Compania Remarul 16 februarie din Cluj – Napoca, care se ocupă de construcția, modernizarea și repararea trenurilor va contracta de la BCR credite de 7,94 milioane de lei (1,8 milioane euro, calculate la cursul zilei de 4,4008 lei/euro).
Decizia cu privire la contractarea creditului va fi luată de acționari în data de 29 septembrie în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, potrivit raportului publicat pe bursa din București. De asemenea, este propusă aprobarea unui amendament la contractul de credit luat de la BCR în 2004 în valoare de 1,4 milioane lei (circa 345.000 euro, calculat la cursul mediu anual comunicat de BNR pentru 2004 de 40.532 lei vechi pentru un euro).
Garanția adusă de companie pentru creditul contractat în 2004 este reprezentată de trei imobile, situate în Cluj- Napoca.
Printre acționarii companiei Remarul 16 februarie se numără S.C. Transferoviar Grup S.A, care deține 32,96 % din acțiuni și Monica Băiculescu, aceasta deținând 32,74 % din acțiunile companiei. În spatele Transferoviar Grup se află omul de afaceri Călin Mitică, soțul Monicăi Băiculescu, conform ultimelor informații disponibile pe piață.
Acțiunile companiei sunt listate pe bursa din București, cel mai recent preț al unei acțiuni fiind de 6,44 lei/acțiune, iar capitalizarea bursieră are valoarea de 13,17 milioane lei (2,99 milioane euro, calculate la cursul zilei de 4,4008 lei/euro).
La finele anului 2013, compania Remarul 16 februarie a înregistrat o cifră de afaceri de 21,68 milioane lei (4,9 milioane euro), înregistrând o pierdere de 5,89 milioane lei (1,33 milioane euro), la un număr de 317 angajați. În anul 2012 compania înregistra un profit de 276 mii lei (61,94 mii euro). Rezultatele au fost transformate la cursurile medii anuale ale anilor 2013, de 4,4190 lei/euro, respectiv 2012, de 4,4560 lei/euro.
Înființată în anul 1870, compania Remarul 16 februarie are ca obiect de activitate construcția, modernizarea și repararea trenurilor.