Arhive etichete: Radu si Asociatii SPRL

ppgdeutekmain

Alexander Milcev, partener EY și directorul departamentului de asistență fiscală și juridică, a asistat PPG în tranzacția cu Axxess Capital. Avocații Radu Diaconu și Cristina Rusu de la Radu și Asociații SPRL | EY Law au lucrat cu investitorul american la prima achiziție în România

Alexander Milcev, Partener și Directorul departamentului de asistență fiscală și juridică din EY România, a făcut parte alături de Liliana Bușoiu din echipa de consultanți a firmei din Big Four care a asistat investitorul american PPG în tranzacția cu Axxess Capital pentru achiziția afacerii cu lacuri și vopsea Deutek.

PPG a beneficiat de un pachet complet integrat de servicii de consultanță, asistența fiscală și financiară fiind oferită de echipele specializate ale EY România.

Firma de avocatură Radu și Asociații SPRL I EY Law a anunțat astăzi că a lucrat alături de PPG la prima sa achiziție în România cu o echipă formată din avocații Radu Diaconu și Cristina Rusu.

După o perioada de tatonare a pieței românești, PPG Industries, o societate americană din topul Fortune 500, cu sediul la Pittsburgh, Pennsylvania și cu operațiuni în peste 70 de țări, a încheiat contractul de cumpărare a 100% din acțiunile Deutek, un producător de top de lacuri și vopsele aflat în portofoliul Axxess Capital. Valoarea tranzacției o poziționează printre cele mai mari achiziții făcute în România de un investitor strategic american, precizează un comunicat al firmei de avocatură ce a asistat cumpărătorul.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, însă Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital, a precizat pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO că aceasta se încadrează între 40 și 50 mil. Euro.

Procesul de vânzare a fost unul competitiv și a durat aproape un an.

PPG a fost asistat atât în faza de due diligence juridic cât și pe parcursul negocierii documentelor tranzacției de către casa de avocatură Radu și Asociații SPRL | EY Law.

În acest moment, părțile așteaptă aprobarea Consiliului Concurenței în vederea finalizării tranzacției.

Jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO a scris în premieră pe 14 septembrie că PPG s-a înțeles cu Axxess Capital pentru achiziția Deutek.

Radu și Asociații SPRL | EY Law este societatea de avocatură din România care face parte din rețeaua globală EY Law, în cadrul căreia își desfășoară activitatea aproximativ 1.800 de avocați din 75 de țări.

În România, echipa Radu si Asociatii SPRL | EY Law, formată din peste 30 de avocați, oferă atât servicii de consultanță juridică, concentrându-se pe domeniul societar, al contractelor comerciale, fuziuni și achiziții, finanțări, dreptul muncii, cât și pe asistență și reprezentare în fața autorităților și instanțelor judecătorești românești și internaționale.

axxessdeutekmain

PPG lucrează la achiziția Deutek cu o echipă de consultanți EY și cu firma de avocatură asociată Radu și Asociații I EY Law

Grupul industrial american PPG, cu venituri anuale de 15 mld. Dolari și o valoare bursieră de 25 mld. Dolari, lucrează la achiziția pachetului integral de acțiuni al producătorului de vopseluri Deutek cu o echipă multidisciplinară a EY.

Firma din Big Four a asigurat atât serviciile de consultanță pe aspectele financiare și de taxe a tranzacției, în timp ce Radu și Asociații SPRL a oferit serviciile de asistență juridică ale investitorului strategic american, conform informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO.

Radu și Asociații este casa de avocatură locală asociată EY și condusă de către avocatul Dragoș Radu, unul dintre co-fondatorii brandului RTPR de pe piața avocaturii de afaceri.

De cealaltă parte, vânzătorul a avut o echipă de negociere formată din Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital, și Cristina Mogoroașe, Partner al managerului de fonduri de investiții, iar consultanța juridică pe partea de vânzare a fost asigurată de către avocatul Gabriela Assoum Predescu.

PPG și managerul de capital privat Axxess Capital au anunțat ieri semnarea tranzacției prin care fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund, fond al cărui consultant investițional este Axxess Capital, vinde 100% din acțiunile Deutek către compania americană.

Valoarea tranzacției se încadrează în marja 40 – 50 mil. Euro, a precizat în exclusivitate pentru jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO Horia Manda, șeful Axxess Capital. Vânzătorul obține astfel în 3 ani de la achiziție un exit profitabil după ce a cumpărat afacerea Deutek de la Advent într-o tranzacție de circa 16 – 18 mil. Euro.

Anunțul Axxess Capital confirmă tranzacția anunțată în exclusivitate pe 14 septembrie de către jurnalul de tranzacții MIRSANU.RO, care a scris în premieră că fondul de investiții s-a înțeles pentru vânzarea afacerii Deutek cu grupul american PPG.

Tranzacția dintre PPG și Deutek a fost semnată pe 1 noiembrie și trece în faza de notificare către Consiliul Concurenței. Horia Manda se așteaptă ca finalizarea tranzacției să aibă loc la începutul lui ianuarie 2017.

Procesul de vânzare al Deutek a debutat la începutul anului 2016, iar la tranzacție au fost invitate să participe corporații multinaționale din Europa și SUA, a mai precizat Horia Manda.

“Achiziția adaugă mărcile de vopsea cu cea mai rapidă creștere în România, unde PPG are doar o prezență redusă în segmentul vopselurilor arhitecturale”, a spus Jean – Marie Greindl, Senior Vicepreședinte al PPG și Președinte al PPG pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

PPG s-a numărat printre investitorii interesați de achiziția Deutek în 2013 de la Advent, atunci tranzacția fiind tranșată însă de către Axxess Capital.

Deutek, afacere fondată în 1993, s-a transformat într-un jucător semnificativ și cu o bună reputație pe piața de vopseluri decorative, având vânzări de 30 mil. euro în 2015, prin intermediul unei rețele de 124 magazine de bricolaj la nivel național și un total de 3.500 de magazine de construcții. Din portofoliul de produse Deutek fac parte mărcile OSKAR și Danke.

Exitul Axxess Capital de la Deutek vine într-un moment favorabil de piață, dacă avem în vedere că industria de profil a înregistrat în 2015 un ritm de creștere de circa 5 procente, după ani de stagnare și de scădere.

Axxess Capital a luat pe pierderi Deutek în 2013 și a trecut-o pe profit la o marjă netă de 10%, astfel că vânzarea Deutek este de așteptat să aducă de circa 3 ori banii investiți de Axxess Capital în urmă cu 3 ani.

Deutek a raportat pentru 2015 un profit net de 13,1 mil. Lei (2,9 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 131,5 mil. Lei (29,5 mil. Euro)și un număr mediu de 344 de angajați. În 2012, anul dinaintea preluării afacerii de către Axxess Capital, compania avea o pierdere de 25,1 mil. Lei la o cifră de afaceri de 117,9 mil. Lei și 343 de angajați.

Deutek concurează cu Kober (afacerea antreprenorului Aurel Kober), Policolor (aflat în portofoliul fondului de investiții RC2, condus de Ion Florescu), Fabryo Corporation (controlat de către fondul de investiții Oresa Ventures) pe o piață de lacuri și vopsele cu vânzări anuale estimate la circa 350 mil. Euro pe an. Cea mai mare pondere la nivelul pieței este ocupată de vopselurile decorative, care ajung până la 160 mil. Euro vânzări pe an.

PPG este deja prezent pe piața românească de profil prin PPG Coatings România, companie cu structuri de vânzări însă fără capacități de producție locale. PPG Coatings România (fosta Trilak Coatings SRL) a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 14,2 mil. Lei și un profit net de 0,5 mil. Lei la un număr de 27 de angajați.

PPG este furnizor pentru producătorul auto Renault, proprietarul uzinelor Dacia de la Pitești. La nivel global, PPG este unul dintre liderii industriei de profil alături de concernul Akzo Nobel. PPG s-a uitat și înainte după achiziții pe piața românească, spun surse din piață.

PPG este o afacere fondată în 1883 sub numele Pittsburgh Plate Glass de către John B. Ford și John Pitcairn în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA).

Concernul american a ajuns la finele lui 2015 la venituri de 15,33 mld. Dolari și un profit net de 1,406 mld. Dolari, respectiv la un numerar din operațiuni de 1,837 mld. Dolari. Acțiunile companiei sunt listate pe bursa din New York, PPG având o capitalizare bursieră de 24,6 mld. Dolari. Principalii acționari ai companiei sunt investitori instituționali precum Vanguard Group (6,8%), FMR ((6,38%), Massachusetts Financial Services (6,01%), State Street Corporation (4,21%) sau fonduri mutuale precum Fidelity Contrafund Inc cu 2,8%, conform datelor făcute publice la 30 iunie.

Compania ocupă poziția 190 în indexul Fortune 500. PPG și-a bazat creșterea în ultimii ani pe o campanie puternică de achiziții. După o tranzacție în Mexic în 2014 de peste 2 mld. Dolari, în 2015 PPG a finalizat șase achiziții mai mici pentru care a plătit peste 400 mil. Dolari.

Pe piețele din regiune, PPG are o poziție solidă. Astfel, conform unor date prezentate de către grupul finlandez Dejmark, prezent și în România, PPG Deco deține o cotă valorică de 15% din piața de profil din Cehia, 20% din piața slovacă, respectiv 16% din piața din Ungaria prin intermediul mărcii Trilak (cu care este prezent PPG și în România).