere de 6,5% în 2015 până la 15,8 milioane de hectolitri, iar nivelul consumului a urcat de la 74 de litri pe cap de locuitor la 80 de litri pe cap de locuitor anul trecut, potrivit datelor asociației „Berarii României”, care reunește principalii producători.

Importurile au înregistrat o scădere și acoperă numai 3% din consumul intern, iar exportul depășește ca volum importul, cifrându-se la 0,5 milioane hectolitri.

În 2015, investițiile companiilor din asociația de profil au fost de 55,5 mil. euro, iar investițiile cumulate au ajuns la 1,35 mld. euro. Cele șase companii membre numără 3.700 de angajați, 12 fabrici de bere și două microberării. Sectorul berii generează direct și indirect în economie peste 84.900 de locuri de muncă, susțin reprezentanții asociației. Din „Berarii României”  fac parte Bergenbier SA, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries, Martens și microberăria Clinica de Bere, care împreună acoperă o cotă de piață de 80% din consumul de bere.

 Sectorul producției de bere din România a trecut în ultimii 20 de ani prin mai multe etape de consolidare – venirea primilor investitori strategici în piață cum a fost cazul grupului austriac Brau Union, achizițiile realizate de fonduri de investiții, apoi mișcările prin care tot mai mulți producători independenți au trecut în portofoliul multinaționalelor de profil, iar în ultima fază tranzacțiile internaționale dintre investitorii strategici care au remodelat și au efect și acum asupra configurației actuale a pieței de bere.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 11 februarie 2015

ROMÂNIA

Raiffeisen a finanțat cea mai mare achiziție pe piața spațiilor de logistică cu un credit de 110 mil. euro. RTPR Allen & Overy: Tranzacția s-a derulat pe axa București – Viena – Varșovia – Londra. Detaliile unei afaceri imobiliare locale de circa 120 mil. euro

IMOBILIARE. Banca austriacă Raiffeisen a finanțat cu 110 mil. euro achiziția portofoliului de proprietăți ale CA Immo de către fondul ceh de investiții P3 în cadrul uneia dintre cele mai mari tranzacții din istoria pieței de logistică din România, scrie jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO. Tranzacția dintre CA Immo și P3, care a cuprins piețele imobiliare din România, Polonia și Serbia, s-a derulat pe axa București – Varșovia – Viena – Londra, potrivit lui Adrian Cazan, Senior Associate în cadrul RTPR Allen & Overy, biroul local al firmei din Magic Circle.

Ciorcilă, președintele BT: Achiziția Volksbank se va face cu un discount semnificativ

BĂNCI. Achiziţia Volksbank de către BT se va face cu un discount semnificativ, care acoperă riscurile cunoscute, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, la Bacău, cu ocazia adunării generale a acţionarilor SIF Moldova, conform ziarului Bursa.

„BT cumpără o bancă bine capitalizată şi cu rată de NPL-uri (credite neperformante – n.r.) sub media pieţei. În plus, aşa cum am afirmat, BT va face o ofertă raţională şi rezonabilă clienţilor Volksbank”, a spus Ciorcilă.

Noul Oltchim iese la vânzare începând de la 307 mil. euro

CHIMIE. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la privatizare după reorganizare la un preț care începe de la 307 mil. euro, din care 230 mil. euro sunt datorii, scrie ZF.

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST

Bank Pekao vrea să cumpere banca Raiffeisen din Polonia

BĂNCI. Bank Pekao, a doua bancă din Polonia, și-a exprimat interesul pentru achiziția rivalului său, subsidiara poloneză a Raiffeisen, dar afirmă că prețul așteptat de austrieci este prea mare, relatează Reuters.

BERD și-a vândut participația de 5,1% din compania poloneză de transport feroviar PKP Cargo

TRANSPORT. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a vândut pachetul de 5,1% din acțiunile companiei poloneze PKP Cargo, anunță Warsaw Business Journal. Tranzacția de vânzare a unui număr de 2,286 milioane de acțiuni ale operatorului feroviar de transport de mărfuri s-a derulat sub forma unui plasament privat accelerat cu un mic discount față de prețul de închidere din ședința bursieră anterioară de 89 de zloți (circa 21 euro) pe acțiune.Tranzacția de pe bursa din Varșovia a fost intermediată de Goldman Sachs și Wood & Company, precizează BERD în comunicatul său.

Șeful MOL spune că are câteva miliarde de dolari pentru achiziții și că se uită la oportunități în sectorul de explorare și producție petrolieră

PETROL. Zsolt Hernadi, președintele și directorul general executiv al grupului petrolier ungar MOL, a declarat într-un raport al Euromoney, citat de portalul financiar Portfolio.hu, că are la dispoziție câteva miliarde de dolari pentru achiziții, dar că nu este nici o grabă, fiind analizat cu atenție toate proiectele potențiale noi.

„În sectorul upstream (explorare și producție – n.r.), căutăm activ oportunități noi, în special acolo unde suntem deja prezenți, adică în Orientul Mijlociu, Marea Nordului, Pakistan, Rusia și Kazahstan. Cotațiile actuale mai mici ale țițeiului ar putea să ofere oportunități mai bune de achiziție pentru noi”, a spus Hernadi, potrivit sursei citate. MOL este prezentă cu operațiuni directe și pe piața din România, iar în 2004 a participat la privatizarea Petrom, licitație câștigată de austriecii de la OMV.

Grupul croat Podravka din industria alimentară a depus ofertă pentru preluarea rivalului sloven Zito

INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Grupul croat Podravka din industria alimentară a depus o ofertă pentru preluarea pachetului majoritar al companiei slovene de profil Zito, conform publicației slovene Finance.

La vânzare este un pachet de 51,55% din acțiunile Zito, aparținând fondului suveran de stat SDH, fondului de pensii Modra Zavarovalnica și firmei de investiții KD Skladi. Săptămâna trecută, SDH spunea că a primit câteva oferte angajante.

EUROPA

Israelienii de la Perion cumpără un producător francez de reclame pentru rețelele sociale

ADVERTISING. Perion Networks din Israel a anunțat astăzi că a cumpărat producătorul francez de reclame pentru rețelele sociale MakeMeReach. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, dar surse din piață citate de publicația Globes estimează la 10 – 15 mil. dolari achiziția.

Un consorțiu condus de investitorul american Excellere Capital Group a oferit un euro pentru preluarea activele defunctei bănci austriece Hypo Alpe Adria

BĂNCI. Un consorțiu condus de investitorul american Excellere Capital Group a oferit un preț simbolic de 1 euro pentru a cumpăra activele defunctei bănci austriece Hypo Alpe Adria, relatează Reuters.

Warburg Pincus a vândut 14% din acțiunile lanțului de comerț britanic Poundland pentru 217 mil. dolari

COMERȚ. Managerul de fonduri de investiții Warburg Pincus a spus că și-a redus pachetul de acțiuni în cadrul lanțului britanic de magazine Poundland de la 30,4% la 16,4% pentru 217,15 mil. dolari printr-o vânzare de acțiuni, informează Reuters.

AMERICA DE NORD

Autoritățile de reglementare americane cer mai multe informații despre fuziunea de 35 mld.dolari Halliburton – Baker Hughes

ECHIPAMENTE. Autoritățile antitrust americane au cerut mai multe informații în legătură cu fuziunea dintre firmele de servicii petroliere Halliburton și Baker Hughes Inc, estimată la 35 mld. dolari, informează Reuters.

Achiziție de 3 mld. dolari a unui fond de investiții pe piața lanțurilor de magazine pentru femei

COMERȚ. Managerul de fonduri de investiții Sycamore Partners este în negocieri avansate pentru a cumpăra lanțul de magazine pentru femei Chico’s FAS Inc, notează Wall Street Journal. Achiziția ar putea ajunge la 3 mld. dolari și ar putea fi atrasă o finanțare pentru plata tranzacției.

Proprietarul UPC a preluat un pachet de acțiuni și un loc în board-ul studiourilor de film Lionsgate

FILM. John Malone, proprietarul companiei americane de cablu Liberty Global, a făcut un schimb de acțiuni prin care a cedat un pachet de 4,51% din acțiunile, respectiv 14,5% din drepturile de vot în cadrul companiei Starz, pentru a prelua 3,43% din acțiunile studiourilor de film americane Lionsgate. De asemenea, Malone va avea și un loc în consiliul de administrație al Lionsgate, relatează DealBook New York Times. Liberty Global activează pe piața de cablu TV din România prin subsidiara sa, UPC România.

Veolia vrea să intre în sectorul producției nucleare de energie prin achiziția unei unități americane a Areva

UTILITĂȚI. Gigantul francez Veolia din domeniul utilităților este interesat de achiziția unității de măsurare a radiațiilor nucleare Canberra din SUA, care aparține grupului Areva, notează Le Monde.

Tranzacție de 2 mld. dolari pe piața de administrare a serviciilor medicale din SUA

SERVICII. Compania americană Rite Aid Corp. a ajuns la un acord pentru achiziția EnvisionRx, un administrator de beneficii pe piața serviciilor medicale deținut de firma de investiții cu capital privat TPG, pentru circa 2 mld. dolari, informează Bloomberg.

Structura tranzacției prevede plata a 1,8 mld. dolari în numerar, respectiv a 200 mil. dolari în acțiuni, conform comunicatelor celor două companii.

Șeful Pfizer se uită după schimburi de active

FARMA. Ian Read, directorul general executiv al producătorului american de medicamente Pfizer, spune că firma sa a avut discuții cu mai mulți parteneri care se uită la schimburi de portofolii sau geografice, potrivit in Pharma Technologist. Șeful Pfizer spune că provocarea actuală pe piața de fuziuni și achiziții este prețul, parțial din cauză că actualul regim de taxare din SUA oferă un avantaj firmelor străine în astfel de discuții.

ASIA

SAB Miller vrea să cumpere un pachet de acțiuni în cel mai mare producător de bere din Myanmar

BERE. Producătorul sud- african de bere SAB Miller explorează posibilitatea de a achiziționa un pachet de acțiuni în cadrul celei mai mari companii de profil din Myanmar, potrivit CNBC. Interes pentru o astfel de achiziție a venit și din partea unor firme din Japonia și Thailanda.

Leumi obține 130 mil. dolari din vânzarea unui pachet de acțiuni într-un conglomerat israelian

BĂNCI. Leumi, a doua bancă din Israel, a vândut un pachet de 5% din conglomeratul Israel Corp pentru circa 500 milioane de shekeli (129 mil. dolari), au spus surse din piață, citate de Reuters. Cumpărătorii sunt instituții financiare. Leumi Bank este prezentă și în România.