Arhive etichete: Ron Hadassi

Sursă date : Elbit Imaging Ltd.

Grupul israelian Elbit Imaging estimează că va încasa în jurul a 86 mil. Euro din vânzarea complexului Radisson. Vânzarea Radisson București, cotată la un multiplu în jurul a 13 x EBITDA. Ron Hadassi, președintele board-ului de directori Elbit Imaging, după semnarea unui acord neangajant cu un fond de investiții: “Sunt câțiva jucători care sunt interesați de aceste active”

Grupul israelian Elbit Imaging Ltd estimează că suma pe care o va obține din vânzarea pachetului de 98,2% din acțiunile companiei care deține complexul Radisson București va ajunge în jurul a 86 mil. Euro.

Valoarea a fost calculată pe baza unei evaluări externe a activelor la circa 176 mil. Euro la 31 decembrie 2016, din care au fost scăzute împrumutul ce trebuie rambursat către Raiffeisen, ajustări ale capitalului de lucru, costuri ale tranzacției și alte cheltuieli.

Pe 8 august, Elbit Imaging Ltd a anunțat că a semnat un acord neangajant cu un fond international de investiții pentru vânzarea pachetului de acțiuni în compania care deține complexul hotelier Radisson, pe baza unei valori a proprietății de aproximativ 177,5 mil. Euro. Numele fondului de investiții nu a fost dezvăluit în condițiile în care tranzacția este așteptată să se încheie în următoarele 3 – 4 luni, după finalizarea etapei de due diligence, semnarea contractului de vânzare – cumpărare și îndeplinirea anumitor condiții, printre care avizul Consiliului Concurenței și obținerea de către cumpărător a finanțării necesare achiziției.

“Sunt câțiva jucători care sunt interesați de active.JLL conduce procesul de vânzare“, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Ron Hadassi, președintele board-ului de directori al Elbit Imaging Ltd.

Atât investitori din Occident, cât și din Orientul Mijlociu și-au exprimat interesul pentru acest activ, conform unor surse din piață.

Complexul Radisson dispune de 763 de camere și este format dintr-un hotel Radisson Blu de cinci stele cu 487 de camere, un hotel Park Inn de patru stele cu 276 de camera și 7.200 de metri pătrați de galerie comercială care include cel mai mare cazinou din București, un centru de fitness și magazine.

Hotelurile Radisson Blu și Park Inn sunt administrate în baza unui contract de management pe termen lung încheiat până în 2036 cu Rezidor, parte a Carlson Rezidor Hotel Group.

Complexul Radisson din București a înregistrat în anul 2016 venituri totale de 31,6 mil. Euro și un nivel al câștigurilor obținute înaintea plății dobânzilor, taxelor, deprecierii și amortizării (EBITDA) de 13,9 mil. Euro, conform datelor companiei – mamă.

Evaluarea activelor indică astfel o valoare de întreprindere care corespunde unui multiplu de aproximativ 13 x EBITDA, potrivit datelor făcute publice până acum de către proprietarul Radisson București.

Pe piața hotelurilor de cinci stele din București, Radisson concurează cu Marriott, Athenee Palace Hilton, Crowne Plaza și Intercontinental.

Elbit Imaging Ltd deține printr-un vehicul de investiții 98,2% din acțiunile București Turism, compania care administrează complexul Radisson.

Din valoarea de piață a complexului Radisson București, mai mult de jumătate, adică circa 92 mil. Euro înseamnă un împrumut bancar.

În martie 2016, București Turism s-a refinanțat cu un împrumut de 97 mil. Euro de la Raiffeisen Bank România și Raiffeisen Bank International AG, la care se adaugă alte 19,4 mil. Euro pentru suma maximă garantată, care include și alte costuri estimate pe lângă principal.

De asemenea, banca israeliană Hapoalim, creditor și acționar al Elbit Imaging Ltd, are dreptul la o rambursare imediată a împrumutului său, care era de 14,6 mil. Euro cu dobânda acumulată până la 31 decembrie 2016, la finalizarea tranzacției prin care este vândut sau este schimbat controlul asupra Radisson București, potrivit datelor Elbit Imaging Ltd.

Principalul acestui împrumut trebuie plătit pe 30 noiembrie, mai arată sursa citată.

Complexul Radisson este deținut de către BEA Hotel Eastern Europe BV, înregistrat în Olanda.

Grupul israelian Elbit Imaging a făcut în ultima vreme mai multe tranzacții de vânzare de active în România și în alte țări.

Astfel, prin intermediul Plaza Centers a vândut recent la Timișoara un lot de teren pentru 7,5 mil. Euro. Alte tranzacții de vânzare active Elbit Imaging au mai fost anunțate în Polonia și India.

În România, Elbit Imaging deține 75% din proiectul Casa Radio, pentru care o evaluare externă l-a cotat la o valoare de circa 73 mil. Euro la 31 decembrie 2016, conform unui raport al companiei.

Grupul israelian Elbit Imaging are ca principali acționari York Capital și afiliații săi, care dețin 19,6%, respectiv Davidson – Kampner și afiliații săi cu circa 14,3%.