Arhive etichete: Reff & Asociații

De la stânga la dreapta, Andrei Burz-Pînzaru (Partener Reff&Asociații), Alexandru Reff (Country Managing Partner Deloitte România și Moldova), Ahmed Hassan (ex-Country Managing Partner Deloitte România și Moldova, acum lider de risc pentru Deloitte Europa Centrală și membru al Comitetului Executiv regional). Sursă foto: Deloitte.

Mișcări în lanț la vârful structurilor locale ale Deloitte: Alexandru Reff devine primul avocat român șef peste operațiunile locale ale unui Big Four. Conducerea casei de avocatură afiliate Reff & Asociații trece în mâinile partenerului Andrei Burz – Pînzaru. Ahmed Hassan urcă pe o poziție la nivel regional

Deloitte a anunțat astăzi numirea de la 1 iunie a avocatului Alexandru Reff pe poziția de Country Managing Partner pentru România și Moldova, în locul lui Ahmed Hassan, confirmând astfel informațiile care circulau pe piață încă de la începutul lunii ianuarie.

Numirea lui Reff la conducerea Deloitte România înseamnă atât o premieră pentru un avocat român în cea mai înaltă poziție la nivel local în cadrul unei companii Big Four, precum și ocuparea integral de către români a posturilor de coordonare locală din cadrul tuturor celor patru firme care fac parte din Big Four. Astfel, coordonarea PwC România este făcută de către Ionuț Simion, cea a EY România de către Bogdan Ion, cea a KPMG România de către Șerban Toader, iar cea a Deloitte România trece de la 1 iunie în mâna lui Alexandru Reff.

Mutarea are un efect în lanț pentru că Ahmed Hassan preia o funcție de conducere la nivel regional, în timp ce firma de avocatură afiliată Reff & Asociații urmează să fie condusă de către Andrei Burz-Pînzaru, Partener în cadrul firmei.

Reff, avocat specializat în fuziuni și achiziții, respectiv drept imobiliar, este fondator al Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând Deloitte Legal în România. Și-a început cariera în Deloitte în 1997 și a avut mai multe poziții de conducere, inclusiv cea de partener coordonator al practicii de Servicii fiscale și juridice Deloitte timp de patru ani.

„Sunt onorat să preiau conducerea firmei unde mi-am început cariera. Vom continua să construim un proiect excepțional centrat pe obiective dincolo de noi înșine, dezvoltând cariere la cel mai înalt nivel și contribuind cu impact semnificativ în mediul de afaceri și în societate”, a declarat Alexandru Reff cu ocazia numirii în funcție.

Ahmed Hassan va prelua noi responsabilități regionale în cadrul Deloitte, în calitate de lider de risc pentru Europa Centrală și membru al Comitetului Executiv regional. El s-a alăturat Deloitte România în anul 2000 și are o experiență de peste 20 de ani în domeniul consultanței financiare și al auditului. Ahmed Hassan a avut un rol central în extinderea Deloitte în plan local și a servit drept Country Managing Partner de la începutul anului 2011. El a deținut anterior poziții de conducere precum partener coordonator servicii de audit și risc pentru regiunea balcanică și președinte al Comitetului director Deloitte în Europa Centrală.

În timpul mandatului său, veniturile Deloitte au crescut de la 22 mil.  Euro pe an la peste 35 mil. Euro pe an, o creștere agregată de aproximativ 60% în șase ani. Conducerea firmei este reprezentată de 17 parteneri și 35 de directori, în timp ce echipa s-a dublat la aproximativ 700 de oameni, iar portofoliul de servicii s-a extins.

Conducerea Reff & Asociații va fi preluată de către avocatul Andrei Burz-Pînzaru, coordonator al practicii bancare și de piețe de capital a firmei, în timp ce Reff va continua să asiste clienți în practicile de M&A și imobiliare. Burz-Pînzaru are 20 de ani de experiență multidisciplinară în domeniile bancar, piețe de capital și fuziuni și achiziții. El s-a alăturat Deloitte în anul 2002.

Reff & Asociații are o echipă formată din șase parteneri și peste 60 de avocați.

Deloitte este prezent în România de 25 de ani și concurează pe piața serviciilor de audit și consultanță cu ceilalți giganți la nivel global – PwC, EY și KPMG.

Sursă foto: Dentons.

Cele mai bune practici de prevenire a corupției, protejare a integrităţii şi reputaţiei, în atenţia comunității de afaceri

Dentons, Deloitte și Reff & Asociații – Deloitte Legal, în parteneriat cu AmCham România, au găzduit conferința “Protejează-ți integritatea și reputația prin intermediul mecanismelor de prevenire a corupției”, miercuri, 16 noiembrie 2016. În cadrul evenimentului, a fost lansat «Ghidul de evaluare a antecedentelor în materie de corupție ale terților”, un instrument elaborat de Comitetul pentru Guvernanță Corporativă din cadrul AmCham România menit să ofere companiilor un ghid de bune practici prin care acestea să reducă riscurile de a fi implicați în activități de corupție.

În deschiderea conferinței, Anda Todor, Avocat Asociat Coordonator al biroului Dentons București și Președinte al Comitetului de Guvernanță Corporativă din cadrul AmCham România a discutat pe scurt despre integritatea în afaceri și rolul politicilor de conformitate și etică în rândul companiilor, menționând:

„Comportamentul etic în afaceri bazat pe transparență și corectitudine, asigură succesul oricărei companii și definește, în același timp, valorile pe care aceasta se bazează. Nu în ultimul rând, măsurile de  prevenire a corupției sunt un subiect de actualitate și de interes, fiind mult mai eficiente din punct de vedere al rezultatelor și al costurilor decât remediile post-factum, acesta fiind și motivul pentru care propunem acest subiect”.

În prezentarea prilejuită de lansarea Ghidului de evaluare a antecedentelor în materie de corupție ale terților, Anda Todor a spus că acesta reprezintă un instrument care să ajute companiile să reducă riscurile de a fi implicați în activități de corupție prin intermediul terților cu care intră în relații de afaceri – consultanți, intermediari, agenți.

“Ghidul se adresează tuturor companiilor indiferent de domeniul de activitate, de sector, de numărul de angajați și a fost conceput ca un document fezabil, adaptabil, care poate fi particularizat de la companie la companie. Cred că implementarea acestor programe de conformitate oferă companiilor un avantaj competitiv și nu ar trebui să împiedice afacerile, ci mai degrabă să reducă riscurile, să crească performanța, să ofere o mai bună motivare a angajaților și, bineînțeles, să creeze un business mult mai sustenabil”.

La rândul său, Paula Lavric, Director Forensic, Deloitte a spus că un business integru nu se poate realiza fără respectarea eticii și a transparenţei proceselor, care reprezintă baza formării unei culturi etice în companie.

“Eliminarea posibilităţilor de fraudă şi exemplul personal dat de conducere privind integritatea sunt esenţiale în programele anti-corupţie”, a spus Paula Lavric. „De aici pornește ideea de formare a unei culturi etice în cadrul unei companii, prin puterea exemplului pe care cei care sunt la conducere îl dau.  De asemenea, este foarte important să avem implementat un sistem eficient de avertizare a fraudelor și a corupției, ceea ce noi numim în mediul de business Whistle-blower-procedure și care, la nivelul sistemului public, prevăzut este legea avertizorului de integritate”.

Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic Victoria-Violeta Alexandru, a menționat că ministerul pe care îl reprezintă a încercat, pe parcursul acestui an, să identifice cauze sistemice și să vină cu o structură de analiză și reflecție, care sa identifice soluții.

„Societatea s-a schimbat. Avem nevoie de transparență și integritate.” a subliniat Ministrul Violeta Alexandru în cadrul conferinței. „Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) este un instrument  prin care companiile înscrise fac dovada practicării transparenței și a integrității în influențarea deciziilor publice”.

Andrei Burz-Pînzaru, Partener, Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând rețeaua internațională de societăți de avocați Deloitte Legal în România a afirmat că, în condițiile în care incidența problemelor de natură penală în raporturile comerciale este în creștere, este esențială abordarea multidisciplinară care să acopere nu numai dimensiunea juridică a riscurilor de natură eminamente penală, ci și ariile de drept substanțial în contextul în care aceste riscuri se manifestă, fie că vorbim de aspecte fiscale, contabile, piață de capital, dreptul societăților comerciale sau reglementările din materia concurenței.

“Considerăm că abordarea multidisciplinară este absolut necesară, fie că vorbim despre programele de conformare, de investigații sau despre evaluarea riscurilor și susținerea apărărilor în cazul în care riscurile se concretizează”, a spus Burz-Pînzaru.

 În cadrul conferinței, reprezentanți ai unor organisme locale și internaționale de prestigiu, alături de specialiști în domeniu, au adus în discuție cele mai recente soluții aplicate de companii în materie de conformitate și etică, inclusiv informații despre măsuri anticorupție performante, protecția datelor și managementul riscului.

Agenda evenimentului a mai cuprins studii de caz, discuții și analize ale modelului românesc de business precum și soluții pentru construirea unui sistem de conformitate eficient.

De asemenea, lectori ai acestui important eveniment au mai fost: Dl. Adrian Baboi-Stroe, Secretar de Stat, Ministerul Justiției; Dl. Bogdan Stan, Președinte al Agenției Naționale de Integritate; Dl.  Maxwell Carr-Howard, Partner Dentons USA; și Dl. Sebastian Popovici, Manager de Conformitate Vodafone Romania.

Conferinţa a reunit reprezentanţi ai autorităților, specialişti în politici de conformitate, avocați, consultanți și lideri în afaceri și a facilitat un schimb interactiv de idei, bune practici şi experiențe în scopul identificării celor mai bune soluții la problemele apărute în respectarea normelor anticorupție.

 

Andrei Burz-Pînzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații, și Radu Dumitrescu, directorul departamentului de asistență în tranzacții al Deloitte România (dreapta) conduc echipele dedicate tranzacțiilor cu portofolii bancare locale

Radu Dumitrescu, directorul departamentului de asistență în tranzacții al Deloitte România: Piața tranzacțiilor cu credite neperformante are potențial de 2 mld. Euro în 2016, acum sunt în derulare tranzacții de 1 mld. Euro. Andrei Burz Pînzaru, partener Reff & Asociații: Nu mă aștept să vedem ca în Polonia o piață secundară, dar cred că sunt investitori interesați să cumpere targetat anumite active dintr-un portofoliu. Tendințele pieței și cifrele – cheie pentru Deloitte și Reff & Asociații în tranzacțiile cu portofolii bancare

Piața tranzacțiilor cu portofolii bancare neperformante poate ajunge în acest an la 2 mld. Euro, în condițiile în care acum sunt în derulare vânzări de portofolii ce totalizează 1 mld. Euro, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Radu Dumitrescu, directorul departamentului de asistență în tranzacții al Deloitte România.

România este cea mai activă piață de vânzare de portofolii bancare din Europa Centrală și de Est, cu tranzacții încheiate și în derulare care totalizează o valoare nominală de 2,5 mld. Euro.

La acest  nivel, piața locală are o pondere de 40% la nivelul întregii regiuni, inclusiv Austria, reiese din raportul Deloitte “Deleveraging Europe 2015 – 2016”.

deloittepiataportofoliibancareregiunegrafic

Consultanții Deloitte se așteaptă ca România să rămână activă și în 2016, în timp ce în regiune sunt estimate creșteri ale tranzacțiilor cu portofolii bancare în Slovenia și Croația. Europa a contabilizat tranzacții totale de 104,3 mld. Euro, iar pentru acest an sunt estimate valori de 130 mld. Euro, pe fondul ascensiunii tranzacțiilor cu portofolii performante.

În ciuda acestui tablou optimist, investitorii rămân prudenți față de piețele și băncile care au înregistrat tranzacții eșuate, categorie în care intră, de exemplu, tranzacția Neptun prin care BCR a retras în septembrie de la vânzare un portofoliu neperformant de 2,7 mld. Euro, cea mai mare tranzacție din regiune.

Pentru piața locală, riscul legislativ este unul considerabil pentru impactul asupra nivelului tranzacțiilor.

“Unele proiecte de lege ar putea avea un impact negativ. Piața tranzacțiilor cu portofolii neperfomante poate să fie afectată dacă vor apărea noi schimbări legislative cum sunt puse acum în discuție, conform cărora banca și-ar pierde titlul executoriu al contractului și ar trebui să meargă în instanță pentru a obține executare silită împotriva clientului. Un astfel de efect ar putea veni și dacă va fi impus plafonul pentru firmele de colectare de a nu încasa mai mult de dublul prețului la care a fost vândută creanța”, a declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Andrei Burz – Pînzaru, partener în cadrul Reff & Asociații, firma de avocatură corespondentă a Deloitte. Acesta conduce echipele locale specializate de Finanțe & Bănci și Piețe de Capital din cadrul firmei de avocatură și este lider în rețeaua globală Deloitte Legal pentru sectorul bancar și piețe de capital.

“În principiu, legea dării în plată nu va afecta tranzacțiile cu portofolii de retail pentru că băncile au reposedat activele atașate ca garanție și le vând bulk (grupate în portofolii – n.r.)”, afirmă Radu Dumitrescu.

Riscul legislativ ar putea avea efect asupra activelor scoase la vânzare, dar și asupra destinației investitorilor.

“Schimbările legislative pot pune presiune pe prețurile de vânzare în sensul că investitorii pot folosi un astfel de argument pentru a încerca să obțină un preț mai bun. La celălalt capăt însă, dacă valorificarea portofofiilor devine neatractivă, investitorii se vor muta pe alte piețe. Atunci când investitorii văd un risc politic, aceștia își pot direcționa capitalul către alte jurisdicții pentru că banii nu sunt alocați pentru o anumită țară”, explică Andrei Burz-Pînzaru de la Reff & Asociații.

Ce caută investitorii și de ce pică tranzacțiile

 

Piața de tranzacționare a portofoliilor bancare începe să se așeze atât la nivelul firmelor de colectare a creanțelor, cât și la nivelul investitorilor.

Studiul Deloitte indică astfel că în 2015 cei mai activi trei investitori din regiune au fost Deutsche Bank, Kredyt Inkaso și Kruk, în oglindă cu cei trei mai activi vânzători BCR, UniCredit Bank și Piraeus Bank. Corespondența dintre acestea s-a tradus tocmai prin perechile de tranzacții încheiate în România la portofoliul Tokyo de 1,2 mld. Euro între Deutsche Bank (alături de APS și International Finance Corporation) și BCR, la portofoliul Triton de 340 mil. Euro tranzacționat între UniCredit și Kredyt Inkaso, respectiv la portofoliul Henri de circa 200 mil. euro, vândut de Piraeus Bank România către Kruk.

„Piața locală începe să se așeze atât sub aspectul investitorilor, a firmelor de colectare de creanțe, cât și a finanțatorilor. S-au conturat cam 3 – 4 jucători mai mari aici. Eu sunt adeptul modelului de piață spaniol. Acolo, băncile au vândut portofolii cu tot cu departamente interne specializate în administrarea respectivelor portofolii și s-au creat din start jucători cu o anumită masă critică pe piața de profil”, explică Radu Dumitrescu de la Deloitte.

O astfel de tranzacție era Neptun, cea prin care BCR a încercat să vândă un portofoliu – gigant de 2,7 mld. Euro alături de care voia să externalizeze și departamentul specializat în administrarea portofoliului de circa 370 de oameni, însă tranzacția a picat în luna septembrie, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Unul din motivele pentru care astfel de portofolii nu au reușit să fie vândute, în ciuda faptului că anvergura sa a atras un interes inițial puternic, este diversitatea pachetului respectiv. Până la urmă, vin investitori care sunt interesați de anumite clase de active, și nu de un întreg astfel de portofoliu, explică Radu Dumitrescu.

Interesele diferite ale investitorilor într-o achiziție de portofolii bancare poate modela structuri diferite ale tranzacțiilor locale.

„Nu mă aștept să vedem ca în Polonia o piață secundară pentru astfel de tranzacții, dar cred că sunt investitori interesați să cumpere targetați anumite active dintr-un portofoliu neperformant scos la vânzare”, afirmă Burz – Pînzaru.

Tranzacțiile cu portofolii neperformante care eșuează nu se referă doar la modul de structurare al pachetelor scoase la vânzare, ci și la așteptările de preț diferite dintre vânzător și potențialii cumpărători.

 „Investitorii se uită la două aspecte când este vorba de preț. Când își fac evaluarea sunt atenți la ce venituri a generat portofoliul scos la vânzare în ultima perioadă. Și se uită la colateralul atașat portofoliului, adică la calitatea garanțiilor”, afirmă directorul departamentului specializat în asistență pentru tranzacții din Deloitte România.

De asemenea, angajarea răspunderii și pe ce își angajează răspunderea părțile în cadrul documentației contractuale poate avea impact asupra prețului, adaugă șeful echipei de drept bancar din cadrul Reff & Asociații.

Tendințele în tranzacțiile cu portofolii bancare indică o preferință mai mare a investitorilor pentru pachetele de credite corporate cu colateral.

“Dacă în 2013 se vindeau portofolii de retail negarantate, acum se vând, de regulă, pachete de credite corporate garantate. În principiu, portofoliile de retail sunt mai ieftine, iar cele corporate sunt mai scumpe, dar, am avut și cazuri de portofolii retail vândute recent la 19 eurocenți”, explică Radu Dumitrescu.

În tranzacțiile locale cu credite neperformante, investitorii internaționali caută să obțină randamente mai bune, deci prețuri mai mici față de activele vândute în piețele mature din Europa de Vest.

Prețul pe portofoliile cu credite neperformante de consum a variat în România de la 10 eurocenți în 2013 la 11 eurocenți la fiecare 1 euro valoare nominală a creanței în 2014, indică datele Kruk, citate de Deloitte.

Pe segmentul corporate, prețurile pot ajunge până la 20 eurocenți, dacă ne uităm la tranzacțiile încheiate sau la ofertele primite recent de către bănci pe portofolii locale.

“În 2011 – 2012, am vândut un portofoliu retail negarantat la 8 eurocenți, iar clientul nostru cerea 12 eurocenți. Astăzi se vând și la 0,5 eurocenți sau pot să ajungă la 19 eurocenți, cum am arătat deja, în funcție de colateralul atașat. Prețul pentru un portofoliu neperformant depinde de vechimea creditelor din portofoliu”, mai spune reprezentantul Deloitte.

Tranzacțiile cu credite neperformante vs fuziuni și achiziții

Tranzacțiile cu portofolii bancare sunt mai scurte decât tranzacțiile de tip fuziuni și achiziții.

“Din momentul în care s-au agreat termenii financiari ai tranzacției, documentația contractuală, de fapt, durează trei luni până la semnare. Am avut însă, într-o tranzacție, când doar negocierile au durat trei luni în perioada noiembrie 2015 – februarie 2016. Contează cine este cumpărătorul, prețul, cât va negocia pe contract cumpărătorul, cât și alte elemente”, explică Andrei Burz – Pînzaru.

O explicație pentru care tranzacțiile NPL durează mai puțin este și aceea că la NPL, jucătorii din sector își fac evaluarea intern, au departamente specializate și nu mai consumă timp pentru a-și căuta și a-și angaja evaluatori, adaugă Burz – Pînzaru.

Diferențele dintre cele două tipuri de tranzacții vizează și nivelul comisioanelor de succes încasate de către consultanți.

 „Procesul de derulare a unei tranzacții NPL (credite neperformante – n.r.) este unul mai mic decât în cazul unui M&A (fuziuni și achiziții – n.r.). În cazul unei tranzacții NPL, se poate ajunge la semnare și într-o săptămână – două. În medie însă, durează 3 până la 4 luni, pot fi și 6 luni. La M&A, tranzacția durează în medie peste 6 luni. Sunt etape precum depunerea ofertelor preliminare (NBO), faci due dilligence, pregătești oferta angajantă. Evaluarea în tranzacțiile de tip M&A este mai lungă decât la cele de NPL. Inclusiv, fee-urile (comisioanele de succes) sunt mai mari pentru consultanții din tranzacții M&A decât în cele de NPL”, susține Radu Dumitrescu.

Bilanțurile Deloitte și Reff & Asociații în tranzacțiile cu portofolii bancare

Deloitte a fost anul trecut printre cei mai activi consultanți la vânzarea de portofolii bancare, alături de PwC și KPMG.

În 2015, Deloitte afirmă că a avut mandat în patru tranzacții de transfer de portofolii nepeformante, din care trei pe partea de vânzare, respectiv una pe partea de cumpărare, potrivit datelor furnizate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

DeloitteReffNPLdeals2015baza624

Firma de avocatură corespondentă a Deloitte, Reff & Asociații, afirmă că în 2015 a participat la cinci transferuri de portofolii, din care în trei tranzacții NPL a fost de partea vânzătorului, iar în altele două a consiliat vânzătorul la vânzarea de portofolii performante.

De asemenea, firma de avocatură a mai raportat alte trei tranzacții în care a avut mandat de consultant unic (single ticket), din care două au fost pe partea de vânzare, iar în una a lucrat de partea cumpărătorului.

Astfel, Deloitte a contabilizat tranzacții de acest tip încheiate în 2015 în valoare totală de aproape 500 mil. Euro, restul nefiind finalizate anul trecut.

Reff & Asociații a totalizat tranzacții cu portofolii bancare totale de 1 mld. Euro în 2015 și începute în 2014, dar continuate anul trecut.

Firma de avocatură a consiliat Bank of Cyprus în 2014 la tranzacția de vânzare de 95 mil. Euro a participației sale în hotelul de cinci stele JW Marriott și a datoriilor aferente dintr-un împrumut contractat pentru hotel, iar în 2013 a participat la tranzacția Bank of Cyprus cu Marfin Bank prin care au fost transferate active de 82 mil. Euro și depozite de 77 mil. Euro.

Pe segmentul mandatelor aflate în curs, Deloitte a raportat două astfel de tranzacții cu o valoare nominaltă agregată de 650 mil. Euro.

Reff & Asociații are în curs de derulare două tranzacții cu portofolii neperformante, una aproape de finalizare, iar cealaltă în curs. La acestea se adaugă încă un potențial mandat de consultant unic la o altă tranzacție NPL. Valoarea nominală agregată a acestor tranzacții este de circa 500 mil. Euro, conform datelor furnizate jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

Deloitte mizează pentru tranzacțiile cu portofolii bancare pe o echipă internă de 5 oameni, precizează Radu Dumitrescu, directorul departamentului de asistență în tranzacții al Deloitte România. „Dar putem oricând accesa resurse regionale de încă 10 oameni de la birourile din Europa Centrală și de Est, respectiv Marea Britanie”, spune acesta.

Pe zona echipelor de avocați, în funcție de complexitatea tranzacției, însă nu pe toată durata acesteia, numărul oamenilor Reff & Asociații pe proiect poate varia între 4 și 12 avocați.

Pe lângă echipa de drept bancar, formată din nouă avocați, în unele cazuri este nevoie și de implicarea avocaților specializați în concurență, insolvență și protecția datelor, precizează Andrei Burz-Pînzaru, șeful practicii de profil din cadrul firmei de avocatură.

Reff & Asociații, cu o echipă de aproximativ 50 de oameni,face parte din rețeaua Deloitte Legal din Europa Centrală. Firma de avocatură condusă de Alexandru Reff și Andrei Burz-Pînzaru, se numără printre cele mai active firme ale pieței de profil într-un eșalon din care mai fac parte firme  locale precum NNDKP, Țuca Zbârcea & Asociații, PNSA, PeliFilip, Bondoc & Asociații sau operatori internaționali activi prin intermediul RTPR Allen & Overy, Clifford Chance Badea, DLA Piper, Schoenherr, Wolf  Theiss sau Cameron McKenna.

Deloitte face parte din grupul celor patru mari firme de consultanță și audit la nivel global, alături de PwC, EY și KPMG. Deloitte are o echipă locală de peste 500 de oameni în consultanță, audit, consultanță fiscal și juridică, care deservește clientele sa din România și Republica Moldova.

Sursă date: Bursa de Valori București.

Primul Big Four care intră pe bursă: Deloitte și firma de avocatură Reff & Asociații au devenit consultanți autorizați pe piața bursieră Aero. Lista a ajuns la 31 de intermediari cu trei săptămâni înainte de lansarea sistemului de tranzacționare destinat finanțării companiilor mici și mijlocii

Consultanții de la Deloitte România în asociere cu Reff & Asociații, avocații afiliați firmei din Big Four, au devenit consultanți autorizați pe piața bursieră AeRo, segmentul alternativ de tranzacționare al Bursei de la București destinat finanțării companiilor mici și mijlocii. Este prima companie din careul firmelor de consultanță globale supranumit Big Four care a intrat pe bursa de la București, până acum fiind 31 de consultanți autorizați pe această piață bursieră nouă, dintre care două bănci, două firme de consultanță, o societate mixtă creată de o casă de avocatură și o bancă de investiții, un consorțiu format din consultanți și avocați, un consultant autorizat pe segmentul NewConnect și 24 de case de brokeraj.

Noua piață bursieră AeRO pentru companii nou – înființate și finanțarea IMM-urilor va fi lansată pe 25 februarie.

Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte România. Sursă foto: Deloitte.

Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte România. Sursă foto: Deloitte.

„Considerăm că noul sistem de tranzacționare va avea un rol benefic, atât pentru mediul de afaceri din România, cât și pentru piața de capital în general, întrucât vine în sprijinul antreprenorilor în căutare de finanțare, într-un moment în care accesul la metodele tradiționale de finanțare rămâne dificil”, a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner al Deloitte România, filiala locală a grupului internațional de consultanță și audit DeloitteToucheTomatsu.

Deloitte România are în portofoliu firme internaționale și locale și oferă o gamă de servicii în domenii precum audit și consultanță, evaluarea riscurilor, consultanță fiscală și juridică, consultanță financiară, finanțări alternative – fonduri structurale și ajutoare de stat. Pe piața românească sunt active și celelalte membre din Big Four – PwC, EY și KPMG.

„Mulți dintre clienții noștri și-au manifestat interesul pentru piața AeRo si considerăm că noua platformă de tranzacționare le oferă oportunități mai mari de acces pe piețele financiare”, afirmă Andrei Burz-Pînzaru, partener și coordonator al practicii de drept bancar și piețe de capital în cadrul firmei de avocatură Reff & Asociații.

Reff & Asociații este societate de avocați membră a rețelei Deloitte Legal, care este prezentă în 57 de țări. În România, societatea include aproape 50 avocați și furnizează întreg spectrul de servicii juridice aferent domeniului de afaceri.În ultimii patru ani, Reff & Asociații SCA a acordat asistență clienților în tranzacții cu o valoare totală de peste un miliard de euro pe an în diferite domenii, afirmă reprezentanții societății.

Andrei Burz - Pînzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații și coordonator al practicii de drept bancar și piețe de capital

Andrei Burz – Pînzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații și coordonator al practicii de drept bancar și piețe de capital

Firma de avocatură afiliată Deloitte are o practică recunoscută în domeniul serviciilor financiare și piețelor de capital, asistând clienți în numeroase tranzacții, inclusiv emisiuni de acțiuni pe piața locală, oferte transfrontaliere, precum și finanțări bancare clasice. Reff & Asociații este plasată în ghidul juridic Legal 500 în al doilea palier valoric pe zona practicii de Bănci, Finanțări și Piețe de Capital, iar în clasamentul IFLR 1000 este cotată pe segmentul liderilor de practică. De asemenea, Andrei Burz-Pânzaru este cotat de ghidurile Legal 500 și IFLR 1000 ca unul dintre liderii individuali de practică pe segmentul bancar și piețe de capital.

Tot astăzi, a fost autorizată BCR, cea mai mare bancă de pe piață, și casele de brokeraj Alpha Finance și Muntenia Global Invest.

Primii consultanți autorizați de a acorda servicii de intermediere companiilor pe piața bursieră AeRo au fost anunțați pe 19 ianuarie. Atunci, a primit dreptul de a intermedia tranzacții compania de consultanță BAC Grigorescu Capital Advisors, creată prin asocierea firmei de avocatură bpv Grigorescu Ștefănică cu banca de investiții BAC Investment Banking și condusă de către Cătălin Grigorescu, partener coordonator și cofondator al casei de avocați, respectiv de Dan Vișoiu, Partener al BAC.

Pe lista primilor 22 de consultanți autorizați au mai intrat atunci firma de consultanță FSA Advisory și INC, consultant autorizat pe piața NewConnect, precum și Raiffeisen Bank România, care dispune de un puternic departament de piață de capital condus de Dana Mirela Ionescu. Au mai fost autorizate și 18 firme de brokeraj – BT Securities din grupul financiar Banca Transilvania, Confident Invest, Eastern Securities, Eldainvest, Goldring, Ieba Trust, IFB Finwest, Intercapital Invest, Interfinbrook Corporation, Intervam, Prime Transaction, Romcapital, SSIF Broker Cluj, Super Gold Invest, Tradeville, Vienna Investment Trust și Voltinvest.

Pe 21 ianuarie, a fost anunțată autorizarea altor cinci consultanți – din care patru case de brokeraj NBG Securities Atena Sucursala București, Swiss Capital, Romintrade și Blue Rock Financial Services, respectiv firma de consultanță Capital Markets Experts.

Piața AeRO este segmentul de piață din cadrul sistemului alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București dedicat listării companiilor nou înființate și pentru finanțarea proiectelor într-un context în care firmele evită împrumuturile bancare clasice și se orientează către alte canale de finanțare ale planurilor de investiții.

Sistemul alternativ de tranzacționare a fost înființat de BVB pentru a oferi o piață cu mai puține cerințe de raportare din partea emitenților, dar, în același timp, cu un nivel suficient de transparență pentru investitori, pentru a-i motiva să tranzacționeze.

Ludwik Sobolewski, Directorul general al BVB (stânga), Ahmed Hassan, Managing Partner Deloitte România (centru) și Peter Jansen, membru în Consiliul de administrație al Romgaz (dreapta). Sursă foto: Deloitte.

Ce schimbări se pregătesc pentru investitori și companiile listate pe piața de capital. Șeful Bursei de la București: Noul cod de guvernanță corporativă va ajunge în decembrie la companii și va fi implementat în trimestrul al doilea din 2015

Proiectul noului cod de guvernanță corporativă pentru companiile listate, realizat de Bursa de Valori București, este gata și va fi transmis emitenților în luna decembrie, a declarat, vineri, polonezul Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, la o conferință pe tema guvernanței corporative, organizată de către Deloitte împreună cu Bursa de Valori București.

„Scopul este ca noul Cod de guvernanță corporativă să fie implementat în trimestrul al doilea din 2015”, afirmă Sobolewski.

”Investitorii trebuie să aibă acces la informații în timp real privind situația din companiile listate, dacă respectă regulile de guvernanță corporativă”, explică șeful Bursei de Valori București.

Draftul noului cod de guvernanță corporativă este structurat în 5 – 6 capitole, fiecare dintre acestea cuprinde două secțiuni legate de cultura guvernanței corporative și recomandări.

Potrivit prevederilor noului cod, de fiecare dată când emitentul se va află în situația de a nu respecta una sau mai multe prevederi ale Codului de guvernanță corporativă, acesta trebuie să transmită BVB un raport curent prin care să comunice informații detaliate cu privire la această situație. În cazul emitenților care se conformează cu prevederile Codului de guvernanță corporativă, BVB poate adopta măsuri de recompensare a acestora, precum reducerea tarifelor de menținere, includerea într-un indice dedicat, acordarea de premii, promovarea emitenților în cadrul unor evenimente sau publicații.

Un element – cheie al regulilor de guvernanță corporativă îl constituie independența membrilor din board-urile companiilor listate.

”Cu cât sunt mai independenți membrii din board-uri de managementul companiei, cu atât vor servi mai bine interesele acționarilor”, a spus Peter Jansen, membru în Consiliul de Administrație al Romgaz. Acesta a dat exemplu chiar cazul companiei de stat din sectorul de gaze, listată pe bursa din București, menționând că, în afara directorului general executiv, la Romgaz sunt directori non – executivi în board.

Pentru investitorii și companiile listate pe bursă au apărut, de asemenea, noi reglementări de cadru la nivelul legislației europene, care vor avea efect și asupra pieței locale de capital.

Astfel, în acest an, Parlamentul European a votat și a adoptat reglementări noi în ceea ce privește abuzul de piață, explică Andrei Burz – Pânzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații afiliate rețelei Deloitte.

Andrei Burz - Pânzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații și coordonatorul departamentului de Bănci și Piețe de capital. Sursă foto: Deloitte.

Andrei Burz – Pânzaru, partener al firmei de avocatură Reff & Asociații și coordonatorul departamentului de Bănci și Piețe de capital. Sursă foto: Deloitte.

Dacă în România, pragurile actuale de sancțiuni administrative aplicate pentru abuz de piață merg de la plata unei amenzi de 10.000 lei până la 100.000 lei în cazul în care tranzacția nu a fost efectuată, iar pedeapsa maximă poate ajunge la valoarea totală a tranzacției efectuate, prevederile la nivel european impun sancțiuni mult mai dure, avertizează Andrei Burz – Pânzaru, șeful departamentului Bănci și Piețe de capital în cadrul firmei de avocatură.

La nivelul companiilor și investitorilor au fost introduse trei praguri de sancțiuni. Amenzile pleacă de la 5 mil. euro pentru acuzațiile de abuz de piață și tranzacționarea pe baza de informații privilegiate, respectiv minim 15 mil. euro sau 15% din cifra de afaceri anuală în cazul companiilor implicate în astfel de încălcări ale legislației specifice pieței de capital.

Jurnalul de fuziuni și achiziții din 28 octombrie 2014

ROMÂNIA

Deutsche Bank și-a exprimat interesul pentru achiziția pachetului de credite neperformante de 433 mil. euro de la BCR

BĂNCI. Banca germană Deutsche Bank este interesată de achiziția pachetului de credite neperformante scos la vânzare de către BCR și participă la acest proces, au declarat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse de pe piața financiară.

 ”Deutsche Bank este interesată de pachetul de credite neperformante scos la vânzare de către BCR și de alte asemenea active disponibile pe piață. Băncile trebuie să scoată aceste portofolii de pe bilanțuri și vor avea loc mai multe tranzacții în perioada următoare”, au spus sursele citate.

Kazahii de la KMG International au pus deoparte banii pentru acţiunile statului la Petromidia. Vicepreședinte KMG: Nu am primit oferte de la Gazprom pentru benzinării

PETROL. Grupul KMG, proprietarul fostului grup de firme Rompetrol, a rezervat fonduri de aproximativ 200 mil. dolari pentru preluarea unei participaţii de 26,6% din acţiunile pe care le deţine statul la compania petrolieră Rompetrol Rafinare, a declarat Azamat Zhangulov, Vicepreşedinte Senior al KMG International, într-un interviu acordat pentru ziarul Bursa. Potrivit acestuia, guvernul român are de parcurs mai mulți pași, printre care pregătirea documentelor licitației și angajarea unui consultant, pentru ca tranzacția să fie finalizată.

Referitor la informațiile potrivit cărora concernul rus Gazprom ar fi interesat de achiziția de benzinării Rompetrol, reprezentantul KMG a răspuns: „De când sunt eu în România nu am primit o astfel de ofertă. Avem un program solid de extindere a reţelei de benzinării şi nu ar fi oportun să vindem staţii în aceste condiţii. Gazprom este o companie mare, care vede şi înţelege piaţa de profil, fiind implicit conştientă şi de strategia noastră de consolidare şi dezvoltare a activităţilor şi operaţiunilor din România. Sunt multe staţii de vânzare pe plan intern, iar ei au de unde alege ca să se extindă aici”.

Avocații de la Reff & Asociații se ocupă de consultanța juridică la tranzacția de exit a Bank of Cyprus din România. Ciprioții, aproape de vânzare ultimelor active locale

CONSULTANȚĂ. Firma de avocatură Reff & Asociații, afiliată Deloitte – una dintre cele patru mari firme globale de consultanță și audit, asigură serviciile de consultanță juridică la vânzarea pachetului de credite neperformante de aproximativ 360 mil. euro, potrivit jurnalului de tranzacții MIRSANU.RO.

”Reff & Asociații se ocupă de partea juridică a tranzacției de vânzare a creditelor neperformante de la Bank of Cyprus, care sunt, de fapt, ultimele active ale băncii. De fapt, tranzacția de vânzare a portofoliului de active corporative a Bank of Cyprus România echivalează cu exitul lor de pe piața din România”, au confirmat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața serviciilor de consultanță. Acestea susțin că procesul de vânzare al activelor Bank of Cyprus România ar fi ajuns în faza în care investitorii interesați sunt în camera de date a băncii pentru due – dilligence (analiză financiară – n.r.), etapă premergătoare depunerii ofertelor.

EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Britanicii de la Skyscanner cumpără un dezvoltator ungar de aplicații pe mobil

APLICAȚII MOBILE. Motorul britanic de căutare pentru bilete de avion, închirieri de camere de hotel și autovehicule Skyscanner a anunțat achiziția companiei de dezvoltare a aplicațiilor pentru mobil Distinction din Ungaria, relatează BBC. Biroul din Budapesta al Distinction va deveni principalul pilon al activităților Skyscanner în sectorul aplicațiilor mobile. Firma ungară are o echipă formată din 30 de oameni și a raportat venituri de 263 mil. forinți (0,85 mil. euro) în ultimul an, conform portalului financiar portfolio.hu.

EUROPA

Tranzacţie de până la 2 miliarde de euro în industria germană auto

AUTO. Producătorul german de anvelope și piese auto Continental AG caută o achiziție în sectorul industrial, eventual în Asia, și ar putea cheltui până la 2 mld. euro, a declarat directorul financiar al producătorului german de anvelope și piese auto pentru un ziar german, notează Reuters.

Un producător german de tancuri este aproape de achiziția afacerii de sisteme marine a ThyssenKrupp

AUTO. Producătorul german de tancuri Rheinmetall se apropie de cumpărarea afacerii de sisteme marine a grupului din industria siderurgică ThyssenKrupp, potrivit Reuters.

Advent vinde o unitate din retailerul german Douglas către fondul de investiții 3i

RETAIL. Managerul de fonduri Advent a vândut magazinele de bijuterii Christ, unitate ce face parte din lanțului german de magazine Douglas, către firma rivală din sectorul fondurilor de investiții 3i, transmite Reuters.

Fondul de investiții 3i investește 214 mil. euro în achiziția de acțiuni de la Advent și familia Kreke, care dețin 20% din grupul Douglas, în condițiile în care tranzacția cotează valoarea de întreprindere a Christ la 400 mil. euro cu tot cu datorii, au spus două surse familiare cu tranzacția. Ambii manageri de fonduri cu capital de risc, Advent și 3i, sunt prezenți și pe piața din România.

Japonezii cumpără afacerea unei firme israliene din sectorul de tratare a apei din Germania

INDUSTRIA CHIMICĂ. Compania japoneză din industria chimică Kurita Water Industries Ltd din Japonia a fost de acord să cumpere afacerea de soluţii de tratare a apei APW din Germania, deținută de către ICL Israel Chemical Ltd din Israel pentru 250 mil. euro, conform unui comunicat de presă al companiei japoneze din industria chimică Kurita Water Industries Ltd.

AMERICA DE NORD

Eli Lilly își vinde afacerile din domeniul medicinei veterinare către francezii de la Virbac

MEDICINĂ VETERINARĂ. Compania franceză de servicii de medicină veterinară Virbac cumpără activele sanitar-veterinare din SUA ale companiei farmaceutice Eli Lilly. Tranzacția este supusă aprobării de către Comisia Federală pentru Comerț și este condiționată de încheierea achiziției companiei Novartis Animal Health de către compania americană farmaceutică Eli Lilly, conform Reuters.

Cea mai mare companie minieră din lume și-ar putea vinde activele de gaze de șist Fayetteville din America

GAZE DE ȘIST. BHP Billiton Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, ar putea vinde activele de gaze de șist Fayetteville din Arkansas (SUA), pe fondul unei încercări de a echilibra portofoliul de participații în sectorul de petrol și gaze naturale, anunţă Bloomberg. BHP Billiton a cumpărat activele Fayetteville pentru 4,75 mld. dolari.

Venezuela renunţă la o vânzare de aproximativ 10 mld. dolari din rafinăriile din SUA

ENERGIE. Venezuela a suspendat  vânzarea planificată a participaților de aproximativ 10 mld. dolari din rafinăriile din SUA, în condițiile în care producția de țiței nord – american pune presiune în sensul scăderii prețurilor la energie și a marjelor, informează Bloomberg.

Ministrul de finanțe venezuelean Rodolfo Marco Torres a declarat la Caracas că este exclusă o vânzare a subsidiarei din sectorul de rafinare american, Citgo Petroleum Corp.

Valeant s-a răzgândit în privința majorării ofertei pentru compania americană farmaceutică Allergan Inc

FARMA. Acţionarii companiei canadiene farmaceutice Valeant Pharmaceuticals International Inc au anunţat printr-o scrisoare adresată board-ului companiei Allergan Inc că sunt pregătiţi să ridice oferta în numerar şi acţiuni la cel puțin 200 de dolari pe acțiune. La scurtă vreme însă s-au răzgandit și au renunțat să își mai majoreze oferta pentru preluarea companiei farmaceutice din SUA, scrie Reuters.

Cutrale-Safra va cumpăra afacerea cu banane Chiquita din SUA, într-o tranzacţie evaluată la 1,3 mld. dolari

BANANE. Două companii braziliene au anunţat achiziţia companiei americane Chiquita, unul dintre liderii mondiali de pe piața bananelor, în cadrul unei tranzacţii evaluate la 1,3 mld. dolari, transmit Bloomberg şi Reuters. Producătorul de băuturi răcoritoare Cutrale şi conglomeratul de investiții Safra au oferit 14,50 dolari pentru fiecare acţiune a Chiquita.

Discuţiile privind această tranzacţie au început după ce acţionarii Chiquita au votat în 24 octombrie respingerea propunerii privind o fuziune cu compania irlandeză Fyffes, o tranzacţie care ar fi dat naştere celui mai mare furnizor mondial de banane. După finalizarea tranzacţiei, Chiquita va deveni o subsidiară deţinută integral de Cutrale-Safra, au anunţat cele două companii braziliene. Acordul a fost aprobat în unanimitate de conducerea Chiquita.

Moody’s a cumpărat un furnizor de sisteme de analiză a datelor

MANAGEMENTUL BAZELOR DE DATE. Moody’s Corporation, care deține agenția de rating Moody’s, a anunțat în această dimineață că a cumpărat Lewtan Technologies, un furnizor de sisteme de analiză a datelor destinate pieței globale de produse financiare, potrivit unui comunicat al companiei.

Lewtan, cu sediul în Massachusetts, va fi preluată în cadrul unei tranzacții în numerar. Termenii înțelegerii nu au fost dezvăluiți.

AMERICA CENTRALĂ ȘI DE SUD

Ultratech Cement se pregătește pentru achiziția activelor de ciment ale producatorului de ciment Lafarge din Brazilia si Filipine

CIMENT. Conglomeratul din industria cimentului Aditya Birla a făcut schimbări semnificative în managementul companiei Ultratech Cement, ca parte a unei strategii globale de a pregăti cel mai mare producător de ciment din India pentru un an crucial, care ar putea include achiziția activelor de ciment ale producătorului de ciment Lafarge din Brazilia si Filipine, scrie  hindustantimes.com.

Activele sunt parte a unui portofoliu combinat de 6,3 miliarde de dolari al producătorului de ciment Lafarge și gigantul elvețian de materiale de construcții Holcim. În România, procesul de vânzare include activele companiei franceze Lafarge.

Avocații de la Reff & Asociații asigură consultanța juridică la vânzarea ultimelor active ale Bank of Cyprus România. Ciprioții, aproape de exitul complet de pe piață

Firma de avocatură Reff & Asociații, afiliată la rețeaua Deloitte – una dintre cele patru mari firme globale de audit și consultanță din lume, asigură consultanța juridică la vânzarea pachetului de credite al Bank of Cyprus România, au declarat surse de pe piața financiară.

”Reff & Asociații se ocupă de partea juridică a tranzacției de vânzare a creditelor neperformante de la Bank of Cyprus, care sunt, de fapt, ultimele active ale băncii. De fapt, tranzacția de vânzare a portofoliului de active corporative a Bank of Cyprus România echivalează cu exitul lor de pe piața din România”, au confirmat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO surse din piața serviciilor de consultanță. Acestea susțin că procesul de vânzare al activelor Bank of Cyprus România ar fi ajuns în faza în care investitorii interesați sunt în camera de date a băncii pentru due – dilligence (analiză financiară – n.r.), etapă premergătoare depunerii ofertelor.

Reprezentanții firmei de avocatură Reff & Asociații nu au dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Reff & Asociații are o echipă de peste 40 de avocați și acoperă o gamă largă de tranzacții de la fuziuni și achiziții, finanțări, listări până la asistență acordată fondurilor de investiții sau investitorilor din piața imobiliară, bancară sau din alte sectoare. Din portofoliul său face parte, printre alții, și fondul de investiții sud – african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai activi jucători din piața imobiliară.

Bank of Cyprus este, de asemenea, pe lista clienților Reff & Asociații, care le-a asigurat consultanța în mai multe dosare legate de piața bancară și de piața de capital, având în vedere că până în acest an ciprioții au fost acționari la Banca Transilvania, listată pe bursa de la București.

În luna august a acestui an, Bank of Cyprus a anunțat odată cu vânzarea participației pe care o avea la compania care operează hotelul de cinci stele din București, JW Marriott, și faptul că a mandatat banca de investiții HSBC să se ocupe de vânzarea Bank of Cyprus România.

Săptămâna trecută, a apărut pe piață informația, potrivit publicației britanice Costar Finance, preluate de Mediafax, că un pachet de credite neperformante în valoare de 360 mil. euro aparținând Bank of Cyprus este la vânzare pe piață.

Valoarea pachetului este foarte apropiată de valoarea activelor raportate de Bank of Cyprus România la finele anului trecut, când subsidiara băncii – mamă din Cipru avea active totale de 1.667 mld. lei (377 mil. euro, calculat la cursul mediu pentru 2013) ceea ce îi asigura o cotă de piață de 0,4%, conform datelor prezentate în raportul anual al băncii centrale pe 2013.

Vânzarea activelor Bank of Cyprus România este tipul de tranzacție care se încadrează în două tendințe majore care se manifestă în acest moment pe piața românească.

Pe de o parte, exitul Bank of Cyprus face parte dintr-o serie de plecări de pe piața bancară, unde are loc o consolidare a acestui sector. În ultimii doi ani, au ieșit din România MKB Nextebank (Ungaria), Millennium (Portugalia), Royal Bank of Scotland (Marea Britanie), Citi și-a vândut portofoliul de clienți – retail către Raiffeisen, este în curs procesul de vânzare al Volksbank România, iar Carpatica își caută un partener de fuziune pentru a se recapitaliza. La orizont, Banca Românească, deținută de National Bank of Greece va fi vândută până în 2018, iar mișcări similare sunt probabile și din partea altor bănci elene, care au prezentat în vară planuri de restructurare a operațiunilor din străinătate la Bruxelles, iar aceste planuri au fost aprobate.

O altă tendință care în acest moment marchează tranzacțiile din sectorul bancar este cea a vânzării de portofolii de credite neperformante, care ar elibera lichidități ale băncilor spre segmentul de creditare al populației și al companiilor.

Din acest punct de vedere, în iulie, Volksbank a vândut un pachet de credite neperformante în valoare de 495 mil. euro către un consorțiu format din fondul de investiții AnaCap, banca germană Deutsche Bank, HIG Capital și APS.

La finele lunii iulie, BCR, cea mai mare bancă locală, a anunțat vânzarea unui pachet de credite neperformante în valoare de 1 mld. lei (circa 225 mil. euro).

În acest moment, BCR are pe piață la vânzare un pachet de active din această categorie în valoare de 433 mil. euro.

Vânzarea activelor Bank of Cyprus România este dictată de decizia băncii – mame din Cipru de a-și lichida complet portofoliul local de participații. Deja, Bank of Cyprus a vândut în acest an un pachet de aproximativ 10% din Banca Transilvania pentru 82,5 mil. euro, iar în trimestrul al treilea a finalizat vânzarea participației la hotelul Marriott din București către austriecii de la Strabag în cadrul unei tranzacții de 95 mil. euro.

Marfin Bank România a preluat anul trecut de la sucursala din România a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro şi active brute de 82 de milioane euro.