Arhive etichete: ROCA exit

Platforma locala ROCA Investments isi face exitul din operatorul portuar Romcargo si raporteaza o triplare a randamentului investitiei

Platforma de investitii locala ROCA Investments a raportat pe 19 aprilie 2023 vanzarea participatiei sale la operatorul portuar Romcargo Maritim catre unul dintre actionarii existenti ai companiei, potrivit informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

ROCA Investments sustine ca a obtinut o triplare a randamentului investitiei sale in Romcargo Maritim, companie pe care a preluat-o in 2019.

Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de catre partile implicate in afacere, insa reprezentantii vanzatorului au precizat ca profitul rezultat in urma tranzactiei se ridica la 3 mil. euro, iar rata de rentabilitate a investitiei (IRR) a fost de 72%.

„Modelul de investitii ROCA Investments este buy and build – investim in companii cu scopul de a le dezvolta, nu de a le vinde. Dezvoltarea de holdinguri specializate, in paralel, in tot acest timp si nevoia de focus pe domeniile strategice din portofoliu duc insa la o nevoie de a face alegeri in anumite momente – inclusiv alegerea de vinde, pentru a permite companiei sa se dezvolte in continuare. Focusul ROCA Investments ramane dezvoltarea holdingurilor de industrie si agricultura, in dorinta noastra de a deveni tot mai specializati. Felicitam echipa Romcargo, alaturi de care am format un tandem excelent si alaturi de care semnam nu doar o o poveste similara Cenusaresei moderne, ci si una dintre cele mai de succes povesti din business-ul romanesc. Ne bucuram sa vedem ca pariul nostru cu oportunitatea, acolo unde altii vad doar riscuri, se reconfirma si aici.”, a declarat Rudolf Vizental, CEO si co-fondator ROCA Investments. 

Vanzarea Romcargo Maritim reprezinta a doua tranzactie de exit a platformei de capital privat local ROCA Investments.

Operatorul portuar Romcargo Maritim gestioneaza peste 90% din fluxurile maritime de vehicule pentru pasageri si utilitare din Romania si opereaza cel mai mare terminal Ro-Ro din Portul Constanța. Compania a generat un volum total de afaceri in 2022 de 3,67 mil euro cifra de afaceri. La momentul preluarii, compania avea datorii de 2,5 mil euro si o pierdere neta in valoare de 0,45 mil euro.

ROCA Investments, parte a grupului antreprenorial local Impetum, continua dezvoltarea si scalarea portofoliului existent, cu focus pe cele doua sectoare economice strategice in care s-a specializat: industria, prin holdingul ROCA Industry si agricultura, prin holdingul ROCA Agri RDF. Cele doua holdinguri din portofoliul ROCA totalizează in acest moment 15 companii active, intre care unele cu prezenta semnificativa in Europa.

ROCA Investments a anuntat in februarie 2023 ca a finalizat o operatiune de majorare de capital printr-un aport de 100 mil. RON (20 mil. Euro), anuntata in premiera la evenimentul THE SUSTAINABILITY CHALLENGE organizat pe 25 octombrie 2022 de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO. Actionarii existenti au contribuit cu 45%, iar cu tot cu noii investitori ROCA Investments spune ca a ajuns la un total de 27 de investitori. Printre primii investitori cu care platforma de capital romaneasca ROCA Capital a plecat la drum se numara grupul financiar Banca Transilvania, alaturi de care au investit si antreprenori locali precum Dan Sucu, Ferenc Korponay, Ioan Popa de la Transavia sau familia Paval de la Dedeman.