Arhiva etichetelor: Retrasib

Sursă foto: Cluj Business Center

Familia Buzoianu ia credite de 10 milioane de euro pentru refinanțarea unui împrumut de la Carpatica și pentru a finaliza imobilul de birouri Cluj Business Center

Compania Felinvest din Cluj, al cărei proprietar este Octavian Buzoianu, contractează două credite în valoare totala de 10,2 milioane euro, aproximativ jumătate din bani fiind destinați finalizării investiției în proiectul imobiliar de birouri Cluj Business Center.

Una dintre finanțări este un credit de 5,3 milioane de euro pentru refinanțarea plafonului global multioption luat de la banca Carpatica, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 9 iulie.

Un alt împrumut, în valoare de 4,9 milioane de euro, va fi folosit pentru finalizarea imobilului de birouri din Cluj – Napoca, un proiect prioritar de investiții al familiei Buzoianu, care își canalizează astfel fondurile spre piața imobiliară după încheierea unui acord de vânzare a afacerii de producție echipamente electrice Retrasib din Sibiu către grupul german SGB – SMIT International Gmbh. Vezi aici mai multe detalii despre vânzarea Retrasib.

Din datele făcute publice rezultă că finanțatorul Felinvest este banca de stat CEC Bank.

Compania Felinvest, specializată în investiții și dezvoltare imobiliară, funcționează din 2008 prin schimbarea domeniului de activitate al fostei societăți Feleacul SA, care opera o fabrică de dulciuri în Cluj – Napoca.

Conducerea companiei de dezvoltare imobiliară a aprobat garantarea noilor împrumuturi cu ipotecă asupra imobilul de birouri aflat în execuție, cu un depozit cash colateral de 423.000 euro, precum și cu contractele de închiriere încheiate cu Endava România, SAP România, Axience Emerging Europe și Hold Invest, precum și cu alte garanții.

Proiectul Cluj Business Center este un imobil de birouri de clasa A cu șapte etaje din centrul orașului Cluj – Napoca, care este amplasat pe un teren de peste 20.000 de metri pătrați și dispune de aproximativ 52.000 mp suprafață construită, respectiv 5.000 de mp de spații verzi. De asemenea, proiectul aflat în curs de finalizare are alocate 558 de locuri de parcare.

Printre chiriașii proiectului se numără Endava, SAP, Arobs Transilvania Software, Analog Devices, Performed Events, în timp ce alte spații sunt ocupate de un restaurant, o sală de fitness, o grădiniță, o farmacie și o galerie comercială, conform datelor prezentate pe site-ul proiectului.

Acționarul majoritar al Felinvest este Octavian Buzoianu, cu 86,6% din acțiuni. Acțiunile companiei sunt listate pe bursa de la București, valoarea de piață a Felinvest fiind de 6,8 milioane de lei (1,5 milioane de euro) la un preț de 0,2 lei pe acțiune.

Un alt membru al familiei, Călin Buzoianu ocupă poziția de director general al companiei și este, de asemenea, președintele Consiliului de administrație al societății. Octavian, 59 de ani, și Călin Buzoianu, 45 de ani, sunt amândoi ingineri și absolvenți ai Institutului Politehnic Cluj.

Lista companiilor prin care activează familia Buzoianu cuprinde pe lângă Retrasib Sibiu și Felinvest și Hold Invest (deținută integral de Călin Buzoianu) sau Modern Bau (în care este acționar Octavian Buzoianu).

La finele anului 2013, Felinvest înregistra o cifră de afaceri în valoare de 404.949 lei (91.638 euro), valoare aproape dubla fața de cea înregistrată în anul precedent. Profitul înregistrat avea valoarea de 822.661 lei (186.164 euro) în aceeași perioadă.

Acționarul majoritar al Retrasib va rambursa împrumuturi la Piraeus din vânzarea acțiunilor către germanii de la SGB

Institut Proiect SA, acționar majoritar al producătorului de echipamente energetice Retrasib Sibiu, intenționează să ramburseze împrumuturi în valoare de 3,1 milioane de euro contractate de la Piraeus Bank din banii pe care îi va obține din vânzarea acțiunilor Retrasib către grupul german SGB – Smit International Gmbh.

Acționarii Institut Proiect SA, care are o participație de 50,46% la Retrasib, vor discuta pe 31 iulie într-o Adunare Generală Extraordinară vânzarea a 50.464.008 acțiuni din totalul de 100,01 milioane de acțiuni care corespunde capitalului Retrasib.

Pe 26 iunie, a fost încheiat un acord pentru acceptarea unei potențiale oferte publice de preluare voluntară între un grup de acționari care controlează împreună 55,36% din compania sibiană și grupul german, în condițiile în care prețul minim oferit este de 0,0768 euro pe acțiune.

Din grupul de acționari ai Retrasib care au semnat acordul cu grupul german fac parte pe lângă Institut Proiect SA și Hold Invest SRL, familia Buzoianu – Anca Dana Buzoianu, Călin Buzoianu (acționar Retrasib și Institut Proiect SA), respectiv Octavian Buzoianu, acționar Institut Proiect SA și președintele Consiliului de administrație al firmei.

Octavian Buzoianu a declarat zilele trecute că, după vânzarea Retrasib, banii vor fi investiți în alte proiecte, prioritar fiind Cluj Business Center, imobil de birouri din Cluj Napoca.

Retrasib Sibiu a fost înființată în 1895 și are activități în domeniul producerii de motoare și echipamente electrice. Venituriletotale ale Retrasib au fost în 2013 de 44,03 milioane lei (9,96 milioane euro) și un profit net înregistrat de 2 milioane lei (452.591 euro).Pentru 2014 este bugetat un profit net de 2,5 milioane lei (peste jumătate de milion de euro).
Compania germană SGB – SMIT International Gmbh produce transformatoare electrice și alte echipamente destinate pieței de energie și a luat ființă prin fuziunea în 2008 a companiei SGB,cu cea olandeză SMITH.

Jurnal de fuziuni și achiziții din 30 iunie 2014

ROMÂNIA

Familia Buzoianu vinde afacerea de echipamente energetice Retrasib Sibiu
ENERGIE. Compania germană SGB (SMIT International Gmbh) anunță preluarea, în cazul unei oferte publice, a unui pachet de acțiuni reprezentând 55,36% din companie. Astfel, germanii au pregătit un preț minim de 4,25 milioane euro pentru a deține controlul asupra producătorului de echipamente electrice Retrasib. Pe lângă pachetul majoritar, grupul german a încheiat un acord și pentru un pachet suplimentar de circa 25% din capitalul Retrasib.

EUROPA DE EST

Bulgartabac Holding a fost vândută din nou
TUTUN. Bulgartabac Holding, cea mai mare companie de tutun din Bulgaria, a fost vândută din nou, conform publicației Capital Daily. Pachetul majoritar de acțiuni este acum împărțit în mod egal între 2 companii offshore. Livero Establishment a transferat jumătate din BT Invest către Woodford Establishment, ambele companii deținând acum aproximativ 40% din Holding.

MOL achiziționează licențe de foraj în Marea Nordului
PETROL. Compania de petrol MOL a încheiat un acord de a cheltui 130 milioane forinți pentru achiziționarea a 6 licențe de foraj în Marea Nordului de la Premier Oil UK Limited. Anunțul vine în urma deciziei de a începe extracția de petrol și gaze din Marea Nordului, ceea ce le-ar putea crește rezervele de petrol cu 14,3 milioane de barili, potrivit Budapest Business Journal.

Metro vinde 12 hypermarket-uri Real către lanțul turcesc Haci Duran Begendik
COMERȚ. Compania germană de retail Metro își vinde cele 12 hypermarket-uri din Turcia către lanțul turcesc din Ankara Haci Duran Begendik pentru a se concentra pe o revenire în afacerile din Germania, anunță Reuters.

EUROPA

Fondul englez Henderson Global Investments achiziționează Geneva Capital Management
FONDURI DE INVESTIȚII. Fondul de investiții Henderson Global Investments va prelua fondul privat Geneva Capital Management pentru 200 milioane dolari, având ca scop extinderea în Statele Unite ale Americii, publică Reuters.

Merck KGaA preia în totalitate Peer+
INDUSTRIE. Compania germană Merck KGaA, cel mai mare producător de cristale lichide din lume, a anunțat că va cumpăra acțiunile pe care încă nu le deține în compania olandeză Peer+ pentru dezvoltarea geamurilor reglabile electronic, potrivit Reuters.

Magnatul italian Andrea Bonomi plusează în războiul ofertelor de la Club Med

HOTELURI. Omul de afaceri italian Andrea Bonomi, cel mai mare acționar al Club Mediterranee, a venit luni cu o ofertă care surclasează fondul francez de investiții Ardian și conglomeratul chinez Fosun International, care evaluează lanțul de hoteluri la 790 milioane de euro, scrie Reuters. Investindustrial, fondul de investiții controlat de magnatul din peninsulă, a oferit 21 euro pe acțiune, cu aproximativ 22% peste oferta existentă franco – chineză.

Becurile Philips se pregătesc să se aprindă pe bursă

INDUSTRIE. Phillips își reorganizează afacerea de corpuri de iluminat într-o unitate separată care valorează 2 miliarde de euro. Unitatea ar putea fi listată, mișcarea fiind făcută pentru a susține strategia de refocusare pe domeniul medical și sisteme de iluminat high-end, relatează Reuters.

AMERICA DE NORD

Carlos Slim cumpără acțiunile AT&T din America Movil
TELECOMUNICAȚII. Firma de imobiliare a lui Carlos Slim, Inmobiliaria Carso, va cumpăra acțiunile deținute de AT&T Inc. în America Movil. Omul de afaceri își mărește controlul asupra firmei de telecomunicații, un satelit al magnatului, potrivit Reuters.

PPG din SUA cumpără un producător mexican de vopseluri pentru 2,3 miliarde de dolari

VOPSELURI. Producătorul mexican de vopseluri Consorcio Comex este de acord să fie preluată de PPG Industries, companie din sectorul de profil cu sediul în Pittsburgh (SUA), potrivit Dealbook New York Times. Tranzacția permite companiei americane, care a anunțat că va plăti 2,3 miliarde de dolari, să își extindă operațiunile în America Latină.