Arhive etichete: public debt

Sursa foto: Ministerul Finantelor.

Diana Popescu, Ministerul Finantelor: In octombrie – noiembrie, vom avea noua emisiune de titluri Samurai pe piata japoneza, la care asteptam ca participarea investitorilor sa fie din ce in ce mai mare. Este posibil ca noua emisiune Samurai sa depaseasca emisiunea inaugurala de 200 mil. Euro de anul trecut, vom vedea care este feedback-ul investitorilor. La emisiunile de titluri Fidelis, daca se pastreaza interesul investitorilor pentru transele mai lungi, vom testa piata cu maturitati mai mari

„Ne-am angajat prin acest cadru ca vom fi prezenti pe piata obligatiunilor verzi cat se poate de frecvent, insa activitatea principala nu mai este cea a Trezoreriei vizavi de realizarea acestui proiect ci, mai degrabă, cel mai important pas este identificarea acelor proiecte care sunt eligibile verzi. Noi am alocat practic toata suma pe care am avut-o din green finance deci 10,8 mld. RON, insa acesti bani au fost deja alocati pentru proiecte verzi pe care noi le-am identificat pana acum. Iar pentru o noua emisiune de obligatiuni verzi va trebui sa avem această conditie esentiala indeplinita, adica sa avem o discutie foarte clara cu ministerele de linie si sa identificam cheltuielile verzi pentru perioada 2025 – 2026 cand, practic, va fi suportul pentru o noua emisiune de obligatiuni”, a declarat Diana Popescu, Director General Adjunct in cadrul Directiei Generale de management a datoriei  publice si fluxurilor de trezorerie al Ministerului Finantelor, la MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025, eveniment online organizat pe 2 octombrie de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Ministerul Finantelor a anuntat anterior ca intentioneaza sa revina pe piata japoneza cu o noua emisiune de titluri Samurai, dupa emisiunea inaugurala din 2024, prin care au fost emise obligatiuni verzi in valoare de 200 mil. Euro.

“Da, Samurai este o tranzactie care va fi realizata anul acesta. Insa aici noi ne angajam sa fim prezenti pe piata nu neaparat din perspectiva finantarii volumelor pe care le vom imprumuta, ci mai degrabă din perspectiva diversificarii”, a punctat reprezentantul Trezoreriei Statului.

“In toamna acestui an, probabil in octombrie – noiembrie vom avea noua emisiune. A fost o emisiune inaugurala anul trecut de 200 mil. Euro, nu a fost un volum foarte mare, insa ne asteptam ca participarea investitorilor sa fie din ce in ce mai mare. Sigur este un proces mai lent, ei sunt un alt stil de investitori, au o alta abordare in strategia lor, in schimb trendul este unul in crestere. Ne asteptam la o participare buna din partea lor, dar si a nerezidentilor pentru ca au acces practic si investitorii non – japonezi”, a precizat Diana Popescu.

Intrebata daca noua emisiune de titluri Samurai ar putea depasi valoarea inregistrata la emisiunea inaugurala din 2024, aceasta a raspuns:

“Este posibil, speram. Sa vedem. Acum in octombrie vom avea un <<market sounding>>, un <<soft sounding>> cu investitorii si vom vedea care este feedback-ul”.

Cand va largi Ministerul Finantelor cadrul de emisiune de obligatiuni verzi catre cel de obligatiuni in format sustenabil pentru emisiunile pe pietele externe?

“Este un pas firesc cu siguranta. Este un proces destul de laborios pentru ca am infiintat un comitet interministerial pentru ca este nevoie de angajarea si aici doar ministerele sunt doar cele care sunt <<vedetele>> in cadrul acestui proces. Si vom deschide discutiile cu ei. In momentul de fata pentru emisiunile de obligatiuni verzi este nevoie sa prezentam investitorilor un raport de impact. Si firesc ar fi odata ce furnizam acest raport de impact si avem un alt <<pool>> de cheltuieli identificate pe 2025 – 2026 sa includem si ministerele din domeniul educatiei si din sanatate in discutii si sa vedem cum facem selectia acelor cheltuieli eligibile”, a detaliat Diana Popescu.

“Noi ne-am bucurat si de suportul Bancii Mondiale asa ca speram sa fie un proces mai usor si, probabil, vom avea la anul un cadru modificat cu un orizont de timp probabil de cateva luni pentru ca este un proces destul de laborios legislative”, a adaugat această.

In 2026 ar putea fi o astfel de emisiune externa de titluri ale Finantelor in format sustenabil?

“Intentia exista. O mare parte din muncă a fost facuta odata ce cadrul a fost lansat. Depinde de cum vor evolua aceste discutii si care sunt cheltuielile care pot fi finantate pentru ca stiti ca Romania se bucura de o foarte mare acoperire a finantarilor venite din alte surse”, a raspuns reprezentantul emitentului suveran.

“Si aici una din conditiile esentiale este modul de finantare in proiectele pe care noi le finantam prin bonds sau sustainable bonds. Deci, daca vor fi proiecte identificate, dar ele au deja o finantare de la un IFI – BERD, BEI sau prin PNRR, ele nu vor putea fi finantate si prin green bonds. Vor fi doar acele proiecte fara finantare”, a precizat Diana Popescu.

 

Va lansa Ministerul Finantelor si emisiuni de obligatiuni verzi sau in format sustenabil si pe piata interna?

“Pentru noi ar fi o realizare foarte buna si foarte importantă. Chiar de la inceputul lansarii acestui cadru, ne-am propus sa marcam practic un debut pe piata interna. Aici este o chestiune mai degrabă legata de interesul investitorilor si cat de dezvoltata este piata in acest sens pentru ca o sa luam in considerare acest lucru pe baza discutiilor cu investitorii. Investitorii locali deocamdată nu au niste portofolii foarte clar definite sau nu in totalitate definite pentru investitiile verzi si atunci este foarte important cand emiti”, a punctat directorul general adjunct al Trezoriei Statului.

“A fost cazul Ungariei, de exemplu, cand a lansat pe piata interna astfel de obligatiuni si mai mult de jumatate din tranzactie a fost sustinuta de catre investitorii nerezidenti. Sigur este si asta o abordare, dar probabil ca va fi urmatorul pas si din punctul nostru de vedere”, a adaugat Diana Popescu.

“Cred ca primul pas va fi sa extindem cadrul si pentru cheltuielile sociale, adica sa includem cheltuieli din domeniul de sanatate, educatie, incluziune sociala si, probabil, astfel extinsa aria si investitorii locali vor putea sa participe sau sa-si contureze in viitorul apropiat politica de investitii in obligatiuni”, a mai spus aceasta.

Ce investitori au luat cele mai mari expuneri pe emisiunile externe de obligatiuni verzi ale statului roman?

“Am vazut in transa de 12 ani in emisiunea lansata anul trecut o participare foarte importantă din partea investitorilor nordici. Ei au aceste mandate dedicate, deci, practic, nu investesc in alte tipuri de active decat active ESG. Si practic 45% din această transa pe care noi am emis-o a fost alocata acelor investitori”, a raspuns reprezentantul Ministerului Finantelor.

“Ca o distributie geografica, se mentine Marea Britanie si Irlanda cu 48% in alocare, Europa are un procent bun de alocare cam 19 – 20% si investitorii calificati romani, deci nu persoane fizice, au participat in aceste obligatiuni, dar si din Germania, Austria, alte jurisdictii. SUA au avut o pondere mai mica pentru ca noi stim ca ei nu au aceste obiective foarte bine evidentiate in alocarile lor pe portofoliu”, a adaugat Diana Popescu.

La ce costuri se asteapta MF sa se imprumute pe pietele externe dupa confirmarile de rating din partea a doua agentii internationale de evaluare?

“Da, a fost o perioada destul de tumultuoasa anul acesta, cu toate evenimentele. (…) Dar odata ce au trecut aceste episode de volatilitate generate de incertitudine de natura politica, de formarea noului guvern, de tipul de angajament al acestuia fata de consolidarea fiscala, practic anunturile agentiilor de rating au confirmat un trend de consolidare si de incredere si increderea investitorilor a fost oarecum restabilita pentru ca am vazut o reactie destul de importantă fie prin faptul ca au incercat sa fie prezenti in licitatiile noastre saptamanale, fie chiar au vandut din expunerile pe care le aveau. Practic, increderea a fost restabilita si s-a vazut asta si in curba randamentelor, de la o luna la alta au avut loc ajustari de 10 – 15 bps (puncte de baza, 0,1 – 0,15%, n.r.) ca si evolutie”, sustine directorul general adjunct al Trezoreriei Statului.

“Si acum, de exemplu, odata cu anuntarea ultimului pachet de consolidare fiscala, vedem o evolutie pozitiva. Si in iulie – august a fost acelasi trend. Mentinerea Romaniei in categoria investment grade de catre agentiile de rating va asigura pe viitor mentinerea unui interes solid pentru ca Romania este inca o tara care ofera stabilitate, are aceste oarecare coordonare si supraveghere din partea Comisiei Europene si atunci asta este important pentru investitori si practic prin toate măsurile pe care guvernul le-a luat pana acum a aratat implicare in sustenabilitate bugetara. Deci vedem toate premisele pentru ajustarea costurilor de imprumut, insa probabil ca nu va fi una imediata pentru ca este clar ca nu vom putea sa ne imprumutam mai ieftin pana nu vom scadea nevoile de finantare si asta este clar o consecinta a nivelului deficitului bugetar. Deci deficite mai mici, nevoi mai mici, costuri mai bune de imprumut”, a semnalat Diana Popescu din partea Ministerului Finantelor.

 

Ce noutati ar putea sa apara la emisiunile de titluri Fidelis pentru piata locala

“Pentru Fidelis, a fost o surpriza foarte placuta maturitatea de 10 ani. A avut o evolutie foarte buna. Practic, pe tot parcursul anului pe primele trei trimestre, au fost imprumutati peste 10 mld. RON si daca ne uitam la structura pe valute, avem o emisiune egala in RON si in valuta”, a declarat reprezentantul Ministerului Finantelor.

“Dar, in schimb, daca ne uitam la structurile pe maturitati, vedem ca investitorii au preferinta pentru transele mai lungi odata probabil pentru ca au viziune putin mai lunga din perspectiva investitiilor dar si, probabil, randamentele sunt mai atractive”, a mentionat Diana Popescu.

“De exemplu, la ultima emisiune din septembrie din totalul de 267 mil. Euro doar 208 mil. au fost subscrieri pe transa de 10 ani. Deci, noi ne dorim sa pastram această abordare, este si in linie cu strategia noastra de finantare, de a extinde maturitatea portofoliului de datorie, dar clar ca ne vom orienta si dupa cum vor evolua subscrierile in urmatoarele editii. Stiti ca avem o editie in fiecare luna. Deci vom avea o transa de 10 ani si in urmatoarea oferta. Si daca interesul se pastreaza, noi vom testa piata si cu maturitati mai lungi”, a semnalat directorul general adjunct al Trezoreriei Statului.

 

Noul plan de finantare al statului roman pentru 2025, mai mare cu circa 27 mld. RON fata de plafonul aprobat initial de 232 mld. RON

“Planul de finantare a fost estimat anul acesta pe un deficit bugetar de 7% din PIB, practic 232 mld. RON. Pana ieri (1 octombrie 2025, n.r.), practic planul de finantare este foarte avansat la 92% acoperire. Pe piata interna noi am atras prin licitatii o suma foarte importantă 125 mld. RON impreuna cu titlurile pentru populatie. Aici avem iar un interes foarte bun, 38 mld. RON a fost atras prin subscrierile populatiei in cele doua programe Tezaur si Fidelis si am avut si doua plasamente private anul acesta”, a subliniat reprezentanta Trezoreriei Statului.

“Pe piata externa, programul este chiar si mai avansat, practic din totalul pe care ni l-am propus de 17 mld. Euro, el a fost acoperit in intregime, mai putin suma pe care noi am estimat-o ca va fi atrasa din PNRR. Noi am estimat 3 mld. Euro si am primit pana la urma doar 760 mil. Euro, insa diferenta a fost acoperita prin diverse alte finantari”, a precizat Diana Popescu.

“Au fost trei tranzactii de euroobligatiuni realizate pana acum si 10 plasamente private. A fost un interes foarte bun al investitorilor si valoarea acestor plasamente se ridica la 4,3 mld. Euro in total. Insa noutatea este, probabil ca stim cu totii, proiectul de rectificare bugetara a fost aprobat ieri si practic s-a aprobat un deficit bugetar de 8,4% din PIB, s-a modificat nivelul pe care noi va trebui sa il finantam si in acelasi timp noi am ajustat planul de finantare si avem o crestere de 27 mld. RON in total fata de cat era initial”, a subliniat ea.

“Dar, tinand cont ca am avut o evolutie extrem de buna si pe piata interna si pe piata internationala si de faptul ca avem un succes foarte bun si in participarea populatiei la Tezaur si Fidelis, de faptul ca avem deja in pregatire cateva instrumente de finantare prin care vor fi atrase sume importante in urmatoarele cateva saptamani pentru a mentine un echilibru in perspectiva finantarii interna vs externa si pentru a nu pune presiune pe curba randamentelor, noi ne-am propus ca aceasta finantare suplimentara sa o acomodam preponderent prin piata externa”, a precizat directorul general adjunct al Trezoreriei.

“Asta inseamna toate instrumentele pe care le avem la dispozitie, plasamente private in format de redeschideri sau de imprumuturi bilaterale si posibil un exercitiu de rascumparare a obligatiunilor existente si pentru a ne administra scadentele care vin anul viitor si o suma mai mica va fi suplimentata pentru finantare interna, insa noi ne asteptam ca această suma suplimentara va fi foarte usor acomodata in planul de finantare fara a crea nicio distorsiune nici din perspectiva costurilor si nici din perspectiva cererii”, a nuantat Diana Popescu.

“Noi am facut deja un anunt, deci investitorii sunt cu totii pregatiti, se asteapta la o emisiune (…) Ea va fi legata de aceasta rascumparare a obligatiunilor pentru a ne administra mai activ si eficient scadentele de anul viitor”, a mai spus Diana Popescu, Director General Adjunct in cadrul Directiei Generale de management a datoriei  publice si fluxurilor de trezorerie al Ministerului Finantelor, in cadrul evenimentului organizat de catre jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Supporting Partners ai MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025 sunt Sancons Capital & Investment si Vetimex Capital.

 

 

 

 

CITESTE SERIA DE ARTICOLE MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025

 

MIRSANU SUSTAINABILITY CHALLENGE 2025: “Cu cat este mai mare finantatorul tau cu atat este mai concentrat catre acordarea de finantare sustenabila”. Anul 2026 vine pentru companii cu tinte de conformare pe taxa de carbon si pe regulamentul de defrisari. Ministerul Finantelor pregateste pentru octombrie – noiembrie o noua emisiune de obligatiuni Samurai la care asteapta o participare mai mare a investitorilor fata de tranzactia din 2024. Valul de presiuni generat la nivel international si local loveste in sectorul componentelor auto, retail, bunuri de larg consum, utilitati sau sectorul rezidential

 

Marius Cara, European Investment Bank Group: Ne uitam la cateva tranzactii de project finance in Romania. Cautam sa co-investim alaturi de alte institutii financiare internationale pentru ca noi nu putem sa investim mai mult de jumatate din valoarea unui proiect. EIB a intrat actionar cu o investitie de capital de 30 mil. Euro in proiectul eolian Pestera 2 de peste 500 mil. Euro al investitorului financiar Copenhagen Infrastructure Partners

 

Cristian Nacu, IFC: Ne uitam la tranzactii prin care sa luam direct participatii equity sau quasi equity in companii, unde putem prelua pana la maxim 20% din actiuni. Am facut deja finantari de circa 500 mil. USD si abia a trecut primul trimestru din noul an financiar, deci ne asteptam sa depasim si in acest an 2 mld. USD fonduri proprii si fonduri atrase. “Vrem sa sprijinim anumite companii de stat sa acceseze finantari comerciale de la IFC”

 

Diana Popescu, Ministerul Finantelor: In octombrie – noiembrie, vom avea noua emisiune de titluri Samurai pe piata japoneza, la care asteptam ca participarea investitorilor sa fie din ce in ce mai mare. Este posibil ca noua emisiune Samurai sa depaseasca emisiunea inaugurala de 200 mil. Euro de anul trecut, vom vedea care este feedback-ul investitorilor. La emisiunile de titluri Fidelis, daca se pastreaza interesul investitorilor pentru transele mai lungi, vom testa piata cu maturitati mai mari

 

Liviu Dobre, Agricover: Mai bine de 1,5 mld. RON din finantarile pe care le atragem vin de la institutii financiare internationale precum EBRD, IFC sau BSTDB. Piata de capital este o oportunitate pentru noi chiar si la nivel de emisiune de obligatiuni, insa asteptam momentul potrivit pentru ca astazi costurile de finantare de pe piata de capital romaneasca sunt prea ridicate pentru a putea oferi ceva competitiv catre clientii nostri. Revine Agricover cu IPO pe bursa? “Nu vedem nimic in plan apropiat. Vrem sa ne concentram pe crestere”

 

Vytautas Plunksnis, INVL Asset Management: Din pachetul de finantare bancara de circa 150 mil. Euro contractat pentru Pehart, circa 125 mil. Euro reprezinta finantare sustenabila. Intregul nostru portofoliu din Romania, care mai include proiecte de energie regenerabila si paduri, este verde sau legat de sustenabilitate. Cea mai mare parte a fondului nostru de energie regenerabila este concentrat in Romania, unde avem 357 MW dintr-un portofoliu de 390 MW, iar investitiile totale depasesc 250 mil. Euro din care o mare parte va fi finantata prin debt

 

Horia Braun – Erdei, Erste Asset Management Romania: Obligatiunile sustenabile si in format verde au o pondere intre 10% si 20% intr-un fond de obligatiuni in Euro pe care il administram, dar, probabil, ca aceasta pondere va creste. Emisiunile corporative de valori mai mici sunt mai putin preferate chiar daca sunt sustenabile. Vedem un interes al clientilor catre diversificare, inclusiv diversificare internationala, in portofoliile administrate, unde expunerea pe instrumente cu venit fix a scazut in ultimii ani de la 80% catre 60%

 

Richard Wilkinson, CTP: Circa 7 mld. Euro, adica aproape 80% din toata baza noastra de finantare la nivel de grup, inseamna finantare verde sau cu un link ESG. Evaluarile de active din Romania vor continua sa creasca pe termen lung. “Oamenii inteleg ca diferenta de randament intre un activ din Romania si unul din Germania este prea mare, iar riscurile de lichiditate din Romania sunt exagerate”

 

Lacramioara Diaconu – Pintea, OX2: Pregatim vanzarea unui proiect de 300 MW in 2026, care va fi cu adevarat o tranzactie mare. Si suntem acum la momentul ofertelor neangajante pentru vanzarea unui proiect de 77 MW. Cele doua proiecte pot fi vandute impreuna sau vor fi doua tranzactii separate in functie de interesul investitorilor. Cum arata “bucataria” in care investitorul suedez in energie verde si-a pregatit vanzarea unui proiect de 99 MW pentru un pret de 200 mil. Euro si care ar putea zgudui anul viitor piata de M&A din Romania cu tranzactii de circa 3 ori mai mari

 

Alin Negrescu, KPMG Romania: Tendintele internationale si locale au impact negativ in sectoare precum componente auto, industria de prelucrare, retail sau sectorul rezidential. Vom vedea investitori noi si investitii in sectorul de aparare, energie verde, logistica si transporturi. Anul 2026 vine cu tinte de conformare ESG pentru companii precum CBAM si regulamentul de defrisari

 

Tamas Vincze, East Grain: In 2025 ne apropiem de investitii de 35 – 40 mil. Euro capital investit plus debt, din care pana la 65% inseamna tranzactii M&A. Ne uitam la tichete M&A de la 2 – 3 mil. Euro pana la 15 mil. Euro. Agricultura din Romania este masiv subcapitalizata si vedem in timp real o reasezare a capitalului. Ce este in capul listei de prioritati ale unei companii antreprenoriale

 

Dan Huru, MeetGeek: In zona de tech, totul este accelerat de efectul AI – rundele se inchid mai repede, produsele si bazele de clienti cresc mai repede. Produsele sunt mult mai avansate decat piata, dar piata nu este pregatita sa adopte zona AI. Am luat pana acum in total finantare de circa 3 mil. Euro de la investitori si ne dorim sa crestem de 4 – 5 ori in urmatoarele 12 luni

 

George Badescu, Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR): Traim un timp al cresterilor de taxe si al repozitionarilor dupa pandemie care creeaza consumatorilor un sentiment de prudenta, o atitudine defensiva. In retail, este asteptata o crestere de 1% in 2025 vs 2024, iar investitiile vor continua, insa nu la nivelul anterior. “Ar fi o surpriza sa vedem noi tranzactii in viitorul apropiat”

 

 

 

Fidelis mai 2025 main

Stefan Nanu, seful Trezoreriei Statului: Avem deja asigurat aproape 50% din necesarul de finantare pentru acest an. Majoritatea investitorilor cumpara titlurile de stat Fidelis pentru dobanda, nu neaparat pentru tranzactionare. Ministerul de Finante a listat pe Bursa de Valori Bucuresti o noua emisiune de titluri de stat Fidelis in valoare de 1,2 mld. RON, ceea ce ridica volumul de vanzari de titluri catre populatie pe acest program la 9 mld. RON in primele 5 luni ale anului, reducand dependenta de imprumuturile externe si de la investitorii institutionali

Statul roman si-a asigurat pana acum circa 50% din necesarul de finantare programat pentru acest an, in contextul in care a vandut titluri de stat in valoare de 23 mld. RON (circa 4,6 mld. Euro) prin programele Fidelis si Tezaur destinate investitorilor locali de retail, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

“Noi, ca in fiecare an, incercam sa fim prudenti pe asigurarea finantarii. Deja, avem aproape 50% din necesarul de finantare (din acest an, n.r.) asigurat. Din el, deci deja o pondere destul de mare avem 23 de miliarde RON vandute prin cele doua programe – Fidelis 9 mld. RON, iar Tezaur – putin mai mult. Deja Fidelis este undeva la 55% fata de toate vanzarile in cadrul programului de anul trecut”, a declarat pe 22 mai 2025 Stefan Nanu, Directorul General al Trezoreriei Statului din cadrul Ministerului Finantelor.

Ministerul Finantelor a listat pe 22 mai 2025 la Bursa de Valori Bucuresti o noua emisiune de titluri de stat Fidelis in valoare totala de 1,2 mld. RON (237 mil. Euro).

Oferta publica de titluri Fidelis derulata in mai 2025 a fost structurata sub forma a 6 emisiuni de titluri, prin care statul roman a atras de la investitori peste 620 mil. RON si 112 mil. Euro, la maturitati ale instrumentelor care variaza de la 1 an la 7 ani.

Dobanzile la care au fost plasate titlurile Fidelis in mai 2025 au o dobanda anuala care variaza de la 6,75% pana la 7,75% la RON, in timp ce la titlurile denominate in euro dobanzile anuale sunt in functie de scadenta titlurilor de la 3,85% la 6,25% in cazul instrumentelor financiare cu maturitate de 7 ani.

Statul roman cauta sa atraga in acest an lichiditati cat mai mult de la investitorii de pe piata interna si sa reduca volumul de finantare atras de pe pietele financiare externe, in contextul in care are de finantat un deficit bugetar care se situeaza semnificativ peste tinta de 7%.

De asemenea, dincolo de climatul general de volatilitate de pe pietele financiare internationale, Romania a inregistrat o instabilitate politica de la inceputul acestui an, in conditiile anularii primului tur ale alegerilor prezidentiale din noiembrie 2024, care a ajuns insa la un deznodamant pe 18 mai 2025, dupa ce al doilea tur de scrutin a fost castigat de catre Nicusor Dan, iar investitorii au primit cu optimism semnalul ca tara isi va continua directia catre principalii sai parteneri externi din Occident.

“Valoarea subscrisa in luna mai (la titlurile Fidelis, n.r.) – o valoare de 1,2 mld. RON este intr-adevar o suma importantă, dar este o suma care a fost in scadere fata de editiile precedente. Ea, dealtfel, nu reflecta doar conditiile de piata sau randamentele oferite, ci, mai degrabă, cred ca reflecta nivelul de prudenta si de incredere al investitorilor in autoritatile statului intr-un moment care ne-a marcat cu totii, un moment marcat de incertitudini. Subliniez din nou importanta increderii pentru ca, din punctul meu de vedere, este un element – cheie in mobilizarea capitalurilor. Succesul programului Fidelis depinde si de credibilitatea pe care institutiile statului o inspira investitorilor. Cand cetatenii aleg sa isi plaseze economiile in titluri de stat, acestia fac o alegere care presupne incredere in stabilitatea politicilor publice, in capacitatea statului de a-si onora obligatiile si in coerenta guvernarii indiferent de schimbarile electorale”, a punctat Gabriel Avramescu, Prim-vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), cu ocazia listarii emisiunii de titluri Fidelis emise in mai 2015.

“Fidelis functioneaza cred, in primul rand, ca un barometru al increderii publice in stat. Vedem deja in ultima vreme reactii pozitive ale pietelor financiare dupa ultima duminica a lunii mai. Am vazut cotatiile la bursa care au revenit pe plus. Ne asteptam sa urmeze o perioada de calm, o perioada in care sa fie transmise semnale de predictibilitate, de responsabilitate, de sprijin pentru toti actorii implicati pe piata de capital”, a mai adaugat reprezentantul ASF.

In cadrul ofertei publice de titluri de stat Fidelis, derulata in perioada 9 – 16 mai, investitorii romani au plasat peste 12.600 de ordine de subscriere, atat pentru titlurile de stat denominate in lei, cat si pentru cele in euro.

“Si tipul de investitori, sincer, este unul foarte foarte benefic si pentru administrarea datoriei pentru ca persoanele fizice sunt mai degraba <<buy and hold>> (investitori de tipul Cumpara si tine, n.r.). In Fidelis, avem tranzactii, dar majoritatea investitorilor le cumpara pentru dobanda, nu neaparat pentru tranzactionare. Si incercarea noastra este intotdeauna de a gasi mixul de maturitati, de scadente care sa satisfaca investitorii. E foarte pozitiv ca in Fidelis avem si emisiunile in euro. Si ele ofera iarasi o alternativa foarte buna mai ales in contextul pe care l-am avut de curand cu deprecierea (RON fata de euro, n.r.), e o alternativa de investitii in euro foarte buna. Si o sa incercam in mod continuu cu intermediarii nostril, carora le multumesc, sa mai gasim – stiu si eu – variante care sa ii stimuleze pentru economisire, pentru investire”, a precizat Stefan Nanu din partea Trezoreriei Statului din cadrul Ministerului de Finante.

Titlurile de stat Fidelis nu sunt impozitate astfel ca randamentul oferit face ca aceste instrumente sa intre in competitie cu depozitele bancare sau alte alternative de economisire si investitii aflate in portofoliul investitorilor individuali.

Oferta primara de vanzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediata de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank Romania, BCR, BRD – Groupe Societe Generale si TradeVille, in timp ce Banca Transilvania si Libra Internet Bank au format grupul de distributie.

“Doresc sa subliniez ca editia din mai a Fidelis este, in mod particular, un succes pentru ca subscrierile au fost colectate intr-un context particular si suma de 1,2 mld. RON echivalent subscrisa de investitori arata in mod clar increderea pe care acestia o au in statul roman si in Ministerul de Finante si, de asemenea, commitmentul (angajamentul, n.r.) sindicatului in a-si aduce contributia in finantarea deficitului bugetar si a trezoreriei statului”, a spus Marius Stoica, Director Executiv Piete Financiare in cadrul BRD – Groupe Societe Generale.

„Doresc sa mai subliniez cateva aspecte care tin de piata secundara a titlurilor de stat pentru ca acest Fidelis a contribuit la o crestere semnificativa a volumelor tranzactionate pe piata secundara. Si am vazut in ultimele luni elemente de volatilitate semnificativa pe toate instrumentele financiare, iar piata Fidelis a continuat sa fie lichida datorită contributiei formatorilor de piata din sindicat, dar nu numai, pentru ca vedem clienti din ce in ce mai multi care sunt implicati activ in tranzactionarea Fidelis in lei si valuta si pe piata secundara, contribuind la cresterea lichiditatii. Si am vazut in ultimii 3 ani ca rata de crestere a tranzactionarii obligatiunilor pe piata bursiera a crescut cu aproximativ 50% de la un an la altul. Si este un instrument mai usor de inteles, cu numar mare de investitori si care contribuie la dezvoltarea pietei, la educatie financiara, pe langa beneficiile evidente pe care le aduce investitorului din punct de vedere al sigurantei si al randamentului plasamentului”, a mai adaugat reprezentantul sindicatului de intermediere a emisiunii de titluri Fidelis.

Prin intermediul celor 24 oferte derulate incepand cu august 2020, Ministerul Finantelor a atras de la populatie aproape 50 mld. RON (peste 10 mld. Euro).

“Din punct de vedere al investitorilor institutionali si individuali vedem in continuare un interes ridicat. Fidelis constituie, desigur, o poarta de intrare catre piata de capital. Vedem si, probabil ca, nu e o intamplare faptul ca cresterea accelerata a numarului de investitori pe care o vedem la bursa se suprapune peste perioada in care Ministerul de Finante a inceput sa utilizeze Bursa de Valori Bucuresti ca si canal de finantare. 2020 este reperul nostru. De ce? Pentru ca la momentul respectiv, daca ne uitam pe istoria bursei, am avut punctul cel mai de jos ca si conturi deschise, 53 de mii. A coincis cu momentul in care Ministerul de Finante a venit catre Bursa de Valori Bucuresti si am inceput acest parteneriat pentru emisiunea titlurilor de stat Fidelis. Incepand cu 2020 am vazut o crestere de la 53 de mii de conturi la 246 mii de conturi ultima cifra la sfarsitul trimestrului 1 (2025, n.r.)”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

“Dincolo de faptul ca vedem aceasta crestere accelerata, cel mai important lucru este, cum spuneam, ca Fidelis fiind poarta de intrare catre piata, foarte important este ca investitorii care vin catre piata prin intermediul titlurilor de stat Fidelis sa faca pasul urmator – sa se diversifice, sa inceapa sa investeasca in alte tipuri de instrumente financiare listate la bursa. Ma refer, in principal, la companiile romanesti si ne bucuram sa vedem ca asta se intampla. Adica, desi avem 10 – 12 mii de conturi deschise in fiecare trimestru, vedem ca numarul de investitori care au doar tiluri de stat in portofoliu ramane relativ constant. adica se misca in intervalul 40.000 – 50.000 – 55.000, ceea ce inseamna ca, in permanenta, intra investitori noi in piata cumparand titluri Fidelis, dar, pe de alta parte, dintre cei care au deja titluri Fidelis incep sa migreze si sa investeasca in bursa in sens mai larg”, a nuantat Radu Hanga din partea BVB.

Intr-o privire mai ampla, dincolo de programele de vanzare de titluri de stat ale Ministerului de Finante din ultimii ani, bursa de la Bucuresti a mai inregistrat in 2025 pe segmentul instrumentelor de datorie o noua emisiune de obligatiuni a Primariei Bucuresti, iar in partea a doua a anului sunt asteptate si emisiuni de obligatiuni corporative din partea unor emitenti precum Romgaz, Electrica, Banca Transilvania sau CEC Bank.

 

 

 

 

Jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO organizeaza pe 26 iunie evenimentul MIRSANU INVESTORS SUMMIT 2025 pentru investitori strategici, fonduri de venture capital, fonduri de private equity, asset management, fonduri de pensii, institutii financiare internationale, investitori in real estate si in infrastructura. Citeste aici mai multe detalii