Arhive etichete: PPC MIRSANU.RO

enel ppc deal main

Grupul elen PPC a semnat achizitia operatiunilor Enel Romania intr-o tranzactie totala de 1,9 mld. euro si un multiplu de circa 6 EBITDA. Grupul italian Enel face cel mai mare exit al unui investitor strategic strain care implica exclusiv operatiunile din Romania

Gigantul italian al utilitatilor Enel a anuntat ca a semnat pe 9 martie 2023 vanzarea setului de active pe care le detinea in Romania catre grupul grec Public Power Corporation (PPC). Tranzactia echivaleaza cu cel mai mare exit facut exclusiv de pe piata locala de catre un investitor strain, potrivit datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Acordul de vanzare a fost perfectat pentru un pret de aproximativ 1,26 mld. euro si stabileste valoarea de piata a activelor vandute de catre Enel in Romania la 1,9 mld. euro, au anuntat cele doua parti. In plus, suma totala poate fi ajustata conform unor clauze uzuale in astfel de tranzactii precum si printr-un mecanism pentru potentiale plati ulterioare, in functie de valoarea viitoare a activitatii de retail, au precizat reprezentantii celor doua parti.

“Prin vanzarea tuturor activitatilor din Romania, continuam planul de vanzare de active prezentat in urma cu 3 luni in cadrul Planului Strategic 2023-2025 al Enel”, a declarat Francesco Starace, CEO si Director General al Grupului Enel. “Suntem mandri de rezultatele obtinute in Romania de la intrarea in tara in 2005 si apreciem munca sustinuta si devotamentul colegilor nostri, care ne-au permis sa devenim unul dintre cei mai importanti jucatori integrati in domeniul energiei in Romania. Suntem increzatori ca un grup international important precum PPC va continua aceasta poveste de succes.”

Potrivit cumparatorului, valoarea de intreprindere a activelor Enel din Romania stabilita in tranzactie este la un multiplu in jurul a 6 EBITDA ajustat (Run-rate EBITDA, lb. engl.).

Evaluarea stabileste astfel ca referinta un multiplu de aproximativ 0,88x raportat la baza de active reglementate (RAB) in zona de distributie de energie, de aproximativ 65 euro per consumator in zona de furnizare de electricitate, respectiv de aproximativ 1,1 mil. euro per MW putere instalata operationala la care se adauga un portofoliu de proiecte in dezvoltare, conform datelor PPC.

Tranzactia va fi finantata de catre grupul elen PPC printr-o combinatie de lichiditati proprii si facilitati de imprumut.

Astfel, PPC a anuntat ca intentioneaza sa finanteze o parte din achizitia operatiunilor Enel din Romania cu o finantare bancara totala de 800 mil euro, din care 485 mil. euro sub forma unei facilitati de imprumut cu o maturitate de 5 ani obtinute de la banci grecesti, iar alte 315 mil. euro vor fi imprumutate dintr-o facilitate bridge (credit-punte) de la banci internationale.

Avand in vedere expunerea semnificativa pe care grupul elen o va dobandi in Romania dupa finalizarea tranzactiei, este de asteptat ca o parte din finantarea de achizitie a activelor sa fie ulterior refinantata local.

Pe 1 martie, portalul elen euro2day.gr scria ca PPC a inceput discutiile cu bancile sistemice grecesti Eurobank, Alpha Bank, Piraues si Ethniki pentru finantarea partiala a achizitiei activelor Enel din Romania.

Pentru Enel, tranzactia de vanzare din Romania aduce un confort financiar in lupta pentru reducerea rapida a datoriilor prin programul de vanzare accelerata de active pe plan international.

Achizitia activelor Enel din Romania va urca gradul de indatorare al PPC de la un multiplu de circa 1,4x EBITDA in decembrie 2022 catre un multiplu de 2,4x EBITDA, iar in termeni absoluti datoria neta se va dubla de la circa 1,4 mld. euro pana la aproape 3 mld. euro. De mentionat ca pe langa facilitatile de credit contractate de cumparator pentru plata achizitiei, PPC va prelua si datoria neta aferenta activelor Enel din Romania, care din cifrele anuntate ar depasi 600 mil. euro, daca scadem din valoarea de intreprindere pretul ce va fi incasat pentru pachetele de actiuni vandute in companiile la care Enel este actionar pe piata locala.

Analistii agentiei de rating Fitch noteaza ca tranzactia va avea un impact general neutru asupra profilului de risc al PPC, care se asteapta ca Enel Romania sa contribuie cu EBITDA de 1,1 mld. euro in perioada 2023 – 2035, ca urmare a efectului produs de cresterea capacitatilor de energie regenerabila.

Tranzactia genereaza in Romania al doilea exit consecutiv al unui mare investitor strain pe piata de energie, dupa ce grupul ceh CEZ a vandut principalele active din Romania.

Pe 31 martie 2021, CEZ a incasat un pret de 24,641 mld. coroane cehe (943 mil. euro, calculat la cursul de schimb CZK/EUR din 31 martie 2021) din vanzarea unui set de 7 companii locale active in distributia, furnizarea si productia de energie electrica catre un fond de investitii in infrastructura, administrat de catre fosta Macquarie Infrastructure & Real Assets (MIRA), acum Macquarie Asset Management.

Setul de active si participatii detinut de catre Enel in Romania era format la 31 decembrie 2021 din companiile CCP.RO Bucuresti (pachet de 9,52% al Enel Romania), Dara Solar Investment SRL (controlat 100% de catre Enel Green Power Romania), De Rock Int’l SRL (controlat 100% de catre Enel Green Power Romania), Elcomex Solar Energy SRL (detinut 100% de catre Enel Green Power), Enel Green Power Romania SRL (detinut 100% de catre Enel Green Power SpA), Enel Romania SA (detinut 100%) de catre Enel SpA, Enel Trade Energy SRL (detinut 100% de catre Enel Romania), Enel X Mobility Romania SRL (detinut 100% de catre grupul Enel), Enel X Romania SRL (detinut 100% de catre grupul italian Enel), Energo Sonne SRL (100% apartinand Enel Green Power), GV Energie Rigenerabili ITAL-RO SRL (100% actiuni ale Enel Green Power), Oravita Power Park SRL (100% Enel Green Power), Potoc Power Park SRL (100% Enel Green Power), Solas Electricity SRL (100% Enel Green Power), South Wind Energy SRL (100% Enel Green Power), Toplet Power Park SRL (100% Enel Green Power), Topwind Energy SRL (100% Enel Green Power), Wind Energy Green Park SRL (100% Enel Green Power), Zephir 3 Constanta SRL (100% Enel Green Power). De asemenea, in acelasi set de active ale Enel in Romania intra si E-Distributie Banat SA (51% din actiuni apartinand grupului Enel), E-Distributie Dobrogea SA (51% din actiuni apartinand grupului Enel), E-Distributie Muntenia SA (78% din actiuni Enel), Enel Energie Muntenia SA (78% Enel), Enel Energie SA (51% Enel) si Enel Servicii Comune SA (51% Enel).

Enel a raportat pentru anul financiar 2021 venituri de 1,604 mld. euro, in crestere de la 1,393 mld. euri in 2020 pentru operatiunea sa din Romania.

Tranzactia are un impact transformational asupra grupului elen PPC, care va avea inafara Greciei o expunere puternica in Romania. Simbolic, achizitia de proportii facuta de grupul elen contrasteaza puternic cu tranzactiile de exit semnate de marile grupuri bancare grecesti care au fost nevoite sa renunte la diferite piete din regiune si sa se concentreze pe piata de origine. In urma unor astfel de tranzactii, grupurile Eurobank, Piraeus si National Bank of Greece au vandut operatiunile din Romania, numai Alpha Bank avand pe plan local o expunere semnificativa.

Citigroup Global Markets Europe AG, Goldman Sachs Bank Europe SE si HSBC Continental Europe sunt bancherii de investitii care au lucrat de partea cumparatorului elen in tranzactie, iar casa de avocatura Milbank LLP a oferit servicii de consultanta juridica pentru PPC. De asemenea, echipele de consultanta si taxe ale PwC Grecia si PwC Romania au fost implicate in tranzactia prin care PPC cumpara activele Enel, conform datelor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.

Daca Enel iese din piata din Romania, dupa ce a fost campionul privatizarilor din energie in deceniul 2000 – 2010, in care a preluat 3 din cele 8 distributii regionale din Romania si afacerea de furnizare de energie aferenta initial portofoliului de clienti din distributie, acum PPC intra in Romania prin achizitia unui portofoliu integrat de energie, construit anterior de catre Enel.

Grupul italian a fost primul investitor strain care a intrat pe piata distributiei de electricitate din Romania, semnand in 2004 primele contractele de privatizare pentru distributiile de energie Banat si Dobrogea, iar in 2006 si-a adaugat in portofoliu “perla coroanei“, castigand licitatia de privatizare a pachetului majoritar pentru Electrica Muntenia Sud, care acopera capitala Romaniei si zonele invecinate. In 2007, a infiintat Enel Green Power Romania cu care a intrat ulterior in sectorul de productie de energie configurand astfel un jucator complet integrat pe piata de energie din Romania, cu operatiuni in productie, distributie, furnizare si servicii in domeniul energiei electrice.

De la intrarea sa pe piata din Romania in 2005, grupul italian Enel anunta ca nivelul investitiilor sale era de peste 3 mld. euro in 2017, an in care a platit alte peste 400 mil. euro pentru achizitia a aproximativ 13,6% din capitalul E-Distribuție Muntenia și a Enel Energie Muntenia, in urma deciziei Curtii Internationale de Arbitraj de la Paris, care a rezolvat astfel disputa dintre investitorul strategic italian si statul roman. Tot in 2017, dupa o intalnire intre Georgios Stassis, la acea vreme CEO al Enel in Romania, si premierul Sorin Grindeanu (in prezent vicepremier – n.r.) anunta ca Enel avea atunci in plan investitii de alte 330 mil. euro.

Un rol-cheie in structurarea tranzactiei intre Enel si PPC privind operatiunile grupului italian din Romania il are grecul Georgios Stassis, care a fost CEO al Enel Romania intre februarie 2016 si august 2019, iar acum conduce negocierile de cealalta parte a mesei din postura de CEO al grupului Public Power Corporation (PPC) si de potential cumparator al activelor pe care le-a avut in administrare pentru cativa ani.

Astfel, PPC va prelua controlul a 3 distributii regionale de energie, a unui portofoliu de furnizare de energie, un portofoliu puternic de energie regenerabila, ceea ce il va propulsa pe grupul elen catre prima pozitie pe piata proiectelor de productie energie eoliana si solara, prima pozitie in segmentul de furnizare, respectiv pozitia a doua pe piata distributiei de electricitate.

PPC va prelua astfel o cota de piata de circa 35% pe piata distributiei de electricitate din Romania, o cota de piata de 16% pe piata productiei de energie regenerabila si o cota de 18% pe piata furnizarii de electricitate.

Achizitia Enel Romania de catre PPC, companie controlata de catre statul elen, a fost bine primita de catre investitorii de pe bursa de la Atena, unde actiunile firmei inregistrasera o crestere de aproape 6% pana la o capitalizare bursiera care se apropia de 3,2 mld. euro.

Tranzactia Enel – PPC este asteptata sa fie finalizata in trimestrul 3 din 2023, ceea ce ar face ca piata locala de fuziuni si achizitii (M&A) din Romania sa inregistreze al treilea an consecutiv in care un investitor strategic strain realizeaza un exit in jurul valorii de 1 mld. euro, dupa finalizarea tranzactiei CEZ  (Cehia) in 2021 si finalizarea exitului ExxonMobil (SUA) in 2022.

Grupul elen PPC ar putea plati pentru achizitia Enel Romania circa 1,3 mld. euro si ar urma sa preia datorii de 550 – 600 mil. euro

Grupul elen de utilitati PPC ar urma sa plateasca pentru achizitia Enel Romania un pret de 1,3 mld. euro, din care aportul propriu de capital ar urma sa fie de circa 500 mil. euro, iar alte aproximativ 800 mil. euro ar urma sa fie acoperite dintr-un imprumut sindicalizat pe termen lung, sustine portalul elen euro2day,gr.

Potrivit unui articol publicat pe 1 martie 2023 de catre sursa citata, PPC a inceput discutiile cu bancile sistemice grecesti Eurobank, Alpha Bank, Piraues si Ethniki pentru imprumutul de achizitie mentionat. In plus pe langa un pret de circa 1,3 mld. euro, cumparatorul grec ar urma sa preia si datorii cifrate la 550 – 600 mil. euro, sustine sursa citata.

Surse bancare citate de portalul elen sustin ca achizitia Enel Romania ar urma sa se realizeze la un multiplu de 5,42x EBITDA daca va fi confirmat un nivel EBITDA de 350 mil. euro.

Perioada de exclusivitate de negocieri dintre PPC si Enel a fost prelungita la finele lunii ianuarie pana pe 28 februarie pentru a ajunge la un acord de vanzare privind operartiunile din Romania.

„Nu facem niciun comentariu in acest moment, orice update va fi comunicat pietei la timpul potrivit”,, au raspuns reprezentantii grupului Enel pe 28 februarie 2023 solicitarilor de informatii ale jurnalului de tranzactii MIRSANU.RO privind stadiul negocierilor intre cele doua parti avand in vedere ca si noul termen de negocieri a expirat fara sa fie facut vreun anunt privind incheierea unui acord de vanzare.

Informatiile publicate de presa elena in ultimele luni nu au fost confirmate sau infirmate oficial de catre niciuna dintre partile implicate in tranzactie.

Un rol-cheie in structurarea tranzactiei intre Enel si PPC privind operatiunile grupului italian din Romania il are grecul Georgios Stassis, care a fost CEO al Enel Romania intre februarie 2016 si august 2019, iar acum conduce negocierile de cealalta parte a mesei din postura de CEO al grupului Public Power Corporation (PPC) si de potential cumparator al activelor pe care le-a avut in administrare pentru cativa ani.

Enel este in plina executie a unui proces accelerat de vanzare de operatiuni in intreaga lume, aliniat directiei sale strategice anuntate in noiembrie 2022 de a-si concentra operatiunile pe 6 piete – cheie (Italia, Spania, SUA, Brazilia, Chile si Columbia) si de a vinde active in valoare de circa 21 mld. euro in vederea relaxarii gradului sau net de indatorare, potrivit planului strategic 2023 – 2025.

Setul de active si participatii detinut de catre Enel in Romania era format la 31 decembrie 2021 din companiile CCP.RO Bucuresti (pachet de 9,52% al Enel Romania), Dara Solar Investment SRL (controlat 100% de catre Enel Green Power Romania), De Rock Int’l SRL (controlat 100% de catre Enel Green Power Romania), Elcomex Solar Energy SRL (detinut 100% de catre Enel Green Power), Enel Green Power Romania SRL (detinut 100% de catre Enel Green Power SpA), Enel Romania SA (detinut 100%) de catre Enel SpA, Enel Trade Energy SRL (detinut 100% de catre Enel Romania), Enel X Mobility Romania SRL (detinut 100% de catre grupul Enel), Enel X Romania SRL (detinut 100% de catre grupul italian Enel), Energo Sonne SRL (100% apartinand Enel Green Power), GV Energie Rigenerabili ITAL-RO SRL (100% actiuni ale Enel Green Power), Oravita Power Park SRL (100% Enel Green Power), Potoc Power Park SRL (100% Enel Green Power), Solas Electricity SRL (100% Enel Green Power), South Wind Energy SRL (100% Enel Green Power), Toplet Power Park SRL (100% Enel Green Power), Topwind Energy SRL (100% Enel Green Power), Wind Energy Green Park SRL (100% Enel Green Power), Zephir 3 Constanta SRL (100% Enel Green Power). De asemenea, in acelasi set de active ale Enel in Romania intra si E-Distributie Banat SA (51% din actiuni apartinand grupului Enel), E-Distributie Dobrogea SA (51% din actiuni apartinand grupului Enel), E-Distributie Muntenia SA (78% din actiuni Enel), Enel Energie Muntenia SA (78% Enel), Enel Energie SA (51% Enel) si Enel Servicii Comune SA (51% Enel).

Enel opereaza in Romania in linii de afaceri precum distributie de energie electrica, unde controleaza 3 din cele 8 distributii de electricitate din Romania, este lider in segmentul de furnizare de energie electrica si detine in sectorul de productie un portofoliu de energie regenerabila instalata de 534 MW, avand astfel o pondere de 2% din productia de energie a Romaniei.

Grupul italian a fost primul investitor strain care a intrat pe piata distributiei de electricitate din Romania, semnand in 2004 primele contractele de privatizare pentru distributiile de energie Banat si Dobrogea, iar in 2006 si-a adaugat in portofoliu “perla coroanei“, castigand licitatia de privatizare a pachetului majoritar pentru Electrica Muntenia Sud, care acopera capitala Romaniei si zonele invecinate. In 2007, a infiintat Enel Green Power Romania cu care a intrat ulterior in sectorul de productie de energie configurand astfel un jucator complet integrat pe piata de energie din Romania, cu operatiuni in productie, distributie, furnizare si servicii in domeniul energiei electrice.

Potentialul cumparator al Enel Romania avea la dispozitie la 30 septembrie 2022 lichiditati de peste 3 mld. euro, din care peste 2 mld. euro cash si inca 1,08 mld. euro din linii de credit disponibile.

Pe piata din Romania, Enel avea o cota de piata de 2,47% pe piata productiei de electricitate dupa cantitatile livrate in perioada ianuarie – septembrie 2022, respectiv o cota de piata de 20,82% pe piata furnizorilor de electricitate pentru clientii finali in acelasi interval de referinta fiind cel mai mare furnizor local, potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).