Arhiva etichetelor: Regina Maria financing

RM SI MEDLIFE TABLE main

MidEuropa a semnat un credit de circa 300 mil. euro pentru reteaua Regina Maria, cea mai mare finantare din istoria serviciilor medicale private din Romania. Marile banci locale au ridicat miza la un record istoric de jumatate de miliard de euro intr-un an in cursa Medlife – Regina Maria pentru pozitia de lider al pietei de profil

ACTUALIZARE 14.07.2022 Medlife a anuntat pe 14.07.2022 ca a semnat achizitia unui pachet de 99,76% din actiunile Muntenia Hospital, cel mai mare spital privat din judetul Arges. Tot pe 14.07.2022, Regina Maria, care anuntase in iunie 2022 achizitia Muntenia Hospital de la SIF Muntenia a anuntat ca renunta la achizitie.

 

Managerul regional de fonduri de private equity Mid Europa a contractat pentru platforma sa de servicii medicale private Regina Maria cea mai mare finantare din istoria pietei de profil, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

De asemenea, finantarile asigurate de catre marile banci locale au ajuns in 2021 la un record absolut pe piata serviciilor medicale private din Romania, in contextul in care Regina Maria si Medlife, cei doi rivali care isi disputa de ani de zile pozitia de lider pe piata de profil, au accesat credite sindicalizate care totalizeaza circa 480 mil. euro, potrivit calculelor jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO.

Astfel, RM Healthcare Investments SRL, noul vehicul corporativ prin care Mid Europa controleaza platforma Regina Maria, a incheiat pe 23 septembrie 2021 cu un sindicat de banci un contract de credit al carui principal care trebuie rambursat catre creditori se ridica la 295 mil. euro. BCR este agent de garantie, iar printre partile finantatoare se numara si alte banci, avand in vedere incheierea unui contract intercreditor din octombrie 2021, un astfel de contract stabilind, de regula, ierarhia creditorilor in cadrul unei astfel de structuri de imprumut sindicalizat, in care bancile isi impart expunerile intre ele.

Pe lista garantiilor pentru imprumut se afla active, dar si o lista de conturi apartinand BCR, Raiffeisen, BRD, ING Bank, Garanti Bank, CEC Bank, Credit Europe Bank, Unicredit Bank si Banca Transilvania. In anii anteriori, BCR, Raiffeisen, ING Bank, UniCredit Bank si Banca Transilvania au intrat in randul bancilor care au acordat si au majorat succesiv un imprumut sindicalizat acordat retelei Regina Maria pentru dezvoltare.

Reprezentantii MidEuropa si ai retelei Regina Marina nu au facut comentarii pe marginea noului imprumut sindicalizat la solicitarile trimise de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO, respectiv daca acesti bani asigura o refinantare a creditului anterior, asigura o finantare noua pentru extindere sau poate viza plata unui dividend recap prin care proprietarul retelei ar putea obtine bani inainte de exit prin majorarea expunerii bancilor fata de activele detinute in portofoliu.

In 2015, la achizitia retelei Regina Maria de catre un fond de investitii administrat de catre managerul de capital privat regional MidEuropa, cumparatorul a semnat un imprumut sindicalizat de 75 mil. euro contractat de la grupurile bancare austriece Erste si Raiffeisen, respectiv Unicredit Bank Austria (fosta Bank Austria Creditanstalt) care a fost utilizat la plata partiala a pretului de achizitie.

De atunci, pe fondul dezvoltarii accelerate a retelei Regina Maria, imprumutul sindicalizat a fost rostogolit succesiv si majorat pana la circa 90 mil. euro (420 mil. RON) in 2017, respectiv pana la 145 mil. euro in 2018, care apoi a ajuns pana la circa 170 mil. euro in 2020, asa cum jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO a scris anterior.

Comparativ cu 2015, momentul achizitiei Regina Maria de catre MidEuropa, finantarea sindicalizata a crescut de 4 ori, intr-un ritm comparabil cu cel al cresterii afacerii, daca ne uitam la evolutia cifrei de afaceri anuale in perioada 2015 – 2021.

Din aceasta finantare sindicalizata au mers bani atat catre dezvoltare organica, cat si pentru asigurarea resurselor necesate in campania de M&A de achizitie de jucatori locali.

La nivel national, Regina Maria este angajata de mai multi ani intr-o cursa de consolidare a pietei de profil in care principalul rival este Medlife, o afacere antreprenoriala listata pe bursa de la Bucuresti, dar care a atras in actionariatul sau pe rand si investitori institutionali puternici precum IFC, divizia de investitii din grupul Bancii Mondiale, sau NN, cel mai mare manager de pensii private din Romania.

La randul sau, Medlife a mizat constant in campania sa de crestere a afacerii pe creditele luate de la banci.

Medlife a anuntat pe 4 mai 2021 semnarea unui credit sindicalizat de circa 143 mil. Euro, prin majorarea facilitatilor existente cu inca 40 mil. Euro, cu un sindicat de banci format din BCR, in calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentatie, agent de facilitate si garantii si finantator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale si Banca Transilvania, in calitate de aranjori principali si finantatori. Destinatia anuntata a noile fonduri atrase a fost consolidarea si extinderea grupului la nivel national, prin dezvoltarea spitalelor regionale, extinderea infrastructurii medicale si finantarea programului de achizitii.

Pe 6 decembrie 2021, Medlife a anuntat majorarea creditului sindicalizat cu 50 de mil. euro, pana la concurenta sumei totale de 185 mil. euro, de la acelasi consortiu format din cele 4 banci, fondurile obtinute urmand sa fie alocate pentru consolidarea pozitiei la nivel national, cresterea prezentei la nivel regional, precum si pentru amplificarea proiectelor de cercetare derulate de companie.

Cei doi rivali, Medlife si Regina Maria, combina dezvoltarea organica cu campania de M&A prin care si-au consolidat prezenta in orasele mari si de talie medie din Romania, insa politica M&A difera.

Astfel, tiparul achizitiilor MidEuropa atat la Regina Maria, cat si la celelalte platforme din portofoliul sau – Profi (retail) si Cargus (curierat si logistica), arata o preferinta a investitorului financiar de a prelua pachetele integrale de actiuni la operatorii cumparati pentru a integra mai rapid achizitiile in platforma, cum se intampla si la Regina Maria. Un investitor financiar de private equity are, de regula, un orizont de investitie pe termen mediu dupa care se pregateste pentru exit pentru a rambursa banii investiti investitorilor in fondul administrat.

Privind din aceasta perspectiva, Regina Maria este cea mai veche participatie locala a MidEuropa in Romania, fiind in portofoliul sau de circa 7 ani si cotata astfel ca afacerea locala cu cel mai mare potential de exit pentru MidEuropa. Dealtfel, MidEuropa a angajat anterior banca de investitii Rothschild pentru tranzactia de exit din Regina Maria, dupa cum jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO a informat pe 27 martie 2019, dar a renuntat ulterior la tranzactie.

Politica de finantare a MidEuropa in ceea ce priveste companiile de portofoliu a vizat constant contractarea de credite sindicalizate pe fiecare dintre platformele sale – Profi (care a ajuns la un credit de circa 466 mil. euro dupa cooptarea JP Morgan si a altor noi finantatori pe langa cei existenti anterior), Regina Maria si Cargus, iar apoi majorarea treptata a acestora pentru a acoperi expansiunea rapida a retelelor.

De cealalta parte, Medlife, o afacere antreprenoriala devenita companie publica, prefera achizitia pachetului majoritar de actiuni in operatorii medicali locali achizitionati si pastrarea fondatorilor in echipa de management a companiei preluate, iar apoi o majorare treptata a participatiei in cadrul companiilor trecute sub controlul sau.

Astfel, cele doua finantari sindicalizate majore pe care ruleaza extinderea platformelor Regina Maria si Medlife au crescut in 2021 pana la 295 mil. euro, respectiv pana la 185 mil. euro, indicand o expunere de pana la 480 mil. euro a bancilor mari locale catre cei doi rivali din piata serviciilor medicale private din Romania.

Miza pentru pozitia de lider in piata de profil este chiar mai mare daca avem in vedere ca mai sunt si alte expuneri, respectiv alte resurse angajate in aceasta lupta.

In perioada 1 ianuarie 2021 – 7 iulie 2022, Medlife a anuntat finalizarea achizitiei pachetului de 100% din Centrul Medical Veridia Bucuresti (fostul Centrul Medical Basarab) – martie 2021, finalizarea achizitiei pachetului de 60% din Medica Sibiu – aprilie 2021, majorarea participatiei cu 10% pana la 100% in Centrul Medical Panduri, finalizarea achizitiei CED Pharma – iunie 2021, finalizarea achizitiei a 75% din Pharmachem Distributie – iulie 2021, achizitia a 60% din Stomestet Cluj, achizitia a 50% din actiunile retelei de centre oncologice Neolife Romania – octombrie 2021, achizitia a 100% din actiunile spitalului OncoCard Brasov, achizitia a 60% din actiunile Oradent by Dr Costea Oradea – noiembrie 2021, achizitia a 76% din Centrul Medical Irina Galati, majorarea participatiilor la operatorii locali Genesys si Almina – martie 2022, achizitia pachetului de 100% la Life Med, achizitia pachetului de 60% la Pro Life Clinics Iasi – aprilie 2022, preluarea pachetului integral de actiuni pentru Centrul Medical de diagnostic si  imagistica Tomorad Sfantu Gheorghe si a pachetului de 60% de actiuni a Centrului Medical de Gastroenterologie Targu Mures, achizitia a 80% Medici’s Timisoara, achizitia a 100% Medicris Oradea, achizitia a 80% din centrul Profilaxis Timisoara – iunie 2022 si achizitia pachetului majoritar la centrele de fitness Sweat Concept in iulie 2022, potrivit datelor facute publice pe bursa de la Bucuresti.

Medlife are o valoare bursiera de 2,58 mld. RON (peste 500 mil. euro), familia Marcu avand o detinere directa de peste 40% din companie.

Regina Maria, brand sub umbrela caruia opereaza Centrul Medical Unirea SRL, a raportat in ultimul an achizitia Columna Medical Center in noiembrie 2021, achizitia Centrul Medical Bucovina in februarie 2022, respectiv spitalul privat Muntenia Hospital Pitesti in iunie 2022, cumparat de la SIF Muntenia. Pe 14 iulie 2022, Regina Maria a anuntat ca renunta la achizitia Muntenia Hospital Pitesti, iar Medlife a raportat tot pe 14 iulie 2022 ca semneaza achizitia unui pachet de 99,76% din actiunile Muntenia Hospital Pitesti.

In ciuda numarului mare de tranzactii M&A de pe piata serviciilor medicale private, valoarea per tichet in acest sector ramane de multe ori sub un prag de semnificatie la nivelul pietei de M&A din Romania si se inregistreaza tichete de valori mai mici fata de alte sectoare, dupa cum au observat consultanti specializati in tranzactiile de M&A.