OMV Petrom, cea mai mare companie din Romania dupa cifra de afaceri, a derulat in ultimul an unul dintre cele mai mari volume de tranzactii M&A de pe piata locala, urmand sa aloce in 2025 un buget de aproximativ 600 mil. RON (circa 120 mil. Euro) pentru investitii inorganic potentiale, in principal pentru fuziuni si achizitii incheiate in 2024, conform informatiilor disponibile pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO.
Liderul pietei petroliere si de gaze din Romania, aflat in portofoliul grupului austriac OMV, a investit masiv in achizitii de active de la grupul Renovatio si Jantzen Renewables pentru a avansa rapid cu constructia propriului sau portofoliu de energie “verde”. Bugetul sau de achizitii M&A a fost astfel directionat catre energia verde.
Pe de alta parte, pentru a-si optimiza structura de costuri, OMV Petrom a vandut o participatie de 50% din perimetrul offshore Asparuh de exploatare din Bulgaria catre israelienii de la NewMed, tranzactie finalizata pe 12 martie 2025.
OMV Petrom a pastrat insa o participatie de 50% din perimetrul bulgaresc Han Asparuh, situat in Marea Neagra, unde este invecinat cu perimetrul Neptun Deep din sectorul romanesc, unde, de asemenea, compania are o cota de participare de 50% din proiect, impartit in mod egal cu compania de stat Romgaz. In ambele perimetre offshore din Marea Neagra, OMV Petrom are statut de operator.
Tranzactia prin care OMV Petrom si-a redus participatia de la 100% din perimetrul bulgar Han Asparuh la numai 50% a avut loc in schimbul suportarii a unei parti semnificative a costurilor operatiunilor de exploatare si evaluare in perimetru de catre compania israeliana NewMed. O astfel de miscare ii permite OMV Petrom sa se concentreze pe investitiile de dezvoltare a proiectului Neptun Deep, care necesita in total investitii de 4 mld. Euro din care 2 mld. Euro ii revin OMV Petrom, in contextul in care productia de gaze este asteptata sa inceapa in perimetrul offshore romanesc de la Marea Neagra in 2027.
OMV Petrom a raportat pentru 2024 venituri din vanzari de peste 35,7 mld. RON (peste 7,1 mld. Euro) si este acum cea mai valoroasa companie privata listata pe bursa de la Bucuresti, unde are o capitalizare bursiera de 45,8 mld. RON (circa 9,2 mld. Euro).
Cati bani a pus OMV Petrom in achizitii M&A
Din investitiile de 1 mld. RON (200 mil. Euro) realizate de catre divizia de Gaze & Energie a OMV Petrom in 2024, banii au mers in principal catre achizitiile M&A de active de energie regenerabila de la Renovatio și cu Jantzen Renewables.
Din categoria celor mai importante achizitii M&A ale OMV Petrom au facut parte in 2024 trei tranzactii incheiate cu grupul Renovatio prin care compania petroliera a preluat un portofoliu de proiecte de productie de energie regenerabila, din care aproximativ 950 MW de energie eoliana si 200 MW de energie solara, la care s-a adaugat achizitia de la investitorul danez Jantzen Renewables a trei proiecte fotovoltaice (energie solara) care totalizeaza o capacitate de productie de 710 MW.
Pe 3 ianuarie 2024, OMV Petrom a anuntat achizitia unei participatii de 50% din actiunile Electrocentrale Borzesti, care are un portofoliu de proiecte de energie eoliana si fotovoltaica de circa 1 GW, la care se adauga si preluarea pachetului de 100% din actiunile Renovatio Asset Management, companie care detinea la acel moment peste 400 de statii de incarcare pentru vehiculele electrice, ceea ce i-a oferit OMV Petrom, liderul retelelor de benzinarii din Romania, si pozitia de lider pe piata locala in sectorul mobilitatii electrice cu cea mai mare retea de incarcare pentru vehicule electrice.
Prin noul format de parteneriat, OMV Petrom si Renovatio au anuntat in urma cu un an un plan de investitii de circa 1,3 mld. Euro pana in 2027, ce va fi acoperit inclusiv din finantare bancara, din care contributia OMV Petrom la achizitia si dezvoltarea proiectelor era estimata pana la 350 mil. Euro.
Valoarea tranzactiilor din 2024 nu a fost facuta publica de catre OMV Petrom. La inceputul anului trecut, reprezentantii companiei declarau ca bugetul M&A al companiei se ridica la aproximativ 300 mil. Euro.
Dupa tranzactia cu grupul Renovatio pe piata statiilor de incarcare pentru vehicule electrice, OMV Petrom a transmis in prezentarile sale catre investitori ca urmareste mai departe oportunitati de crestere din regiune de pe acest segment, ceea ce ar putea aduce noi achizitii ale companiei in pietele invecinate, unde este déjà activa cu retele de benzinarii.
“OMV Petrom a anuntat in 2024 in strategia sa pana in 2030 ca va investi 3,7 mld. Euro in proiecte carbon zero sau cu o amprenta redusa de carbon. Asta poate include achizitii precum cea incheiata cu Renovatio. Cred ca merg mai departe cu aceasta strategie, achizitii viitoare sunt posibile in aria energiei regenerabile, unde este bugetat 1 mld. Euro pentru asta, in sectorul noilor tehnologii, unde au un buget de 1,2 mld. Euro si/sau in zona de biocombustibili, unde au alocat 0,9 mld. Euro. Petrom este un jucator rational si cand este mai ieftin sa cumperi decat sa construiesti, atunci vor cumpara”, a comentat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Tamás Pletser, analist al grupului austriac Erste care urmareste companiile listate din sectorul de petrol si gaze de pe pietele EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).
Potrivit acestuia, tranzactia derulata de catre OMV Petrom in perimetrul Han Asparuh din Bulgaria nu este o “dezinvestitie reala” in sensul ca ramane operatorul proiectului, dar imparte riscul cu noul sau partener.
Intrebat daca achizitiile M&A ale OMV Petrom vor avea impact asupra nivelului datoriilor companiei, analistul Erste a raspuns: “La finele anului 2024, OMV Petrom are un flux de numerar net (net cash) de 8,1 mld. RON (peste 1,6 mld. Euro), deci nu este o chestiune de impact asupra bilantului”.
“Este un program de investitii inorganice potentiale. Depinde de oportunitati si de evaluari. Ei (OMV Petrom, n.r.) nu vor cheltui in mod necesar acesti bani pe active supraevaluate”, afirma Tamás Pletser pe tema bugetului de 600 mil. RON (peste 120 mil. Euro) alocat pentru astfel de investitii.
OMV Petrom a raportat pentru 2024 investitii totale (CAPEX) de 7,171 mld. RON (aproape 1,44 mld. Euro), in crestere cu peste 50% fata de anul anterior.
Pentru 2025, compania petroliera al carei actionar majoritar este OMV (Austria) si-a bugetat investitii organice de aproximativ 8 mld. RON (circa 1,6 mld. Euro), care vor merge cu predilectie catre proiectul Neptun Deep de exploatare gaze din Marea Neagra, precum sis pre proiecte cu emisii de carbon reduse si cu emisii de carbon zero, care includ energie regenerabila si puncte de incarcare pentru vehicule electrice.
“Cred ca Marea Neagra ramane interesul – cheie pentru ei. Au expertiza acolo si pot, de asemenea, sa conecteze activele la investitii (CAPEX) mai mici”, a subliniat pentru jurnalul de tranzactii MIRSANU.RO Tamás Pletser, analist in cadrul grupului austriac Erste.
Ce companii au facut obiectul tranzactiilor M&A ale Petrom din 2024
Calendarul tranzactiilor M&A ale OMV Petrom din 2024 a inclus pe 31 mai finalizarea achizitiei de 100% din actiunile Renovatio Asset Management SRL, care detine cea mai mare retea de puncte de incarcare a vehiculelor electrice din Romania.
De asemenea, compania petroliera a finalizat pe 26 septembrie 2024 achizitia pachetelor de 100% din actiunile JR Constanta SRL, JR Solar Teleorman SRL si JR Teleorman SRL, in mare parte de la Jantzen Renewables APS, entitati care detin trei proiecte de parcuri fotovoltaice la stadiul <<gata de construit>>, cu o capacitate de 710 MW.
Pe 27 septembrie 2024, OMV Petrom a anuntat achizitia de la RNV Infrastructure SRL (grupul Renovatio) a pachetelor de 100% din actiunile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL si ATS Energy, care detin o capacitate de 18 MW in active operationale de energie electrica din surse regenerabile, constand in centrale eoliene si hidroelectrice.
Pe 30 septembrie 2024, subsidiara OMV a finalizat achizitia de la RNV Infrastructure S.R.L. a 50% din actiunile Electrocentrale Borzesti, o societate holding cu cinci filiale detinute integral – Hoopeks International SRL, Green Labs Advertising SRL, Union Wind SRL, Borzesti Wind SRL si Borzesti Power SRL – care sunt angajate in dezvoltarea de proiecte de energie electrica din surse regenerabile, eoliene si solare, avand o capacitate de 1 GW.
Pe 28 noiembrie 2024, Petrom a anuntat semnarea unei tranzactii prin care transfera 50% din proiectul de explorare din perimetrul offshore Han Asparuh catre NewMed (Israel), pastrand insa o participatie de 50% in proiectul din Bulgaria si statutul sau de operator. Anterior, in iunie 2024, OMV Petrom, care detinea o participatie de 42,86% in perimetru, a preluat si pachetul majoritar de peste 57% din proiect de la gigantul petrolier francez Total Energies, care astfel si-a facut exitul din explorarea aferenta sectorului bulgar al Marii Negre.
Pe 29 noiembrie 2024, OMV Petrom a devenit proprietarul unei participatii de 50% din Cil PV Plant SRL, EnerintensSolar SRL si Tenersolar Park SRL, care detin proiecte de parcuri fotovoltaice la stadiul <<gata de construit>>, cu o capacitate de 130 MW, in urma achizitiei de la RES Terranet Holding SRL a 10% din actiuni si a majorarii capitalului social cu scopul de a detine 50% din participatie.
Compania petroliera a finalizat pe 30 decembrie 2024 achizitia a 40,48% din actiunile firmei Respira Verde SRL, care ofera servicii în domeniul colectarii uleiului de gatit uzat.
OMV Petrom este detinuta in proportie de aproape 51,16% de catre grupul OMV din Austria, in urma privatizarii companiei petroliere ce a avut loc in 2004, statul roman ramanand cu o participatie de circa 20,7%.